Titlu: Legea 10/2001. Acţiune introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Prematuritate.
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 866 din data de 06.05.2015
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.866
Ședința publică din 06 mai 2015
PREȘEDINTE - ...
Grefier - ...
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ..., cu domiciliul procesual ales la ..., în contradictoriu cu pârâții ..., cu sediul în …, având ca obiect Legea nr.10/2001.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.157 și următoarele Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședință se prezintă: - pentru reclamantă avocat ..., în baza împuternicirii avocațiale nr. 0071980/2013 depusă la dosar (fila 5, dosarul Judecătoriei Constanța); - pentru pârâții se prezintă avocat ... , în baza împuternicirii avocațiale nr.10243/2014 depusă la dosar (fila 31, dosarul Judecătoriei Constanța).
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care se arată obiectul, părțile, stadiul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, învederându-se că la dosarul cauzei s-a depus de către pârâții note de ședință prin care s-a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, după care:
Instanța acordă cuvântul pe excepția prematurității introducerii acțiunii.
Reprezentantul pârâților pune concluzii de admiterea excepției prematurității introducerii acțiunii conform Deciziei Inaltei Curții de Casație și Justiție nr.5/2015 care a statuat faptul că toate acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.165/2013 sunt premature. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției prematurității acțiunii având în vedere că pârâții au comunicat în anul 2005 în care comunică că soluționarea notificării se va efectua în 10 zile și de atunci au trecut 10 ani. Chiar pe obligația de a face se poate primi acțiunea.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția prematurități introducerii acțiunii.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. 38691/118/2014 reclamanta ... a solicitat ca în contradictoriu cu pîrîții ... și ... să se dispună obligarea pîrîților să îi restituie în natură a imobilului situat în ... compus din construcție și teren de 143 mp, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri, obligarea pîrîtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, prin actul de vînzare cumpărare autentificat sub nr. 12791/1973, împreună cu soțul său ... (ulterior decedat), construcția situată în ..., prin decizia nr. 392/1986 imobilul a trecut în proprietatea statului cu plata contravalorii construcției; a mai arătat că deși a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, cererea sa a fost înaintată Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, însă nu a fost soluționată până în prezent.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 conform precizărilor depuse la fila 25.
În probațiune, reclamantul a depus în copie înscrisuri.
Prin întâmpinare, pîrîții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicită respingerea cererii.
Prin sentința civilă nr. 1132/6.02.2015 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei și a dcelinat cauza la Tribunalul Constanța
În ședința din data de 6.05.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția prematurității acțiunii.
Potrivit art 248 c.pr.civ. "Instanta se va pronunta mai intii asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutilă, in totul sau in parte cercetarea in fond a cauzei "
Analizînd actele dosarului instanța constată că prin notificarea nr. 496/2001 reclamanta a a solicitat, în baza dispozițiilor art 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului situat în în ... ....
Imobilul a fost dobîndit de către reclamantă împreună cu soțul său prin actul de vînzare cumpărare nr. 12791/1973, iar prin decizia nr. 392/1986 acesta a trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 223/1974.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 165/2013 "Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a)în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b)în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c)în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri. (2)Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.";
Conform art 34 din Legea nr. 165/2013 "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2)În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.";
Din textul de lege citat mai sus instanța reține faptul că legiuitorul a înțeles să suspende pe o perioada de timp de 12, 24 sau 36 de luni, începînd cu data de 1.01.2014, toate acțiunile judecătorești prin care persoanele îndreptățite solicitau soluționarea notificărilor lăsate în nelucrare de către unitățile notificate.
Acest aspect rezultă în mod neechivoc din reglementările citate mai sus, unitatea deținătoare avînd la dispoziție un termen înăuntrul căruia trebuie să soluționeze notificarea și, numai în măsura în care nu emite decizia în termenul legal, notificatorul se poate adresa justiției, la rîndul său, într-un termen de 6 luni.
