Articolul 317 Cod procedură civilă stabileşte regula după care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru neregularitatea procedurii de citare numai dacă
| Comentarii |
|
Articolul 317 Cod procedură civilă stabileşte regula după carehotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentruneregularitatea procedurii de citare numai dacă acest motiv nu aputut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Această regulăcircumscrie de fapt, o condiţie de admisibilitate a contestaţiei înanulare, astfel că, nerespectarea ei face aplicabilă sancţiuneainadmisibilităţii căii de atac.
Art. 317 Cod procedură civilă
Critica contestatorului, deşi întemeiată pe dispoziţiileart.317 alin.1 cod procedură civilă, prin conţinutul său, reclamă ogreşeală a instanţei de recurs care, susţine acesta, nu a analizatcorect aspectele legate de momentul comunicării actelor deprocedură, recursul fiind motivat în termen, greşeală materială cepoate constitui motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art.318 cod procedură civilă.
Instanţa de recurs însă, a efectuat cercetări cu privire lacomunicarea hotărârii şi momentul formulării motivelor de recurs,constatând că recursul este tardiv.
În cazul în care respingerea recursului ca tardiv nu esterezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanţa aînţeles să aplice dispoziţia legală privitoare la calculareatermenului, contestaţia în anulare este inadmisibilă, nefiind posibilca, pe această cale, instanţa să cerceteze dacă modul de stabilire adatei la care a început să curgă termenul a fost greşit sau corect.
(Decizia civilă nr.1235/R-FM/13 august 2009)
Prin sentinţa civilă nr.2150/8 aprilie 2008, Judecătoria Piteşti,admiţând în parte acţiunea reclamantei T.F.C., precum şi, tot astfel,cererea reconvenţională a pârâtului T.Y.P., a desfăcut căsătoria încheiatăîntre aceştia din vina ambilor soţi, încuviinţând reclamantei reluareanumelui purtat anterior căsătoriei, acela de S. şi încredinţându-i, sprecreştere şi educare, pe minorul T.Y., născut la data de 15 iunie 2005.Pârâtul a fost obligat la plata unei contribuţii la cheltuielile de creştere şiîntreţinere necesitate de minor de 500 lei lunar, începând cu dataintroducerii acţiunii şi până la majorat, fiindu-i încuviinţate legăturipersonale cu acesta, potrivit programului apreciat convenabil faţă devârsta minorului, cerinţele educaţiei sale şi nevoile de îngrijire.
S-a reţinut în esenţă că, între părţi, căsătoria nu mai poatecontinua, mama fiind cea care oferă cele mai bune condiţii pentrucreşterea şi educarea minorului, raportat la vârsta fragedă a acestuia şiţinând seama şi de acordul pârâtului, iar în ceea ce priveşte programul devizitare, s-a apreciat că îi poate fi permis tatălui ca, în perioade relativscurte de timp, ţinând cont şi de programul instituţiei de educaţiepreşcolară urmată de către copil, să-i poată fi lăsat în grijă, la sfârşitul adouă săptămâni din lună şi în vacanţele lungi ale anului, vara şi iarna, câteo săptămână, iar în vacanţele scurte de Paşte şi de Crăciun, câte o zi.
Împotriva sentinţei, în termen, au declarat apeluri părţile,exclusiv sub aspectul modalităţii de exercitare a dreptul de vizitare, iarprin decizia civilă nr.124/A/MF/31 octombrie 2008, Tribunalul Argeş arespins apelurile ca nefondate, compensând cheltuielile de judecată.
În motivare, s-a reţinut în fapt că nici susţinerea reclamantei,potrivit căreia lăsarea minorului timp de o săptămână în timpulvacanţelor de iarnă şi de vară, exclusiv în grija tatălui ar fi excesivă, dupăcum nici extinderea acestor perioade, cerută de pârât, nu se impun, faţăde faptul că minorul se află la o vârstă la care necesită cu preponderenţăîngrijirea mamei.
Cum, prin apelul său, pârâtul a solicitat reîncredinţareaminorului către sine, faţă de opoziţia reclamantei de a-i permite săviziteze copilul, instanţa a constatat că măsura nu poate fi luată, nefiindmodificate condiţiile avute în vedere de către prima instanţă de fond laluarea măsurii, respectiv o schimbare esenţială în nevoile minorului şicapacităţile părinţilor de a se ocupa de acesta.
Hotărârea a fost expediată, prin poştă, în vedereacomunicării, de către Tribunalul Argeş la data de 14 noiembrie 2008,potrivit borderoului nr.69 (fila 48, dosar apel).
