Plângere contravenţională. Problemele medicale ale unui membru al familiei nu pot fi calificate drept caz de forţă majoră, nefiind de natură a exonera pe petent

Plângere contravenţională. Problemele medicale ale unui membru al familiei nu potfi calificate drept caz de forţă majoră, nefiind de natură a exonera pe petent în cazul în careeste depistat în trafic circulând cu o viteză peste limita legală admisă.

Prin sentinţa civilă nr. 292/16.04.2008, Judecătoria Lieşti a respins ca nefondatăplângerea formulată de petentul B.P. împotriva procesului verbal de contravenţie întocmit deI.P.J. Galaţi.

Instanţa de fond a reţinut că petentul a circulat la volanul autoturismului proprietatepersonală, cu o viteză de 107 km/h. Din planşa fotografică depusă la dosar rezultă fără dubiuacest lucru.

Petentul a făcut dovada că mama sa suferă de afecţiuni cardiace, dar instanţa a reţinutcă acest fapt nu-i dădea dreptul petentului de a-şi pune în pericol viaţa sa şi pe a celorlalţiparticipanţi la trafic, cunoscut fiind faptul că viteza este una din frecventele cauze aleaccidentelor rutiere.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs petentul.

S-a criticat soluţia primei instanţe pe motiv că instanţa de fond a apreciat greşitprobatoriul administrat.

Prin decizia civilă nr. 654/16.09.2008, Tribunalul Galaţi analizând legalitatea sentinţeirecurate prin prisma motivelor invocate a constatat că recursul este nefondat şi l-a respins caatare.

S-a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, reţinând înmod corect situaţia de fapt pe baza întregului material probator: planşa foto, dovada deverificare metrologică a aparatului radar.

Astfel recurentul a condus cu o viteză de 107 km/h, autoturismul Audi, în localitateaTudor Vladimirescu, jud. Galaţi.

Susţinerea recurentului că din adeverinţa medicală rezultă faptul că, la data de01.08.2007, când a fost sancţionat, mama acestuia a suferit un preinfarct motiv pentru care afost nevoit să se grăbească fiind un caz de forţă majoră, nu poate fi primită, acesta putând săapeleze la serviciile medicale ale unei ambulanţe, fără să pună în pericol alţi participanţi latrafic.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere contravenţională. Problemele medicale ale unui membru al familiei nu pot fi calificate drept caz de forţă majoră, nefiind de natură a exonera pe petent