Cerere privind restituirea obiectelor din metale preţioase şi a pietrelor preţioase. Competenţă materială. Reparaţie echitabilă. Acordarea despăgubirilor prin raportare la valoarea de piaţă a monezilor
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 la data de 23.03.2006, reclamantaGAA, prin mandatar GAŞ, a chemat în judecată pe pârâta Banca Naţională a României,solicitând obligarea acesteia la restituirea bunurilor de aur şi pietrelor preţioase,menţionate în procesele verbale nr.795/20.08.1948 şi fila nr.1 şi nr.796/20.081948.În motivarea, reclamanta a arătat că în anul 1948, tatălui său AI, i s-a confiscatîntreaga avere, aşa cum rezultă din procesele verbale nr.761, 762, 763, 795 şi filanr.1 şi nr.796. Prin procesul verbal nr.795/20.08.1948 şi fila nr.1 s-au confiscat patrumonezi de aur americane de 5 dolari emise în 1795, 4 monezi de aur de 10 dolari, emiseîn 1795, 23 de pietre preţioase, după cum urmează: o bucată piatră preţioasă safirde 27,6 carate, o bucată piatră preţioasă rubin de 15,2 carate, o bucată piatră preţioasăbriliant de 18,2 carate, 8 pietre preţioase diamant de 1,2 carate şi 12 bucăţi pietrepreţioase diamant de 1,3 carate. S-au mai confiscat 100 bucăţi monezi de aur Carol I de 32gr. bucata, 100 monezi aur Carol al II-lea de 42 gr. bucata, 315 monezi de aur franţuzeşti de 32 gr. bucata şi 218 monezi aur turceşti de 16 gr. bucata. În cuprinsul procesului verbal nr.796/20.08.1948 s-a făcut menţiune cu privire la împrejurarea că s-au confiscat şi naţionalizat o colecţie de monezi de aur, câte 4 din fiecare valoare, această colecţie regăsindu-se, după cum reiese din procesul verbal nr.796, în totalul monezilor preluate, cu specificaţia că erau de calitate ca şi noi".
Prin sentinţa civilă nr.6162/06.10.2006 s-a admis excepţia de necompetenţămaterială a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, invocată din oficiu de instanţă şi s-adeclinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, având învederea valoarea obiectului acţiunii, mai mare de 5.000.000.000 Lei Rol. Prin sentinţacivilă nr.1488/16.11.2006, Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă a admis excepţia denecompetenţă materială a tribunalului, a declinat competenţa de soluţionare în favoareaJudecătoriei Sector 6, a constatat conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarulspre soluţionarea conflictului negativ Curţii de Apel Bucureşti. Prin sentinţa civilănr.19 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr.35333/3/2006, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea JudecătorieiSector 6 Bucureşti. S-a reţinut de către Curte că, potrivit art. 26 alin. 1 din OUG nr.190/2000, competenţa de soluţionare a cererilor formulate de persoane fizice sau juridicepentru restituirea obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase,preluate abuziv de stat sunt de aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi aredomiciliul sau sediul reclamantul, iar în cauză reclamanta domiciliază în Sectorul 6. S-amai arătat că normele generale cuprinse în dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b c.p.civ. nusunt aplicabile în speţă, întrucât nu valoarea pretenţiilor a fost avută în vedere delegiuitor prin normele speciale amintite, ci o competenţă specială determinată dedomiciliul părţii îndreptăţite.
Pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti cauza a fost înregistrată sub nr.3748/303/2006 la 22.08.2007.
La 09.10.2007, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care asolicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii aurului fin conţinut de monezilemenţionate în procesele verbale nr.795/20.08.1948 şi fila nr.1 şi nr.796/20.08.1948(96 bucăţi monezi de aur Carol I de 32 gr. bucata, 96 monezi aur Carol al II-lea de 42 gr.bucata, 311 monezi de aur franţuzeşti de 32 gr. bucata şi 214 monezi aur turceşti de16 gr.), la restituirea în natură sau în bani în situaţia în care restituirea în naturănu mai este posibilă a monezilor conţinute în colecţia numismatică preluată în tezaurulţării, aşa cum reiese din procesul verbal nr.796/20.08.1948 - cele 8 monezi de aur de5 respectiv 10 dolari, precum şi 4 monede jubiliare Carol I-România 1866-1906, 4 medaliijubiliare 1939-1940 Galben mare Carol al II-lea (Lupoaica, Capitolina, Ţăranul cosaş),4 monede de 100 de franci Franţa şi 4 monede de 5 altîni Turcia Abdul Hamid I. Toatăaceastă colecţie formată din 24 de monede, reclamanta a solicitat să îi fie restituităîn natură, iar în situaţia în care aceasta nu mai este posibil să se dispună plataechivalentului în lei, având în vedere rapoartele de expertiză efectuate în cauză şifăcându-se aplicarea art.4 din Legea nr.182/2000. În ce priveşte pietrele preţioase, avândîn vedere că acestea au fost preluate şi depozitate la tezaurul naţional al României,reclamanta a arătat că au o valoare inestimabilă, solicitând restituirea în natură saucontravaloarea lor şi efectuarea în acest sens a unei expertize tehnico judiciare deevaluare.
