Vânzare cu clauză de întreţinere. Lipsa discernământului vânzătorului. Consecinţe
| Comentarii |
|
1. Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere. Lipsa discernământului vânzătorului. Consecinţe
Prin decizia pronunţată, curtea de apel a admis recursul reclamantei, succesoarea vânzătoarei, a casat sentinţa şi decizia, iar pe fond a admis acţiunea şi a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, pentru lipsa de discernământ a vânzătoarei, repunând părţile în situaţia anterioară.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a înlăturat atât apărările intimaţilor-cumpărători, potrivit cărora vânzătoarea nefiind pusă sub interdicţie, se prezumă absolut discernământul acesteia şi, deci, valabilitatea sub acest aspect a actului juridic, cât şi susţinerile recurentei, potrivit cărora lipsa discernământului vânzătoarei este sancţionată cu nulitatea absolută.
Respingând cele două excepţii, curtea a avut în vedere faptul că unul din elementele esenţiale ale oricărui act juridic este consimţământul, el exprimând voinţa persoanei la încheierea actului. Lipsa cu desăvârşire a consimţământului face ca actul astfel încheiat să fie sancţionat cu nulitatea absolută. Această sancţiune operează pentru încălcarea unor norme ce vizează ocrotirea unor interese generale privitoare la încheierea actelor juridice, deoarece se referă la un element esenţial, fară de care actul nu poate lua naştere. Lipsa discernământului în exprimarea voinţei, aşa cum este în speţă în privinţa vânzătoarei, relevă însă nu inexistenţa consimţământului, aşa cum susţine recurenta, ci un simplu viciu al acestuia, deoarece în acest caz consimţământul există.
Aşadar, ne aflăm în faţa unui viciu de consimţământ care atrage nulitatea relativă a actului de vânzare-cumpărare ca sancţiune edictată de data aceasta în scopul protectiv al persoanei interesate, şi nu pentru protejarea unui interes general. Sancţiunea nulităţii relative, ca nulitate de protecţie, operează şi în privinţa actelor juridice încheiate personal de cei puşi sub interdicţie pentru alienaţie sau debilitate mintală, deci pentru lipsă de discernământ. Nu există nici un motiv să se aplice un alt regim juridic actelor încheiate de persoanele aflate într-o situaţie similară, dar nepuse sub interdicţie.
Aspectele legate de punerea sau nepunerea sub interdicţie a vânzătoarei nu au relevanţă în direcţia declarării anulabilităţii actului, în condiţiile existenţei, la momentul încheierii acestuia, a lipsei de discernământ. Distincţiile prezintă relevanţă numai sub aspectul sarcinii probaţiunii, căci în privinţa celui pus sub interdicţie operează o prezumţie juris tantum, de lipsă de discernământ, care poate fi înlăturată de cel ce susţine că actul a fost încheiat într-un moment de luciditate, în timp ce în privinţa celor ce nu au fost puşi sub interdicţie operează o prezumţie juris tantum a existenţei discernământului, până la proba contrarie, aceea a lipsei de discernământ la momentul încheierii actului.
In speţă, defuncta vânzătoare nefiind pusă sub interdicţie, sarcina probaţiunii lipsei de discernământ a acesteia la perfectarea actului a revenit reclamantei-recurente, care a şi facut-o, cu expertizele medico-legale, avizate de Comisia superioară, pe baza actelor medicale ale defunctei, cu date anterioare încheierii actului a cărui anulare s-a cerut.
C.A. Ploieşti, decizia civilă nr. 477 din 24 februarie 1998, Buletinul Jurisprudenţei nr. 1/1998, p. 181-182
2. Contract de vânzare-cumpărare. Clauză de întreţinere. Drept de uzufruct viager. Lipsa discernământului la încheierea actului. Sancţiune
Intre lipsa discernământului în momentul semnării actului şi lipsa discernământului ca urmare a punerii sub interdicţie sunt deosebiri majore. Lipsa discernământului în momentul semnării actului este lovită de nulitate relativă, care poate fi invocată numai de persoanele părţi în contract, spre deosebire de lipsa discernământului ca urmare a punerii sub interdicţie, care este lovită de nulitate absolută, ce poate fi invocată de orice persoană interesată.
Vânzătoarea nu a fost o persoană pusă sub interdicţie, respectiv lipsită de capacitate de exerciţiu, condiţie esenţială pentru a se putea invoca nulitatea absolută a contractului.
Este real că, împreună cu consimţământul, cauza formează voinţa juridică, dar, ca element esenţial al actului juridic, cauza nu se confundă cu consimţământul, în speţă fiind întrunite cele trei condiţii de valabilitate a cauzei actului juridic.
C.A. Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 728 din 24 aprilie 2003,P.R. nr. 6/2004, p. 114-129
| ← Anulare contract de întreținere pentru lipsă discernământ | Contestatie amenda. Lipsa mentiunilor din procesul verbal. PV... → |
|---|
