Servitutea de trecere. Caracter necontinuu. Imposibilitatea dobândirii pe calea uzucapiunii de 30 de ani
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria P., reclamanții M.N. și M.G. au chemat în judecată pe pârâtul E.G., solicitând să se instituie o servitute de trecere a reclamantilor la calea publică, pe un teren proprietatea pârâtului.
În fapt, reclamanții arată că sunt proprietarii terenului în suprafață de 1938 mp, situat în comuna G.U., cu vecinii: la nord - D.G. și M.E., la nord-nord vest - E.J.; la sud - E.G.; la est - E.G. și la vest - E.J. Între acest teren și calea publică nu există nicio altă cale de acces, decât pe un teren proprietatea pârâtului.
În baza art. 616 C. civ., reclamantii au solicitat să se creeze o cale de trecere cu lungimea de 80 m și lățimea de 4 m, cale de trecere care, de altfel, a existat, dar a fost închisă cu gard de către pârât.
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că expertul a identificat cea mai scurtă cale de acces ca fiind un alt teren, care nu este proprietatea sa.
Prin sentința civilă nr. 1231/20.10.2008, Judecătoria P. a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E.G., cât și acțiunea. >
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit actului de vânzare-cumpărare și schițelor anexe ale acestuia (prin care pârâtul a cumpărat terenul în litigiu), calea de acces folosită de fosta C.A.P. trecea pe actuala proprietate a pârâtului și această cale de acces este cea solicitată de reclamanți în acțiune și identificată de expert ca fiind actuala proprietate a pârâtului.
Cum pârâtul este proprietarul terenului pe care se solicită instituirea servitutii de trecere, instanța a constatat că pârâtul are calitate procesuală pasivă. (...)
În speță, s-a stabilit pe baza probatoriului că amenajarea unei căi de acces este posibilă pentru reclamanți și fără să afecteze proprietatea pârâtului, terenurile ambilor reclamanți învecinându-se în partea de vest chiar cu drumul județean, de care îi desparte o distanță de 27-28 m, pe un teren din domeniul privat al comunei, nefolosit de nimeni (cu excepția reclamanților care circulă cu piciorul pe el). Reclamanții, prin lucrări de amenajare a unei căi de acces pe acest amplasament, nu ar mai afecta terenul pârâtului sau al altor locuitori vecini.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții M.N. și M.G.
În dezvoltarea motivelor de apel aceștia au arătat că (...) trebuia să se rețină că erau îndeplinite condițiile pentru instituirea unei servituți legale, câștigate ca un drept real prin uzucapiune. (...)
În cauză, E.J., E.T. și N.D. au formulat cerere de intervenție accesorie, arătând că servitutea de trecere le profită și lor, deși nu au fost introduși în cauză, precizând că accesul din drumul județean este foarte costisitor și împovărător.
Prin decizia civilă nr. 125/06.04.2009, Tribunalul B. a respins, ca nefondate, atât apelul, cât și cererea de intervenție. (...)
S-a apreciat de către instanța de apel că, în cauză, nu poate fi vorba de crearea unei servituți de trecere prin convenția părților, deoarece aceasta nu a fost dovedită de reclamanti. Nici constituirea unei servituți de trecere ca efect al uzucapiunii nu poate fi reținută, deoarece, în reglementarea dată servitutilor de Codul civil, dobândirea lor prin uzucapiune este posibilă numai dacă exercitarea a durat timp de 30 ani, iar uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de servitute privește numai servitutile continue și aparente.
Limitarea uzucapiunii doar la această categorie de servituți se explică prin intenția legiuitorului de a-l apăra pe proprietarul fondului, care trebuie să suporte sarcinile unei servituți, or, servitutea de trecere fiind necontinuă, nu există posibilitatea dobândirii ei prin uzucapiune. (...) împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.N. și M.G., arătând că (...) motivarea instanței de apel se limitează la constatarea faptului că servitutea de trecere nu se poate dobândi prin uzucapiune, deși această posibilitate există. (...)