În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 182/2002 şi ale OUG Nr. 190/2000.Prin sentinţa civilă nr. 8023/10.12.2007 judecătoria a admis acţiunea precizată şi a dispusobligarea pârâtei la plata către reclamantă a contravalorii a 20.638,5731 gr. aur finîncorporat în 96 monezi aur Carol I, 96 monezi aur Carol II, 311 monezi franci francezişi 214 monezi aur - altîni turceşti, evidenţiate în procesul verbal nr. 795/20.08.1948 -fila nr. 1, la cursul oficial BNR din data plăţii, la plata sumei de 136.302,94 leireprezentând contravaloarea a 23 pietre preţioase - 1 bucată safir de 27,6 carate, 1 bucatăpiatră rubin de 15,2 carate, 1 bucată briliant de 18,2 carate, 8 bucăţi pietre diamantde 1,2 carate şi 12 bucăţi pietre diamant de 1,3 carate, evidenţiate în procesul verbalnr. 795/20.08.1948, precum şi la plata sumei de 260.000 USD, în echivalent în lei ladata plăţii reprezentând contravaloarea a 4 monezi de aur 1795 de 5 dolari americani şia 4 monezi de aur 1795 de 10 dolari americani, evidenţiate în procesul verbal nr.795/20.08.1948 şi procesul verbal nr. 796/20.08.1948.Instanţa a avut în vedere că, odată cu apariţia O.U.G. nr. 190/2000 privind regimulmetalelor preţioase în România, aprobată şi modificată prin Legea nr.261/2002, Legea nr.362/2003 şi prin Legea nr. 591/2004 s-au stabilit măsuri reparatorii pentru persoaneleale căror obiecte din metal preţioase au fost preluate de stat, domeniul său de aplicarefiind circumstanţiat doar situaţiilor în care preluarea s-a făcut abuziv, cu încălcareareglementărilor în vigoare de după anul 1946 şi până în anul 1990. În sensul ordonanţeide urgenţă, prin preluare abuzivă se înţelege preluarea efectuată în baza următoareloracte normative: Legea nr. 638/1946 pentru controlul producţiei, prelucrării şi circulaţieimetalelor preţioase; Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca Naţională a Românieia aurului, valutelor efective şi altor mijloace de plată străine; Decretul nr. 83/1949pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187/1945; Decretul nr. 111/1951 privindreglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fărămoştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilorbugetare; Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelorpreţioase şi pietrelor preţioase; Decretul nr.302/1965 privind unele măsuri referitoarela obiectele confecţionate din metale preţioase, la metalele şi pietrele preţioase şiDecretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase.Instanţa a reţinut incidenţa, la momentul confiscării bunurilor, a Legii nr. 284/1947pentru cedarea către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective şi altormijloace de plată străine şi, prin raportare la acest act normativ, preluarea bunurilorde la autorul reclamantei a fost, potrivit art. 26 din OUG nr. 190/2000, modificată, unaabuzivă. Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că măsura confiscării luată în data de20.08.1948, prin care s-a dispus preluarea de la autorul reclamantei a monezilor şipietrelor preţioase ce fac obiectul cauzei, nu poate sta la baza unui titlu valabil alstatului, pentru constituirea dreptului de proprietate.Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a contravalorii aurului fin incorporatîn monezile confiscate, la cursul oficial BNR din data plăţii. Instanţa a procedat înacest sens, deoarece monezile nu se află în depozitul BNR, această instituţie nedeţinândinformaţii cu privire la bunurile preluate în 1948, cu privire la care rezultă cucertitudine că au fost confiscate de la autorul reclamantei şi predate Băncii Naţionale.De asemenea a fost obligată la plata contravalorii pietrelor preţioase menţionate înacţiunea, valoarea acestora şi cantitate de aur fin incorporată în monede fiind stabiliteprin raportul de expertiză efectuat în cauză de Autoritatea Naţională Pentru Protecţia
Consumatorilor.Instanţa nu a procedat însă la acordarea contravalorii aurului fin incorport în toatemonezile confiscate, deoarece reclamanta şi-a precizat cererea la 09.10.2007, solicitândca, pentru câte patru monezi din fiecare categorie, să se dispună plata valorii numismatice,apreciind că respectivele monezi alcătuiau o colecţie, fără a solicita, în subsidiar,contravaloarea aurului fin conţinute de acestea.
