Uzucapiune. Proba elementului intențional al posesiei - animus.
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamantul E.E. a chemat în judecată pârâții Consiliul local C. și Municipiul C., prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 3350 mp, situat în C. (...), prin efectul prescripției achizitive, iar cu privire la construcțiile edificate pe acest teren a dobândit un drept de proprietate ca efect al accesiunii imobiliare.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în anul 1938 s-a atribuit parcela nr. 18 numitului Ș.J. În anul 1974, întrucât Ș.J. era o persoană în vârstă, i-a cerut reclamantului să se mute alături de familia sa, ocazie cu care reclamantul a și edificat o construcție pe parcela în cauză. Reclamantul a arătat că din acest an a locuit efectiv la această adresă, iar până în anul 1991 a achitat personal taxele și impozitele la stat pentru familia Ș. A mai arătat reclamantul că nimeni nu a pretins vreun drept în legătură cu această suprafață de teren, aceasta aflându-se în prelungirea proprietății moștenitorilor defunctului Ș. În drept, au fost invocate prevederile art. 1847, art. 1890, art. 492 C. civ. În dovedirea acțiunii, reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiza tehnică imobiliară.
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu interve-nienta E.F., solicitând să se constate în contradictoriu cu reclamantul E.E. și cu pârâții că este proprietară a acestui teren folosit de către reclamant, în calitate de moștenitoare a defunctului Ș.D.
În motivarea cererii de intervenție în interes propriu, intervenienta a arătat că terenul în litigiu a fost dobândit prin cumpărare de la stat și a făcut parte din masa succesorală a defunctului său tată, Ș.D., transmisă celor patru moștenitori acceptanți, respectiv Ș.J., E.F., Ș.E. și Ș.P. Terenul a fost ocupat fără drept de reclamantul E.E., împotriva acestuia fiind formulată o cerere de chemare în judecată având ca obiect revendicarea, cerere care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1171/18.02.1997, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București și prin care acesta a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie imobilul.
Reclamantul E.E. a formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acesteia, având în vedere că între suprafața menționată în cererea de chemare în judecată, respectiv cea de 3350 mp, și suprafața menționată de intervenientă nu există identitate.
Prin sentința civilă nr. 6398/19.04.2008, Judecătoria Constanta a res-pins ca nefondată acțiunea reclamanților E.G., E.S.H. și N.G., toți în calitate de succesori legali ai defunctului E.E., decedat pe parcursul soluționării cauzei. A respins ca nefondată și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta E.F.
Instanța a reținut că posesia exercitată de reclamanți asupra terenului nu întrunește condițiile art. 1848 C. civ., în sensul că aceasta nu s-a exercitat în nume de proprietar și a fost întreruptă pe perioada cât autorul reclamanților a fost arestat; în consecință, nu a fost aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 3350 mp.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții E.G., E.S.H. și N.G., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelanții-reclamanți au susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că posesia exercitată de autorul lor a fost afectată de viciul discontinuității; în realitate, în perioada în care acesta a fost arestat, imobilul a fost utilizat conform destinației lui de către chiriașii care locuiau în această casă.
Prin decizia civilă nr. 36/19.01.2009, Tribunalul Constanța a respins apelul reclamanților ca nefondat. Instanța de apel a reținut că autorul reclamanților, E.E., a început o posesie pentru altul, respectiv pentru T.D., proprietarul unei părți din terenul folosit de E.E. și numai după punerea în executare a sentinței civile nr. 1171/18.02.1997 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București, respectiv după anul 2007, reclamanții au exercitat o posesie utilă sub nume de proprietar pentru suprafața de 4612 mp învecinată cu proprietatea intervenientei E.F. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs E.G., E.S.H. și N.G., care au criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivat de faptul că instanța de apel a aplicat greșit legea și a dat o calificare greșită faptelor reținute în raport cu exigențele textelor aplicabile uzucapiunii.
