Prejudiciu de imagine. Daune morale. Cazul Tucă-Vosganian

Comentarii

0

Hotărârea din fond (casată de către Curtea de Apel București)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ

Dosar nr. 41252/3/2006

Sentinţa civila nr. 1199

Şedinţa publică de la 08.07.2010

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE - MIRELA POD

GREFIER - GEORGETA IONIŢĂ

Pe rol se află pronunţarea asupra acţiunii formulată de reclamantul VARUJAN VOSGANIAN împotriva pârâţilor LIVIU TURCU, MARIUS TUCĂ şi EDITURA INTACT.

Dezbaterile asupra fondului şi susţinerile orale ale părţilor au avut loc în şedinţa publică de la 23.06.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, când tribunalul, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise şi având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 30.06.2010 şi apoi la

08.07.2010, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la 29.11.2006 reclamantul Varujan Vosganian a chemat în judecată pe pârâţii Liviu Turcu, Marius Tucă şi Editura INTACT solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acestora la repararea prejudiciului moral cuantificat la suma de 300.000 Euro la curul Ron/Euro stabilit de BNR din ziua efectuării plăţii despăgubirilor, prejudiciu ce a fost cauzat prin faptele ilicite ale susnumiţilor care au editat şi publicat articole denigratoare şi defăimătoare la adresa sa în ediţiile din 27 octombrie, 28 octombrie, 29 octombrie, 30 octombrie şi 31 octombrie 2006, 5

noiembrie, 6 noiembrie, 7 noiembrie şi 9 noiembrie 2006 ale Jurnalului Naţional editat de Editura INTACT, precum şi opiniile exprimate de aceştia în mass - media.

în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 27.10.2006 numitul Liviu Turcu a publicat un articol în cotidianul Jurnalul Naţional prin care a fost acuzat că a desfăşurat activităţi de poliţie politică şi ca ar fi fost informator al securităţii.

Acest articol a fost urmat de o rafală de articole ale aceluiaşi autor prin care reclamantul a fost denigrat în mod sistematic, acestea constituindu-se într-o veritabilă campanie de presă. Datorită contextului situaţional când a fost publicat respectivul articol, acesta s-a bucurat de o amplă mediatizare, fapt ce a condus la deteriorarea imaginii publice a reclamantului, la pierderea credibilităţii acestuia pe plan intern şi internaţional, fapt ce era esenţial pentru exercitarea funcţiei de comisar european pentru care fusese nominalizat.

A mai arătat reclamantul că respectivele articole au fost publicate într-un moment important pentru cariera sa politică şi au avut rolul de a-1 discredita şi defăima producând-i însemnate prejudicii imaginii, credibilităţii precum şi vieţii sale private şi politice.

în privinţa pârâtului Marius Tucă, reclamantul a arătat că acesta în calitate de director al cotidianului Jurnalul Naţional a tolerat şi încurajat publicarea articolelor defăimătoare, fără a face vreo verificare a ştirilor apărute, încălcând astfel obligaţiile ce-i reveneau în calitate de director potrivit Legii nr.3/1974 şi normelor deontologiei profesionale jurnalistice, mai mult, acesta promovând ştirile apărute şi prin mijloace audiovizuale (emisiunea „Sinteza zilei” din data de 26.10.2006 a postului de televiziune Antena 3).

Totodată, reclamantul a mai menţionat că „informaţia” publicată în Jurnalul Naţional sub semnătura pârâtului Liviu Turcu nu corespunde realităţii, fapt ce rezultă din Decizia nr. 1479/7.11.2006 a CNSAS conform căreia „domnul Varujan Vosganian nu figurează în bazele de date ale Direcţiei Investigaţii a CNSAS, este necunoscut în evidenţele create de securitate şi nu au fost identificate informaţii/dosare/documente întocmite pe numele său, necesare pentru stabilirea calităţii de agent sau colaborator al poliţiei politice comuniste*.

în continuare» reclamantul a precizat şi motivat cadrul legal în care pârâtul Marius Tuca în calitate de director al cotidianului Jurnalul Naţional răspunde pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr.3/1974, referindu-se la dispoziţiile art. 76 alin.l şi art. 77 din actul normativ menţionat, arătând în finalul acţiunii că solicită obligarea acestuia la plata despăgubirilor în temeiul art. 32, 28, 77 alin.l, 90 şi 69 alin.2 lit. j din Legea nr.3/1974 republicată, ârt, 998 - 999 şi art. 1000 Cod civil.

Cu privire la ceilalţi pârâţi, temeiul de drept invocat pentru atragerea răspunderii civile delictuale a fost precizat astfel: pentru pârâtul Liviu Turcu dispoziţiile art. 76 şi 90 din Legea nr.3/1974 coroborate cu art. 69 alin.2 lit. j şi art. 998 - 999 Cod civil, iar pentru Editura INTACT - art. 30 teza finală din Legea nr.3/1974 coroborat cu art. 90 din aceeaşi lege, art. 30 alin.8 din Constituţie şi art. 998, 999 şi 1000 Cod civil.

în dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar Decizia CNSAS nr. 1479/7.11.2006, declaraţia dată de Traian Băsescu în faţa Judecătoriei Sector 1 la data de 8 mai 2001, adresa SIE nr. 22657/27.10.2006 precum şi setul de articole de presă menţionate în cererea de chemare în judecată, inclusiv transcrierea emisiunilor TV ce au avut ca obiect dezbateri pe marginea articolelor apărute.

La termenul din 21.02.2007 pârâţii Editura INTACT şi Marius Tucă au depus la dosar o întâmpinare în cuprinsul căreia au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesual pasive, precum şi excepţia prematurităţii acţiunii în raport de pârâta Editura INTACT, excepţie cu privire la care s-a renunţat ulterior pe parcursul procesului.

în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive, s-a arătat în cuprinsul întâmpinării că întrucât pârâtul Liviu Turcu este un colaborator ocazional al ziarului Jurnalul Naţional, acesta nu are nici un raport de prepuşenie cu acest cotidian sau cu Editura INTACT, situaţie în care răspunderea civilă delictuală îi aparţine în totalitate, ceilalţi doi pârâţi neavând această calitate procesuală.

Pe fondul cererii, pârâţii au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că prin articolele incriminate autorul acestora nu au avut nicio intenţie de a ofensa persoana reclamantului, ci doar de a informa publicul larg despre securitatea comunistă, având în vedere funcţia deţinută de acesta înainte de anul 1989 şi subiectul de actualitate dezbătut la acea dată de societatea românească.

în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar, pârâţii Editura INTACT şi Marius Tucă au dezvoltat susţinerile făcute în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii lor procesual pasive, raportându-se la temeiurile de drept invocate prin acţiunea introductivă de instanţă, temeiuri care de altfel au fost precizate şi de către reclamant prin aceleaşi note de concluziile depuse cu prilejul dezbaterilor în fond.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei invocate, tribunalul urmează a constata că potrivit precizărilor reclamantului din notele de concluzii depuse la dosar acesta a menţionat că în privinţa Editurii INTACT răspunderea invocată este una duală respectiv atât cea pentru fapta proprie conform art. 998 - 999 Cod civil, cât şi cea pentru fapta altuia conform art. 1000 alin. 3 Cod civil, iar în privinţa pârâtului Marius Tucă răspunderea invocat este doar cea pentru fapta proprie respectiv cea prevăzută de art. 998 - 999 Cod civil.

în raport de dispoziţiile art. 32, 28, 77 alin.l, art. 90 coroborate cu art. 69 alin.2 lit. j din Legea nr. 3/1974, dar şi în raport de dispoziţiile art. 30 teza finală din Legea nr. 3/1974 coroborate cu art. 90 din aceeaşi lege, tribunalul apreciază ca excepţiile invocate prin întâmpinare referitoare la lipsa calităţii procesual pasive a pârâţilor Editura INTACT şi Marius Tucă sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

La termenul din 02.04.2008, tribunalul a încuviinţat părţilor proba cu acte şi cea cu interogatoriile reclamantului şi ale pârâţilor, probe administrate în cauză, cu menţiunea că pârâtul Marius Tucă nu a înţeles să se prezinte în instanţă pentru administrarea acestei probe, motiv pentru care instanţa a făcut în privinţa

acestuia aplicarea art. 225 C.pr.civ. la termenul din 12.05.2010.

Analizând pe fond întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine ca la data de 27.10.2006 în paginile ziarului Jurnalul Naţional pârâtul Liviu Turcu a publicat un articol în cadrul căruia afirma „candidatul României pentru postul de comisar european, liberalul Varujan Vosganian a fost recrutat la începutul anilor !80 de unul dintre ofiţerii aflaţi direct în subordinea serviciului pe care Liviu Turcu l-a condus în cadrul Centrului de Informaţii Externe”.

Respectivul articol era publicat în cadrul unui întreg serial de analize pe tema fenomenului colaboraţionist moştenit de ia fostul regim, cauzat de decizia prezidenţială de la acea vreme ca întreaga arhivă a fostului DSS şi deci inclusiv CIE sa fie transferată urgent la CNSAS.

Pe marginea acestui subiect au fost publicate ulterior datei de 27.10.2006 un întreg şir de articole semnate de către acelaşi pârât, articole având ca scop principal prezentarea sistemului politic din România, a securităţii dinainte şi după 1989 fiind „adevărate rechizitorii la adresa celor care au şantajat, manipulat şi condus din umbră serviciile secrete pe scena politică.

în acest sens, din contextul articolelor apărute sub semnătura pârâtului Liviu Turcu, a rezultat preocuparea acestuia de a afla şi dezvălui publicului cine sunt cu adevărat responsabili „pentru decizia luată la nivelul SIE de a tria după bunul plac arhiva moştenită de la DIE/SIE şi a decide dosarele cui vor fi sau nu trimise la CNSAS”.

Această poziţie a pârâtului a fost de altfel exprimată în ediţia ziarului din 05.11.2006, ediţie în care a fost nominalizată şi o altă serie de personalităţi ale vieţii politice româneşti ca presupuşi informatori ai serviciilor de informaţii.

Din înscrisurile depuse la dosar mai trebuie reţinut că ulterior apariţiei acestui articol de presă, atât în cadrul aceluiaşi cotidian Jurnalul Naţional cât şi în mass - media au apărut numeroase alte articole, emisiuni TV având ca temă cazul Varujan Vosganian, precum şi controversele iscate pe marginea nominalizării acestuia pentru postul de

comisar european, o serie de personalităţi publice şi politice exprimându-şi părerea cu privire la acest subiect» inclusiv pârâtul Marius Tucă în ediţiile ziarului din 28 şi 29 octombrie 2006 precum şi emisiunea postului TV Antena 3 - Sinteza zilei din 26.10.2006.

