Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 08.06.2007, contestatoarea Levitchi Maria a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Piteşti, desfiinţarea
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 08.06.2007,contestatoarea Levitchi Maria a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Piteşti,desfiinţarea dispoziţiei nr.2554/2007, prin care a fost respinsă notificarea privind platadespăgubirilor băneşti pentru imobilul construcţii şi terenul de 1400 mp, aflat în Piteşti, str. MateiBasarab nr.40.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în mod greşit, Primarul Municipiului Piteştia dispus respingerea notificării pentru întreaga suprafaţă de 1400 mp, care nu a fost restituită înnatură, reţinând că terenul trecut în proprietatea statului este de numai 1190 mp şi nu mai poatefi restituit, decât prin acordarea de despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr.276 din 11.10.2007, tribunalul a respins contestaţia catardiv formulată în raport de dispoziţiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Sentinţa a fost păstrată de către această curte prin decizia civilănr.30/13.02.2008, cu acelaşi argument, în sensul că nu s-a respectat termenul de 30 de zile dela comunicarea dispoziţiei pentru a formula contestaţie potrivit textului de lege enunţat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei prin deciziacivilă nr.6157 şi a casat cu trimitere spre rejudecare cauza la Tribunalul Argeş, cu argumentul că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţie, neţinând cont de faptul căreclamanta a depus contestaţia la unitatea deţinătoare, în termenul prevăzut de art.26 alin.3 dinLegea nr.10/2001.
După casarea cu trimitere spre rejudecare, prin sentinţa civilă nr.162pronunţată la 13.10.2009, a fost respinsă contestaţia ca nefondată.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de fond a reţinut că în bazaDecretului nr.120/1984, din proprietatea autoarei Pascalău Elisabeta a fost expropriată suprafaţade 1190 mp împreună cu construcţia de 220,47 mp, în vederea construirii unor blocuri delocuinţe.
Din raportul de expertiză tehnică a rezultat că întreaga suprafaţă esteocupată de construcţii, spaţiile verzi aferente clădirilor şi căii de acces, astfel că, imobilul nu maieste liber în sensul art.11 din Legea nr.10/2001, pentru a fi restituit în natură, modalitatea plăţiide despăgubiri fiind stabilită în mod corect de către Primarul Municipiului Piteşti.
Împotriva hotărârii a formulat apel contestatoarea pentru motive denelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că, în mod greşit, s-a dispusplata de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1190 mp, întrucât imobilul este ocupat parţialde construcţii, 418 mp, fiind ocupat de spaţii verzi şi 178 mp, constituind căi de acces.
Analizând apelul în limita motivelor invocate se apreciază ca nefondatpentru argumentele ce urmează.
Apelanta - contestatoare a criticat soluţia instanţei de fond pentruaprecierea greşită asupra terenului afectat spaţiului verde ce nu a fost restituit în natură,încălcându-se astfel regula cuprinsă în dispoziţiile art.11 din Legea nr.10/2001 privind regimuljuridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.
Potrivit art.11 alin.3 din textul de lege enunţat, pentru terenurile expropriatese poate obţine restituirea în natură a părţii rămasă liberă numai cu condiţia ca aceasta să nu fieafectată de amenajări de utilitate publică.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a rezultat că, o parte dinterenul expropriat este ocupat de construcţii noi, iar restul suprafeţei identificat în schiţa anexă(fila 91), constituie spaţiu verde al blocurilor astfel edificată.
Textul de lege enunţat reglementează o excepţie de la regula restituirii înnatură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat pentru a se proteja amenajările cudestinaţie publică ce s-au făcut pe suprafaţa de teren ce face obiectul notificării.
Prin HG nr.250/2007, ce cuprinde norme metodologice de aplicare a Legiinr.10/2001 este definită sintagma de amenajări de utilitate publică" folosită de legiuitor caimpediment la restituirea în natură a imobilului. Potrivit acestei precizări prin amenajări deutilitate publică se înţelege orice amenajare care are destinaţia de a servi nevoilor comunităţii,dând exemplu în acest sens parcurile şi grădinile publice, aleile sau alte dotări tehnico-edilitare.
Amenajările cu destinaţia de spaţiu verde asigură agrementul locuinţelor dinzonă terenului în cauză, având destinaţia de a servi comunităţii în acest sens şi, pe cale deconsecinţă, putându-se încadra în noţiunea de amenajare de utilitate publică folosită de legiuitorpentru a se justifica aplicarea excepţiei de la regula restituirii imobilului în natură.
