Trimiterea cauzei spre rejudecare. Asigurarea dublului grad de jurisdicţie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 437/Ap din data de 02.10.2014
În raport de prevederile art. 421 pct. 2 lit. b din Codul de procedură penală, cu referire la art. 2 protocol 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în situația în care prima instanță nu a procedat la dezbaterea materialului probatoriu administrat în cauză, supunând atenției participanților la proces în mod exclusiv instituția prescripției răspunderii penale (în raport de care nu era împlinit termenul prevăzut de art. 122 alin. l lit. b și art. 124 din Codul penal din 1969 și nici cel prevăzut de art. 154 alin. l lit. d și ale art. 155 al. 4 din noul Cod penal), se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea observă că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome, combinând prevederi din cele două coduri penale (limitele de pedeapsă din noua reglementare, precum și dispozițiile care reglementează prescripția răspunderii penale din Codul penal din 1969), fapt care este în contradicție cu prevederile obligatorii ale Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, pe care instanța le-a avut în vedere, totuși, la pronunțarea hotărârii și le-a analizat (astfel după cum rezultă din considerentele sentinței penale).
Curtea de Apel nu-și însușește argumentația primei instanțe, în condițiile în care chiar Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 21/6 octombrie 2014 (încă nepublicată), dezlegând această chestiune de drept, a statuat că "dispozițiile art. 5 alin. l din Codul penal trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripției răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracțiunilor săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr.265/2014 a Curții Constituționale".
În aceste condiții, este evident faptul că, în cauză, termenul de prescripție al răspunderii penale nu era împlinit, soluția primei instanțe fiind astfel greșită.
Pe de altă parte, raportat la stadiul actual al cauzei, Curtea de Apel constată că după finalizarea procedurii în Camera Preliminară magistratul învestit cu judecarea cauzei nu a administrat alte probe, dezbaterile de la termenul din data de 20 mai 2014 vizând exclusiv aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor privind împlinirea termenului de prescripție.
De altfel, hotărârea suspusă analizei cuprinde considerente numai privitor la împlinirea termenului de prescripție, judecătorul nefăcând referiri la aspecte privitoare la fondul cauzei, la acuzația adusă și la eventuala vinovăție a inculpatului.
Astfel, nefiind dezbătut materialul probatoriu administrat (chiar în situația în care atât reprezentantul Ministerului Public, cât și apărătorul inculpatului nu au avut alte cereri și probe de propus), nefiind formulate concluzii care să vizeze aspecte referitoare la existența sau nu a infracțiunii care a format obiectul cercetării judecătorești și a vinovăției/lipsei de vinovăție a inculpatului în raport de această faptă penală, Curtea de Apel nu poate proceda la suplinirea acestei lipse și să administreze în calea de atac probatoriul, în vederea pronunțării unei hotărâri pe fondul cauzei, întrucât ar încălca în mod evident prevederile ar. 2 din Protocolul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (obligatorii din perspectiva art. l alin. 2 din Codul de procedură penală), lipsind inculpatul de posibilitatea exercitării depline a tuturor drepturilor sale procesuale prin promovarea unei eventuale căi de atac care să supună atenției unei alte instanțe aspectele de fond dezbătute în apel.
În aceste condiții, singurul remediu procesual este desființarea, hotărârii atacate și trimiterea cauzei primei instanțe în vederea continuării judecății, având în vedere lipsa totală a unei cercetări judecătorești în care să fie dezbătute în contradictoriu aspecte referitoare la acuzația adusă, precum și cele referitoare la eventuala vinovăție penală a inculpatului.
| ← Constituire de parte civilă a asiguratorului. Jurisprudență | Ordinul de protecţie, evacuarea temporară a pârâtului din... → |
|---|
