Termenul de prescripţie în cazul termenelor succesive de plată
Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 224 din data de 28.02.2013
Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 15.05.2012 sub nr. 6566/180/2012 contestatoarea C.D. a formulat în contradictoriu cu intimata A.P. Bacău contestație la executare în dosarul de executare nr. 121/2012 al BEJ N.S. solicitând suspendarea executării silite în dosarul menționat și anularea executării silite.
La termenul din data de 13.06.2012 contestatoarea a formulat cerere completatoarea la acțiune prin care a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară nr. 15621 din 09.05.2012 prin care s-a înscris în cartea funciară somația imobiliară nr. 121 din 04.05.2012 și a solicitat și anularea procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 02.05.2012 în care a fost inclusă și suma de 605 lei și a procesului verbal nr 121 din 06.06.2012de desemnare a expertului.
Prin încheierea din data de 13.06.2012 instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării silite și a suspendat executarea silită până la soluționarea contestației.
Contestatoarea a formulat precizări la acțiune prin care a arătat că temeiul de drept al plângerii este art. 50 din Legea 7/1996. totodată a arătat că înțelege să conteste toate actele de executarea respectiv somația nr.121 din 02.05.2012, procesul verbal nr.121 din 02.05.2012, somația imobiliară nr. 121 din 04.05.2012 și actele de executare silită subsecvente arătând că nu datorează suma pentru care s-a început executarea silită, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă. Aceasta arată că pentru suma de 5116,94 lei stabilită conform sentinței civile nr. 3216 din 10.04.2008 dreptul de a cere executarea silită este prescris, nu datorează suma de 605 lei, cheltuielile de executare nu sunt legale și justificate, singura sumă datorată este de 1026 lei pentru care nu există o procedură amiabilă de notificare în vederea plății. Totodată a solicitat restituirea cauțiunii și cheltuieli de judecată.
La termenul din data de din data de 31.10.2012 instanța de fond a invocat excepția inadmisibilității plângerii împotriva încheierii de carte funciară.
Prin sentința civilă nr.8760 din 07.11.2012 pronunțata de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 6566/180/2012 s-au dispus următoarele:
"Admite excepția inadmisibilității plângerii împotriva încheierii de carte funciară nr. 15621 din 09.05.2012.
Respinge plângerea formulată de contestatoarea C.D. cu sediul ales în Bacău, în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari cu sediul în Bacău, împotriva încheierii de carte funciară nr.15621 din 09.05.2012 ca inadmisibilă.
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C.D. în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari Bacău.
Anulează în parte procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 02.05.2012 emis de BEJ N.S. în cadrul dosarului de executare nr.121/2012 (la care a fost conexat dosarul nr. 122/2012) în ceea ce privește suma de 73,89 lei parte onorariu executor judecătoresc, procesul-verbal rămânând valabil pentru suma de 871,64 lei.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.";
Pentru a pronunța sentința civilă de mai sus instanța de fond a reținut următoarele:
"Potrivit art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos cercetarea cauzei în fond.
Inadmisibilitatea este o excepție de fond-având în vedere că privește exercițiul dreptului la acțiune, absolută-întrucât sancționează nerespectarea unei norme imperative și peremptorie-dat fiind că duce la respingerea acțiunii. Inadmisibilitatea presupune că partea uzează de o acțiune în justiție care nu există sau nu îi este permisă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității plângerii împotriva încheierii de carte funciară, instanța reține că prin încheierea nr. 15621 din 09.05.2012 emisa de OCPI Bacău s-a admis cererea formulată de BEJ N.S. și s-a dispus notarea somație imobiliară nr. 121 din 04.05.2012 în Registrul Digital de Transcripțiuni și Inscripțiuni Imobiliare cu privire la imobilul situat în Bacău.
Potrivit art. 50 alin 2 din Legea 7/1996 persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. În vederea soluționării cererii de reexaminare, persoana interesată va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-șef. Conform alin 2 indice 1 împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial și se înscriu din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.