Acest considerent, în mod corect, a fost avut în vedere de către instanţa defond, atunci când a păstrat dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti de stabilire a măsuriireparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren ce a făcut obiectul notificării apelantei.2. Imposibilitatea restituirii în natură a terenurilor cu construcţii preluate abuziv, pe cares-au edificat noi construcţii autorizate.Art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001Art. II (1) O.G. nr.114/2007 pentru modificarea şi completarea O.G. nr.195/2005 privindprotecţia mediului
Terenurile cu construcţii preluate abuziv, pe care s-au edificat noi construcţiiautorizate, precum şi suprafaţa ocupată de construcţii noi sau afectată de servituţilelegale şi alte amenajări de utilitate publică, nu pot fi restituite în natură.
(Decizia civilă nr. 9/A/ 21 Ianuarie 2010)
Prin contestaţia formulată la data de 22.06.2006, Tudor Lucia Alexandrina asolicitat anularea dispoziţiei nr. 1930/2006, emisă de Primarul Municipiului Piteşti încontradictoriu cu acesta şi primăria Municipiului Piteşti, dispoziţie prin care s-a admis în partenotificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul că i s-a restituit în natură terenul însuprafaţă de 425,57 m.p şi 2 camere care sunt în administrarea ADP Piteşti.
În motivarea contestaţiei a arătat că a formulat notificare în temeiul Legiinr.10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului din Piteşti, str. Dumbravei, nr. 8,compus din teren de 826 m.p şi construcţii în suprafaţă de 176,15 m.p.
Prin dispoziţia contestată i s-au restituit 425,57 m.p, iar în ceea ce priveşteconstrucţiile în suprafaţă de 176,15 m.p., respectiv şase camere şi terenul aferent, i-au fostacordate 2 camere din cele 6, pe motiv că au fost vândute construcţiile în suprafaţă de 176,15m.p.
Prin sentinţa nr.249/21.11.2008, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fostadmisă contestaţia formulată de reclamantă, cu anularea în parte a dispoziţiei nr.1930/2006,emisă de Primarul Municipiului Piteşti şi restituirea terenului de 176,28 liber de construcţii situateîn Municipiul Piteşti, str.Dumbravei, nr.8, colorat cu culoare verde în schiţa aferentă raportului deexpertiză Mandu Lidia, pag.191, dosar.
S-a constatat că petenţii au dreptul să primească despăgubiri pentrudiferenţa de teren în cuantum de 317.187 EURO, pentru suprafaţa de teren de 352,43 mp şi de190.175, 24 lei, pentru construcţii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin notificarea formulată nr.666/27867/07.08.2001, petenta a solicitatrestituirea imobilului de 600 m.p. şi a unor construcţii respectiv, o casă, dependinţe, 2 bucătării,o magazie.
Prin dispoziţia nr. 1930/2006, i-a fost restituit petentei suprafaţa de 425,57m.p şi 2 camere, care sunt în administrarea ADP.
În cauză au fost administrate mai multe expertize pentru identificareaterenului şi a construcţiilor, fiind identificat terenul conform raportului de expertiză Mandu Lidia,cu suprafaţa totală de 778 m.p, din care suprafaţa de 176,15 m.p este vândută în temeiul Legiinr.112/1995, 425,57 m.p. este cel restituit petentei, iar suprafaţa de 176,28 m.p este liberă şipoate fi restituită, fiind spaţiu verde.
Pentru suprafaţa nerestituită, experta a calculat o valoare de 317.187 Euro.
Referitor la valoarea construcţiilor ce nu au putut fi retrocedate petentei,expertul Doloc Mihai Alexandru a calculat o valoare estimativă de 190.175,20 lei.
În timpul judecăţii a decedat petenta, fiind introduşi în cauză moştenitoriiacesteia, respectiv: Berea Romaniţa, Tudor Ovidiu şi Bosch Tudor Cătălina Codruţa.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Municipiul Piteşti şi PrimarulMunicipiului Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului se susţine că instanţa de fond în mod greşit a admiscontestaţia formulată de Tudor Lucia, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafaţă de176,28 mp, situat în Piteşti, str. Dumbravei nr.8, colorat cu verde, în schiţa de la raportul deexpertiză, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 10 din Legeanr.10/2001.
