Criterii de aplicare a măsurii plasamentului prin prisma dispoziţiilor art. 30 din Legea nr.272/2004
| Comentarii |
|
Criterii de aplicare a măsurii plasamentului prin prisma dispoziţiilor art. 30din Legea nr.272/2004
Art. 30 din Legea nr.272/2004
Potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, minorul are dreptul săcrească alături de părinţii săi, aceştia fiind cei care potrivit legii trebuie să seîngrijească de creşterea şi educarea minorilor şi cei care trebuie să exercitedrepturile şi obligaţiile părinteşti, intervenţia organelor abilitate ale statuluieste una complementară şi trebuie în primul rând să sprijine părinţii pentrua aduce la îndeplinire aceste obligaţii şi doar în mod subsidiar şi alternativ artrebui să aibă în vedere instituirea unei măsuri precum cea a plasamentului.
Însă, în considerarea aceloraşi dispoziţii legale, din probeleadministrate în cauză a rezultat că este în interesul celor doi minori să fiemenţinuţi în cadrul serviciului rezidenţial al Organizaţiei SOS SateleCopiilor Cisnădie, faţă de situaţia familială şi recunoaşterea expresă amamei, că în prezent nu se poate îngriji de creşterea şi educarea acestora.
(Decizia civilă nr.1293/R-MF din 01 octombrie 2009)
Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2009, reclamanta DirecţiaGenerală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea a chemat în judecată pepârâţii Organizaţia,,SOS Satul Copiilor Cisnădie", B.C. şi B.F., solicitând ca prinhotărârea ce se va pronunţa să se dispună pentru minorii B.C.A. şi B.I., înlocuireamăsurii de plasament de la Centrul pentru copilul abuzat, neglijat, exploatatRâmnicu Vâlcea din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea cu măsura de plasament laOrganizaţia SOS Satul Copiilor Cisnădie din cadrul Organizaţiei SOS SateleCopiilor România, începând cu data de 15 iunie 2009, precum şi delegareaexerciţiului drepturilor părinteşti în favoarea organizaţiei, pe toată durataplasamentului.
În motivarea cererii s-a susţinut în esenţă de către reclamantă, că faţăde situaţia de abuz şi neglijenţă în care se aflau cei doi minori, s-a instituit de cătredirecţie plasamentul în regim de urgenţă la Centrul pentru copilul abuzat, neglijat,exploatat Râmnicu Vâlcea, măsura de protecţie fiind menţinută, întrucât, părinţiideşi monitorizaţi de către reprezentanţii autorităţilor locale şi reprezentanţiidirecţiei, au manifestat în continuare dezinteres faţă de minori, iar situaţia lormaterială nu le permite asigurarea unor condiţii minime de creştere si educarepentru minori.
Din raportul întocmit de către reprezentanţii serviciului protecţie detip rezidenţial, pentru cei doi minori a fost identificată alternativa unui serviciurezidenţial de tip familial - module familiale din cadrul Organizaţiei SOS SateleCopiilor Cisnădie, iar cu ocazia vizitării de către copii a centrului, aceştia au fostîncântaţi de condiţiile oferite şi de posibilitatea de a merge la această organizaţie. S-aarătat că în cadrul acestei organizaţii copiii vor beneficia de un climat adecvat uneicreşteri şi îngrijiri armonioase în raport cu nevoile lor, de o educaţie şi supravegherepermanentă şi de asistenţă de tip familial.
Fiind audiat în Camera de Consiliu, minorul B.C.A. a menţionat căeste bine îngrijit în centrul de plasament pentru minori, însă şi-ar dori un climat maifamilial, respectiv întoarcerea la casa părintească şi în localitatea sa, unde are rudecare s-ar putea ocupa şi de îngrijirea sa şi a fratelui său.