Recurenții au susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că posesia exercitată de autorul lor asupra terenului nu s-a exercitat sub nume de proprietar, ci pentru altul; în realitate, atât martorii, cât și expertiza tehnică realizată în cauză au evidențiat că autorul reclamanților a edificat construcțiile în anul 1977 pe un teren distinct de terenul proprietatea familiei T. și pe care le-a stăpânit sub nume de proprietar. Faptul că autorul lor a îngrădit o suprafață de teren mai mare, în care era inclus și terenul proprietatea moștenitorilor lui T. și chiar pe cea a numitei G., nu pune în evidență niciun viciu al posesiei autorului reclamanților asupra terenului care aparține Municipiului C., posesia exercitată asupra acestui teren fiind utilă și neviciată.
Prin întâmpinare, intervenienta E.F. a solicitat suspendarea judecății recursului, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului civil nr. (...) al Tribunalului Constanța, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că posesia exercitată de reclamanți nu s-a realizat sub nume de proprietar, terenul ce face obiectul prezentei cauze nefiind delimitat de terenul proprietatea intervenientei, în suprafață de 4613 mp, până la data punerii în executare a deciziei civile nr. 1244/02.07.1998 pronunțată de Curtea de Apel București.
Prin încheierea din 30 septembrie 2009, adoptată cu opinie majoritară, s-a respins cererea de suspendare a judecății prezentului recurs, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile reclamanților, instanța de recurs a reținut că reclamantul E.E. - autorul recu-renților - a învestit prima instanță cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii unui drept de proprietate prin uzucapiune asupra unui teren în suprafață de 3350 mp, situat în Municipiul C., str. N. (...), limitrof proprietății moștenitorilor defunctului T.D. și a unui drept de proprietate prin accesiune imobiliară artificială asupra construcțiilor edificate pe teren, conform schiței întocmite de inginer E.D. Prin hotărârea primei instanțe s-a reținut că terenul în litigiu constituie proprietatea Municipiului C., acesta având calitate procesuală pasivă în acțiunea în uzucapiune. Cererea de intervenție în interes propriu prin care in-tervenienta E.F. Își afirmă propriul drept a fost respinsă ca nefondată, iar sentința civilă nr. 6398/09.04.2008 a Judecătoriei Constanta nu a fost apelată de către intervenientă, situație în care dezlegarea dată problemei de drept ce viza calitatea procesuală pasivă în acțiunea în uzucapiune și, implicit, cadrul procesual al litigiului, a intrat în autoritate de lucru judecat.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune nu sunt suficiente cele două elemente esențiale ale posesiei, corpus și animus sibi habendi, art. 1847 C. civ. prevăzând necesitatea ca posesia să îndeplinească și următoarele condiții: să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar și neechivocă.
O posesie este neechivocă atunci când nu sunt îndoieli cu privire la existența celor două elemente ale posesiei și, în special, este vizat elementul intențional animus. Acest element psihologic constă în voința posesorului de a stăpâni bunul pentru el, sub nume de proprietar sau titular al altui drept real.
Prin art. 1854 C. civ. legiuitorul a înțeles să instituie o prezumție în favoarea posesorului, în sensul că posedă sub nume de proprietar, rămânând sarcina adevăratului proprietar de a dovedi că posesorul este un simplu detentor precar. Articolul 1855 C. civ. prevede că, atunci „când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeași calitate, dacă nu este probă contrarie”. Deci, cât timp nu se face dovada că a avut loc o intervertire a posesiei, se prezumă că detentorul a continuat să-și păstreze calitatea de detentor precar.
Sunt considerate acte de intervertire a posesiei edificarea unor construcții de către coindivizar, închirierea sau arendarea făcută de coindivizar pe numele său, faptul de a înscrie imobilul în rolurile fiscale, pe numele său.
Instanța supremă, în jurisprudență sa, a decis că proba posesiei se va face, în ce privește dreptul de proprietate, prin plata impozitelor și a celorlalte taxe referitoare la imobil, înscrierea imobilului la secția financiară, închirierea imobilului sub nume de proprietar.
