REVENDICARE IMOBILIARĂ. IMOBIL NAŢIONALIZAT. ACŢIUNE FORMULATĂ ULTERIOR INTRĂRII ÎN VIGOARE A LEGII NR.10/2001. EXCEPŢIA INADMISIBILITĂŢII.
| Comentarii |
|
REVENDICARE IMOBILIARĂ. IMOBIL NAŢIONALIZAT.
ACŢIUNE FORMULATĂ ULTERIOR INTRĂRII ÎNVIGOARE
A LEGII NR.10/2001. EXCEPŢIA INADMISIBILITĂŢII.Drept civilDreptul de proprietate.
Imobil naţionalizat.
Preluare abuzivă.
Revendicare.
Art.480 Cod civil
Art.6 din Legea nr.213/1998
Legea nr.10/2001
Art.1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului
Art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Art.20 din Constituţia României
Dreptul de proprietate al reclamantei este consfinţit printr-un contract de vânzare-cumpărare transcris la grefă în anul 1949,iar potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă nu aadministrat nici un fel de alte probe din care să rezulte dacă existăacte de preluare a imobilului de către stat ori care este situaţiajuridică actuală a acestuia, de cine este ocupat în prezent şi întemeiul cărui titlu, luând act doar de susţinerile reclamantei,nedovedite până în acest moment.
Prin urmare, în considerarea art.2 alin.2 din Legeanr.10/2001, republicată şi modificată, este evident că reclamantanu şi-a pierdut calitatea de proprietar, ceea ce o îndreptăţeşte lavalorificarea dreptului de proprietate şi în temeiul dreptuluicomun.
Soluţionarea cauzei pe excepţia inadmisibilităţii de cătreprima instanţă a avut drept consecinţă desfiinţarea sentinţei cutrimiterea cauzei spre rejudecare.
(Decizia civilă nr.182/A din 29 septembrie 2008, pronunţată deCurtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şiAsigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Argeşsub nr.2809/5 octombrie 2007, reclamanta B.V. a chemat în judecatăMunicipiul Piteşti, prin primar, solicitând restituirea imobilului - casă delocuit şi teren - situat în Piteşti, str.A.I. nr.5, judeţul Argeş.
În motivarea acţiunii s-a arătat că autorul reclamantei, M.D. adobândit de la G.M., prin actul autentic de vânzare-cumpărarenr.194/30.03.1949, imobilul situat în Piteşti, str.A.I. nr.5, judeţul Argeş,imobil ce a fost naţionalizat în mod abuziv prin Decretul nr.92/1950.
Cererea este îndreptată împotriva Municipiului Piteşti,reprezentat prin primar, autoritate care, se afirmă de către reclamantă,stăpâneşte în prezent aceste imobile.
La termenul din data de 29 ianuarie 2008 reclamanta şi-aprecizat acţiunea, arătând că nu a formulat până în prezent cerereîntemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, prin notificarea deţinătoruluiimobilelor în vederea restituirii acestora.
Prin sentinţa nr.88 din 1 aprilie 2008, pronunţată deTribunalul Argeş, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată dereclamantă, reţinându-se că, materia preluării abuzive de proprietate decătre stat, în perioada comunistă, legiuitorul a considerat necesar săprevadă o soluţionare uniformă a restituirilor în natură sau pentrudeterminarea măsurilor reparatorii.
Astfel, prin apariţia Legii nr.10/2001 s-a urmărit aplicareaunei proceduri specifice, în mod uniform pe întreg teritoriul ţării, înraport cu deţinătorii bunurilor preluate abuziv de către stat, cuposibilitatea de a se adresa justiţiei în toate situaţiile în care, în urmasesizării deţinătorului acesta nu răspunde notificării sau răspunsul numulţumeşte pe autorul notificării. Totodată, în jurisprudenţa CurţiiEuropene a Drepturilor Omului se reţine că pe de o parte Convenţia nuimpune statelor contractante nici o obligaţie specifică la reparareanedreptăţilor sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificatconvenţia, iar pe de altă parte, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie nueste interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alegecondiţiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferateînainte să ratifice convenţia.
În acest context, s-a considerat că se impune ca şi persoaneleîndreptăţite să facă demersurile şi diligenţele necesare pentru respectareadispoziţiilor legale.