Intervenienții E.J., E.Ș. și N.D. au formulat de asemenea recurs. (...) Examinând decizia atacată, Curtea de Apel a constatat că recursurile sunt fondate, în limita considerentelor ce se vor arăta în continuare. Curtea de Apel a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârile atacate prin prezentele cereri de recurs au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv art. 616 C. civ., art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și art. 129 C. proc. civ. Astfel, în speța de față se tinde, pe de o parte, la apărarea unei servituți pretins dobândită pe cale convențională, iar pe de altă parte, la constituirea unui drept de servitute în condițiile art. 616 C. civ.
Servitutea reprezintă o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar, conform definiției dată de art. 576 C. civ., astfel încât se constată că servitutea este un drept real asupra lucrului altuia, ce constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Este reală susținerea Tribunalului B. În sensul că servitutea de trecere este o servitute aparentă atunci când se realizează pe o potecă sau pe un drum vizibil, dar este necontinuă, întrucât pentru exercitarea ei este nevoie de intervenția omului pentru a fi menținută, ea nu se poate păstra singură, independent de orice intervenție din partea proprietarului fondului dominant.
Or, potrivit art. 623 C. civ., numai servitutile continue și aparente pot fi dobândite prin posesiunea de 30 ani, respectiv prin dobândirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii, astfel încât criticile recuren-ților sub acest aspect sunt nefondate.
Cu toate acestea, instanțele anterioare au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, ei putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În acest sens, se observă că, deși apelanții au solicitat completarea și refacerea probatoriului administrat de către prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a soluționat cauza fără a proceda la administrarea acestora și fără a se pronunța asupra admisibilității cererii de completare a probatoriilor, deși în speță, această soluție s-ar fi impus.
Astfel, instanța de recurs a constatat că, în speță, au rămas neelucidate de către instanțele de fond câteva aspecte referitoare la existența anterioară a unei servituți de trecere constituită pe cale convențională.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților referitoare la constituirea servitutii de trecere în condițiile art. 616 C. civ., Curtea de Apel a constatat că respingerea acțiunii acestora, raportat la faptul că reclamanții au posibilitatea de a ieși la calea publică prin efectuarea unor amenajări care să permită accesul la drumul județean, încalcă dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Astfel, potrivit acestui text legal, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, iar servitutea de trecere, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, respectiv ca drept real rezultat din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate, nu poate fi constituită pe un teren care face parte din domeniul public, dat fiind faptul că acest bun este inalienabil, potrivit dispoziției legale sus-arătate, dar și art. 136 alin. (4) din Constituția României.
Instanțele anterioare au apreciat că reclamanții pot amenaja o altă cale de acces decât cea solicitată pe terenul pârâtului, pe izlazul comunei care este domeniu public (afirmație care, însă, nu a fost verificată de instanță). (...)
Raportat la cele arătate mai sus, se poate constata că, fiind încălcate dispozițiile art. 616 C. civ. și art. 11 din Legea nr. 213/1998, hotărârile criticate prin prezentele recursuri sunt afectate de nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la cazul în care se poate dispune modificarea sau casarea unor hotărâri.
Instanța de recurs nu poate dispune, însă, modificarea hotărârilor în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., dat fiind faptul că este necesară administrarea unor probatorii noi, așa cum s-a arătat mai sus.
Ca atare, în speță au fost aplicate dispozițiile art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. și, ca urmare a admiterii recursurilor declarate în cauză, a fost casată decizia atacată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care, în limita considerentelor prezentei decizii, să procedeze la administrarea probatoriilor ce se impun. (...) (C.A. Ploiești, s. civ., min. și fam., decizia nr. 639/30.09.2009, LegeAZ.net).
| ← Distanță legală plantare pomi. Servitute continuă și... | Teren intrat în proprietatea statului anterior anului 1989.... → |
|---|
