1.Plângere contravenţională. Competenţă.O.G. nr.44/1997Potrivit dispoziţiilor art.32 al.2 din OG nr.2/2001, plângereaformulată împotriva unui proces-verbal de contravenţie se depune laagentul constatator care la rândul său are obligaţia s-o înaintezejudecătorului în a cărei circumscripţie a fost constatată contravenţia.Prin sentinţa civilă nr.2461/15.04.2005 a Judecătoriei Brăilaa fost admisă plângerea contravenţională formulată de SC X SRLîmpotriva procesului-verbal de contravenţie emis de agentulconstatator Y.Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut căpetenta a fost amendată deoarece a încălcat dispoziţiile art.40 lit.a) dinOGR nr.44/1997 aprobată prin Legea nr.105/2000, constând în aceea căautovehiculul - nu a respectat prevederile caietului de sarcini al licenţei detraseu şi anume că a plecat din Brăila la ora 3,00 a.m. şi nu la ora 5,ooa.m. Autovehiculul a ajuns în Bucureşti la ora 8,30 a.m.. Aceste date aufost luate de către organul de control din diagrama tahograf acontravenientului.Instanţa de fond a constatat că nu există contravenţie, toatecele întâmplate datorându-se unei probleme tehnice.Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs organul constatatorY care o critică pentru nelegalitate.Primul motiv de recurs se referă la faptul că Judecătoria Brăilanu era competentă să soluţioneze plângerea contravenţională.Conform art.32 al.2 din OG nr.2/2001, plângerea formulatăîmpotriva unui proces-verbal de contravenţie se depune la agentulconstatator care la rândul său are obligaţia să înainteze judecătoriei în acărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.Recursul este fondat.Contravenţia prevăzută de art.40 lit.a din OG nr.44/1997"efectuarea de transporturi rutiere sau desfăşurarea de activităţi conexeacestora fără licenţe sau cu licenţe cu valabilitatea expirată, suspendatesau anulate precum şi nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini,anexe la acestea", putea fi sancţionată pe toată durata procesului dintrecele două localităţi.Competenţa teritorială stabilită prin art.32 al.2 din OG nr.2/2001este exclusivă şi nu poate fi înlăturată de părţi sau instanţă.Aşa fiind, Judecătoria Brăila a soluţionat plângerea contravenţională, înurma sesizării prin declinare de competenţă, astfel că recursul formulat de
agentul constatator Y a fost admis ca fondat.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Plângere contravenţională. Competenţă. O.G. nr.44/1997