Analizând întrunirea în cauză a cerinţelor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 - 999 cod civil coroborat cu art. 1000 alin.3 Cod civil în privinţa pârâţilor Liviu Turcu, Marius Tucă şi Editura INTACT, tribunalul urmează a constata că aceste nu sunt îndeplinite şi aceasta pentru următoarele considerente:

Astfel, prima condiţie pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie presupune comiterea unei fapte ilicite, care constă în acţiunea sau inacţiunea prin care încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.

în cauza de faţă nu s-au administrat dovezi în sensul că pârâţii Liviu Turcu şi Marius Tucă în exercitarea atribuţiilor lor (primul de colaborator al ziarului Jurnalul Naţional iar al doilea în calitate de director al acestuia) au săvârşit fapte ilicite de natură a cauza un prejudiciu care să atragă necesitatea reparării acestuia prin plata unor despăgubiri morale.

Astfel, deşi afirmaţia considerată de reclamant ca faptă ilicită, denigratoare şi cauzatoare de prejudicii morale constând în aceea că a fost informator al securităţii a fost infirmată de conţinutul Deciziei nr. 1479/07.11.2006 a CNSAS, în examinarea vinovăţiei pârâtului Liviu Turcu ca element al răspunderii civile delictuale, tribunalul apreciază că aceasta trebuie analizată prin prisma dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr.30/1994, potrivit căruia orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, acest drept cuprinzând şi libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii ori idei, fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere, cu limitele legale impuse de paragraful 2 al acestui articol.

In jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în domeniul libertăţii de exprimare s-au conturat principiile de echitate care trebuie să echilibreze exercitarea libertăţii de exprimare cu limitele legale mai sus menţionate impuse de paragraful 2 al art. 10, Curtea clarificând aria de acoperire a unor astfel de principii în legătură cu presa care nu trebuie să depăşească limitele impuse, printre altele pentru protecţia reputaţiei celorlalţi dar care este totuşi obligată să comunice informaţii şi idei privind diferitele domenii de interes public.

Corelativ obligaţiei presei de a comunica astfel de informaţii şi idei, există dreptul publicului de a le primi.

In acelaşi sens, Curtea a stabilit şi o foarte importantă distincţie între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare, în funcţie de care urmează a se stabili şi caracterul ilicit al faptelor imputate pârâţilor din prezenta cauză, avându-se în vedere în acest sens deosebirea dintre ştiri şi păreri, astfel cum sunt acestea definite în terminologia Rezoluţiei nr. 1003/1993 cu privire la etica ziaristică publicată în Monitorul Oficial din 20.09.1994.

în privinţa judecăţilor de valoare, pentru ca acestea să se bucUre de protecţia art. 10 din Convenţie, este necesar să se bazeze pe fapte exacte, în timp ce în privinţa afirmaţiilor verificabile, Curtea nu ia în considerare numai adevărul obiectul al acestora, ci şi atitudinea subiectivă a jurnalistului, buna credinţă tinzând să fie un criteriu pentru a se determina dacă exercitarea libertăţii de exprimare se menţine sau nu în limitele stabilite de art. 10 din Convenţie.

Din distincţia pe care Curtea a realizat-o între fapte şi judecăţi de valoare se poate desprinde concluzia potrivit căreia persoanelor care afirmă fapte obiective li se poate în mod legitim cere să dovedească adevărul acestora, însă jurisprudenţa Curţii a făcut o aplicare nuanţată a acestuia principiu şi, mai mult, a stabilit faptul că acesta nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe, elementul determinant trebuind să fie buna credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia reclamantului.

In concluzie, atunci când elementele cazului vor permite să se tragă concluzia că ziaristul a urmărit să-şi îndeplinească cu bună credinţă sarcina de a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes public şi nu a fost determinat în demersul său de existenţa vreunei animozităţi personale sau de intenţia de a leza în mod gratuit şi nejustificat reputaţia unei persoane, suntem în prezenţa unui demers jurnalistic legitim care trebuie să se bucure de protecţia oferită de art. 10 din Convenţie.

De asemenea, atunci când persoana acuzată de săvârşirea unui delict de presă nu poate dovedi întrutotul exactitatea afirmaţiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acestuia în raport atât cu adevărul afirmaţiilor sale, cât şi cu scopul demersului jurnalistic, verificând dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent, afectarea reputaţiei unei persoane sau a avut numai intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia acesteia (vezi cauza Cumpănă şi Mazăre contra României).

în cauza de faţă, tribunalul apreciază că afirmaţiile pârâtului Liviu Turcu sunt de natură factuală, fiind făcute în contextul abordării unui subiect de interes public, scopul fiind acela de a-i informa pe cititorii interesaţi despre problemele sistemului politic din România, a securităţii dinainte şi după 1989, demersul său jurnalistic nefiind determinat de existenţa vreunui interes personal sau de intenţia de a leza imaginea reclamantului, astfel cum de altfel în mod expres pârâtul a declarat în articolul publicat la 18.01.2007 în Jurnalul Naţional (fila 273 dosar).

în aceste condiţii, tribunalul apreciază că articolul incriminat reprezintă un demers jurnalistic legitim, ce intră în sfera de protecţie a art. 10 din Convenţie şi care nu poate fi calificat drept un delict civil cauzator de prejudicii, cu atât mai mult cu cât în cauză reclamantul nu a dovedit nici prejudiciul de imagine suferit (acesta ocupând în continuare funcţii importante în Guvernul României - respectiv Ministru de Finanţe la acea dată, având acces la informaţii clasificate la nivel strict secret de importanţă deosebită, la informaţii NATO - conform adresei Guvernului României aflată la fila 350) şi nici legătura de cauzalitate dintre fapta incriminată şi neocuparea funcţiei de comisar european.

Aceleaşi consideraţiuni mai sus menţionate urmează a fi avute în vedere şi în privinţa pârâtului Marius Tucă, dar şi în privinţa Editurii INTACT în privinţa căreia, raportat la inexistenţa faptelor cauzate de primii doi pârâţi, nu poate fi atrasă răspunderea acesteia nici în temeiul art. 998 - 999 Cod civil şi nici în temeiul art. 1000 alin.3 Cod civil.

Nefiind întrunite în cauză prevederile art. 998 - 999 Cod civil şi art. 1000 alin.3 Cod civil coroborat cu art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul urmează a respinge prezenta acţiune ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Tucă Marius şi Editura Intact.

Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul VARUJAN VOSGANIAN domiciliat în Bucureşti, str. Ardeleni nr.9, ap.2, sector 2 împotriva pârâţilor LIVIU TURCU citat prin afişare la uşa instanţei şi prin Mica Publicitate, MARIUS TUCĂ domiciliat în Bucureşti, sector 1, Str. Neagoe Vodă, nr. 18-22, bl. 6/2, ap. 3 şi la sediul Editurii Intact din Bucureşti, sector 1, Bd. Ficusului, nr. 44A, bl. CORP B, et. 4 şi EDITURA INTACT cu sediul în Bucureşti, sector 1, Bd. Ficusului, nr. 44 A, bl. Corp B, et. 4 şi în Bucureşti, sector 1, Str. Piaţa Presei Libere - Casa Presei, nr. 1, bl. Corp D, et. 8-9.

Cu apel. /

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.07.2010.

PREŞEDINTE

MIRELA POD

GREFIER

GEORGETA IONIŢĂ

Motivele de apel depuse de reclamantul Varujan Vosganian

Referitor la:

Curtea de Apel Bucureşti

Secţia a TV-a civilă

Completul 6a

Dosar nr. 41252/3/2006

Termen la: 21 ianuarie 2011

DOAMNĂ / DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul, VARUJAN VOSGANIAN, în calitate de apelant-reclamant, în contradictoriu cu intimaţii-părăţi LIVIU TURCU, MARIUS TUCĂ şi SC EDITURA INTACT SA,

Depun

MOTIVELE DE APEL

La apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1199 din 08.07.2010, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă în Dosarul nr. 41252/3/2006.

Spre deosebire de recurs, cale extraordinară de atac, în care se judecă exclusiv legalitatea hotărârii recurate, apelul este o cale devolutivă de atac, în care se rejudecă în fond procesul. Instanţa de apel analizează nu numai temeinicia şi legalitatea sentinţei apelate, ci rejudecă în fapt şi în drept cauza, pe baza probelor administrate în prima instanţă şi pe baza probelor noi administrate în apel.

Pe cale de consecinţă, motivarea prezentului apel va viza atât netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei apelate, cât şi temeinicia şi legalitatea pe fond a acţiunii formând obiectul cererii introductive de instanţă.

în aceste condiţii, solicităm instanţei de apel ca, la judecarea apelului, să aibă în vedere, să analizeze şi să răspundă la toate argumentele în fapt şi în drept ale apelantului-intimat expuse în prima instanţă, cuprinse în: Cererea de chemare în judecată înregistrată la 29.11.2006 (filele 1-9 dosar prima instanţă); Concluziile scrise primite la prima instanţă la 28.03.2008 (filele 97 - 100 dosar prima instanţă); Concluziile scrise depuse la prima instanţă (filele 420 - 427 dosar prima instanţă). Toate acestea fac parte integrantă din prezentele motive de apel.

2. Motivele de apel întemeiate pe dreptul intern român

Temeiul în drept al acţiunii, care constituie temei de drept şi pentru motivele de apel, este reprezentat de normele constituţionale şi legale indicate la prima instanţă, pentru răspunderea civilă delictuală a celor trei intimaţi-pârâţi.

Sunt întrunite toate condiţiile răspunderii civile delictuale ale intimaţilor-pârâţi: fapta ilicită, vinovăţie, prejudiciu, legătură de cauzalitate.

Astfel, intimatul-pârât Liviu TURCU a publicat în ziarul "Jurnalul Naţional" o serie de articole în care afirmă explicit că aş fi fost informator al fostei Securităţi a regimului comunist.

Este vorba despre o faptă ilicită, un delict civil, deoarece prin această afirmaţie falsă şi denigratoare mi se aduce atingere dreptului la onoare, reputaţie, imagine, nume, demnitate şi viaţă privată.

Fapta este săvârşită cu vinovăţie, intimatul-pârât având intenţia de a face respectivele

afirmaţii false şi prevăzând că prin aceasta drepturile mele vor fi violate.

Prejudiciul suferit este moral, constând în lezarea valorilor reprezentate de viaţa privată, demnitate, onoare, reputaţie şi propria imagine. în urma campaniei de denigrare, deşi complet inocent, am fost nevoit să iau decizia de a-mi retrage candidatura pentru funcţia de comisar european, prima de acest gen deţinută de un cetăţean român după aderarea României la Uniunea Europeană, aspect ce ar fi reprezentat o evoluţie extrem de importantă în cariera mea publică şi politică.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este evidentă.