Procedura legii speciale a avut în vedere formularea uneicereri de restituire împotriva deţinătorului, prin intermediul notificării, cuconsecinţa urmării unei proceduri specifice, faţă de care dispoziţiileart.480 cod civil are caracter general, prevederile speciale derogând de latextul de drept comun, care întemeiază cererea de revendicare.
Aşadar, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001,persoanele interesate, care intrau sub incidenţa acestei legi, cum este şicazul reclamantei, erau ţinute să se conformeze condiţiilor, termenelor şiprocedurilor reglementate de acest act normativ.
Această concluzie se desprinde şi din dispoziţiile art.46 dinLegea nr.10/2001, care au stabilit la momentul intrării în vigoare a legii,raportul dintre acţiunea întemeiată pe dreptul comun, în revendicare, şicererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001.
Dacă anterior intrării în vigoare a acestei legi era în modevident posibilă acţiunea în revendicare, fie în temeiul dispoziţiilorart.480 Cod civil, fie în baza art.6 din Legea nr.213/1998, după intrareaîn vigoare a Legii nr.10/2001, toate persoanele îndreptăţite erau ţinute săurmeze prevederile acestei legi.
Or, reclamanta nu a apelat la prevederile acestei legi, ci aformulat cererea de faţă, al cărei obiect intră sub incidenţa Legii specialenr.10/2001. Siguranţa şi stabilitatea circuitului civil, ca argumente avuteîn vedere la elaborarea acestui act normativ special, nu pot fi afectate prinnerespectarea dispoziţiilor legilor speciale, elaborate în scopul stabiliriimăsurilor reparatorii, faţă de preluările efectuate de stat în perioadacomunistă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal,reclamanta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Astfel, Legea nr.10/2001, ca lege specială, reglementeazămodalitatea de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatoriipentru imobilele naţionalizate în mod abuziv. Persoanele îndreptăţite auavut posibilitatea să obţină pe cale administrativă repararea prejudiciuluisuferit prin preluarea de către stat a imobilelor proprietatea lor sau aautorilor lor. În cazurile în care aceste persoane nu au obţinut satisfacţiepe cale administrativă, au avut facultatea de a contesta în justiţie măsurileluate de comisiile de aplicare a Legii nr.10/2001. Expedierea notificărilormenţionate a trebuit să fie făcută până la un termen prelungit de maimulte ori prin lege, după a cărui expirare abordarea proceduriiadministrative arătate a devenit imposibilă.
În speţe de natura celei prin prezenta cauză, procedeul urmatde instanţă pentru a rezolva pricina şi consacrat ca atare în practică, seconcretizează în compararea titlurilor invocate de părţi. Nu se poatesusţine că nerecurgerea la dispoziţiile unui act normativ special poateîmpiedica o persoană să recurgă la dispoziţiile dreptului comun pentru a-şi apăra drepturile. Este, de altfel, edificator în acest sens faptul că,potrivit legii, acţiunea în revendicare este imprescriptibilă. Proprietarulneposesor poate să-şi ceară înapoi imobilul de la posesorul neproprietaroricând.
În cauză, reclamanta a susţinut şi dovedit că imobilul dinPiteşti, str. A.I. nr.5, judeţul Argeş, a aparţinut autorului său, că a fostpreluat fără titlu de către stat şi că în prezent face parte din fondul locativde stat. Acestor elemente de fapt indubitabile nu le poate fi opus departea adversă niciun act care să justifice rămânerea în posesia sa aimobilului şi perpetuarea unui abuz petrecut în anul 1950.
Interpretarea pe care redactorul sentinţei o dă prevederilorlegale incidente în cauză este greşită şi se situează în afara textelor de legeşi a practicii judiciare univoce în domeniu.
În acelaşi sens, se subliniază că însăşi legea specială, cunormele sale de aplicare, lasă deschisă calea exercitării acţiunii înrevendicare pentru persoana îndreptăţită.
Analizând sentinţa apelată, prin prisma criticilor formulate şiavând în vedere actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea a constatat căapelul este fondat, fiind admis, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi atrimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Astfel, Tribunalul Argeş a pronunţat o hotărâre nelegală, prinmodul de soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii înrevendicare imobiliară promovată de apelantă, ignorând dispoziţiile art.6din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a LibertăţilorFundamentale şi art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie, înraport de art.480 Cod civil.
