Funcţionar public.Drepturi acordate prin contractele colective de muncă. Condiţia prevăzută de art.229 alin.4 din Legea nr. 53/2003 ca acestea să respecte dispoziţiile legale. Art. 72 din Legea nr.88/1999 limitele negocierii acordurilor colective de munca
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2278/R din data de 03.10.2014
Pentru a avea eficiență juridică, contractele colective de muncă trebuie să fie încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, așa cum se prevede expres în art. 229 alin. 4 din Legea nr. 53/2003: "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților";.
În același sens, art. 72 din Legea nr. 188/1999, modificată, stabilește expres limitele negocierii acordurilor colective de muncă: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, așadar acestea nu includ și acordarea de drepturi salariale peste cele stabilite prin lege.
A reține apărarea intimatei - reclamante referitoare la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, ce încalcă norme imperative clare și explicite, motivat de faptul că acesta nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească, ar însemna a lipsi de eficiență o normă imperativă a legii, ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept.
Constată că prin cererea înregistrată inițial sub nr. 141/62/2011 la Tribunalul Brașov, reclamanta Comuna A. a chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Încheierii Curții de Conturi a României nr. VI 379/16.12.2010 prin care s-a respins contestația formulată de Comuna A. împotriva Deciziei nr.40/23.08.2010 și anularea abaterilor reținute în sarcina reclamantei cu privire la acordarea sporurilor prevăzute la pct. 8 din decizia atacată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că inspectorii Camerei de Conturi B., în urma controlului efectuat la reclamantă, a constatat ca nu există temei legal pentru acordarea funcționarilor publici și salariaților contractuali a următoarelor sporuri: de mobilitate 10%, de dispozitiv 25%, de calculator 15%, de condiții grele 15%, de confidențialitate 15%, de penibilitate 10%.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 12, alin. 1 și art. 22 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, a Legii nr. 53/2003, a Legii nr. 188/1999 republicată, a Legii nr. 319/2006 și a prevederilor art. 41 alin. 2 din Constituția României.
Pârâta CURTEA DE CONTURI B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, iar în dezvoltarea motivelor din întâmpinare se arată că reclamantul și-a motivat cererea introductivă împotriva Deciziei menționate, arătând în principal faptul că drepturile speciale au fost acordate salariaților instituției în baza acordului/contractului colectiv de muncă încheiate pentru anii 2008-2010, nefăcând dovada înregistrării acestuia la Direcția de Muncă și Protecție Socială C. "singura instituție căreia îi incumbă obligația verificării în sensul conformității";.
Prin Sentința nr. 2218/3.05.2011 a Tribunalului Brașov cauza a fost declinată în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță care, prin sentința 29/F/20.02.2012, a admis acțiunea și a dispus anularea actelor atacate, fără cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 4893/09.04.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Curtea de Conturi a României, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința civilă nr. 972/CA/17.03.2014, Tribunalul a admis acțiunea și a anulat Încheierea nr.VI379/16.10.2010 a Curții de Conturi și decizia nr. 40/23.08.2010 în ceea ce privește acordarea sporurilor prevăzute la pct. 8 din Decizia nr. 40/2010.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că drepturile salariale, respectiv sporurile de mobilitate 10%, de dispozitiv 25%, de calculator 15%, de condiții grele 15%, de confidențialitate 15%, de penibilitate 10%, enumerate în procesul verbal de constatare, au fost acordate de entitatea administrativă în baza Legii nr. 188/1999, a contractului colectiv de muncă al Comunei A., act neatacat de nici o parte și valabil încheiat, precum și în baza sentințelor civile judecătorești depuse la dosar, așa încât nu este vorba de crearea unui prejudiciu în bugetul reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu și ca reprezentantă a Camerei de Conturi B., a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamanta UAT Comuna A.
În motivare, a arătat că prima instanță a dispus în mod greșit anularea actelor emise de Camera de Conturi B. și de către Curtea de Conturi a României reținând actele normative care permiteau instituțiilor publice să negocieze și să încheie contracte/acorduri colective de muncă,deoarece în realitate, drepturile salariale din sectorul bugetar sunt prestabilite prin lege,iar negocierea drepturilor salariale prin contractul colectiv de muncă s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale imperative.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă.
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare potrivit art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă și recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, curtea constată că acesta este întemeiat.
Astfel, în fapt, Curtea reține că, în urma controlului efectuat de pârâta Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi B. la UAT A., pentru anul 2009, a fost emisă decizia nr. 40/23.08.2010 în care, la pct. 8, singurul contestat prin acțiune, s-a stabilit că au fost efectuate plăți care exced prevederilor legale în vigoare, constând în acordarea sporului de mobilitate, dispozitiv, calculator, pentru condiții grele, confidențialitate, penibilitate, toate pentru anul 2009, funcționarilor publici și personalului contractual.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație, care a fost respinsă prin încheierea nr. VI.379/16.12.2010 emisă de pârâta Curtea de Conturi.