Prin sentinţa civilă nr.703/MIF din 13 iulie 2009, Tribunalul Vâlcea aadmis cererea, a înlocuit măsura plasamentului minorilor B.C.A., născut la data de08 iulie 1999, în Râmnicu Vâlcea, CNP 1990708385642 şi B.I., născut la data de 11mai 2004 în Râmnicu Vâlcea, CNP 5040511385595, din părinţii B.C., CNP1670918384023 şi B.F., CNP 2760528381272, de la Centrul pentru copilul abuzat,neglijat, exploatat Râmnicu Vâlcea din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea, cu măsuraplasamentului celor doi minori la Organizaţia SOS Satul Copiilor Cisnădie, judeţulSibiu, din cadrul Organizaţiei SOS Satele Copiilor România, începând cu data de 20iulie 2009, exerciţiul drepturilor părinteşti privind pe cei doi minori fiind delegatcătre Organizaţia SOS Satul Copiilor Cisnădie, judeţul Sibiu, începând cu data de 20iulie 2009, pe toată durata plasamentului.
În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut, în esenţă, că minorulcare şi-a putut exprima voinţa potrivit legii, are nevoie de un cadru familial maidezvoltat pentru creştere, educare şi integrarea sa în societate, iar din raportulîntocmit de către reprezentanţii serviciului protecţie de tip rezidenţial s-a reţinut că,aceştia au fost încântaţi de condiţiile oferite şi de posibilitatea de a merge la aceastăorganizaţie, iar cu ocazia vizitării centrului. În cadrul acestei organizaţii copiii potbeneficia de un climat adecvat unei creşteri şi îngrijiri armonioase în raport cunevoile lor, de o educaţie şi supraveghere permanentă şi de asistenţă de tip familial.
Asupra dispoziţiilor legale relevante, tribunalul a constatat că potrivitdispoziţiilor din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, privind protecţia şi promovareadrepturilor copilului, este în interesul celor doi minori să beneficieze de condiţiilemai bune oferite de organizaţia de tip privat.
Art. 113 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 statuează că organismeleprivate care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi alprotecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fără scoppatrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile legii", iar Organizaţia SOS SatulCopiilor Cisnădie, judeţul Sibiu, din cadrul Organizaţiei SOS Satele CopiilorRomânia a obţinut licenţa de funcţionare pentru serviciul respectiv, eliberată deAutoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, conform art. 115 dinaceastă lege.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă şirespectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs pârâta B.F., pecare a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele:
Măsura temporară a plasamentului faţă de cei doi minori nu se maiimpune, situaţia prevăzută de art. 56 lit. c) neregăsindu-se în cauză, condiţia nefiindîndeplinită nici la momentul luării măsurii şi cu atât mai mult la acest moment.
Art. 89 din Secţiunea III a Legii nr. 272/2004 defineşte situaţia deabuz asupra copilului, dar şi pe aceea de neglijare, condiţii prevăzute de legiuitor cenu sunt îndeplinite în cauză, iar ancheta socială nu a dovedit o stare de pericolpentru cei doi copii care să determine luarea acestei măsuri, conflictele menţionateîn acest înscris vizându-i pe cei doi părinţi, care sunt divorţaţi.
Nicăieri nu s-a menţionat faptul că vreunul dintre ei se comportaviolent cu minorii sau că astfel de incidente se produc în prezenţa copiilor,producând astfel traume emoţionale puternice, iar consumul de alcool al tatălui,deşi nu poate fi negat, nu a dus niciodată la punerea în pericol a vieţii celor doiminori, reclamanta neafirmând niciodată că pe fondul consumului atitudinea şicomportamentul tatălui este unul violent faţă de copii.
S-a mai susţinut că situaţia materială precară ori cea locativă modestă -cei doi copii locuiau în mediul rural împreună cu părinţii şi bunicii paterni - nu estede natură a determina o astfel de măsură, iar organele abilitate din cadrulcomunităţilor locale au obligaţia de a sprijini părinţii aflaţi în astfel de situaţii, de a leoferi posibilitatea de a beneficia de ajutoare materiale ori de a fi incluşi în programespeciale de sprijinire a părinţilor confruntaţi cu astfel de probleme, ori aflaţi însituaţii grele în care nu par să facă faţă.
Pârâta a arătat că trebuie avută în vedere şi manifestarea minoruluiaudiat, care doreşte să se întoarcă la părinţi, relaţiile dintre aceştia fiind bune, esteapropiat atât de mamă cât şi de tată şi nu există indicii că ar fi supus unor abuzuricare să-i pună în pericol sănătatea fizică sau psihică, existând doar unele dificultăţimateriale.
