Ordinul de protecţie, evacuarea temporară a pârâtului din locuinţa comună,  obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de reclamante,  interzice pârâtului orice contact cu reclamantele, inclusiv telefonic, prin corespondenţă s

Judecătoria GĂEŞTI Sentinţă civilă nr. 111 din data de 21.01.2016

Prin sentința civilă nr.111/2016 instanța a admis cererea formulată de reclamantele D F, D A - M, asistată de mama reclamantă și D M - I, minoră, , prin reprezentant legal mama reclamantă, împotriva pârâtului D C - V, emite ordinul de protecție a reclamantelor împotriva pârâtului și dispune:

- evacuarea temporară a pârâtului din locuința comună situată în Găești, strada Aurel Vlaicu nr. 1, jud. Dâmbovița.

- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 100 metri față de reclamante.

- interzice pârâtului orice contact cu reclamantele, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.

Obligă pe pârât la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către reclamante, constând în onorariul de avocat.

Executoriu de îndată, fără somație și fără trecerea unui termen, conform art.29 alin.1 și 2 din legea nr.217/2003.

Cu execuție vremelnică, pe o perioadă de o lună de la emiterea prezentului ordin.

În motivare s-au reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.01.2016 reclamanta D F a solicitat instituirea unui ordin de protecție împotriva pârâtului D C V în următoarea modalitate: - evacuarea pârâtului din domiciliul comun din orașul Găești, str. jud. Dâmbovița, obligarea acestuia nu se mai apropie de ea și de minorele D A - M și D M I, respectiv să păstreze o distanță de cel puțin 100 metri. Totodată, solicită ca pârâtul să nu mai ia legătura cu ea și cu minorele prin nici un mijloc de comunicare, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că este căsătorită cu pârâtul din anul 1997, iar din căsătorie au rezultat minorele D A M, născută la data de 09.09.1999 și D M I, născută la data de 17.09.2010. De asemenea, arată că de aproximativ trei luni trăiește, împreună cu fiicele sale, o viață de coșmar datorită comportamentului deosebit de periculos și violent al pârâtului, fiind nevoită să apeleze în repetate rânduri la organele de politie. Mai arată că în data de 18.01.2016, în jurul orei 9:30, în urma unor discuții cu pârâtul, acesta a agresat-o fizic, i-a adresat cuvinte jignitoare și a amenințat-o că o omoară atât pe ea cât și pe fiicele sale.

În drept a invocat dispozițiile art.25 din Legea nr.217/2003 republicată.

Ca probe indică proba cu înscrisuri și proba cu martori.

Pârâtul D C V a depus întâmpinare la data de 21.02.2016 prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată. Acesta arată că în anul 1996 a intrat în relație de concubinaj cu reclamanta, relație ce a durat un an, iar la data de 01.06.1997 s-au căsătorit legitim. Mai arată că atât pe perioada relației de concubinaj, cât și după încheierea căsătoriei relațiile dintre ei au fost bune, până în urmă cu 4-5 ani, când reclamanta a început să își schimbe comportamentul, neglijându-l, fiind veșnic nemulțumită, deși a depus toate eforturile pentru a-i crea atât ei, cât și fiicelor lor, toate condițiile necesare unui trai decent, lipsit de griji. De asemenea, arată că atât comportamentul reclamantei, cât și manifestările acesteia i-au dat de gândit că în viața acesteia a apărut un alt bărbat și pentru a se convinge de acest aspect a amplasat un reportofon tip stik pentru o perioadă de trei zile, în interiorul garsonierei, proprietatea lor, unde este amenajat un salon de frizerie, în incinta căruia reclamanta își desfășoară activitatea. În urma înregistrărilor a descoperit că pârâta are o relație intimă cu colegul său de serviciu, relația dintre aceștia consumându-se zilnic în interiorul salonului de frizerie în intervalul de timp cât acesta este liber. Mai arată că a încercat să aibă o discuție cu reclamanta, solicitându-i o explicație, dar aceasta a refuzat categoric să discute cu el, încercând să provoace scandal, negând existența acelei relații, deși a fost pusă în fața faptului împlinit, în sensul că i-a prezentat spre ascultare înregistrările audio. Totodată, arată că la data de 19.01.2016 a introdus acțiune de divorț, întrucât între el și reclamantă nu mai există nici un fel de apropiere, deși locuiesc în aceeași casă. Mai arată că nu este o persoană periculoasă care să motiveze instituirea unui ordin de protecție, iar imobilul din a cărui evacuare se solicită este bun comun, fiind o construcție P+1, în care pot locui amândoi, fără a intra în contact fizic sau vizual unul cu celălalt. Arată că nu are o altă proprietate în care poate locui, vremea este geroasă, iar posibilitățile sale materiale din această perioadă nu îi permit să locuiască în altă parte cu chirie. Mai precizează că în domiciliul comun are instrumente muzicale foarte scumpe, care trebuie păstrate în anumite condiții și la anumite temperaturi pentru a nu se uza, instrumente folosite pentru desfășurarea de activități muzicale, iar în situația evacuării trebuie să schimbe și locația instrumentelor muzicale, lucru care nu este posibil, neexistând posibilitatea depozitării în altă parte. De asemenea, arată că în domiciliul comun și-a amenajat un studio muzical unde face repetiții pentru evenimentele la care trebuie să participe, iar în situația evacuării din domiciliul comun este adus în imposibilitatea asigurării existenței, nemaiputând desfășura pregătire și activitate muzicală producătoare de venituri, necesare pentru întreținerea sa și a copiilor rezultați din căsătorie.