Instanța de fond a anulat actele Curții de Conturi pentru considerentul că sporurile au fost acordate în baza Legii nr. 188/1999, a contractului colectiv de muncă al Comunei A. care nu a fost atacat și a sentințelor judecătorești depuse la dosar, însă critica recurentei cu privire la soluția instanței este întemeiată.
Potrivit art. 31 alin. 2 și 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului publici,
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Prin O.G. nr. 10/2008, act normativ privind salarizarea funcționarilor publici aplicabil pentru anul 2009, s-au prevăzut următoarele sporuri: spor de confidențialitate (art.13), spor pentru condiții vătămătoare (art.14), spor pentru condiții periculoase (art.15).
Sporul pentru utilizarea calculatorului și sporul pentru condiții grele de muncă nu se regăsesc printre sporurile prevăzute de art. 11-17 din O.U.G. nr. 10/2008, dar și dacă am considera că pot fi încadrate în dispozițiile art. 14 (spor pentru condiții vătămătoare), se poate observa că este prevăzută o condiție suplimentară, și anume, potrivit alin 3, locurile de muncă pentru care se acordă sporul trebuie stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autoritățile abilitate în acest sens.
Reclamanta nu a dovedit și nici nu a susținut faptul că deține buletine de determinare emise de autoritățile abilitate pentru locurile de muncă la care a acordat cele două sporuri, singurul său argument fiind cel legat de prevederea acestui spor în Contractul colectiv de muncă, argument care urmează a fi analizat de instanța de control judiciar după stabilirea cadrului normativ și pentru celelalte sporuri acordate.
Sporul de confidențialitate a fost prevăzut în art.13 pentru funcționarii publici și personalul contractual din anumite instituții ale statului: aparatul de lucru al Guvernului, personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor, precum și personalului preluat de către autorități și instituții publice de la Ministerul Integrării Europene, care în cursul anului 2007 și-a încetat activitatea,iar reclamanta Comuna A. nu face parte dintre acestea.
Sporul de mobilitate și sporul de penibilitate nu se regăsesc printre sporurile prevăzute de O.G. nr. 10/2008, așa încât în mod legal recurenta a stabilit în actul de control că acestea au fost acordate fără bază legală.
În ceea ce privește acordarea indemnizației de dispozitiv unor funcționari publici, alții decât cei care sunt beneficiarii sentințelor civile nr. 693/CA/2008 și nr. 946/CA/2008 ale Tribunalului Brașov, este clar că aceasta nu poate fi acordată decât funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, așa cum s-a stabilit în Decizia nr. 37/2009 pronunțată în recurs în interesul legii.
Cât privește susținerea reclamantei potrivit căreia aceste drepturi salariale au fost acordate în baza contractului sau a acordului colectiv de muncă, susținere însușită de instanța de fond, se reține, în primul rând, că personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului reprezintă o categorie distinctă de salariați, cu drepturi salariale reglementate de dispoziții legale speciale, diferite de cele care reglementează drepturile salariaților din domeniul privat.
Pentru a avea eficiență juridică, contractele colective de muncă trebuie să fie încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, așa cum se prevede expres în art. 229 alin. 4 din Legea nr. 53/2003: "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților";.
Astfel, conform art.12 alin.1 din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, iar contractele colective de muncă ale salariaților instituțiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităților, la nivelul administrației sau al serviciilor publice locale, pentru instituțiile din subordinea acestora și la nivel departamental, pentru instituțiile subordonate.
Prin urmare, dispoziția legală arătată, cu caracter imperativ, stabilește expres faptul că nu se pot stabili prin contractele colective de muncă drepturi peste cele determinate prin lege.
În același sens, art. 72 din Legea nr.188/1999, modificată, stabilește expres limitele negocierii acordurilor colective de muncă: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, așadar acestea nu includ și acordarea de drepturi salariale peste cele stabilite prin lege.
A reține apărarea intimatei - reclamante referitoare la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, ce încalcă norme imperative clare și explicite, motivat de faptul că acesta nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească, ar însemna a lipsi de eficiență o normă imperativă a legii, ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că actele emise de recurenta - pârâtă Curtea de Conturi a României sunt legale și temeinice, acțiunea promovată de către intimata - reclamantă este neîntemeiată și în consecință, constatând incidența art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă Curtea de Conturi împotriva sentinței civile nr. 972/CA/17.03.2014 a Tribunalului Brașov pe care o va modifica în totalitate în sensul respingerii acțiunii.
| ← Depăşirea termenului rezonabil. Individualizarea pedepselor.... | Constituire de parte civilă a asiguratorului. Jurisprudență → |
|---|