În speță, s-a reținut că instanțele de fond și de apel nu au clarificat problema caracterului neechivoc al posesiei exercitate de recuren-ții-reclamanți asupra terenului și a construcțiilor realizate pe acesta, probele administrate în cauză fiind contradictorii și incomplete. Astfel, reclamanții au susținut că au plătit taxe și impozite pentru teren pe numele lui T.D. până în anul 1991, dar că, în realitate, au edificat pe un teren învecinat proprietății lui T.D. o gospodărie compusă din casă de locuit și anexe, pentru care au plătit taxe de racordare la apă și curent imediat după edificare, în nume propriu. S-a mai susținut că locuința în litigiu a fost închiriată de autorul reclamanților unor terți și au perceput chirie, în nume propriu, în calitate de proprietari ai locuinței. Aceste aspecte nu au fost lămurite prin probatoriile administrate în cauză, nefiind depuse înscrisuri din care să rezulte racordarea locuinței la utilități - apă, canalizare, electricitate - și plata acestora de către reclamanți în nume de proprietar. Declarațiile martorilor audiați în cauză sunt contradictorii, atât sub aspectul datei edificării construcțiilor pe teren, cât și sub aspectul modalității de exploatare a locuinței realizate pe acest teren. (...) Aceste declarații nu se coroborează nici cu expertiza efectuată în cauză, care concluzionează că o locuință a fost edificată în anul 1977, în timpul vieții lui T.D., iar o altă locuință a fost edificată în anul 1980.
Mai mult, deși în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize imobiliare pentru identificarea terenului aflat în posesia reclamanților la data promovării acțiunii în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, expertiza efectuată de inginer T.U. nu conține o schiță anexă pentru identificarea terenului și a construcțiilor ce îl afectează. Expertul a făcut referire în concluziile expertizei la o schiță executată de inginer E.D. și care are caracter extrajudiciar, schița nefiind însușită și semnată de expertul desemnat în cauză cu efectuarea expertizei. Expertul nu a executat măsurătorile cu privire la teren în mod nemijlocit, în prezența tuturor părților convocate la efectuarea expertizei, iar concluziile sale sunt contradictorii cu privire la întinderea terenului ce face obiectul acțiunii în uzucapiune. (...)
Pentru dezlegarea tuturor problemelor ce vizează intervertirea posesiei începute de autorul reclamanților pentru altul - T.D. - și anume data certă a edificării construcțiilor, caracterul definitiv sau provizoriu al acestora, data înregistrării la fisc pe numele reclamanților și data racordării acestor construcții la utilitățile publice și efectuarea plății acestora în nume propriu, se impune completarea materialului probator cu înscrisuri noi și martori. De asemenea, în ipoteza în care terenul ce face obiectul prezentului litigiu a fost ocupat în mai multe etape, se va analiza îndeplinirea condițiilor impuse de art. 1847 C. civ. pentru fiecare extindere în parte și se va identifica terenul afectat de construcțiile cu caracter definitiv și cel necesar exploatării normale a acestor construcții (căi de acces în imobil, racorduri subterane de apă și canalizare etc.). Pentru determinarea suprafețelor de teren afectate de construcții și a altor suprafețe de teren folosite cu altă destinație (exploatare agricolă, fermă animale etc.), se impune realizarea unui supliment de expertiză.
Întrucât probele cu expertiza și martori sunt esențiale pentru dezlegarea problemelor de drept sus-menționate, iar administrarea lor este incompatibilă cu prezenta cale de atac a recursului, în baza art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., s-a admis recursul reclamanților, s-au casat decizia și sentința recurate, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Judecătoria Constanța (C.A. Constanța, s. civ., min. și fam., confl. mun. și asig. soc., decizia nr. 462/C/18.12.2009).
| ← Ferestre spre curtea vecinului. Posesia. Servitute de lumină.... | Uzucapiune. Posesia sub nume de unic proprietar a bunului... → |
|---|