Cu toată situaţia familiară existentă şi divorţul intervenit, niciodatămama nu a neglijat sau s-a dezinteresat de soarta celor doi minori, neexistând probeale unor eventuale părăsiri de domiciliu, abandon ori astfel de acte care să pună înpericol sănătatea minorilor, iar potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, copilul aredreptul să crească alături de părinţii săi, aceştia fiind cei care potrivit legii trebuie săse îngrijească de creşterea şi educarea minorilor şi cei care trebuie să exercitedrepturile şi obligaţiile părinteşti, intervenţia organelor abilitate ale statului este unacomplementară şi trebuie în primul rând să sprijine părinţii pentru a aduce laîndeplinire aceste obligaţii şi doar în mod subsidiar şi alternativ ar trebui să aibă învedere instituirea unei măsuri precum cea a plasamentului.
Potrivit art.107 din aceeaşi lege, pentru a preveni separarea copiluluide părinţi şi pentru asigurarea protecţiei speciale organele abilitate trebuie să apelezeşi la servicii de zi pentru a asigura menţinerea ori refacerea capacităţii părinţilor şicopililor de a depăşi eventuale situaţii particulare.
A mai susţinut recurenta-pârâtă că măsura plasamentului este unaalternativă şi provizorie, care în acest moment nu se mai impune, şi cu toate că nus-a făcut o astfel de cerere potrivit legii instanţa era obligată a lua în discuţie şieventual chiar a dispune reintegrarea minorilor în domiciliul părinţilor şi de arenunţa astfel la măsura plasamentului de urgenţă ori în regim rezidenţial.
Concluzionând, recurenta a susţinut că instanţa de fond trebuia să aibăîn vedere dispoziţiile art.60 alin.3 din Legea nr.272/2004, în sensul în care plasareaîntr-un centru din alt judeţ împiedică părinţii de a avea legături cu minorii şi astfels-ar produce alte prejudicii având în vedere situaţia particulară, faptul că întreaceştia sunt relaţii bune, se vizitează regulat, menţinând legăturile fireşti, părinţiinefiind decăzuţi din drepturi aşa încât această măsură poate să îi priveze în concretde aceste drepturi.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului şimodificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii formulate de D.G.A.S.P.C.Vâlcea.
Intimata-reclamantă, prin întimpinare, a solicitat respingerea recursuluişi a arătat că motivele pentru care s-a luat măsura plasamentului subzistă încontinuare, din ancheta socială efectuată rezultând aceeaşi situaţie conflictualăgenerată de consumul excesiv de alcool al tatălui, precum şi lipsa unor minimecondiţii locative pentru minori. În aceste condiţii, nu este posibilă reintegrareaminorilor în familia naturală, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre părinţi nu şi-amanifestat dorinţa de a-şi asuma responsabilitatea creşterii şi îngrijirii copiilor lor.
Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
O primă critică formulată de recurentă a vizat aplicarea greşită adispoziţiilor art.56 lit.c) din Legea nr.272/2004, situaţia prevăzută neregăsindu-seîn cauză, iar măsura temporară a plasamentului faţă de cei doi minori nu se maiimpune. Ca argumente în susţinerea acestui motiv de recurs, s-a arătat că minorii nuau fost abuzaţi şi nici neglijaţi, iar ancheta socială nu a dovedit o stare de pericolpentru cei doi copii care să determine luarea acestei măsuri, conflictele menţionateîn acest înscris vizându-i pe cei doi părinţi, care sunt divorţaţi. Consumul de alcoolal tatălui şi situaţia materială precară ori cea locativă modestă nu este de natură adetermina o astfel de măsură, iar organele abilitate din cadrul comunităţilor localeau obligaţia de a sprijini părinţii aflaţi în astfel de situaţii, de a le oferi posibilitateade a beneficia de ajutoare materiale ori de a fi incluşi în programe speciale desprijinire a părinţilor confruntaţi cu astfel de probleme, ori aflaţi în situaţii grele încare nu par să facă faţă.