Dispoziţiile art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, prevăd că, în cazul în care,pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate,persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentrusuprafaţa ocupată de construcţii noi sau afectată de servituţile legale şi alte amenajări de utilitatepublică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Se precizează că în speţa de faţă, prin dispoziţia nr.1930/30.05.2006, s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 425,57 mp, restul terenului în suprafaţă de 176,28mp, din imediata vecinătate fiind spaţiu verde amenajat, folosit de locatarii blocului nr.5, peaceastă suprafaţă, aflându-se un tobogan pentru copii, panou de baschet, alee betonată şighenă de gunoi, încât suprafaţa respectivă nu poate fi restituită, în natură, în acest sens fiind şiprecizările Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Se menţionează că instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile OG nr.114/2007pentru modificarea şi completarea OG nr.195/2005 privind protecţia mediului respectiv art.II(1),din OG nr.114/2007, potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de aasigura, din terenul intravilan o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 mp/locuitor, până ladata de 31.12.2010.
În altă ordine de idei se susţine că, în mod greşit s-a constatat de cătreinstanţa de fond că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri, în cuantum de317.187 Euro pentru diferenţa de teren de 352,43 mp şi 175, 24 lei pentru construcţii, pentrucondiţiile în care suprafaţa pentru care urmează să fie acordate despăgubiri este de 176, 15 mp,ci nu 352,43 mp. Astfel, dacă adunăm suprafaţa restituită, cea de 425,57 mp cu suprafaţa de176,15 mp, pentru care urmează să fie acordate despăgubiri se obţine suprafaţa de 601,72 mp,regăsită în Planul Cadastral al Municipiului Piteşti din 1930 -1932.
Pe de altă parte, se susţine că stabilirea cuantumului despăgubirilor, atâtpentru diferenţa de teren cât şi pentru construcţii este atributul exclusiv al Comisiei centrale dincadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii.
Prin întâmpinarea de la f.18-20, intimaţii solicită respingerea apelului, cumenţinerea sentinţei de la fond.
În şedinţa publică de la 07.05.2009 (f.31, dosar), s-a dispus efectuarea uneiexpertize topo, care să identifice terenul în litigiu în raport de actele primare, afectaţiuneaterenului şi posibilitatea restituirii în natură, deoarece nu s-a lămurit situaţia acestuia şi existăchiar neconcordanţă cu privire la suprafaţa pretins liberă.
În şedinţa publică din 01.10.2009, s-a dispus efectuarea unei cercetărilocale, deoarece din planşele fotografice depuse la dosar nu rezultă cu exactitate care estedistanţa faţă de bloc, procesul-verbal încheiat cu ocazia acestei cercetări aflându-se la f.56dosar, instanţa constatând că nu mai este necesară efectuarea raportului de expertiză.
Curtea, analizând apelul prin prisma criticilor formulate şi a probelorexistente la dosar constată că acesta este întemeiat, urmând a se schimba în parte sentinţa, însensul că pentru terenul de 352,43 mp, teren şi construcţii, se dispune acordarea de măsurireparatorii, care vor fi calculate în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cumenţinerea în rest a dispoziţiilor sentinţei.
Potrivit dispoziţiilor art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, în cazul în care, peterenurile pe care s-au aflat construcţii preluate abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate,persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentrusuprafaţa ocupată de construcţii noi sau afectată de servituţile legale şi alte amenajări de utilitatepublică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Astfel, pentru suprafaţa de 352,43 m.p., teren şi construcţii, afectată deutilităţi se impune acordarea de măsuri reparatorii, care vor fi calculate în condiţiile prevăzute deTitlul VII din Legea nr.247/2005, atributul exclusiv în stabilirea cuantumului despăgubiriloravându-l Comisia centrală din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, ci nuinstanţa de judecată.
De reţinut faptul că, prin efectuarea expertizei topo a fost identificatperimetrul fostei proprietăţi a autorilor contestatoarei, acesta fiind în suprafaţă de 778 mp, dincare, instanţa de fond în mod corect a dispus restituirea în natură a terenului de 176,28 (coloratcu verde în schiţa anexă la raportul de expertiză de la f.193).
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.3. Apel respins în mod greşit ca fiind tardiv formulat şi rezolvarea procesului fără a seintra în cercetarea fondului.Art.284 raportat la art.101 alin.1 şi 5 Cod procedură civilăArt. 297 Cod procedură civilă
În speţă, tribunalul a respins în mod greşit apelul reclamanţilor, ca fiind tardivformulat şi a rezolvat procesul faţă de aceştia fără a intra în cercetarea fondului, astfelîncât, în baza art.297 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat împotrivadeciziei atacate, pe care a casat-o, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Argeş,urmând ca în rejudecare să fie avute în vedere şi criticile referitoare la cheltuielile dejudecată exprimate în cererea de recurs.
(Decizia Civilă Nr. 11/R/11 Ianuarie 2010)
← Obligaţie de a face + pretenţii | Prin plângerea formulată la data de 7.08.2008, petenta S.C.... → |
---|