Astfel instanța reține că încheierea nr 15621 din 09.05.2012 a OCPI trebuia atacată în prealabil cu cerere de reexaminare adresată oficiului de cadastru, plângerea adresată instanței având ca obiect încheierea registratorului șef care a soluționat cererea de reexaminare. Ori în cauză, din înscrisurile de la dosar, rezultă că reclamanta contestatoarea nu a formulat cerere de reexaminare, ci s-a adresat direct instanței atacând încheierea menționată și nu încheierea dată ca urmare a soluționării cererii de reexaminare așa cum impune textul de lege menționat. În aceste condiții, instanța apreciază că cererea având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară este inadmisibilă, motiv pentru care va admite excepția inadmisibilității și va respinge plângerea ca inadmisibilă.
În ceea ce privește contestația la executare, instanța reține următoarele:
La cererea intimatei A.P. L. formulată la data de 10.04.2012 s-a început executarea silită în temeiul titlurilor executorii Sentință civilă nr. 7468/06.10.2011 și Sentință civilă nr.3216 din 10.04.2008 pentru suma de 6142,94 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante și suma de 605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind întocmite dosarele de executare nr. 121/2012 și respectiv nr. 122/2012 al BEJ N.S..
Prin procesul verbal din 02.05.2012(fl 37) s-a dispus de către executorul judecătoresc conexarea dosarului de executare nr 122 /2012 la dosarul de executare nr. 121/2012 , actele de procedură execuțională fiind înregistrate sub nr. 121/2012.
Conform procesului verbal nr. 121 din 02.05.2012 (fl 38) executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 945,33 lei din care suma de 835, 76 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc.
Prin somația nr. 121 din 02.05.2012 (fl 39), comunicată la data de 03.05.2012 (fl 40), contestatoarea a fost somată să achite suma de 7693,47 lei compusă din suma de 6142,94 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante, suma de 605 lei cheltuieli de judecată și suma de 945,53 lei cheltuieli de executare silită.
Conform procesului verbal nr. 121/04.05.2012(fl 41) la data menționată, la sediul biroului executorului judecătoresc s-a prezentat contestatoarea și a arătat că are cunoștință de debit, este de acord să facă plata acestuia, însă întrucât nu poate achita integral suma datorată se angajează să achite câte 300 lei lunar până la plata integrală a debitului.
La data de 03.05.2012 s-a încheiat procesul verbal de situație, iar la data de 04.05.2012 s-a emis somația imobiliară (fl 46) prin care debitoarea contestatoarea a fost somată să achite suma de 7693,47 lei, fiindu-i comunicată acesteia la data de 09.05.2012 (fl 49).
Prin procesul verbal nr. 121 din 23.05.2012 (fl 52) executorul judecătoresc a constatat că în actele de executare respectiv procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 121 din 02.05.2012, somația nr. 121 din 02.05.2012, procesul verbal de situație nr. 121 din 03.05.2012 și somația imobiliară nr. 121 din 04.05.2012 s-a strecurat o eroare materială în sensul că în debit a fost inclusă și suma de 605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, deși prin sentința civilă nr.7468 din 06.10.2011 suma era stabilită în sarcina Asociației de Proprietari. În acest sens a fost trimisă și contestatoarei o adresa nr. 121 din 23.05.2012 (fl 53). Prin procesul verbal nr. 121 din 31.05.2012 (fl 58) executorul judecătoresc a procedat la îndreptarea erorii materiale în sensul eliminării sumei de 605 lei din cuprinsul actelor de executare, fiind notificată și contestatoarea în acest sens (fl 61).
Prin adresa nr.121 din 31.05.2012 contestatoarea a fost citată pentru data de 06.06.2012 ora 8.30 la sediul BEJ pentru stabilirea prețului imobilului urmărit.
Prin procesul verbal nr. 121 din 06.06.2012 (fl 66) executorul a desemnat un expert - B.C.- în vederea stabilirii prețului la licitație publică a imobilului .