Forma de răspundere civilă este răspunderea pentru fapta proprie.

La rândul său, intimatul-pârât Marius TUCĂ nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în calitate de director al ziarului "Jurnalul Naţional", de a nu permite exercitarea abuzivă a libertăţii de exprimare, permiţând publicarea de intimatul-pârât Liviu TURCU a seriei de articole conţinând afirmaţia falsă şi denigratoare că aş fi fost informator al Securităţii comuniste, neefectuând niciun fel de verificare a faptelor cuprinse în respectivele articole. Mai mult, acest intimat-pârât, prin afirmaţiile făcute la un post de televiziune şi prin articole proprii publicate în respectivul ziar, a garantat seriozitatea intimatului-pârât Liviu TURCU şi a afirmaţiilor făcute de acesta. De asemenea, intimatul-pârât a permis publicarea, în ziarul al cărui director este, în aceeaşi perioadă, a unei serii de articole de susţinere a afirmaţiei false că aş fi fost informator al Securităţii comuniste. Este vorba despre fapte ilicite, omisive şi comisive.

Vinovăţia există cel puţin sub forma culpei, întrucât intimatul-pârât a prevăzut rezultatele faptei sale.

Prejudiciul suferit este acelaşi.

Legătura de cauzalitate este evidentă.

Forma de răspundere civilă este răspunderea pentru fapta proprie.

în sfârşit, intimata-pârâtă SC EDITURA INTACT SA este editorul ziarului "Jurnalul Naţional", în care au fost publicate atât articolele intimatului-pârât Liviu TURCU, cât şi o serie de alte articole de credibilizare a informaţiei false că aş fi fost informator al Securităţii comuniste. Această intimată-pârâtă a permis publicarea, în ziarul pe care îl editează, atât a articolelor conţinând afirmaţia falsă şi denigratoare a intimatului-pârât Liviu TURCU, cât şi a articolelor de susţinere ale intimatului-pârât Marius TUCĂ şi ale altor persoane, fără efectuarea de verificări minime privind adevărul şi proba respectivei afirmaţii. Obligaţia de a efectua verificări jurnalistice şi de a nu permite exercitarea abuzivă a libertăţii de exprimare aparţine organelor de conducere ale persoanei juridice, iar fapta omisivă a acestora este fapta persoanei juridice înseşi.

Fapta este săvârşită cel puţin din culpă, a creat acelaşi prejudiciu şi există legătură de cauzalitate.

în egală măsură, intimata-pârâtă SC EDITURA INTACT SA răspunde şi pentru fapta altuia, adică a prepuşilor săi Marius TUCĂ şi Liviu TURCU, deci pentru delictele civile săvârşite de aceştia.

Cu privire la delictele civile ale intimatului-pârât Marius TUCĂ, acesta este directorul ziarului "Jurnalul Naţional", deci raportul de prepuşenie este evident.

Cât priveşte delictele civile săvârşite de intimatul-pârât Liviu TURCU, prima instanţă nu a lămurit natura reală a raporturilor juridice dintre acesta şi intimata-pârâtă SC EDITURA INTACT SA. Astfel, afirmaţiile intimatei-pârâte SC EDITURA INTACT SA sunt contradictorii: intimatul-pârât Liviu TURCU are un contract de colaborare cu intimata-pârâtă SC EDITURA INTACT SA (încheierea din 10.01.2007, fila 50 dosar prima instanţă), respectiv nu are niciun contract de colaborare (Note de concluzii primite de prima instanţă la

28.06.2010, fila 430 dosar prima instanţă); intimatul-pârât Liviu TURCU este colaborator ocazional şi nu este ziarist (întâmpinare, fila 62 dosar prima instanţă), respectiv este ziarist colaborator (Note de concluzii primite de prima instanţă la 28.06.2010, fila 430 dosar prima instanţă).

De pe site-ul Internet www.jumalul.ro, care reprezintă forma electronică a ziarului "Jurnalul Naţional", editat de SC EDITURA INTACT SA, se poate constata că intimatul-pârât Liviu TURCU (care apare sub două forme de autor, "Prof. Dr. Liviu Turcu" şi "Dr.liviu Turcu") a publicat, între 05.04.2004 şi 18.01.2011, un număr de 51 de articole în acest ziar, ceea ce presupune o colaborare strânsă între autor, pe de o parte, şi ziar, editor şi conducerea ziarului, pe de altă parte.

Este important de subliniat faptul că răspunderea civilă a editorului pentru fapta altuia are ca fundament nu numai dispoziţiile clasice ale art. 1000 Cod civil, ci şi pe acelea ale art. 30 alin. (8) din Constituţie, care enumeră editorul printre subiectele cărora le aparţine răspunderea civilă pentru informaţia adusă la cunoştinţa publicului.

Cu privire la existenţa unei menţiuni în ziar "Opiniile exprimate în articolele publicate aparţin în exclusivitate autorilor", faţă de care intimaţii-pârâţi Marius TUCĂ şi SC EDITURA INTACT SA afirmă că îi exonerează de orice răspundere, subliniem următoarele:

în primul rând, textul are în vedere exclusiv faptul că opiniile din articole aparţin autorilor, iar în niciun caz faptul că răspunderea pentru acestea revine exclusiv autorilor.

în al doilea rând, această menţiune vizează in terminis "opiniile". Or, cum se va demonstra infra, în cauză este vorba despre informaţii, afirmaţii de fapt, iar nu despre opinii, judecăţi de valoare, diferenţa dintre cele două forme de exprimare fiind fundamentală. A contrario, afirmaţiile de fapt, informaţiile nu sunt avute în vedere de respectiva menţiune publicată în caseta ziarului.

în al treilea rând, o asemenea menţiune unilaterală nu poate avea valoare juridică şi nu poate produce efectul juridic de a înlătura de la aplicare normele legale imperative privind răspunderea civilă în materie de presă, atât pentru fapta altuia, cât şi pentru fapta proprie.

în al patrulea rând, redacţia ziarului a intervenit în unele articole publicate, introducând titluri, supratitluri şi intertitluri, aşa cum rezultă din precizarea expresă "Titlurile şi intertitlurile aparţin redacţiei", respectiv "Titlul, supratitlul şi intertitlurile aparţin redacţiei" care figurează la sfârşitul articolelor defăimătoare ale intimatului-pârât Liviu TURCU, publicate în ediţiile din 30.10.2006 ("SIE a pierdut controlul asupra comisarului") şi 07.11.2006 ("Lista lui Liviu Turcu") ale ziarului "Jurnalul Naţional".

în al cincilea rând, intimaţii-pârâţi Marius TUCĂ şi SC EDITURA INTACT SA sunt chemaţi în judecată şi pentru fapte proprii.

Pentru o prezentare detaliată a faptei ilicite, vinovăţiei, prejudiciului şi legăturii de cauzalitate trimitem şi la argumentele expuse infra, în secţiunea referitoare la întemeierea apelului pe normele europene convenţionale şi jurisprudenţiale în materia drepturilor omului.

în temeiul art. 1003 Cod civil, răspunderea pentru delictele civile săvârşite de intimaţii-pârâţi este solidară.

Prima instanţă a omis să se pronunţe asupra probei cu martori solicitate de părţi.

Astfel, prin încheierea din 02.04.2008 (fila 101 dosar prima instanţă), instanţa a prorogat discutarea admisibilităţii probei cu martori solicitate de părţi după administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu.

în schimb, după ce probele cu înscrisuri şi interogatoriu au fost administrate, instanţa a uitat să mai analizeze şi a omis să se mai pronunţe asupra probei cu martori solicitate de părţi.

Prima instanţă a omis să se pronunţe asupra cererii apelantului-recl amant, formulată atât oral în şedinţă publică de judecată (încheierea din 30.09.2009, fila 328 dosar prima instanţă), cât şi în scris (Concluziile scrise, fila 427 dosar prima instanţă), de restituire a taxei de timbru achitate, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii dispoziţiei legislative privind plata taxei de timbru pentru stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice (Decizia Curţii Constituţionale nr. 778/12.05.2009, M.Of. nr. 465/06.07.2009).

3. Motivele de apel întemeiate pe Convenţia europeană a drepturilor omului si pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Poziţia apelantului-reclamant se întemeiază pe dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind dreptul la respectarea vieţii private (care include dreptul la onoare, reputaţie, demnitate, propria imagine), corelate cu cele ale art. 10 parag. 2 din Convenţie (privind limitele libertăţii de exprimare), interpretate în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

în temeiul art. 11 şi art. 20 din Constituţie, aceste norme internaţionale convenţionale în materia drepturilor omului sunt direct aplicabile în dreptul intern (seif executing) şi au o valoare interpretativă constituţională (sunt incluse în blocul român de constituţionalitate) şi forţă supra-legislativă.

Potrivit jurisprudenţei de principiu şi constante a Curţii Constituţionale şi a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (care este sursă a dreptului european al drepturilor omului, sursa convenţională şi sursa jurisprudenţială alcătuind, potrivit principiului solidarităţii, un bloc de convenţionalitate) este şi sursă a dreptului pozitiv român, având caracter obligatoriu, cu aceeaşi valoare ca şi sursa convenţională pe care o interpretează şi aplică.

Sentinţa primei instanţe, deşi pretinde că se întemeiază pe Convenţia europeană a drepturilor omului şi pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, citează o singură hotărâre a instanţei europene şi deformează în mod grav sensul normelor europene convenţionale şi jurisprudenţiale în materia drepturilor omului, referitoare la libertatea de exprimare şi la dreptul la respectarea vieţii private.

Cauza de faţă pune problema rezolvării conflictului între dreptul la respectarea vieţii private (al apelantului-reclamant) şi libertatea de exprimare (a intimaţilor-pârâţi). Niciunul dintre cele două drepturi nu este absolut, ci trebuie asigurat un just echilibru între ele.

Primo, este perfect adevărat că, sub aspectul propriei vieţi private şi al libertăţii de exprimare a terţilor, apelantul-reclamant se află într-o situaţie specială. Astfel, el este om politic, titular al unui mandat electiv, deci se supune în mod conştient şi voluntar unei cercetări atente din partea publicului şi a presei şi trebuie să dea dovadă de o mare toleranţă faţă de criticile care îl privesc (Hot. CED 29.03.2005, Ukrainian Media Group c. Ucraina), limitele criticii admisibile fiind mult mai largi faţă de un om politic decât faţă de un simplu particular (Hot. CEDO 08.07.1986, Lingens c. Austria', Hot. CEDO 01.07.1997, Oberschlick c. Austria nr. 2).