Referitor la cele opt monezi emise în 1795, de 5 respectiv 10 dolari americani,instanţa, având în vedere valoarea numismatică deosebită a acestora, instanţa a dispusobligarea pârâtei la plata către reclamantă a acestei valori şi nu a contravaloriiaurului fin incorporat în monezi. În acest sens s-au avut în vedere dispoziţiile art. 39alin. 2 din HGR nr. 1344/2003, care prevăd că, restituirea obiectelor din metale preţioase,aliajele acestora şi pietre preţioase, confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 şipână în anul 1990, aflate în depozitul Băncii Naţionale a României, se efectuează de cătreBanca Naţională a României numai la cererea persoanelor îndreptăţite, în baza hotărârilorjudecătoreşti definitive şi irevocabile, învestite cu formulă executorie. Pentru obiecteleşi bijuteriile confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 şi până în anul 1990,depuse în gestiunea de specialitate a Sucursalei municipiului Bucureşti a Băncii Naţionalea României, restituirea fizică a acestora se efectuează numai în măsura în care acestea semai regăsesc ca atare în depozitul respectiv. Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) au fostvalorificate în folosul statului şi nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate dincadrul Sucursalei municipiului Bucureşti a Băncii Naţionale a României, urmează a se plătipersoanelor îndreptăţite, în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, învestitecu formulăexecutorie, contravaloarea metalului preţios fin conţinut în respectivele obiecte, calculată lapreţul practicat de Banca Naţională a României la data plăţii. Rezultă că plata contravaloriiaurului fin incorporat în diferite obiecte s-a avut în vedere ca măsură de despăgubire pentrusituaţia în care bunurile revendicate au fost valorificate în folosul statului şi nu se mairegăsesc în depozitul BNR. În cauză nu se poate pune problema valorificării bunurilor în folosulstatului, atâta vreme cât niciuna din instituţiile statului implicate în preluare nu a pututindica ce s-a întâmplat cu bunurile repective după confiscare - dacă au fost depozitate, înstrăinate,topite, etc. Pe de altă parte, se presupune că valorificarea în folosul statului a intervenitpentru obiecte de valoare comună, pentru care diferenţa dintre contravaloarea aurului incorporat şivaloarea produsului finit este una nesemnificativă. Pentru obiecte de o valoarea deosebită, aşacum sunt cele 8 monezi, care fac parte din primele emisiuni de dolari aur ale Monetăriei SUA(înfiinţată în 1792), emisiuni executatea într-un tiraj limitat (8.707 buc. monezi de 5 dolarişi 5.583 buc.monezi de 10 dolari), monezi ce reprezintă piese de excepţie ale numismaticiiStatelor Unite, se presupune că statul nu ar fi procedat la topirea acestora. Pe cale de consecinţăse poate reţine că situaţia bunurilor de o valoare deosebită nu se se circumscrie celei avutăîn vedere de textul de lege menţionat anterior, referitor la modul în care se stabilesc despăgubirile. Prin plata către reclamantă a valorii numismatice a celor 8 monezi se procedează la reparaţia integrală a prejudiciului suferit de aceasta ca urmare aconfiscării abuzive a bunurilor respective, neexistând niciun argument care să justifice reparareadiscriminatorie a prejudiciului suferit de diferiţi proprietari ca urmare a confiscării de bunuri,unii dintre aceştia primind o reparaţie integrală a prejudiciului (pentru bunurile de valoriobişnuite), iar alţii primind o plată derizorie pentru prejudiciul suferit. Raţiunile pentru cares-a instituit reglementarea referitoare la plata contravalorii aurului fin, nu au avut în vedere şicrearea unor astfel de inechităţi. Cele opt monezi au o valoare numismatică de 260.000 USD(moneda de 5 dolari fiind evaluată la 15.000 USD şi cea de 10 dolari la 50.000 USD), iarcontravaloarea aurului fin incorporat în acestea este de aproximativ 100 de ori mai mică.Soluţia că, în cauză, repararea prejudiciului se poate face prin plata contravalorii auruluifin incorporat în cele opt monezi, este greşită, având în vedere că bunurile au o valoaredeosebită nu datorită conţinutului de metal preţios, ci datorită rarităţii pieselor