În ceea ce privește motivul invocat de contestatoarea că executarea silită este începută și pentru suma de 605 lei în temeiul sentinței civile nr. 7468 din 06.10.2011, instanța apreciază că este neîntemeiat. Conform sentinței civile menționate contestatoarea în calitate de debitoare a fost obligată să achite intimatei suma de 1026 lei cu titlu de întreținere restantă, iar intimata A.P. L. a fost obligată la cheltuieli de judecată către contestatoare în cuantum de 605 lei. Potrivit dosarului de executare silită nr. 121/2012 a fost începută executarea silită a contestatoarei și pentru această sumă de 605 lei, deși această sumă nu era stabilită în sarcina sa fiind emise actele de executare respectiv procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr 121 din 02.05.2012, somația nr. 121 din 02.05.2012 , procesul verbal de situație nr 121 din 03.05.2012 și somația imobiliară nr. 121 din 04.05.2012. ulterior la data de 23.05.2012 (fl 52) executorul judecătoresc a constatat că în actele de executare menționate s-a strecurat o eroare materială în sensul că în debit a fost inclusă și suma de 605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, deși prin sentința civilă nr. 7468 din 06.10.2011 suma era stabilită în sarcina Asociației de Proprietari, astfel că prin procesul verbal nr. 121 din 31.05.2012 (fl 58) executorul judecătoresc a procedat la îndreptarea erorii materiale în sensul eliminării sumei de 605 lei din cuprinsul actelor de executare, fiind notificată și contestatoarea în acest sens (fl 61). Față de aceste împrejurări, instanța reține că reclamanta contestatoarea nu mai este executată silit și pentru suma de 605 lei.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei că executarea silită pentru suma de 1026 lei aferentă sentinței nr. 7468 din 06.10.2011 este prematură întrucât nu a fost notificată în prealabil și nu s-a încercat soluționarea pe cale amiabilă, instanța apreciază de asemenea că este neîntemeiată. Instanța reține că prematuritatea presupune exercitarea unui drept care nu este actual, ori prin sentința nr 7468 din 06.10.2011 contestatoarea a fost obligată să achite intimatei suma de 1026 lei, dreptul creditoarei fiind un drept actual. Instanța reține că nu există nicio procedură specială reglementată de lege în sarcina unui creditor de a notificat debitorul pe cale amiabilă pentru achitarea datoriei, ci doar este stabilit conform art 387 C.proc.civ o obligație a executorului de emitere a unei somații, sub sancțiunea nulității conform art 391 C.proc.civ , de încunoștințare a debitorului de suma datorata. Ori în cauză înainte de începerea executării silite efective, contestatoarea a fost încunoștințată de executor de suma datorată, fiind emisă, conform art 387 C.proc.civ înainte de începerea executării silite, somația nr 121 din 02.05.2012 prin care i s-a adus la cunoștința contestatoarei că trebuie să achite suma datorată, în caz contrar urmând a se proceda la executarea silită în conformitate cu dispozițiile legale. Totodată, instanța reține că debitoarea contestatoare având cunoștință de debitul datorat putea achita suma de bună voie.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită pentru suma de 5116,94 lei, invocată de contestatoarea, instanța reține că potrivit art 405 alin 1 C.proc.civ dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani , dacă legea nu prevede altfel. Alin 2 statuează că termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. Prin sentința civilă nr. 3216 din 10.04.2008 din dosarul nr. 4443/180/2008 contestatoarea a fost obligată să achite intimatei A.P. L. suma de 5116,94 lei, dispunându-se totodată eșalonarea sumei menționate în rate de câte 300 lei lunar până la achitarea integrală a debitului. Această sentință, conform mențiunilor din cuprinsul său, a devenit irevocabilă la data de 10.06.2008. având în vedere că suma la care a fost obligată a fost eșalonată în rate lunare, instanța apreciază că termenul de prescripție nu a început să curgă la data rămânerii irevocabile a sentinței menționate, astfel cum a susținut contestatoarea, ci începutul termenului de prescripție este determinat de data când trebuia achitată ultima rată, respectiv noiembrie 2009. Față de această data, dat fiind că cererea de executarea silită a fost formulată la data de 10.045.2012, somația ca prim act de executare fiind emisă la data de 02.05.2012, instanța apreciază că executarea silită a început în cadrul termenului de prescripție de 3 ani.