Totuşi, deşi de dimensiuni reduse, dreptul la respectarea vieţii private continuă să existe pentru personalităţile publice şi să fie protejat pe terenul art. 8 din Convenţie (Hot. CEDO 24.06.2004, Von Hannover c. Germania), dreptul la reputaţie, element al dreptului la respectarea vieţii private, trebuind să fie şi el protejat (Hot. CEDO 30.03.2004, Radio France şi alţii c. Franţa; Hot. CEDO 22.10.2007, Lindon, Otchakovsky-Laurens şi July c. Franţa), inclusiv pentru oamenii politici, care sunt şi ei îndreptăţiţi la protecţia reputaţiei (Hot. CEDO 26.02.2002, Dichand şi alţii c. Austria).

Secundo, este perfect adevărat că problema publicată în ziar, şi anume calitatea de informator a unei persoane ocupând funcţii publice, este o chestiune de interes public, iar aceasta se înscrie într-o dezbatere largă privind rolul persoanelor care au colaborat cu Securitatea comunistă în cadrul noului regim politic democratic.

Existenţa interesului public al dezbaterii (Hot. CEDO 06.02.2001, Tammer c. Estonia) nu justifică însă în niciun fel afirmaţii complet false, care impută fapte extrem de grave şi ilegale (Hot. CEDO 30.03.2004, Radio France şi alţii c. Franţa; Hot. CEDO 17.12.2004, Pedersen şi Baadsgaard c. Danemarca; Hot. CEDO 19.04.2001, Maronek c. Slovacia).

Tertio, jurisprudenţa Curţii Europene face o netă distincţie între opinie (judecată de valoare) şi informaţie (afirmaţie factuală). Dacă informaţiile sunt susceptibile de probă şi trebuie să poată fi probate de cei în cauză, a cere proba unei judecăţi de valoare violează exigenţele art. 10 din Convenţie (Hot. CEDO 08.07.1986, Lingens c. Austria).

Or, în concret, ne găsim fără putinţă de tăgadă în faţa unei afirmaţii factuale, a unei informaţii, iar nu în faţa unei opinii, a unei judecăţi de valoare.

Astfel, în perioada 27 octombrie 2006 - 19 ianuarie 2007, intimatul-pârât Liviu TURCU a publicat, în ziarul "Jurnalul Naţional", condus în calitate de director de intimatul-pârât Marius TUCĂ şi editat de intimata-pârâtă SC EDITURA INTACT SA, următoarele 7 articole:

- 1) " Vosganian a fost informator al Securităţii" (27.10.2006);

- 2) "SIE a pierdut controlul asupra comisarului'' (30.10.2006);

- 3) "Lista lui Liviu Tur cu" (07.11.2006);

- 4) "Cazul Vosganian, punct şi de la capăt" (16.01.2007);

- 5) "Cazul Vosganian, punct şi de la capăt (II)" (17.01.2007);

- 6) "Cazul Vosganian, punct şi de la capăt (III)" (18.01.2007);

- 7) "Cazul Vosganian, punct şi de la capăt (IV)" (19.01.2007).

în aceste şapte articole, se fac următoarele afirmaţii:

- articolul nr. 1: "Candidatul României pentru postul de comisar european, liberalul Varujan Vosganian, a fost recrutat la începutul anilor '80 de către unul dintre ofiţerii de informaţii aflaţi direct în subordinea serviciului pe care Liviu Turcu l-a condus în cadrul Centrului de Informaţii Externe"; procesul de verificare a arhivelor Serviciului de Informaţii

Externe, preluate de la C.I.E., "nu putea decât să confirme statutul de informator al domnului Varujan Vosganian";

- articolul nr. 2: "consideră că SIE, populat cu foştii săi colegi care ştiau despre Vosganian, ascunde adevărul"', "poate cineva să-şi imagineze că în cadrul mascaradei politice menite să dea opiniei publice impresia imparţialităţii, SIE avea să se dezică de avizul anterior privind noncolaborarea lui Varujan Vosganian cu CIE, precursorul SIE?"; "o singură situaţie "salvatoare": aceea pentru cazul în care Varujan Vosganian, după decembrie 1989, intrând în colaborare activă cu SIE (indiferent de natura şi titulatura acestei colaborări), serviciul este protejat de lege pe domeniul deconspirării intrând în categoria bazei de lucru active (curente)"',

- articolul nr. 3: "Cazul Varujan Vosganian constituie o dovadă indubitabilă în acest sens";

- articolul nr. 4: "trecutul(..) compromiţător"legăturil(e) lui Varujan Vosganian cu fosta Securitate";

- articolul nr. 5: "deconspirarea trecutului"; "legătura lui Varujan Vosganian cu structurile fostei Securităţi";

- articolul nr. 6: "descrierea circumstanţelor şi a contextului în care a avut loc recrutarea lui Varujan Vosganian de Centrul de Informaţii Externe (CIE)"; "pe una dintre aceste căi avea să sosească şi numele lui Varujan Vosganian"; "cadrul circumstanţial în care Varujan Vosganian îndeplinea ab inito câteva condiţii pentru a fi luat în atenţie informativă"; "recrutarea a fost aprobată şi realizată";

- articolul nr. 7: "existenţa documentelor privindu-l pe Varujan Vosganian"; "se mai întâmplă ca Varujan Vosganian să-mi fi reţinut atenţia"; "sub aspectul trecutului său biografic, Varujan Vosganian este departe de a fi un caz unic".

Prin urmare, este vorba exclusiv despre informaţii factuale: o persoană identificată exact prin nume, prenume şi funcţie a fost recrutată ca informator al Securităţii comuniste de un ofiţer de Securitate cunoscut personal de persoana care face afirmaţia, prezentându-se detalii: perioada recrutării, justificarea recrutării.

De altfel, în articolul nr. 1, afirmaţia că apelantul-reclamant a fost recrutat ca informator al Securităţii apare sub intertitlul: "Informaţia". Stilul este clar, afirmativ, direct: ”(..) sub aspect factual (...) domnul Varujan Vosganian a fost informator al Securităţii. A fost recrutat la începutul anilor '80 de către unul dintre ofiţerii aflaţi direct în subordinea serviciului pe care l-am condus (...)". Nu există niciun fel de dubiu, nicio urmă de îndoială, niciun condiţional.

în plus, în articolul nr. 7, intimatul-pârât insistă: faţă de ipoteza "unei confuzii de memorie" din partea sa, afirmă că "din fericire pentru mine şi nefericire pentru alţii, memoria mea prezentă nu a suferit nici un fel de alteraţii".

A spune despre o persoană că a fost informator al Securităţii, că a fost recrutată într-o perioadă determinată de o persoană determinată (chiar dacă neidentificată) reprezintă pur şi

simplu o informaţie, o afirmaţie despre un fapt, iar în niciun caz o judecată de valoare, o opinie. Opinie ar fi fost dacă s-ar fi afirmat despre apelantul-reclamant chestiuni precum: are un comportament de securist, foloseşte în viaţa politică metode securistice, gândeşte şi vorbeşte ca un securist etc. Acestea ar fi judecăţi de valoare, faţă de care un om politic trebuie să se dovedească tolerant, fiind expus criticilor. în schimb, faţă de o imputare clară de fapt, o informaţie, care este complet falsă şi denigratoare, imputând un fapt deosebit de grav, omul politic este şi trebuie să fie protejat.

Apărarea logică a apelantului-reclamant este ironizată de intimatul-pârât Liviu TURCU (în articolele nr. 6 şi 7). Totuşi, potrivit probelor şi logicii, "la începutul anilor '80", când se susţine că a avut loc recrutarea apelantului-reclamant de un ofiţer al Serviciului operativ SUA - Canada (aflat în subordinea intimatului-pârât Liviu TURCU, ce îndeplinea înalta funcţie în Securitatea comunistă de şef al acestui serviciu), apelantul-reclamant era proaspăt absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (în anul 1982) şi lucra în calitate de economist stagiar la întreprinderea de Spirt - Drojdie Bragadiru, Sectorul Agricol Ilfov. Până după 1989, nu a părăsit niciodată România. Cât de credibilă poate să fie afirmaţia că un economist stagiar de la o fabrică de bere de lângă Bucureşti fusese recrutat de Securitate - dar nu de Securitatea Bucureşti sau Ilfov, nu de Securitatea internă economică, nu de Securitatea internă privind minorităţile naţionale, ci de Securitatea externă, adică Centrul de Informaţii Externe, mai exact de Serviciul operativ pentru SUA şi Canada. Ce putea oare să spioneze împotriva americanilor, la fabrica de bere din Bragadiru, un economist stagiar? Se lupta el oare cu agenţii spionajului american, trimişi să descopere formula drojdiei berii ori ADN-ul musculiţelor de oţet din Bragadiru (deşi aceasta era oricum o chestiune de contraspionaj de competenţa Securităţii interne economice)?

Tot potrivit logicii elementare, cât de credibilă poate fi afirmaţia intimatului-pârât Liviu TURCU, care îşi aminteşte după 25 de ani identitatea unui informator absolut banal, abia recrutat de unul dintre ofiţerii din subordinea lui (şi despre care, potrivit propriilor afirmaţii din articolele nr. 6 şi 7, nu a mai apucat să afle modul în care a fost utilizat ulterior, pentru a reţine eventual acţiuni deosebite ale informatorului, deoarece a fost transferat tot într-o funcţie importantă de comandă, şeful Serviciului de spionaj împotriva Europei de Vest)? Potrivit propriilor afirmaţii publice, fiecare ofiţer de Securitate trebuia să aibă zeci de informatori. Prin funcţia extrem de înaltă deţinută în Securitatea comunistă şi prin cariera sa îndelungată, intimatul-pârât Liviu TURCU a avut în subordine foarte mulţi ofiţeri de informaţii, ceea ce înseamnă că, prin cumulare de-a lungul timpului, ar trebui să ştie un număr de câteva mii de nume de informatori, recrutaţi de el şi de subordonaţii săi. O logică elementară arată că acest lucru nu este posibil.

Quarto, este perfect adevărat că ziaristul are dreptul la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare (Hot. CEDO 26.02.1995, Prager şi Oberschlick c. Austria). Totuşi, el trebuie să pornească de la informaţii reale, iar nu de la aspecte inventate complet (Hot. CEDO 28.09.1999, Dalban c. România).

