C.A. Braşov, decizia nr. 703 din 19 noiembrie 1996
Acţiunea reclamanţilor privind obligarea pârâtei de a încheia contract de vânzare-cumpărare, în condiţiile Legii nr. 85/1992, a fost respinsă de prima instanţă, prin sentinţă, confirmată în apel, reţinându-se că apartamentul în discuţie, constituie locuinţă de intervenţie, nesupusă reglementării invocate. Recursul reclamanţilor a fost admis, stabilindu-se, în prim rând, că între părţi s-a încheiat contract de închiriere pentru apartament, în condiţiile impuse de regulile generale pentru această specie de contract şi nu ca un accesoriu la contractul individual de muncă. Refuzul pârâtei de a încheia contract de vânzare-cumpărare pentru motivul că apartamentul este locuinţă de intervenţie, a fost considerat nejustificat. Conform definiţiei legii, locuinţele de intervenţie sunt “cele destinate cazării personalului unităţilor care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa permanentă, sau, în caz de urgenţă, în cadrul unităţii”. Apartamentul în speţă însă, este închiriat unor locatari care nu se încadrează în personalul menţionat în lege, pârâta nefăcând dovada că această locuinţă ar fi necesară sau direct legată de îndeplinirea a astfel de atribuţii de serviciu. De asemenea, împrejurarea că raporturile locative dintre părţi nu au fost definite ca accesorii la contractul individual de muncă, demonstrează că unitatea pârâtă nu a înţeles să condiţioneze închirierea locuinţei de calitatea de angajat a locatarului şi de îndeplinirea anumitor atribuţii de serviciu, fie sau nu permanente sau urgente, astfel încât refuzul de a încheia contract de vânzare-cumpărare nu este legalmente fundamentat.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Contract de închiriere Locuinţă de intervenţie Caracterizare Consecinţe