În privința cheltuielile de executare, instanța reține că prin procesul verbal nr. 12 din 02.05.2012 s-a cuantificat valoarea acestora la suma de 945,53 lei, executorul judecătoresc a stabilit un onorariu de 835,76 lei, respectiv 674 lei plus TVA, conform OMJ nr. 2559/2006. Conform art. 3 lit a din anexa la ordinul menționat instanța reține că onorariul maxim este de 10 % din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Instanța reține că executorul judecătoresc a stabilit onorariul raportat la suma de 6142,94 lei debit și suma de 605 lei reprezentând cheltuieli de judecată, ce nu au fost însă stabilite în sarcina contestatoarei. Deși ulterior executorul a procedat la îndreptarea erorii materiale strecurate și în cuprinsul acestui proces verbal, în sensul eliminării sumei de 605 lei din sarcina debitoarei contestatoare, nu a mai procedat și la o nouă calculare a onorariul de executor prin raportare la debitul pentru care se procedează la executare. Astfel, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc este de 761,87 lei și nu 835,76 lei, cheltuielile de executare fiind prin urmare de 871,64 lei și nu 945,53 lei.
În privința cererii de restituire a cauțiunii, instanța reține că potrivit art. 723 indice 1 alin 3 C.proc.civ cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite , până la împlinirea termenului de 30 zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate. Ori, în cauză instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile menționate la acest moment pentru a se putea dispune restituirea cauțiunii, atât timp cât hotărârea nu este irevocabilă și este incertă poziția părții interesate cu privire la cererea pentru plata unor eventuale despăgubiri.
În aceste condiții, instanța va admite în parte contestația la executare și va anula în parte procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 02.05.2012 emis de B.E.J. N.S. în cadrul dosarului de executare nr. 121/2012(la care a fost conexat dosarul nr. 122/2012) în ceea ce privește suma de 73,89 de lei parte onorariu executor judecătoresc, procesul verbal rămânând valabil pentru suma de 871,64 lei.
Având în vedere aceste aspecte, din interpretarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ, instanța va respinge capătul de cerere privitor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.";
Împotriva sentinței civile nr.8760 din 07.11.2012 pronunțata de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 6566/180/2012 a declarat recurs contestatoarea C.D. solicitând casarea sentinței civile recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond admiterea contestației la executare.
În motivarea recursului recurenta arată că, față de titlul de executare reprezentând sentința civilă nr.3216 din 10.04.2008 pentru suma de 5116,94 lei, a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită motivat de faptul că aceasta sentința civilă a devenit definitivă și irevocabilă la data de 10.06.2008. Suma de 605 lei cheltuieli de judecată conform sentinței civile nr. 7468 din 06.10.2011 nu o datorează recurenta ci chiar creditoarea Asociația de proprietari a fost obligata să i-o plătească. Singura suma certă, lichidă si exigibilă pe care o datorează creditoarei este cea de 1026 lei cheltuieli de întreținere restante conform sentinței civile nr. 7468 din 06.10.2011. Față de acesta situație, cheltuielile de executare stabilite de dna executor nu mai sunt legale si justificate. Ele au fost calculate pentru suma datorata de 6 ori mai mare. Prin sentința civilă definitivă și irevocabilă în iunie 2008 recurenta a fost obligata la plata de rate lunare în suma de 300 lei fiecare suma era exigibila la o data distincta, prestațiile fiind succesive, iar termenul de prescripție trebuia calculat pentru fiecare rata în parte. Instanța trebuia să împartă suma datorata în rate și să raporteze excepția prescripției invocate la obligația de plata în rate, trebuia să stabilească ca ratele 1-11 sunt prescrise. Insă pentru ratele 12-18 acțiunea de executare a fost introdusă în termenul de prescripție. Acest calcul nu are la baza o expertiza. Suma ce se dorește a fi executata (7693,47 lei) nu este certă lichidă si exigibila.
În drept, se invocă dispozițiile art.1,art.7 alin.1 si al.3, art.12 Decretul 167/1958 și dispozițiile din Codul de procedură civilă.
Intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI BACĂU a depus întâmpinare la dosar prin care solicită respingerea recursului. În motivarea întâmpinării se arată prin procesul verbal nr.121 din 31.05.2012 executorul judecătoresc a procedat la îndreptarea erorii materiale, în sensul eliminării acestei sume din cuprinsul actelor de executare, iar recurenta a fost notificată în acest sens. Cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită pentru suma de 5116,94 lei, arată faptul că în conformitate cu prevederile art.405 alin.1 cod procedură civilă dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani. Acest termen începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. Prin sentința civilă nr.3216/10.04.2008 din dosarul nr.4443/180/2008 recurenta a fost obligata să achite către Asociația suma de 5116,94 lei în mod eșalonat, respectiv cate 300 lei lunar, până la achitarea integrala a debitului. această sentință a devenit irevocabilă la data de 10.06.2008, iar termenul de prescripție este determinat de data când trebuia achitata ultima rata, respectiv luna noiembrie 2009.
In drept, se invocă dispozițiile art.115 cod procedură civilă.
În recurs nu s-au administrat probatorii noi.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 381 din codul de procedură civilă " când printr-o hotărâre s-a dat un termen de plată, executarea nu se poate face până la sosirea acelui termen. ";.
Potrivit dispozițiilor art. 405 Cod de procedură civilă:
"Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel…
Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. ";
Din coroborarea dispozițiilor legale de mai sus instanța de recurs reține că, în situația în care, printr-o hotărâre judecătorească se stabilesc mai multe termene de plată, termenul de prescripție se calculează pentru fiecare termen de plată.
În speța de față recurenta-contestatoare, prin sentința civilă nr.3216/2008 pronunțată de Judecătoria Bacău a fost somată debitoarea (recurenta-contestatoare din prezenta cauză) să achite suma de 5116,94 lei dispunându-se eșalonarea plății sumei câte 300lei lunar până la achitarea integrală a debitului. Sentința civilă de mai sus a fost pronunțată la data de 10.04.2008, rămasă irevocabilă la data de 10.06.2008 și prevede mai multe termene de plată, succesive. Astfel că, având în vedere motivul de recurs referitor la debitul rămas de executat, așa cum a fost formulat de recurentă, instanța de recurs reține că dreptul de a cere executarea silită pentru suma de 3000lei este prescris, raportat la dispozițiile legale de mai sus și data formulării cererii de punere în executare, respectiv 10.04.2012.
Față de dispozițiile legale reținute mai sus, susținerile intimatei, conform cărora termenul de prescripție este determinat de data când trebuia achitată ultima rată, sunt nefondate.
În ceea ce privește suma de 605 lei cheltuieli de judecată, pentru care s-a cerut inițial executarea silită, instanța de recurs reține că prin procesul-verbal din 31.05.2012 din dosarul de executare nr. 121/2012 (fila 58 dosar fond) executorul judecătoresc a îndreptat eroarea materială strecurată în conținutul actelor de executare silită în sensul că a fost eliminată suma de 605 lei. Însă, având în vedere procesul-verbal din 06.06.2012(fila 66 dosar fond), executorul judecătoresc nu a procedat și la recalcularea onorariului de executare, onorariu care a fost calculat raportat și la suma de 605 lei conform procesului-verbal din data de 02.05.2012(fila 38 dosar fond).
În consecință, instanța de recurs va reține ca debit suma de 3142,94 lei (6142,94-3000), pentru care onorariul executorului judecătoresc este de 389,36 de lei( 3142,94 X 10%+24% TVA).
Față de cele reținute mai sus, instanța de recurs, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința civilă recurată în sensul: admiterii excepției prescripției; constatării ca prescris a dreptului de a cere executarea silită pentru debitul de 3000 lei; anulării în parte a formelor de executare întocmite de BEJ N.S. în ceea ce privește suma de 3446,40 lei (reprezentând debitul de 3000 lei și onorariu executor în sumă de 446,40 lei). Urmează să mențină celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
← Calitatea de titlu executoriu a hotărârii date în prima... | Eroare obstacol. Lipsă consimţământ.. Jurisprudență Contracte → |
---|