în concret, intimatul-pârât Liviu TURCU nu a adus absolut nicio probă a afirmaţiilor sale. Iniţial, a arătat în articolul nr. 1 că "Pentru moment, în cadrul prezentei analize, alte detalii sunt nesemnificative". Din toate afirmaţiile sale, conţinute în cele 7 articole, doar două elemente încearcă să treacă drept probe:

- recrutarea s-a făcut de un ofiţer de Securitate din subordinea sa, deci de o persoană pe care o cunoştea şi de la care are informaţia (articolul nr. 1); nicăieri nu este spus însă numele acestui fantomatic ofiţer de Securitate, care ar putea confirma afirmaţiile intimatului-pârât şi ar putea aduce şi probe în acest sens; sperăm să nu ni se spună despre acest fost ofiţer de Securitate recrutator că a decedat, că este bolnav de Alzheimer ori că s-a stabilit în Congo şi nu are acces la telefon şi Internet;

- profilul de la începutul anilor 1980 al apelantului-reclamant corespundea celui căutat de Securitatea externă în vederea recrutării: era inteligent, cult, cunoştea limbi străine şi aparţinea unei minorităţi (articolul nr. 6); dacă astfel de elemente pot constitui probe ale recrutării unei persoane de Securitate, înseamnă că noţiunea de probă şi-a schimbat complet sensul.

Intimatul-pârât Liviu TURCU nu aduce niciun fel de dovezi de genul: angajamentul de informator al Securităţii; note informative; rapoarte făcute de ofiţerul de Securitate care 1-a recrutat şi căruia îi transmitea note; dovada plăţilor efectuate pentru informaţiile oferite; numele conspirativ atribuit etc.

Despre alte persoane publice aflate pe "Lista" sa, deconspirate în calitate de cadre ori informatori ai Securităţii, se oferă măcar un indiciu, şi anume unităţile Securităţii unde trebuie căutate informaţii şi probe (articolul nr. 3). în cazul apelantului-reclamant, până şi acest lucru lipseşte.

Apelantul-reclamant a adus patru probe ale necolaborării sale, de niciun fel, cu Securitatea:

- Decizia nr. 1479/07.11.2006 emisă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (filele 10-12 dosar prima instanţă), în care se constată că "Domnul VOSGANIAN Varujan (...) nu a fost agent / colaborator al poliţiei politice comuniste"; intimaţii-pârâţi combat această probă cu afirmaţie generală, în sensul că unele decizii de acest gen au fost ulterior invalidate (Note de concluzii depuse la prima instanţă la 28.06.2010, fila 434 dosar prima instanţă); cu toată buna sa credinţă, apelantul-reclamant este în imposibilitate să facă vreo altă dovadă privind validitatea deciziei CNSAS;

- Adresa Serviciului de Informaţii Externe către Primul-Ministru Călin POPESCU TĂRICEANU nr. 22657/27.10.2006 (fila 14 dosar prima instanţă), în care se arată că "în legătură cu articolul de presă publicat astăzi, 27 octombrie 2006, de ziarul "Jurnalul Naţional", vă facem cunoscut că Serviciul de Informaţii Externe nu deţine informaţii privind presupusa legătură a domnului Varujan Vosganian cu Centrul de Informaţii Externe (C.I.Eaceastă probă este complet ignorată de intimaţii-pârâţi în proces, care consideră decizia CNSAS ca fiind "unicul argument" (Note de concluzii depuse la prima instanţă la

28.06.2010, fila 434 dosar prima instanţă); în schimb, în articolul nr. 7, intimatul-pârât Liviu TURCU încearcă să decredibilizeze această poziţie oficială a Serviciului de Informaţii Externe, afirmând că singura explicaţie pentru faptul că nu există documente în "arhivă" este aceea că apelantul-reclamant este în prezent activ în cadrul Serviciului de Informaţii Externe (întrucât nu sunt în arhive respectivele informaţii, rezultă că ele sunt în fondul operativ, deci că şi în prezent apelantul-reclamant ar fi agent sau colaborator al actualului Serviciu de Informaţii Externe); reaua-credinţă a intimatului-pârât este evidentă, în adresa oficială a Serviciului de Informaţii Externe nefăcându-se niciodată vorbire despre "arhivă", ci cu caracter cuprinzător despre faptul că Serviciul de Informaţii Externe nu deţine informaţii;

- Adresa Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat nr. 10103/11.05.2010 (fila 350 dosar prima instanţă), în care se arată că în perioada 2007-2009, în calitate de ministru al economiei şi finanţelor, apelantul-reclamant a avut atât autorizaţie (românească) de acces la informaţii clasificate de nivel "strict secret de importanţă deosebită", cât şi certificat (de acces la informaţii NATO) de nivel "cosmic top secret"; aceste autorizaţii se obţin după o verificare riguroasă făcută atât de autorităţile române, cât şi de structurile specializate ale NATO, fiind imposibil de obţinut dacă apelantul-reclamant fusese informator al Securităţii comuniste; toţi intimaţii-pârâţi trec complet sub tăcere această probă, iar prima instanţă, prin sentinţa apelată, o interpretează de o manieră total străină de pricină, nu ca o dovadă evidentă a falsităţii afirmaţiilor intimatului-pârât Liviu TURCU, ci drept dovada faptului că apelantul-reclamant nu a fost prejudiciat de respectivele afirmaţii, deoarece a ocupat în continuare funcţii importante în stat;

- declaraţia publică a şefului de stat, Preşedintele României Traian BĂSESCU, în sensul că, după verificările efectuate, s-a stabilit clar că nu este adevărată presupusa colaborare cu Securitatea a apelantului-reclamant ("va pot asigura ca am toate garanţiile că nu există un asemenea dosar"); fiind cunoscută aversiunea politică şi personală a Preşedintelui României Traian BĂSESCU faţă de apelantul-reclamant, ca şi faţă de Primul-Ministru Călin POPESCU TĂRICEANU (care l-a propus candidat pentru postul de comisar european), ca şi faptul că şeful SIE de la acel moment era un fost consilier prezidenţial, este evident acesta nu ar fi ascuns nicio posibilă probă a pretinsei colaborări cu Securitatea a apelantului-reclamant, ci ar fi folosit-o imediat împotriva sa în scop politic; în cadrul procesului în primă instanţă, această probă a fost complet trecută sub tăcere de intimaţii-pârâţi şi de instanţă; în schimb, intimatul-pârât Liviu TURCU, în articolul nr. 7, declară că nu este convins de această declaraţie şi de faptul că, potrivit Serviciului de Informaţii Externe, el personal ar fi făcut o eroare privind identitatea unei persoane cu un nume apropiat.

Prin urmare, pe de o parte apelantul-reclamant dispune de trei documente oficiale, provenind de la autorităţile competente (unul întemeindu-se pe verificări externe făcute de structurile NATO), precum şi de o declaraţie publică a şefului de stat, în sensul că nu a avut niciodată vreo legătură cu fosta Securitate comunistă. Pe de cealaltă parte, intimaţii-pârâţi se bazează pe afirmaţia unuia dintre ei (intimatul-pârât Liviu TURCU), că sigur apelantul-reclamant a fost recrutat de un ofiţer de Securitate (necunoscut instanţei) şi că profilul lui corespundea celor recrutabili (ca nenumărate alte persoane), fără niciun fel de probe cum ar fi angajament semnat, note informative, rapoarte şi aprecieri ale ofiţerului conducător, dovezi de plată, nume de cod conspirativ etc.

Singura concluzie logică putând fi trasă este aceea a falsităţii complete a afirmaţiilor denigratoare ale intimatului-pârât Liviu TURCU.

în plus, autorul afirmaţiilor factuale denigratoare nici nu are calitatea de ziarist. El este o persoană exterioară ziarului, nu este nici ziarist salariat, nici ziarist pe cont propriu (freelancer). Cele 51 de articole publicate între 2004 şi 2011 în ziarul "Jurnalul Naţional" au avut toate aceeaşi temă, referitoare la Securitatea comunistă şi la serviciile de informaţii, fiind întemeiate exclusiv pe calitatea autorului de fost ofiţer al Securităţii comuniste române. Autorul a scris şi publicat deci nu în calitate de ziarist, pentru a beneficia de protecţia specială acordată acestora.

Quinto, este necesar ca afirmaţiile factuale să fie făcute cu bună-credinţă - aspect extrem de important pentru Curte (Hot. CEDO 07.05.2002, McVicar c. Regatul Unit) -, pe bază de fapte exacte şi informaţii fiabile şi precise, cu respectarea eticii jurnalistice (Hot. CEDO 21.01.1999, Fressoz şi Roire c. Franţa; Hot. CEDO 30.03.2004, Radio France şi alţii c. Franţa; Hot. CEDO 20.05.1999, Bladet Tromso şi Stensaas c. Norvegia) şi să nu se înscrie într-o campanie de denigrare a unui om politic (Hot. CEDO 28.09.1999, Dalban c. România).

Sub aspectul bunei-credinţe a intimatului-pârât Liviu TURCU, subliniem următoarele:

- potrivit informaţiilor oferite chiar de acesta (articolul nr. 6) şi de ceilalţi doi intimaţi-pârâţi (Notele de concluzii depuse la prima instanţă la 28.06.2010, fila 433 dosar prima instanţă), intimatul-pârât Liviu TURCU:

- a fost membru al Securităţii comuniste;

- a avut o carieră îndelungată în Securitatea comunistă, de 13 ani, între 1976 şi 1989;

- a lucrat numai în structura cea mai verificată şi cea mai sigură din punct de

vedere al loialităţii faţă de regimul totalitar comunist şi faţă de Nicolae

CEAUŞESCU, Centrul de Informaţii Externe CIE;

- nu a fost orice lucrător, ci a fost ofiţer;

- nu a fost orice ofiţer, ci a ajuns ofiţer superior la o vârstă tânără, de circa 40 de ani;

- nu a lucrat la vreo structură de intendenţă, ci la structuri operative de spionaj în străinătate, care presupuneau o adeziune deplină la regimul totalitar comunist şi la Nicolae CEAUŞESCU;

- nu a lucrat numai în birou în România, ci şi în străinătate, în numeroase ţări, ceea ce înseamnă că era ofiţer de încredere al regimului totalitar comunist;

- nu a spionat împotriva unor ţări socialiste ori africane, ci împotriva principalilor duşmani ideologici ai regimului totalitar comunist, adică SUA şi Europa de Vest;

- nu a fost un simplu ofiţer (chiar superior), ci a avut funcţii de conducere

extrem de importante în spionajul împotriva duşmanilor ideologici ai comunismului totalitar: şeful Serviciului operativ pentru Canada şi SUA şi şeful Serviciului pentru Europa de Vest;

- toate acestea dovedesc fără putinţă de tăgadă că, timp de 13 ani, a fost un

agent cu funcţii extrem de înalte în Securitatea regimului totalitar comunist şi a lui Nicolae CEAUŞESCU, în domenii extrem de sensibile şi cu verificări permanente de loialitate faţă de regim;