În esenţă, Tribunalul Argeş a reţinut că, în funcţie de situaţiajuridică a imobilului în litigiu şi de data promovării acţiunii, în speţă suntaplicabile dispoziţiile Legii nr.10/2001, care înlocuiesc dispoziţiiledreptului comun în materia acţiunilor în revendicare imobiliară.
Principiul specialia generalibus derogant, valorificat de instanţa defond, intervine în situaţia în care se pune problema combinării a douălegi succesive, una generală şi alta specială, cadru în care legea specială seaplică prioritar normei generale.
De aceea, s-a constatat că se impune identificarea raţiunii legiispeciale pentru a desprinde acele soluţii particulare preconizate, care sădetermine aplicarea prioritară în raportul cu dreptul comun.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001, imobilelepreluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989,se restituie în natură în condiţiile acestei legi.
Deosebit, art.2 alin.2 din aceeaşi lege statuează că persoaneleale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea deproprietar avută la data preluării.
Art.480 Cod civil consacră prerogativele dreptului deproprietate, posesia, folosinţa şi dispoziţia titularului său, iar potrivitart.481 Cod civil, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză deutilitate publică şi numai după o justă şi prealabilă despăgubire.
Din analiza textelor legale sus menţionate reiese că, practic,ipotezele celor două legi se suprapun, soluţia normativă preconizată fiindaceeaşi în ambele reglementări, respectiv restituirea în natură a unorastfel de imobile.
Diferenţa constă în aceea că legea specială prevede în plus şialte măsuri reparatorii pentru ipoteza în care bunul nu poate fi restituit înnatură.
În consecinţă, neurmarea procedurilor instituite de Legeanr.10/2001 nu poate conduce în niciun caz la pierderea dreptuluisubiectiv de proprietate consacrat de legislaţia comună şi de art.1 dinProtocolul nr.1 adiţional la Convenţie.
S-a reţinut că împrejurarea că reclamanta-apelantă nu ar fiuzat de dispoziţiile Legii nr.10/2001, nu poate fi de natură a conduce lapierderea dreptului de proprietate, ci doar la pierderea dreptului laacţiune în temeiul legii speciale, aceasta nemaiputând beneficia deavantajele consacrate de lege (celeritatea procedurii, gama de măsurireparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001).
Dreptul de proprietate al apelantei-reclamante, moştenitoarea autoarei sale D.R., decedată la data de 29.09.2006 (f.4, dosar fond),este consfinţit printr-un contract de vânzare-cumpărare transcris la grefaTribunalului Argeş sub nr.194/30 martie 1949 (f.32-36, dosar fond), iarpotrivit actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă nu a administrat niciun fel de alte probe din care să rezulte dacă există acte de preluare aimobilului de către stat, ori care este situaţia juridică actuală a acestuia, decine este ocupat în prezent şi în temeiul cărui titlu, luând act doar desusţinerile reclamantei, nedovedite până în acest moment.
Prin urmare, în considerarea art.2 alin.2 din Legeanr.10/2001, republicată şi modificată, s-a constatat că reclamanta nu şi-apierdut calitatea de proprietar, ceea ce o îndreptăţeşte la valorificareadreptului de proprietate şi în temeiul dreptului comun.
O soluţie în sens contrar ar pune în discuţie nu numai dreptulde proprietate garantat de art.1 Protocolul nr.1 adiţional la ConvenţiaEuropeană a Drepturilor Omului, ci şi dreptul la acces la justiţie, însensul art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, potrivit art.20 din Constituţia României, dispoziţiileconstituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fiinterpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală aDrepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România esteparte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoarela drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legileinterne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului încare Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Faţă de cele expuse mai sus, constatând că instanţa de fond asoluţionat cauza în mod greşit pe excepţia inadmisibilităţii, în temeiulart.297 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul declarat dereclamanta B.V. împotriva sentinţei civile nr.88 din 1 aprilie 2008,pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.2809/109/2007, pe care adesfiinţat-o, trimiţând cauza în rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.În judecarea fondului, s-a dispus ca instanţa să aibă în vedere şi celelaltecritici exprimate în apel.
| ← LEGEA NR.10/2001. IMOBIL CONFISCAT. CONSTRUCŢIE NOUĂ... | DREPT DE AUTOR. DAUNE MORALE. CRITERII DE APRECIERE. → |
|---|