În drept a invocat dispozițiile art.205-208 Cod procedură civilă.

Ca probe indică înregistrări audio, proba cu înscrisuri și proba cu martori.

Cu ocazia discutării probelor la termenul de judecată părțile s-au limitat la înscrisuri și câte doi martori, probe încuviințate de instanță și administrate în aceeași ședință.

Au fost audiați martorii reclamantei: N S și P Ghe și martorii pârâtului I S D și D Ș C, iar reclamata a depus la dosar și înscrisurile consemnate în practicaua sentinței.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantele au calitatea de soție și respectiv fiice ale pârâtului, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse în copii la dosar, având deci calitatea de "membru de familie"; definită de dispozițiile art.5 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.4 din lege, violența în familie se manifestă sub mai multe forme, dintre care vor fi redate definițiile legale ale celor relevante în cauză:

"a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;

b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar;

c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar;

d) violența sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal";.

Potrivit art.23 alin.1 din Legea nr.217/2003 republicată "persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporarã a agresorului din locuința familiei, indiferent dacã acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei și, dupã caz, a copiilor, în locuința familiei.

c) limitarea dreptului de folosințã al agresorului numai asupra unei pãrți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajatã încât agresorul sã nu vinã în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la pãstrarea unei distanțe minime determinate fațã de victimã, fațã de copiii acesteia sau fațã de alte rude ale acesteia ori fațã de reședința, locul de muncã sau unitatea de învãțãmânt a persoanei protejate;

e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localitãți sau zone determinate pe care persoana protejatã le frecventeazã ori le viziteazã periodic;

f) interzicerea oricãrui contact, inclusiv telefonic, prin corespondențã sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora";.

Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului, așa cum prevăd dispozițiile art.24 din lege cererea fiind de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima și se poate introduce de victimă personal sau prin reprezentant, fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 26 din lege.

Considerând că se justifică emiterea ordinului de protecție în formele solicitate de reclamante, astfel cum sunt reglementate de art.23 alin.1 lit.a, d și f din lege împotriva pârâtului care, prin comportamentul său violent, indiferent de motivele invocate, pune în pericol integritatea fizică și psihică a reclamantelor, instanța va admite cererea și va emite ordinul de protecție provizoriu, pe o durată de o lună, executoriu de îndată pentru măsurile solicitate, în conformitate cu art.29 din Legea nr.217/2003.

Instanța are în vedere că, din depozițiile martorilor audiați în cauză cât și din răspunsurile pârâtului la interogatoriul luat din oficiu, a rezultat fără nici o îndoială că acesta are un comportament violent, că nu-și poate cenzura agresivitatea nici în prezența copiilor minori și nici a mamei sale bolnave, precum nici în prezența tatălui reclamantei.

Nici motivul invocat de pârât și nici un alt motiv real sau imaginar nu ar putea justifica manifestările violente ale acestuia față de membrii familiei sale, iar în ce privește faptul că în prezent și-a manifestat disponibilitatea de a conviețui cu reclamanta în același imobil fără să mai producă alte incidente nu poate constitui o garanție suficientă că nu va prezenta un real pericol pentru integritatea fizică și psihică a reclamantelor în viitorul apropiat, dată fiind starea de tensiune relevată de depozițiile martorilor.

În ce privește apărările pârâtului pe cererea de evacuare din locuința comună, instanța are în vedere că în nici un caz nu pot fi puse în balanță nevoia de siguranță a reclamantelor cu nevoia pârâtului de a folosi instrumentele muzicale din studioul amenajat în locuință, prevalând cu siguranță necesitatea prevenirii violenței în cadrul familiei, mai ales că este vorba și de doi copii minori, afectați emoțional de agresivitatea pârâtului asupra mamei lor și chiar în mod direct asupra fiicei mai mari, care ascultată de instanță. Așa cum s-a arătat mai sus, legea prevede ca măsură de protecție evacuarea temporarã a agresorului din locuința familiei, indiferent dacã acesta este titularul dreptului de proprietate.

Instanța apreciază însă că stabilirea duratei de o lună pentru măsurile dispuse este suficientă pentru protecția reclamantelor și pentru a se proba dacă pârâtul are un comportament adecvat care să îi permită să locuiască împreună cu reclamantele fără a constitui un pericol pentru acestea.

După expirarea măsurii, dacă temeiurile subzistă, reclamantele pot solicita un nou ordin de protecție în condițiile art.33 din Legea nr.217/2003.

Pe de altă parte, pârâtul poate solicita revocarea ordinului de protecție în condițiile art.34 alin. 2 din lege.

Potrivit art.32 din lege încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an.

Conform art.453 alin.1 Cod proc. civilă, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către reclamante constând în onorariul de avocat, conform chitanței nr., depusă la dosar.

Nu se vor acorda cheltuieli cu onorariul avocatului din oficiu câtă vreme, deși a fost desemnat de barou, nu s-a prezentat în dosar, pârâtul beneficiind de avocat ales.

Hotărârea va fi comunicată structurii de poliție în a cărei rază teritorială se află locuința victimei și a agresorului, în conformitate cu dispozițiile art.31 din lege, pentru punerea în executare de îndată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordinul de protecţie, evacuarea temporară a pârâtului din locuinţa comună,  obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de reclamante,  interzice pârâtului orice contact cu reclamantele, inclusiv telefonic, prin corespondenţă s