- fără a avea vreo probă ori a face vreo afirmaţie explicită privindu-1 pe

intimatul-pârât, un observator exterior, neutru şi imparţial ar putea ajunge la concluzia logică în sensul că, întrucât Securitatea a fost un instrument criminal al regimului totalitar comunist, un ofiţer superior cu funcţii foarte înalte din structura cea mai îndoctrinată şi loială ideologic în lupta împotriva adversarilor nu poate să nu aibă mâinile pătate cu sânge, cu mult sânge şi, în plus, poate fi considerat expert în arta intoxicării, manipulării, dezinformării;

- în aceste condiţii, intimatul-pârât nu se poate bucura de credibilitate sub

aspectul bunei sale credinţe;

- loialitatea intimatului-pârât Liviu TURCU faţă de regimul totalitar comunist şi faţă de Nicolae CEAUŞESCU este afirmată clar de toţi cei trei intimaţi-pârâţi:

- potrivit propriilor afirmaţii publice ale intimatului-pârât Liviu TURCU

(articolul nr. 6), după rămânerea în străinătate a generalului Ion Mihai PACEPA, şeful Centrului de Informaţii Externe CIE, a avut loc acţiunea de "reîndoctrinare pe baze ideologice mult mai stricte a cadrelor serviciului" şi de asigurare a personalului "ofiţeri de încredere sub aspectul loialităţii ideologice"',

- or, potrivit informaţiilor oferite de ceilalţi doi intimaţi-pârâţi (Notele de

concluzii depuse la prima instanţă la 28.06.2010, fila 433 dosar prima instanţă), aproape întreaga durată (exceptând o perioadă extrem de scurtă la început) a carierei importante în Securitatea comunistă a intimatului-pârât Liviu TURCU, în interiorul CIE, s-a desfăşurat între 1976 şi 1989, adică exact în perioada în care, potrivit propriilor afirmaţii, cadrele CIE erau îndoctrinate ideologic şi erau de încredere sub aspectul loialităţii faţă de regimul totalitar comunist;

- de asemenea, tot potrivit propriilor afirmaţii ale intimatului-pârât Liviu TURCU (articolul "Linşaj public de proporţii", publicat în "Jurnalul Naţional" din 09.11.2006), "la mijlocul anilor '80, ofiţerii Serviciului de Informaţii Externe au fost puşi să semneze un nou angajament de jurământ şi loialitate nu faţă de statul român, ci direct faţă de Nicolae Ceauşescu";

- cum părăsirea Securităţii comuniste de intimatul-pârât Liviu TURCU s-a făcut în anul 1989, adică după jumătatea anilor '80, înseamnă că şi el a semnat acest jurământ de loialitate personală faţă de Nicolae CEAUŞESCU şi l-a şi respectat timp de câţiva ani;

- fară ca apelantul-reclamant să deţină vreo probă în acest sens şi fără să facă vreo

afirmaţie explicită în acest sens, la nivel pur teoretic, ipotetic şi de raţionament logic, un

observator neutru, exterior şi imparţial poate pune în paralel situaţia a doi foşti şefi din CIE care au părăsit Securitatea comunistă: generalul Ion Mihai PACEPA şi intimatul-pârât Liviu TURCU; astfel:

- generalul Ion Mihai PACEPA a părăsit Securitatea comunistă în anul

1978, când Nicolae CEAUŞESCU şi conducerea comunistă de la Bucureşti erau în graţiile Occidentului, acesta dezvăluind străinătăţii adevărata sa natură; intimatul-pârât Liviu TURCU a părăsit Securitatea comunistă în anul 1989, când Nicolae CEAUŞESCU era extrem de izolat şi criticat internaţional, iar căderea regimului totalitar comunist (servit cu slugărnicie de Securitatea comunistă) devenise evidentă şi pentru omul obişnuit (deci, şi mai evidentă pentru un ofiţer de Securitate dispunând de informaţii externe);

- după părăsirea Securităţii comuniste de generalul Ion Mihai PACEPA Securitatea comunistă a fost zguduită din temelii şi mulţi şefi schimbaţi ori retraşi; despre aspecte similare în urma faptei similare a intimatului-pârât Liviu TURCU nu există informaţii publice făcute de foştii membrii ai Securităţii;

- generalul Ion Mihai PACEPA a fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiţie abia în anul 1999 şi la cererea sa (deşi lovitura dată de el sistemului comunist totalitar a fost incomparabil mai puternică), în timp de intimatul-pârât Liviu TURCU a fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiţie cu o urgenţă maximă şi la cererea procurorului general, imediat după Revoluţie, în anul 1990, adică cu aproape 10 ani mai devreme;

- prin urmare, ca exerciţiu pur teoretic, ipotetic, de logică, un observator neutru, imparţial şi obiectiv, comparând aceste informaţii publice, se poate întreba dacă, în comparaţie cu părăsirea Securităţii comuniste de către generalul Ion Mihai PACEPA, cu efecte negative grave pentru aceasta, pentru regimul comunist totalitar şi pentru Nicolae CEAUŞESCU, părăsirea Securităţii comuniste de intimatul-pârât Liviu TURCU, cu câteva luni înainte de prăbuşirea sistemului totalitar comunist, nu ar putea fi ori un act de oportunism individual, ori, mai rău, un act planificat şi pus la cale chiar de Securitatea comunistă, ca să infiltreze un agent dublu în serviciile de informaţii occidentale, de unde să servească în continuare Securitatea comunistă ori pe succesorii acesteia;

- evident, repetăm, apelantul-reclamant nu face niciun fel de afirmaţie formală şi nu dispune de niciun fel de probă în acest sens, dar raţionamentul logic, pur teoretic şi ipotetic este posibil, ceea ce pune sub semnul îndoielii credibilitatea şi buna credinţă a intimatului-pârât Liviu TURCU;

- dacă însă părăsirea Securităţii comuniste de intimatul-pârât Liviu TURCU

s-a făcut ca o formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist, fapta este onorabilă, ceea ce nu şterge însă eventualele posibile acte reprobabile comise în cariera sa anterioară, îndelungată şi de mare succes, ca ofiţer al Securităţii comuniste a regimului totalitar şi a lui Nicolae CEAUŞESCU.

în egală măsură, fiind vorba de o informaţie obţinută în calitate de ofiţer al Securităţii comuniste, iar nu ca ziarist, în urma unei investigaţii jurnalistice, numele presupusului subordonat al intimatului-pârât Liviu TURCU (tot agent al Securităţii comuniste) nu este protejat cu titlu de sursă de informaţii jurnalistică (Hot. CEDO 27.03.1996, Goodwin c.

Regatul Unit). Dacă ar fi fost de bună credinţă, intimatul-pârât ar fi trebuit să indice măcar

numele presupusului ofiţer recrutator.

Sub aspectul bunei-credinţe a intimaţilor-pârâţi Marius TUCĂ şi SC EDITURA INTACT SA, arătăm:

- ca ziarist profesionist, cu funcţie de conducere, intimatul-pârât Marius TUCĂ ar fi trebuit să poată face raţionamentele logice descrise mai sus şi să aibă măcar o urmă de îndoială cu privire la buna credinţă a intimatului-pârât Liviu TURCU, fost ofiţer superior cu funcţii extrem de înalte de conducere în unitatea cea mai îndoctrinată ideologic de luptă împotriva democraţiilor occidentale din Securitatea comunistă fidelă regimului totalitar comunist şi personal lui Nicolae CEAUŞESCU;

- în cadrul emisiunii de televiziune "Sinteza zilei" din data de 26.10.2006, la postul de televiziune Antena 3, intimatul-pârât Marius TUCĂ a anunţat informaţia care urma să apară publicată în ziua următoare în ziarul "Jurnalul Naţional", al cărei director este, adică primul articol semnat de intimatul-pârât Liviu TURCU;

- intimatul-pârât Marius TUCĂ a făcut afirmaţiile:

- "cum credeţi că un om care umbla cu astfel de informaţii, cu astfel de statistici, cu astfel de cifre, la miime aş putea spune, se poate juca cu o informaţie de genul ăsta";

- "afirmaţiile pe care le găzduim acolo şi sunt foarte clare,

Varujan Vosganian a fost informator al Securităţii, sunt făcute de Liviu TURCU: Liviu TURCU este un colaborator vechi al Jurnalului Naţional, publică de ani de zile în Jurnalul Naţional, în mod firesc ne asumăm şi noi această informaţie odată ce am publicat-o, în măsura în care cităm, îl cităm pe domnul Liviu TURCU şi avem încredere în informaţiile pe care ni le-a dat";

- (la întrebarea ziaristului Ion CRISTOIU dacă a avut un moment de ezitare ori a mai dat telefoane) "Nu, nu, nu am avut niciun moment de ezitare, nicio secundă";

- (la întrebarea dacă a verificat informaţia) "Nu, îl cunosc pe

domnul Liviu TURCU de foarte multă vreme, am încredere în spusele domniei sale";

- prin urmare, intimatul-pârât Marius TUCĂ, în calitate de director al ziarului "Jurnalul Naţional" a afirmat public expres că nu a făcut absolut nicio verificare a afirmaţiilor publicate în ziarul pe care îl conduce, că are încredere deplină în autorul articolului, că nu a avut niciun moment de ezitare, că îşi asumă împreună cu redacţia informaţia publicată;

- nu a existat nici cea mai mică aparenţă de respectare a regulilor deontologice ziaristice, deci intimaţii-pârâţi nu sunt de bună-credinţă;

- în articolul intitulat "Cazul Varujan Vosganian", semnat de intimatul-pârât Marius TUCĂ în "Jurnalul Naţional" din 31.10.2006 (fila 25 dosar prima instanţă), acesta reafirmă expres: "Nu regret că am publicat acest articol absolut deloc. Dacă ar fi posibil să dau timpul înapoi, aş face acelaşi lucru fără să stau pe gânduri. Şi nu o dată, ci de o mie de ori. (...) chiar dacă să presupunem prin absurd că Liviu Turcu s-a înşelat în ceea ce-l priveşte pe Varujan Vosganian, tot nu mi-aş putea permite nici de-aici înainte să cenzurez vreun material al colaboratorilor de prestigiu ai Jurnalului Naţional. Deci, nici pe Liviu Turcu";

- intimaţii-pârâţi se contrazic în timp pe ei înşişi:

- în Notele de concluzii depuse la prima instanţă la 28.06.2010 (fila 432

dosar prima instanţă), intimaţii-pârâţi Marius TUCĂ şi SC EDITURA INTACT SA arată că: "nu s-au adus probe dacă LIVIU TURCU este într-adevăr autorul articolelor sau numai le-a semnat, cum se întâmplă în presa scrisă, sau dacă el este doar cel care a pus doar titlurile articolelor"