Cum însă, la dosar, nu s-au găsit dovezile de comunicarerestituite instanţei de către oficiul poştal, pârâtul-apelant a solicitatrecomunicarea hotărârii, referatul arhivei făcând vorbire despre faptul că,deja, o primă comunicare avusese loc.
La data de 7 noiembrie 2008 pârâtul a declarat recursîmpotriva deciziei, criticile fiind expuse prin memoriul depus, laTribunalul Argeş, la data de 23 ianuarie 2009, în care se susţine căhotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, cu referire la lipsaanalizei criticii sub aspectul restrângerii legăturilor personale cu minorul,cât şi la retragerea acordului exprimat de către recurent în ceea cepriveşte încredinţarea acestuia, dar şi încălcarea şi respectiv aplicareagreşită a legii prin hotărârea dată, cu privire la aceeaşi lipsă de motivare arespingerii cererii de readministrare a probei testimoniale şisuplimentarea acesteia, sub aspectul opoziţiei manifestată de cătrereclamantă la vizitarea lui de către pârât.
La termenul din data de 26 februarie 2009, intimata-pârâtă,prin apărător, a invocat excepţia nemotivării în termen a recursului, faţăde faptul că, potrivit referatului arhivei, comunicarea motivării decizieitribunalului a avut loc odată, mai înainte de noua comunicare făcută lacererea părţii.
Prin decizia civilă nr.600/R-MF din 26 martie 2009, Curteade Apel Piteşti a constatat nulitatea recursului formulat de recurentul-pârât T.Y.P., ca tardiv motivat, cu consecinţa obligării acestuia la platasumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată faţă de intimata-reclamantă.
În adoptarea acestei soluţii, instanţa de recurs a constatat că în dosarul înaintat de tribunal există un referat al biroului arhivei, însoţitde dovada constând în fotocopia borderoului cu care comunicarea s-afăcut către recurentul-pârât, faţă de care motivele recursului par a fidepuse peste termenul născut prin comunicarea făcută din oficiu de cătreinstanţă, a procedat la verificarea situaţiei acestei comunicări, cerândrelaţii de la oficiul poştal al destinatarului, spre a se afla dacă, eventual,expediţia nu a fost predată.
Recurentul a solicitat a nu se efectua o asemenea cercetare,considerând că se află în situaţia prevăzută de art.310 Cod procedurăcivilă, în sensul că nu ar rezulta, la prima zi de înfăţişare, faptul cărecursul a fost depus peste termen, potrivit dovezilor din dosar, aşa încâtel trebuie socotit a fi făcut în termen.
Potrivit răspunsului oficiului poştal, expediţia instanţei a fostpredată la destinatar în data de 17 noiembrie 2008, în condiţiile prevăzutede dispoziţiile art.86 alin.3 şi art.92 alin.3 Cod procedură civilă (fila 66,dosar recurs).
În cuprinsul concluziilor scrise formulate de către recurent,acesta a învederat instanţei că, între sine şi adversara sa, există încă o seriede alte dosare, fără însă a dovedi că expediţia predată către sine la data de17 noiembrie 2008 ar fi privit unul dintre acele alte dosare, spre a serăsturna proba cu care s-a dovedit că instanţa a efectuat comunicarea hotărârii atacate prin prezentul recurs la data de 17 noiembrie.
Pornind de la această dată a comunicării, s-a constatat cămotivarea recursului formulat în termen de către pârât se situează înafara celui de 15 zile, prevăzut de dispoziţiile art.303 alin.2 Codprocedură civilă.
La data de 20 mai 2009 a formulat contestaţie în anulareT.Y.P., în temeiul art.317 pct.1 Cod procedură civilă, susţinândurmătoarele:
Deşi la o analiză superficială există tendinţa să se considere cătextul art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă are în vedere numaitermenul de judecată la care procedura de citare a părţii este neregulată,în realitate textul trebuie interpretat în sensul că este admisibilăcontestaţia în anulare generală, ori de câte ori se invocă neregularitateaprocedurii de citare a părţii pentru ziua când se judecă pricina sau aprocedurii de comunicare a hotărârii pronunţate în ciclul procesualanterior.
Argumentele care justifică această interpretare sunt atâtargumente de text, cât şi impuse de scopul urmărit de o persoană laaccesarea unei proceduri judiciare pentru apărarea drepturilor şiintereselor sale legitime într-un proces echitabil şi într-un termenrezonabil, cu referire la art.6 din Convenţia Europeană a DrepturilorOmului, art.21 din Constituţia României, art.92 Cod procedură civilă.
S-a susţinut că judecarea unei pricini presupune un cicluprocesual care are ca moment de plecare sesizarea unei instanţecompetente şi un moment final dat de hotărârea irevocabilă pronunţatăde către o instanţă de control judiciar într-o cale de atac de reformare,ordinară sau extraordinară.