Instanța va avea în vedere și decizia Curții Constituționale a Romaniei nr. 88/2014 prin care s-a constat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
per a contrario, dispozițiile legii sunt constituționale în măsura în care se aplică cererilor introduse pe rolul instanțelor de judecată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Totodată, Tribunalul apreciază că prin aplicarea Legii nr. 165/2013 nu sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Potrivit art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Pentru a se aprecia dacă s-a încălcat dreptul unei persoane la proprietate Curtea Europeana Drepturilor Omului a statuat că trebuie verificate mai multe cerințe și anume, dacă persoana respectivă a avut un "bun"; în sensul art 1 din Protocolul nr. 1, dacă există o ingerință a statului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea totală sau parțială de bun a persoanei respective și dacă ingerința statului este proporțională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just echilibru, o proporționalitate între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
În cauza … contra României, Curtea a reținut că, atîta timp cît nicio instanță sau autoritate administrativă internă nu a recunoscut doamnelor …, în mod definitiv, dreptul la restituirea apartamentului în litigiu, acesta nu reprezintă un "bun actual";, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care reclamantele ar putea să se prevaleze. Față de acest aspect, Tribunalul reține că nici în cazul de față reclamanta nu are un bun în sensul Convenției, atîta timp cît nicio instanță sau autoritate administrativă internă nu a recunoscut, în mod definitiv, reclamantei dreptul la restituirea terenului în discuție.
Avînd în vedere, însă, că în cazul reclamantei procedura prealabilă emiterii dispoziției nu a fost finalizată, Tribunalul apreciază că aceasta are o "speranță legitimă"; pentru a obține utilizarea efectivă a unui drept de proprietate.
Reținînd că reclamanta are o speranță legitimă, trebuie analizat dacă a existat o ingerință din partea statului, respectiv dacă art. 7 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România constituie o încălcare a dreptului reclamanțtei de a obține dispoziția în baza Legii nr. 10/2001.
Instanța apreciază că în acest caz, respectiv cel în care s-a suspendat accesul la o instanță de judecată pe perioada parcurgerii procedurii administrative, s-a produs o încălcare a dreptului reclamanților de a obține utilizarea efectivă a unui drept de proprietate.
Cerința care mai trebuie verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat prin dispozițiile Legii nr. 165/2013 este în concordanță cu prevederile Convetiei pentru Apararea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deci dacă este legală, și dacă se respectă justul echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Aplicînd aceste principii în speță, instanța apreciază că ingerința este una legală, iar prevederile Legii nr. 165/2013 sunt suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, stabilindu-se cît se poate de clar o procedură administrative în domeniul restituirii proprietăților preluate abuziv, precum și momentul pînă la care operează această suspendare.
În mod indubitabil, scopul Legii 165/2013 este subsumat utilității publice, respectiv unui interes general ale comunității, legat de necesitatea inventarierii prealabile a bunurilor aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale, care pot face obiectul restituirii și, implicit, al recunoașterii dreptului de proprietate, pe fiecare unitate administrativ-teritorială.
De remarcat în acest sens este și opinia Curtii Europene a Drepturilor Omului care în cauza …contra Lituaniei ( paragraful 83) a arătat că "De asemenea, o ampla marja de apreciere este de obicei lasata statului pentru ca acesta sa poata lua masuri de ordin general in domeniul economic si social. Datorita unei cunoasteri directe a societatii lor si a nevoilor acesteia, autoritatile nationale sunt in principiu mai in masura decit judecatorul international sa hotarasca ceea ce este de interes public in domeniul economic sau social. Curtea respecta in principiu modul in care statul concepe imperativele de interes public, cu exceptia situatiei in care judecata sa se dovedeste « in mod evident lipsita de baza rationala » (vezi, de exemplu, …. impotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, Volum 1997-VII, § 80, si …, citat mai sus, § 52).";
In ceea ce privește raportul de proporționalitate dintre interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate instanța apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele doua cerințe.
Prin urmare dreptul fundamental de proprietate al reclamantei nu a fost afectat în substanța sa, ci realizarea acestui drept a fost amînată pe o perioadă determinată în timp.
În consecință, instanța apreciază că în cauză nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Excepția de prematuritate a dreptului este o excepție de fond, absolută și peremptorie și constă în aceea că dreptul care se invoca nu este actual.
Or, așa cum am arătat mai sus, dreptul la acțiune nu este actual, acesta putînd fi exercitat după expirarea termenelor stabilite de art 33 din Legea nr. 165/2014.
Pentru cele expuse mai sus, instanța va admite excepția prematurității acținii și va respinge acțiunea ca prematur formulată.
Avînd în vedere faptul că în urma demersului său judiciar reclamanta a căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală, în baza art 453 c.pr.civ Tribunlaul va obliga reclamanta la plata către pîrîți a sumei de 540 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentînd onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prematurității acțiunii.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul ..., cu domiciliul procesual ales la ..., în contradictoriu cu pârâții ... și …, cu sediul…, ca prematură.
Obligă reclamantul la plata către pârâți a sumei de 540 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
... ...
Tehnored.jud.
6 ex./14.05.2015
| ← Obligaţia de a face. Obligarea unităţii administrativ... | Încuviinţarea adopţie major. Jurisprudență Adopţii → |
|---|
