Succesiuni. Cerere de anulare a certificatului de vacanţă succesorală emis în anul 1988.Efectele cererii de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991.Lipsa calităţii de moştenitor cu privire la bunurile menţionate în certificat
| Comentarii |
|
Principiul indivizibilităţii transmiterii succesiunii cunoaşte excepţii, prevăzute în legislaţie, cum este cazul creanţelor şi datoriilor defunctului, care, potrivit art. 1060-1061 C.civ., sunt împărţite de drept între moştenitori din ziua deschiderii succesiunii. O altă excepţie o constituie dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora calitatea de moştenitor se recunoaşte nu numai persoanelor care au acceptat, în termenul legal de opţiune succesorală, succesiunea lăsată de fostul proprietar, ci şi acelora care au fost repuşi în termenul de acceptare a succesiunii prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în condiţiile legii reparatorii speciale. Principiul indivizibilităţii se aplică numai în ceea ce priveşte renunţarea la succesiune, în acest sens fiind şi Decizia nr. XI din 5 februarie 2007 pronunţată de I.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii. Este inadmisibil a considera că acceptarea succesiunii cu privire la categoria de terenuri ce nu erau în circuitul civil în anul 1988, prin formularea cererii de reconstituire potrivit legii fondului funciar, duce la recunoaşterea calităţii de moştenitor pentru bunurile aflate în circuitul civil la data decesului autoarei. Cu privire la această ultimă categorie de bunuri, singura posibilitate de dovedire a calităţii de moştenitor este dovada actelor de acceptare a succesiunii, în condiţiile prevăzute de Codul civil.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 342 din 8 martie 2011
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.05.2009, reclamantul C.E. a chemat în judecată Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a certificatului de vacanță succesorală nr. 420/25.04.1988, emis de fostul notariat de Stat Județean Olt, prin care s-a soluționat succesiunea autoarei F.T., decedată la data de 24.10.1987.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că autoarea F.T., născută C., a fost sora sa pe linie paternă, iar la momentul decesului acesteia reclamantul era plecat din localitate, astfel că succesiunea a fost declarată vacantă deși exista un moștenitor legal.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarilor publici.
Prin întâmpinare Statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția prescripției dreptului de a accepta succesiunea în termen și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 2145/02.04.2010, Judecătoria Slatina a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis excepția prescripției dreptului de a accepta moștenirea și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, ca urmare a neacceptării moștenirii în termen.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Analizând, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (1) C.proc.civ., excepțiile invocate, prima instanță a reținut că autoarea a decedat la data de 24.05.1987, iar la data de 25.04.1988 a fost emis certificatul de vacanță succesorală prin care Statul român a preluat averea autoarei F.T., constând în imobilul în suprafață de 250 mp teren și o casă situată în comuna G., sat R.M., județul Olt.
Din răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului și depoziția martorului I.M., s-a reținut că atât în perioada dinainte cât și după decesul autoarei, reclamantul locuia în județul Hunedoara, că o vizita sporadic, iar începând cu anul 1985 nu a mai întreținut niciun fel de legături cu aceasta.
A mai reținut prima instanță că reclamantul a luat cunoștință de existența certificatului de vacanță succesorală doar în luna iulie 2006 și constatând că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu s-a împlinit față de data introducerii acțiunii, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă.
A fost admisă excepția prescripției dreptului de a accepta moștenirea, cu motivarea că, față de data decesului autoarei - 24.10.1987 - reclamantul nu a făcut dovezi că ar fi acceptat expres sau tacit moștenirea în termenul de 6 luni prevăzut de lege.
S-a apreciat că împrejurarea că în anul 1991 reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate nu îl repune în termenul de acceptare a succesiunii surorii sale și nu impune anularea certificatului de moștenitor.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând soluția pentru nelegalitate și arătând că aceasta este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora moștenitorii care nu-și pot dovedi calitatea întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare, cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile care au aparținut autorului lor.
Se susține că, întrucât apelantul reclamant a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile legilor fondului funciar, interpretarea dată de prima instanță prin motivare, potrivit căreia acceptarea în condițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 operează doar cu privire la bunurile care fac obiectul acestei legi, este greșită, întrucât un succesibil nu poate fi considerat acceptant în termen doar cu privire la unele bunuri succesorale și cu privire la altele nu, plecându-se de la principiul general potrivit căruia succesiunea unui autor este indivizibilă, acceptarea sau neacceptarea operând în totalitate și nu parțial.
A fost invocată Decizia nr. 1/1998 a Curții Supreme de Justiție, Secțiile Unite.
Prin decizia civilă nr. 227 din 28 octombrie 2010 a Tribunalului Olt s-a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 700 C.civ., dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat într-un termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii care, în speța dedusă judecății, este 23.10.1987 - data decesului autoarei.
Cum în termen de 6 luni de la această dată apelantul reclamant, colateral privilegiat, care nu este moștenitor rezervatar și nici sezinar, nu a cerut trimiterea în posesie potrivit art. 653 C.civ., nu a făcut niciun act expres ori tacit din care să rezulte acceptarea succesiunii, în mod corect a fost emis la data de 25.15.1988 certificatul de moștenitor Statului român.
S-a considerat că prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole aparținând colateralei sale privilegiate, reclamantul nu a fost repus de drept în termenul de acceptare a întregii succesiuni.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.