Trebuie avută în vedere şi manifestarea minorului audiat care doreştesă se întoarcă la părinţi, şi potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, are dreptul săcrească alături de părinţii săi, aceştia fiind cei care, potrivit legii, trebuie să seîngrijească de creşterea şi educarea minorilor şi cei care trebuie să exercite drepturileşi obligaţiile părinteşti, intervenţia organelor abilitate ale statului este unacomplementară şi trebuie în primul rând să sprijine părinţii pentru a aduce laîndeplinire aceste obligaţii şi doar în mod subsidiar şi alternativ ar trebui să aibă învedere instituirea unei măsuri precum cea a plasamentului.
Această critică, aşa cum a fost argumentată, este neîntemeiată prinraportare la materialul probator administrat la instanţa de fond, din care rezultă cănu s-au schimbat condiţiile care au dus la luarea măsurii plasamentului, atât subaspect material cât şi al comportamentului celor doi părinţi, care nu şi-au manifestatintenţia de a reintegra copiii în familia naturală, singura nemulţumire fiind aceea cănu doresc ca minorii să fie integraţi în cadrul serviciului rezidenţial al OrganizaţieiSOS Satele Copiilor Cisnădie, ci menţinerea în Centrul pentru copilul abuzat,neglijat, exploatat Râmnicu Vâlcea din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea, deoarece nu aucondiţii de creştere şi educare a minorilor (declaraţie recurentă fila 24 fond).
În calea de atac, recurenta nu a produs probe noi care să schimbesituaţia de fapt reţinută de prima instanţă, iar înscrisurile depuse în recurs deintimată conturează o altă atitudine a recurentei faţă de măsura dispusă de tribunal.
Astfel, ulterior criticării sentinţei pronunţate de prima instanţă, au fostîntocmite mai multe înscrisuri, respectiv raportul privind situaţia copiilor, din14.09.2009, minuta întâlnirii din 16.09.2009, în prezenţa asistentului social,declaraţia şi chestionarul recurentei din 16.09.2009, ancheta socială din 24.09.2009,din care rezultă acordul acesteia pentru menţinerea măsurii plasamentului laOrganizaţiei SOS Satele Copiilor Cisnădie, faţă de cei doi minori, până laîmbunătăţirea situaţiei materiale şi familiale, precum şi dorinţa copilului audiat de arămâne în această locaţie.
Este adevărat că, potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, are dreptul săcrească alături de părinţii săi, însă în cauza de faţă, aşa cum a reţinut şi instanţa defond, este în interesul celor doi minori să fie menţinuţi în cadrul serviciuluirezidenţial al Organizaţiei SOS Satele Copiilor Cisnădie, faţă de situaţia familială şirecunoaşterea expresă a mamei că în prezent nu se poate îngriji de creşterea şieducaţia lor.
O altă critică a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art.60 alin.3 dinLegea nr.272/2004, în sensul în care plasarea într-un centru din alt judeţ împiedicăpărinţii de a avea legături cu minorii şi astfel s-ar produce alte prejudicii având învedere situaţia particulară, faptul că între aceştia sunt relaţii bune, se viziteazăregulat, menţinând legăturile fireşti, părinţii nefiind decăzuţi din drepturi aşa încâtaceastă măsură poate să îi priveze în concret de aceste drepturi.
Critica s-a constatat a fi nefondată, deoarece această măsură deplasament a fost agreată ulterior declarării recursului de către mamă şi minor,achiesând practic la soluţia pronunţată, iar problema eventualelor cheltuieli generatede deplasarea la noul centru de plasament aflat în alt judeţ, este rezolvată prindecontare de către serviciul de asistenţă socială a cheltuielilor de transport, aşa cumrezultă din minuta întocmită la data de 16.09.2009.
Faţă de considerentele mai sus expuse, potrivit dispoziţiilor art.3041 şi312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat, fiind în interesulminorilor, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, să se menţină măsuraplasamentului şi să fie integraţi în cadrul serviciului rezidenţial al Organizaţiei SOSSatele Copiilor Cisnădie.
| ← Sancţiunea juridică ce intervine în lipsa cauzei actului... | Acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate... → |
|---|
