Civil - revizuire sentinţă civilă - incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat fondul cauzei. Judecătorul care a soluţionat cauza pe fond şi este învestit cu soluţionarea cererii de
Comentarii |
|
Civil - revizuire sentinţă civilă - incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat fondulcauzei. Judecătorul care a soluţionat cauza pe fond şi este învestit cu soluţionarea cererii derevizuire, mai înainte de admiterea în principiu a revizuirii, nu se află în caz deincompatibilitate, în sensul strict prevăzut de art. 24 c. pr. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 538/17.06.2008, Judecătoria Lieşti a respins cererea de revizuire asentinţei civile nr. 743/2006, pronunţată de Judecătoria Lieşti, formulată de revizuienta StanElisabeta, ca fiind nefondată.
Instanţa de fond, verificând cererea sub aspectul condiţiilor impuse de art.322 C.pr. civ., aconstatat că motivele de revizuire a sentinţei civile nr. 743/2006, nu se încadrează în nici unul dincazurile arătate de legiuitor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuienta. A invocat excepţia deincompatibilitate a judecătorului care a soluţionat cererea de revizuire şi a susţinut că deşi aformulat o cerere de recuzare, aceasta a fost nelegal respinsă.
Prin decizia civilă nr. 428/02.10.2008 Tribunalul Galaţi, analizând legalitatea sentinţeiapelate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, a constatat că apelul este nefondat.
Tribunalul, având în vedere excepţia de incompatibilitate, revizuirea fiind o caleextraordinară de retractare, nu există incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat fondulcauzei, deoarece aceste căi de atac presupun ivirea de împrejurări care nu au fost avute în vedere lajudecata anterioară şi deci judecătorul nu este în situaţia de a-şi critica propria hotărâre. S-a maiapreciat că judecătorul care a soluţionat cauza pe fond şi este învestit cu soluţionarea cererii derevizuire, mai înainte de admiterea în principiu a revizuirii, nu se află în caz de incompatibilitate, însensul strict prevăzut de art. 24 c. pr. civ.
← Civil - constatarea nulităţii contractului de vânzare... | Constatare nulitate absoluta contract vânzare cumparare.... → |
---|