în motivarea recursului s-a arătat că decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, că recurentul a făcut dovada că a depus cerere de reconstituire, care i-a fost admisă, instanța de apel dând o calificare greșită acestei situații de fapt.
S-a invocat principiul indivizibilității succesiunii și faptul că Legea nr. 18/1991 nu face distincție între terenurile care au fost în circuitul civil și cele care nu erau în circuitul civil la data deschiderii succesiunii.
La data de 7.02.2011 pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul nu este fondat și s-a respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a certificatului de vacanță succesorală nr. 420/1988, invocând faptul că autoarea avea un moștenitor legal la data deschiderii succesiunii.
Eliberarea certificatului s-a făcut sub imperiul Decretului nr. 40/1953 privind procedura succesorală notarială, act normativ abrogat prin Legea nr. 36/1995 a notarilor publici. Cum nulitatea unui act juridic presupune încălcarea normelor imperativ stabilite de legile în vigoare la data încheierii actului, instanța trebuie să analizeze validitatea certificatului de vacanță succesorală prin raportare la actul normativ în vigoare în anul 1988.
Potrivit art. 24 din Decretul nr. 40/1953, certificatul de vacanță succesorală se elibera la cererea organului financiar dacă după trecerea termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii notarul de stat nu constată existența vreunui moștenitor care să fi acceptat succesiunea.
Aceste dispoziții au fost preluate și prin actuala lege a notarilor publici.
Instanța trebuie să stabilească, așadar, dacă reclamantul avea calitatea de moștenitor legal la data când a fost emis certificatul care constata vacantă succesiunea, așa cum se susține prin acțiune și prin motivele de recurs.
Reclamantul este colateral privilegiat al autoarei F.T. și, în această calitate, avea o vocație succesorală, însă pentru a dobândi calitatea de moștenitor avea obligația impusă de art. 700 C.civ. de a-și exercita dreptul de opțiune succesorală într-un termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, care a început să curgă la data decesului autoarei, 23.10.1987.
Succesibilul care nu a făcut niciun act expres ori tacit din care să rezulte acceptarea succesiunii în termenul de 6 luni este considerat străin de succesiune, simpla sa vocație succesorală determinată de încadrarea într-o clasă de moștenitori legali fiind lipsită de relevanță juridică în absența exercitării dreptului de opțiune succesorală.
Reclamantul a arătat că a exercitat acte de opțiune succesorală la apariția Legii nr. 18/1991, formulând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, care i-a fost admisă.
în principiu, transmiterea moștenirii este indivizibilă, în sensul că obiectul acceptării sau renunțării la o moștenire îl reprezintă întreaga masă succesorală, acest principiu decurgând din indivizibilitatea patrimoniului succesoral, care se transmite ca atare asupra moștenitorilor.
Principiul indivizibilității transmiterii succesiunii cunoaște excepții, prevăzute în legislație, cum este cazul creanțelor și datoriilor defunctului, care, potrivit art. 1060-1061 C.civ., sunt împărțite de drept între moștenitori din ziua deschiderii succesiunii. O altă excepție o constituie dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora calitatea de moștenitor se recunoaște nu numai persoanelor care au acceptat, în termenul legal de opțiune succesorală, succesiunea lăsată de fostul proprietar, ci și acelora care au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în condițiile legii reparatorii speciale. Principiul indivizibilității se aplică numai în ceea ce privește renunțarea la succesiune, în acest sens fiind și Decizia nr. XI din 5 februarie 2007 pronunțată de I.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii.
Interpretarea dată de înalta Curte de Casație și Justiție acestor dispoziții legale prin Decizia nr. 1/23.02.1998 este în sensul că de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, adică de dreptul de a formula cerere de reconstituire, beneficiază toți succesorii autorului, însă această decizie nu are în vedere și bunurile care au existat în patrimoniul autorului la data deschiderii succesiunii, ci doar terenurile agricole care fac obiectul legii de restituire. în acest sens sunt dispozițiile art. 13, care se referă la posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii pentru moștenitorii care nu își pot dovedi această calitate întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil.
Prevederile legale arătate se aplică doar situațiilor exprese prevăzute de text, premisa de la care se pleacă fiind aceea a existenței unor terenuri preluate de stat, care nu erau în circuitul civil anterior anului 1990, deci care nu puteau face obiectul transmiterii succesorale și a existenței unui moștenitor care nu a făcut acte de acceptare tacită sau expresă la data deschiderii succesiunii. Este inadmisibil a considera că acceptarea succesiunii cu privire la categoria de terenuri ce nu erau în circuitul civil în anul 1988, prin formularea cererii de reconstituire potrivit legii fondului funciar, duce la recunoașterea calității de moștenitor pentru bunurile aflate în circuitul civil la data decesului autoarei. Cu privire la această ultimă categorie de bunuri singura posibilitate de dovedire a calității de moștenitor este dovada actelor de acceptare a succesiunii.
Instanțele de fond au reținut corect că reclamantul nu a făcut dovada că a acceptat succesiunea autoarei sale, colateral privilegiat, astfel că la data când s-a emis certificatul de vacanță succesorală s-au respectat prevederile art. 24 din Decretul nr. 40/1953.
Dispozițiile legale fiind corect aplicate și nefiind incidente motivele de recurs, în sensul art. 304 C.proc.civ., recursul s-a respins ca nefondat.
(Judecător Oana Ghiță)
| ← Servitute legală de trecere. Stabilirea căii de acces prin... | Exequatur – recunoaşterea hotărârii judecătoreşti de... → |
|---|