- pe de altă parte, în emisiunea televizată din preziua apariţiei primului articol al intimatului-pârât Liviu TURCU, intimatul-pârât Marius TUCĂ afirma: "Liviu TURCU este un colaborator vechi al Jurnalului Naţional, publică de ani de zile în Jurnalul Naţional (...), în măsura în care cităm, îl cităm pe domnul Liviu TURCU şi avem încredere în informaţiile pe care ni le-a dat"";

- în acelaşi sens, în al treilea articol publicat, intimatul-pârât Liviu TURCU

susţine (în ziarul al cărui director este intimatul-pârât Marius TUCĂ şi al cărui editor este intimatul-pârât SC EDITURA INTACT SA): "în urmă cu mai bine de trei săptămâni am convenit, cu acordul directorului Jurnalului Naţional, domnul Marius Tucă, să începem un proiect menit să sprijine public iniţiativa politică cunoscută drept "reforma morală a clasei politice româneşti”" şi că "de comun acord cu directorul Jurnalului Naţional, domnul Marius Tucă, am decis că este momentul

- prin urmare, în presă toţi trei intimaţii-pârâţi confirmă înţelegerea de publicare a articolelor şi faptul că autorul lor este intimatul-pârât Liviu TURCU, dar în instanţă intimaţii-pârâţi Marius TUCĂ şi SC EDITURA INTACT SA susţin că nu s-a făcut dovada ca acesta este autorul articolelor ori doar le-a semnat ori doar le-a pus titlurile;

- este de o rea-credinţă evidentă susţinerea că directorul şi editorul ziarului,

după înţelegerea cu autorul şi după ce confirmă public la televiziune că acesta este autorul, să susţină în faţa instanţei că este posibil ca autorul doar să fi semnat articolele, "cum se întâmplă în presa scrisă" (în dispreţul normelor deontologice jurnalistice);

- în aceeaşi perioadă, pentru a conferi credibilitate afirmaţiilor denigratoare şi false din articolele publicate de intimatul-pârât Liviu TURCU şi pornind de la acestea, în ziarul "Jurnalul Naţional" au fost publicate multe articole pe aceeaşi temă şi cu aceleaşi concluzii.

Sub aspectul existenţei unei campanii de denigrare, subliniem următoarele:

- într-o perioadă mai scurtă de 3 luni, au fost publicate 7 articole semnate de intimatul-pârât Liviu TURCU, toate susţinând calitatea de informator al Securităţii comuniste a apelantului-reclamant;

- în aceste articole se fac multe alte afirmaţii negative privind persoana şi activitatea politică a apelantului-reclamant;

- în 5 din cele 7 articole, numele apelantului-reclamant apare încă din titlu;

- în aceeaşi perioadă, în ziarul "Jurnalul Naţional" au apărut multe alte articole, care susţineau aceeaşi idee, a calităţi de informator al Securităţii a apelantului-reclamant;

- articolele de presă au fost publicate pe spaţii generoase şi de maximă expunere către public;

- primul articol a fost publicat imediat după desemnarea apelantului-reclamant în calitate de candidat al României pentru postul de comisar european, când acesta urma să aibă întâlniri pe această temă cu oficialii europeni, începând cu preşedintele Comisiei Europene;

- scopul clar urmărit, şi anume compromiterea numirii apelantului-reclamant în postul de comisar european:

- este anunţat încă din primul articol ("dezvăluirea acestui detaliu de biografie (...) aruncă în aer "numirea" lui Varujan Vosganian"', "în cele ce urmează subiectul desemnării de către partea româna a candidatului Varujan Vosganian pentru postul de comisar al Uniunii Europene"', "memoria proaspătă a cititorilor ce au luat cunoştinţă in ultimele 24 de ore nu numai de desemnarea candidatului pentru Bruxelles, dar şi a contextului politic în care s-a ajuns la această nominalizare"', "nu găsim un candidat onorabil şi de bună credinţă pentru postul de comisar european?");

- este susţinut în continuare în alte articole:

- articolul nr. 2 (titlu: "SIE a pierdut controlul asupra comisarului"', "radiografia unui eşec - candidatura lui Varujan Vosganian la înalta demnitate europeană şi retragerea acesteia"', "desemnarea candidatului liberal Varujan Vosganian la postul de comisar european"', "nominalizarea unui membru al Partidului Liberal drept candidat la postul de comisar în persoana domnului Varujan Vosganian, datorită importanţei deosebite a acestei poziţii în structurile europene"', "cine urma în realitate să-l controleze din umbră pe noul comisar român în condiţiile vulnerabilităţii sale biografice era cât se poate de neclar: liderii celor două partide competitoare sau alte forţe?"', "în cazul candidatului liberal pentru postul de comisar, ca produs al compromisului politic între liberali şi democraţi, lupta pentru "controlul" acestuia nu este de ici-colo”; "dacă SIE a dat la ordin sau sub influenţa statutului clientelar "lumina verde" candidaturii menţionate, asta rămâne să fie lămurit printr-o investigaţie politică onestă"; "domnul Barroso are destule probleme şi dificultăţi pe propria agenda de lucru pentru a-şi mai dori o nouă durere de cap din partea românilor care-i trimit un candidat controversat "între timp, domnul Varujan Vosganian a luat o decizie foarte înţeleaptă: aceea de a se retrage din postura de candidat la postul de comisar european'')-,

- articolul nr. 4 ("ocazia nominalizării lui Varujan Vosganian

drept candidat la postul de comisar european"am precizat clar că nominalizarea lui Varujan Vosganian pentru postul de comisar european este nepotrivită întrucât aduce prejudicii intereselor de stat ale României în relaţiile atât cu Uniunea Europeana, dar şi cu alte state occidentale"; "după nominalizarea liberală superaccelerată menită să-i surprindă pe competitori, candidatul Varujan Vosganian a fost urcat imediat în avionul de Bruxelles pentru a se întâlni în aceeaşi după-amiază, în scopul confirmării, cu preşedintele Uniunii Europene, Jose Manuel Baroso"; "trimiţându-l pe Varujan Vosganian în postura de candidat pentru poziţia de comisar european în circumstanţele negative descrise mai sus, guvernanţii români s-au compromis de două ori'');

- articolul nr. 5 ("ce înseamnă să ai sub control persoana unui

comisar european"; "eşecul nominalizării la postul de comisar european");

- articolul nr. 7 ("un serviciu de informaţii nu-şi dă în vileag

reţeaua şi cadrele şi (...) dacă un serviciu are ocazia să controleze informativ un comisar european o face cu siguranţă"; "postura ce a pus şi pune în continuare interesele de stat ale României într-o poziţie de vulnerabilitate");

- intimatul-pârât Marius TUCĂ a popularizat apariţia informaţiei în ziarul pe care îl conduce în preziua publicării, la o oră de maximă audienţă, pe un post de televiziune de ştiri.

Sexto, este avută în vedere şi frecvenţa transmiterii şi reluării informaţiei în cauză de mijlocul de informare în masă (Hot. CEDO 30.03.2004, Radio France şi alţii c. Franţa).

După cum am arătat supra, informaţia a fost transmisă în mod repetat, sub diverse forme, de intimaţii-pârâţi.

De asemenea, informaţia a fost preluată de mari mijloace de media străine.

Septimo, libertatea de exprimare nu este absolută, există limite privind respectarea dreptului la respectarea vieţii private şi a celorlalte drepturi ale altor persoane, iar respectarea deontologiei jurnalistice are o mare importanţă (Hot. CEDO 10.12.2007, Stoll c. Elveţia).

Or, după cum am arătat supra, intimatul-pârât Marius TUCĂ nu a respectat absolut nicio normă deontologică jurnalistică, publicând în ziarul pe care îl conduce un articol conţinând o informaţie falsă extrem de dăunătoare pentru cariera publică a unui om politic extrem de important, fără să facă absolut nicio verificare.

Octavo, distinct de răspunderea autorului unei afirmaţii, jurisprudenţa europeană admite fără probleme răspunderea conducătorului unui organ de presă şi a editorului respectivului organ de presă (Hot. CEDO 29.06.2004, Chauvy şi alţii c. Franţa). Ziariştii, conducătorii organelor de presă şi editorii nu se bucură de imunitate sau de impunitate în cazul în care depăşesc limitele admise ale libertăţii de exprimare (Hot. CEDO 06.02.2001, Tammer c. Estonia).

Sub acest aspect, este admis faptul că editorii (societăţi comerciale, persoane juridice) contribuie la exercitarea libertăţii de exprimare a autorilor, făcând posibilă transmiterea opiniilor sau informaţiilor către destinatari, deci şi aceştia sunt titulari ai dreptului consacrat de art. 10 din Convenţie (Hot. CEDO 18.05.2004, Editura Pion c. Franţa). Pe cale de consecinţă, ca titulari ai libertăţii de exprimare, editorii sunt şi ei supuşi limitelor privind exercitarea acestui drept, conţinute în parag. 2 din art. 10 al Convenţiei.

Nono, este perfect adevărat că nu există obligaţia unui ziarist - care contribuie ca un terţ să se exprime - să se distanţeze în mod sistematic şi formal de afirmaţiile făcute de persoana care îşi exprimă opiniile sau informaţiile (Hot. CEDO 29.03.2001, Thoma c. Luxembourg).

în concret însă, intimatul-pârât Marius TUCĂ nu numai că nu s-a distanţat în vreun fel de afirmaţia complet falsă şi denigratoare a intimatului-pârât Liviu TURCU, ci a susţinut în mod explicit şi repetat credibilitatea acestuia, certificând astfel şi valoarea informaţiei.

Decimo, sancţionarea unei persoane pentru afirmaţii false şi denigratoare, deşi reprezintă o ingerinţă în exercitarea libertăţii de exprimare, nu constituie şi o violare a acestui drept, dacă ingerinţa este prevăzută de lege, dacă urmăreşte scopul legitim al protecţiei drepturilor şi reputaţiei altei persoane şi dacă este necesară într-o societate democratică, fiind proporţională.

în condiţiile în care chiar şi sancţiuni penale au fost considerate ca trecând testul proporţionalităţii (Hot. CEDO 27.06.2000, Constantinescu c. România), inclusiv în cazul ziariştilor (Hot. CEDO 06.02.2001, Tammer c. Estonia), obligaţia la repararea prejudiciului suferit, ca formă a răspunderii civile, este proporţională şi nu violează libertatea de exprimare consacrată de art. 10 din Convenţie, chiar când este vorba de un ziarist (Hot. CEDO 19.04.2001, Maronekc. Slovacia).