numismaticepe care le reprezintă. România a fost deja condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omuluiîn cauza Vasilescu (hotărârea din 22.05.1998) privitoare la restituirea obiectelor din metalepreţioase, când s-a reţinut că continuarea reţinerii obiectelor (preluate de la reclamantă)nu poate fi calificată nici ca o lipsire de proprietate şi nici ca o reglementare a folosinţeibunurilor, permise de primul şi al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 ". S-aapreciat în acea cauză de către Curte că, pierderea dreptului de dispoziţie asupra bunurilorrespective,combinată cu eşuarea încercărilor făcute în faţa autorităţilor şi instanţelor naţionale de aremedia situaţia criticată, a antrenat consecinţe suficient de grave pentru a permite concluziacă reclamanta a suferit o confiscare de fapt, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilorsale, reţinându-se încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1. Statul Român a fost obligat la platade daune materiale, dar şi la plata de daune morale, Curtea apreciind că reclamanta, deposedată debunurile sale timp de peste 30 ani, a suportat din această cauză anumite suferinţe, deci unprejudiciu moral. În mod constant Curtea a statuat, în alte cauze, referitoare la revendicăriimobiliare (cauza Străin, Păduraru, Aslan, Păun, etc.) că, privarea de proprietate, combinată culipsa totală de despăgubiri, este contrară dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, dispunând cadespăgubirea reclamanţilor să se facă la valoarea de piaţă a bunurilor, dacă restituirea în natură
nu este posibilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen legal apel pârâta, criticând soluţia, pecare a apreciat-o ca fiind nelegală şi netemeinică. S-a arătat că, prin acordarea despăgubirilorla valoarea de circulaţie a monezilor s-au încălcat dispoziţiile OUG nr. 190/2000, soluţia instanţies-a întemeiat pe presupuneri şi nu pe probe, că expertiza numismatică efectuată în cauză nu a fostrealizată de un expert acreditat. S-a mai arătat că prin decizia nr. 497/2006 Curtea Constituţionalăa analizat constituţionalitatea art. 26 din OUG nr. 190/2000 cu privire la acordarea despăgubirilorîn funcţie de gramaj, în cazul obiectelor cu valoare numismatică şi a reţinut că semnifică chiaraplicarea prevederilor constituţionale invocate ca fiind încălcate".
Prin decizia nr. 1080/23.09.2008 Tribunalul a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţacivilă, sub aspectul contravalorii monezilor, în apel efectuându-se o nouă expertiză numismatică.Tribunalul a apreciat ca întemeiate argumentele primei instanţe pe baza cărora s-au acordatdespăgubiri la valoarea de circulaţie, doar astfel reclamanta beneficiind de o dreaptă şi realădespăgubire, soluţia contrară apărând ca discriminatorie faţă de acei proprietari faţă de caredespăgubirea în natură nu este posibilă (pentru monede cu valoare numismatică deosebită) încomparaţie cu cei pentru care reparaţia în natură este posibilă. Soluţia a fost menţinută deinstanţa de recurs, Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia nr. 357/02.03.2009 respingând recursuldeclarat de pârâta BNR. În esenţă s-a avut în vedere că dispoziţiile legii speciale de reparaţieface referire la obiecte de valoare comună, fără valoare numismatică, pentru care diferenţa dintrecontravaloarea aurului fin şi valoarea produsului finit este una nesemnificativă. Prin plata doara contravalorii aurului fin pentru monede rare, cu valoare numismatică s-ar crea o discriminareevidentă între proprietarii unor astfel de bunuri ce nu se mai regăsesc în natură şi cei ale cărorbunuri se mai regăsesc în natură sau nu au valoare numismatică. S-a mai reţinut că instanţele aufăcut o aplicare corectă a principiilor reparării integrale a prejudiciului şi a echităţii,făcându-se referire şi la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului ce a apreciat ca oîncălcare a art. 1 Protocolul ! neacordarea despăgubirilor la valoarea de piaţă a bunurilorconfiscate sau naţionalizate.
| ← Interpretarea dată noţiunii de autor" în materia joncţiunii... | Cerere privind eliberarea titlului executoriu european. → |
|---|
