IMPOZITE ŞI TAXE. SCUTIRE ACORDATĂ FUNCŢIONARILOR PUBLICI SAU PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL AUTORITĂŢILOR ADMINISTRATIVE LOCALE. LIMITE.

IMPOZITE ŞI TAXE. SCUTIRE ACORDATĂFUNCŢIONARILOR PUBLICI SAU PERSONALULUICONTRACTUAL DIN CADRUL AUTORITĂŢILORADMINISTRATIVE LOCALE. LIMITE.- art. 36 alin. 4 lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administraţieipublice locale,- art. 16 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,- art. 284 Cod fiscal.

Este adevărat că potrivit art. 36 alin. 4 lit. c) din Legea nr.215/2001, consiliile locale au atribuţia să aprobe impozitele şi taxele locale, numaică pronunţarea asupra acestora se face în condiţiile legii, având dreptul, potrivit art.16din Legea nr. 273/2006, să stabilească nivelul acestor obligaţii fiscale.

În ceea ce priveşte scutirile, ele sunt prevăzute tot de lege şi cerinţelerecunoaşterii acestor facilităţi sunt expres prevăzute de Codul fiscal (art. 284) şi dealte legi speciale.

În nici unul din aceste acte normative nu s-a recunoscut în beneficiulpersonalului contractual sau funcţionarilor publici din cadrul autorităţiloradministrative locale, dreptul de a beneficia toată viaţa de scutire de impozite pentrucă au deţinut la un moment dat o astfel de calitate.

(Curtea de Apel Piteşti - s.c.c.a.f., decizia nr. 560/R-C/30 mai2008

Prin sentinţa civilă nr. 133/CA/2008, Tribunalul Argeş aadmis acţiunea şi a anulat hotărârea nr.39 din 18 iulie 2007a C.L. B.,reţinând în esenţă că autoritatea deliberativă locală poate stabili şi aprobaimpozite şi taxe locale dar numai în condiţiile legii, ceea ce nu echivaleazăcu dreptul de a acorda scutiri de aceste obligaţii fiscale dincolo de celereglementate de actele normative aplicabile.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul invocânddispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, în susţinerea căruia aarătat că scutirea acordată priveşte numai impozite şi taxe aprobate deconsiliul local şi nu cele prevăzute de lege, aşa cum rezultă din anexa hotărârii.

Instanţa nu a coroborat probele administrate şi nu a reţinutexpunerea de motive de la fila 20, în care s-a arătat ce taxe pot faceobiectul scutirii cu precizarea că nu şi cele stabilite în baza Codului fiscalcare urmează să fie plătite.

Examinând criticile formulate, se constată că ele suntnefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

O primă observaţie care se impune este aceea că actuladministrativ pe care îl adoptă autoritatea deliberativă locală nu esteexpunerea de motive, ci hotărârea în cauză de la fila 4, în care s-a arătatîn mod expres fără nici o distincţie că se aprobă scutirea de plata taxelorlocale a salariaţilor primăriei, a consilierilor locali, a primarului şiviceprimarului comunei B., judeţul Argeş" şi că scutirea va fi cu dreptviager".

Este lipsit de relevanţă aşadar, ce s-a scris în expunerea demotive, de vreme ce nu numai că s-a hotărât scutirea de toate taxelelocale pentru categorii de persoane pentru care legea nu recunoaşte unasemenea drept, dar mai mult, scutirea produce efecte pentru toată viaţa,indiferent de menţinerea sau nu a calităţii avute în vedere la 18 iulie 2007.

Este adevărat că potrivit art. 36 alin. 4 lit. c) din Legea nr.215/2001, consiliile locale au atribuţia să aprobe impozitele şi taxelelocale, numai că pronunţarea asupra acestora se face în condiţiile legii".Or, tot în condiţiile legii, potrivit art. 16 din Legea nr. 273/2006 audreptul să stabilească nivelul acestor obligaţii fiscale.

În ceea ce priveşte scutirile, ele sunt prevăzute tot de lege şicerinţele recunoaşterii acestor facilităţi sunt expres prevăzute de Codulfiscal (art. 284) şi de alte legi speciale.

În nici unul din aceste acte normative nu s-a recunoscut înbeneficiul personalului contractual sau funcţionarilor publici din cadrulautorităţilor administrative locale, dreptul de a beneficia toată viaţa descutire de impozite pentru că au deţinut la un moment dat o astfel decalitate.

Faptul că poţi stabili nivelul unor impozite locale sau chiariniţia astfel de taxe, nu dă dreptul consiliului local să adauge la categoriilede cetăţeni care pot fi excluşi obligaţiilor de plată. Legiuitorul a prevăzutîn mod expres aceste categorii, iar autonomia locală nu echivalează cu uncomportament în afara legii.

În concluzie, se apreciază că soluţia pronunţată de TribunalulArgeş este legală şi temeinică, iar autoritatea deliberativă a comunei B.,prin hotărârea adoptată a încălcat dispoziţii legale imperative, situaţie faţăde care în mod corect a fost admisă acţiunea în anulare formulată deInstituţia Prefectului.

Pentru aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 alin. 1din Codul de procedură civilă, să fie respins recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre IMPOZITE ŞI TAXE. SCUTIRE ACORDATĂ FUNCŢIONARILOR PUBLICI SAU PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL AUTORITĂŢILOR ADMINISTRATIVE LOCALE. LIMITE.