Undecimo, în jurisprudenţa sa privind România, Curtea Europeană a avut de analizat şi a statuat în cauze privind afirmaţii neadevărate referitoare la colaborarea cu Securitatea comunistă a unor politicieni exercitând funcţii importante în stat.

Astfel, redactorul-şef al publicaţiei "România Mare", senatorul Comeliu VĂDIM TUDOR, a publicat articole de presă în care a afirmat expres că doi oameni politici, senatorul Constantin TICU DUMITRESCU şi ministrul de Interne Gavril DEJEU, au fost informatori ai fostei Securităţi comuniste. Pentru aceste fapte, el a fost obligat la despăgubiri civile pentru insultă (pe latura penală într-o cauză reţinându-se intervenţia prescripţiei răspunderii penale, iar în alta aplicându-se şi o pedeapsă penală pentru calomnie), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că pentru cele două persoane vătămate Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii a constatat că nu au colaborat cu Securitatea.

Plângerile sale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru pretinsa violare a libertăţii de exprimare, pe terenul art. 10 din Convenţie, au fost respinse ca inadmisibile în unanimitate (Dec. CEDO 15.06.2006, Comeliu VĂDIM TUDOR c. România nr. 1; Dec. CEDO 15.06.2006, Comeliu VĂDIM TUDOR c. România nr. 2). Curtea a reţinut că afirmaţiile privind calitatea de informator al Securităţii se înscriu în cadrul unei dezbateri politice de interes general, şi anume colaborarea oamenilor politici cu Securitatea, dar că libertatea de exprimare nu are un caracter absolut, iar faptul de a pune direct în discuţie o persoană determinată implică obligaţia de a oferi o bază factuală suficientă; or, autorul afirmaţiilor nu a putut proba alegaţiile privind colaborarea respectivilor oameni politici cu Securitatea, ci, dimpotrivă, documentele oficiale aflate la dosar dezminţeau o asemenea colaborare.

Nu este fară relevanţă indicarea faptului că în "Jurnalul Naţional" din 28.10.2006 este publicată declaraţia aceluiaşi senator Comeliu VĂDIM TUDOR, privindu-1 pe apelantul-reclamant: " Vosganian era securist pe când lucra în calitate de contabil la Centrala Vinului şi a Berii din Bucureşti, precum şi la un centru de colectare a fierului vechi, ulterior fiind folosit de DIE şi pe problema armeană".

Există o diferenţă fundamentală între situaţia de fapt care face obiectul prezentului apel (similară mutatis mutandis celei din cauzele finalizate cu cele două decizii de inadmisibilitate pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului) şi o altă cauză împotriva României, prin care s-a constatat violarea art. 10 din Convenţie (Hot. CEDO

08.06.2010, Andreescu c. România). în acea cauză, autorul afirmaţiilor privind colaborarea unui om politic cu Securitatea făcuse o simplă supoziţie, formulase mai ales judecăţi de valoare şi avusese bănuieli exprimate sub o formă dubitativă.

Duodecimo, cu titlu de ipoteză de şcoală, avem în vedere o situaţie similară mutatis mutandis.

Astfel, avocatul CLP, în mai multe articole de presă, afirmă în mod repetat, încă din titlurile articolelor, că judecătoarea MP, de la instanţa TB-S3Civ., face parte dintr-o reţea a mafiei NUP (neînceperea urmăririi penale) pentru traficanţii de droguri, fiind recrutată în această reţea şi fiind mituită chiar de un avocat colaborator al firmei de avocatură pe care el a condus-o. De asemenea, avocatul CLP mai pretinde în articolele de presă că judecătoarea MP a promovat profesional oferind favoruri sexuale, că se prezintă la lucru sub influenţa băuturilor alcoolice şi că posedă o diplomă de licenţă în drept nerecunoscută.

Apărându-se în instanţă, după ce judecătoarea MP a cerut despăgubiri pentru prejudiciul moral, avocatul CLP arată că nu a analizat decât marginal, ca pe un simplu exemplu, cazul judecătoarei MP, intenţia sa fiind să analizeze chestiunea de interes public a corupţiei din justiţie, fară a avea vreun interes personal legat de judecătoarea MP. Avocatul CLP mai arată că afirmaţiile publice ale judecătoarei MP, în sensul că, în calitate de judecător la o secţie civilă, nu avea nicio legătură cu soluţiile de neîncepere a urmăririi penale, date de procurorii DIICOT, dovedesc tocmai că judecătoarea este pe deplin implicată în această reţea mafiotă şi că este coruptă, pentru că tocmai faptul că nu ar avea legătură directă cu parchetul şi cu domeniul penal demonstrează adevărul afirmaţiilor sale. în plus, dovada caracterului coruptibil al judecătoarei MP este faptul că aceasta este femeie şi judecătoare. Tot avocatul CLP mai susţine că soluţiile favorabile judecătoarei MP, date de către DNA şi de către CSM, care au cercetat-o pe judecătoarea MP sub aspectul acestor pretinse fapte şi au constatat că nu a săvârşit nicio infracţiune ori abatere disciplinară, sunt lipsite de orice valoare, întrucât este de notorietate faptul că CSM este un "Nufărul" pentru magistraţii corupţi, iar soluţiile DNA sunt pro causa, DNA având interesul să aibă în interiorul instanţei un judecător şantaj abil, care să facă ceea ce i se dictează, deci din acest motiv nu ar începe urmărirea penală împotriva sa.

Acţiunea civilă pentru despăgubiri în urma vătămării reputaţiei, formulată de judecătoarea MP împotriva avocatului CLP, este respinsă de instanţă ca neîntemeiată, instanţa reţinând că CLP a scris în calitate de ziarist, că a fost de bună credinţă, că el a făcut doar judecăţi de valoare care nu trebuie să fie probate, că este vorba despre o chestiune de interes public, că are dreptul la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare, că libertatea de exprimare protejează şi informaţiile care şochează, nemulţumesc sau neliniştesc şi că este apărat de libertatea de exprimare consacrată de art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, aşa cum este el interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Precizăm instanţei de apel că, deşi pare "Procesul" de Kafka, nu este decât un pur ipotetic proces românesc.

4. Concluzii

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 296 C. proc. civ., solicităm instanţei de apel să admită apelul aşa cum a fost formulat şi să schimbe în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii apelantului-reclamant (obligarea solidară la repararea prejudiciului moral şi la plata cheltuielilor de judecată).

în temeiul art. 298 raportat la art. 274 alin. 1 C. proc. civ., solicităm obligarea solidară a intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată din apel.

5. Mijloace de probă

înţelegem să ne folosim de probele administrate la prima instanţă, precum şi de următoarele probe pe care le solicităm spre încuviinţare instanţei de apel: înscrisuri (anexate), martori şi interogatoriul intimaţilor-pârâţi.

Depunem alăturat copii după următoarele înscrisuri:

- Carnetul de muncă al apelantului-reclamant (extras);

- Listă cu articolele publicate în "Jurnalul Naţional", având ca autor "Prof. Dr. Liviu Turcu";

- Listă cu articolele publicate în "Jurnalul Naţional", având ca autor "Dr.liviu Turcu";

- Articolul " Vosganian a fost informator al Securităţii", autor intimatul-pârât Liviu TURCU, publicat în "Jurnalul Naţional" din 27.10.2006;

- Articolul "iSIE a pierdut controlul asupra comisarului", autor intimatul-pârât Liviu TURCU, publicat în "Jurnalul Naţional" din 30.10.2006;

- Articolul "Lista lui Liviu Turcu", autor intimatul-pârât Liviu TURCU, publicat în "Jurnalul Naţional" din 07.11.2006;

- Articolul "Cazul Vosganian, punct şi de la capăt", autor intimatul-pârât Liviu TURCU, publicat în "Jurnalul Naţional" din 16.01.2007;

- Articolul "Cazul Vosganian, punct şi de la capăt (II)", autor intimatul-pârât Liviu TURCU, publicat în "Jurnalul Naţional" din 17.01.2007;

- Articolul "Cazul Vosganian, punct şi de la capăt (III)", autor intimatul-pârât Liviu TURCU, publicat în "Jurnalul Naţional" din 18.01.2007;

- Articolul "Cazul Vosganian, punct şi de la capăt (IV)", autor intimatul-pârât Liviu TURCU, publicat în "Jurnalul Naţional" din 19.01.2007;

- Articolul "Linşaj public de proporţii", autor intimatul-pârât Liviu TURCU, publicat în "Jurnalul Naţional" din 09.11.2006;

- Ştirea de presă "Cine este Liviu Turcu", publicată de Agenţia de presă Hotnews la 27.10.2006;

- Articolul"Spionul Liviu Turcu intoxică Alianţa", publicat pe site-ul ziare.zaraf.ro la 28.10.2006.

6. Aspecte procedurale

Prezentul apel este scutit de taxă judiciară de timbru şi de timbru judiciar, în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 778/12.05.2009, publicată în M.Of. nr. 465/06.07.2009, obligatorie erga omnes potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie

în caz de neprezentare solicităm judecarea cauzei în apel în lipsă, în temeiul art. 298 raportat la art. 242 alin. 2 C. proc. civ.

Prezentul apel constituie utilizarea unei căi interne de atac, ce trebuie epuizată înainte de sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu o plângere individuală pentru violarea dreptului la respectarea vieţii private (consacrat de art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului), în sensul art. 34 şi art. 35 din Convenţie.

Prezentele motive de apel sunt redactate de av. Comeliu-Liviu POPESCU, avocat în Baroul Bucureşti, în calitate de apărător ales al apelantului-reclamant, în numele şi pe seama acestuia, şi conţin 24 (douăzecişipatru) de file, fiind depuse la Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a IV-a civilă, în patru exemplare, dintre care unul pentru instanţă şi trei pentru comunicare intimaţilor-pârâţi, împreună cu înscrisurile mijloace de probă.

APELANT-RECL.

Prin av._

Minuta soluției Curții de Apel București din 08.06.2012

"Admite apelul. Schimbă în tot sent. civ. apelată în sensul: Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 40.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, către reclamant, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral. Dispune restituirea către reclamant a taxei de timbru în sumă de 13.666 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică. "

Minuta deciziei ICCJ din 06.03.2013

"Constată nule recursurile declarate de pârâţii Turcu Liviu şi de Tucă Marius şi SC Editura Intact SRL împotriva deciziei nr.236 A din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă. Irevocabilă."

← Renunţarea la judecată - act juridic unilateral irevocabil		Caracter intuitu personae contract întreținere. →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Caracter intuitu personae contract întreținere. Anulare contract de întreținere pentru lipsă discernământ Vânzare cu clauză de întreţinere. Lipsa discernământului vânzătorului. Consecinţe