Potrivit dispoziţiilor art.3731 alin.1 Cod procedură civilă modificat prin Legea nr.219/2005 cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc dacă
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art.3731 alin.1 Cod procedură civilămodificat prin Legea nr.219/2005 cererea de executare silită se depunela executorul judecătoresc dacă legea nu dispune altfel.Art.588 alin.2 Cod procedură civilă prevede că debitorul sepoate elibera prin consemnarea sumei la CEC, iar recipisa se va depunela executorul judecătoresc de pe lângă instanţa domiciliului creditorului.Prin sentinţa civilă nr.2578/20.04.2005 pronunţată de Judecătoria Brăila îndosarul nr.989/2005 s-a respins contestaţia la executare formulată de debitorîmpotriva intimatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut,printre altele, că debitorul contestator a chemat în judecată pe intimatulcreditor contestând executarea silită a unei sentinţe civile.Debitorul mai formulase anterior o contestaţie la executare, care fuseseadmisă, reţinându-se faptul că suma datorată a fost depusă la CEC la dispoziţiacreditorului-intimat.
Ulterior, executorul judecătoresc a emis o nouă somaţie, prin carecontestatorul era somat să plătească suma de 62.637.545 lei, sumă rezultatăprin actualizarea sumei datorate şi care includea şi cheltuielile de executare.
Din probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut căsuma de 33.621.227 lei datorată intimatului de către contestator a fostconsemnată la CEC, însă originalul recipisei s-a aflat în toată aceastăperioadă, până la data de 19.04.2005, în posesia debitorului, acesta refuzândpredarea către intimat in vederea ridicării sumei. Instanţa a apreciat că faptulcă debitorul avea, la data consemnării sumei la CEC, calitatea de executorjudecătoresc nu înseamnă ca acesta nu avea obligaţia de a preda recipisaexecutorului judecătoresc investit de creditor cu executarea silită.
Împotriva acestei sentinţe debitorul contestator a declarat recurs întermen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printre motivele invocate a fost şi acela că în mod nelegalexecutorul judecătoresc a continuat executarea, în baza unei încheieri princare s-a admis executarea prin poprire şi nu indirect.
Un alt motiv de recurs a fost că instanţa de fond a reţinut greşit că până ladata de 19.04.2005 debitorul contestator a refuzat să predea creditorului recipisa deconsemnare a sumei datorate, deşi exista dovada că o predase în original unui birou deexecutor judecătoresc şi notificase aceasta creditorului.
Analizând criticile aduse sentinţei sub aceste aspecte, tribunalul aconstatat că acestea nu sunt fondate.
Astfel, în ce priveşte efectele încuviinţării executării silite, tribunalul areţinut că, deşi încheierea de încuviinţare a executării a fost pronunţată încontradictoriu cu mai mulţi terţi popriţi, prin ea s-a încuviinţat cererea formulată decreditor pentru executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă.
Conform dispoziţiilor art.373/1 alin.1 şi 2 Cod procedură civilă,cererea de executare silită se depune de către creditor la executoruljudecătoresc, care o înaintează, în copie, împreună cu titlul executoriu,instanţei de executare, solicitând încuviinţarea executării.
Prin cerere creditorul a solicitat nu numai executarea prinpoprire, ci şi emiterea unei adrese către Administraţia Financiară pentru a seafla dacă debitorul figurează cu bunuri mobile sau imobile proprietatepersonală, în vederea realizării executării.
Întrucât executarea silită a fost încuviinţată conform cererii,reiese că executarea silită în speţă a fost pornită în mod legal, deoarece afost admisă indiferent de modalitatea în care urma să se efectueze.
Cât priveşte valabilitatea depunerii recipisei de consemnare asumei datorate la alt executor judecătoresc decât cel împuternicit de creditor,tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art.587 şi 588 Cod procedură civilăreferitoare la oferte de plată şi consemnaţii, care prevăd că aceastăprocedură se poate efectua de către executorul judecătoresc de pe lângăinstanţa domiciliului creditorului sau a domiciliului ales de acesta, recipisaurmând a fi depusă tot la acest executor.
Ca urmare, deoarece creditorul a ales să execute creanţa prinintermediul unui anumit executor judecătoresc, depunerea ei la biroulexecutorului judecătoresc al cărui reprezentant care avea şi calitatea dedebitor este nelegală şi nu poate fi considerată ca degrevare de datorie atâttimp cât sediul acestui executor era în Brăila, iar creditorul domicilia în Galaţi.
Faţă de considerentele mai sus expuse şi ţinând seama că nicicelelalte critici formulate de contestator nu erau fondate, recursul acestuia afost respins.
(Tribunalul Brăila - Decizia civilă nr.176/21 iulie 2005)2
| ← Potrivit dispoziţiilor art.49 din Legea nr.10/2001 modificat... | Conditii de aplicare a art. 249 cod procedură civilă → |
|---|