Pe întreg parcursul acestui ciclu procesual, ce poate implicamai multe faze, finalizate printr-o hotărâre, oricare din părţile litigantetrebuie să fie chemate" printr-un act de procedură îndeplinit conformlegii şi care să-i asigure în orice moment şi nu numai pentru ziua când s-a judecat pricina", exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale.
S-a arătat că textul alin.1 al art.317 Cod procedură civilăprevede generic chemarea părţii" şi nu citarea ei, care are un înţelestehnico-juridic mai restrâns. Prin această formulă generală legiuitorul aavut în vedere tocmai cuprinderea oricărei situaţii în care actul deprocedură de chemare a părţii la judecată" nu respectă cerinţele legale-art.85 şi urm.Cod procedură civilă-care să-i asigure acestei părţicunoaşterea oricărui moment procesual pentru a decide în cunoştinţă decauză asupra viitoarei sale decizii.
S-a invocat şi respectarea principiului preeminenţei căii dereformare în raport cu cea de retractare
Astfel, în speţă, motivul nelegalităţii comunicării nu a putut fiinvocat pe calea recursului, condiţia cerută de art.317 alin.1 Codprocedură civilă fiind îndeplinită deoarece acest motiv nu putea fi invocatîn recurs câtă vreme s-a admis cererea de recomunicare a hotărârii decătre instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, care a constatat nelegalitateaprocedurii de comunicare a hotărârii-pentru lipsa interesului din partearecurentului bazată pe solicitarea recomunicării, care a fost încuviinţată şipe art.310 Cod procedură civilă care a fost invocat. Se susţine că nu seputea uza nici de repunerea în termen, prevăzută de art.103 Codprocedură civilă.
S-a susţinut că pentru a face dovada necomunicării efective a hotărârii şi nu numai a neregularităţii actului de procedură erau necesareverificări de fapt, sens în care, se solicită proba cu înscrisuri,interogatoriul intimatei, martori şi orice altă probă prevăzută de lege ce arrezulta din dezbateri.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea contestaţiei înanulare şi anularea deciziei, cu dispunerea rejudecării recursului.
Contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, pentruurmătoarele considerente:
Potrivit disp.art.137 cod procedură civilă, Curtea s-apronunţat cu prioritate pe excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, excepţiacare face de prisos cercetarea în fond a cauzei şi a admis-o ca atare.
Contestatorul şi-a fondat cererea pe dispoziţiile art.317 pct.1cod procedură civilă, invocând neregularitatea procedurii de comunicarea hotărârii pronunţate în apel.
Articolul 317 cod procedură civilă stabileşte regula după carehotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie in anulare pentruneregularitatea procedurii de citare numai dacă acest motiv nu a putut fiinvocat pe calea apelului sau recursului. Această regulă circumscrie defapt, o condiţie de admisibilitate a contestaţiei in anulare, astfel că,nerespectarea ei face aplicabilă sancţiunea inadmisibilităţii căii de atac.
În recurs, apărătorul intimatei reclamante a invocat excepţiatardivităţii declarării recursului, excepţie în raport de care instanţa a dispus efectuarea de verificări la oficiul poştal şi Tribunalul Argeş, pentrua verifica data comunicării deciziei pronunţate în apel către pârât,verificări în urma cărora s-a reţinut că motivarea recursului de către pârâts-a făcut în afara termenului de 15 zile prevăzut de art.301 combinat cuart.303 cod procedură civilă, procedura de comunicare a hotărârii fiindlegală.
Critica contestatorului, deşi întemeiată pe dispoziţiile art.317alin.1 cod procedură civilă, prin conţinutul său, reclama o greşeală ainstanţei de recurs care, susţine acesta, nu a analizat corect aspectelelegate de momentul comunicării actelor de procedură, recursul fiindmotivat in termen, greşeală materială ce poate constitui motivul decontestaţie in anulare prevăzut de art. 318 cod procedură civilă.
Instanţa de recurs însă, a efectuat cercetări cu privire lacomunicarea hotărârii şi momentul formulării motivelor de recurs,constatând că recursul este tardiv.În cazul în care respingerea recursului ca tardiv nu este rezultatul uneierori materiale, ci a modului in care instanţa a înţeles să aplice dispoziţialegală privitoare la calcularea termenului, contestaţia în anulare esteinadmisibilă, nefiind posibil ca, pe această cale, instanţa să cerceteze dacămodul de stabilire a datei la care a început să curgă termenul a fost greşitsau corect.
| ← Respinge excepţia tardivităţii.REspinge contestaţia la... | Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie prin... → |
|---|
