Interpretarea Deciziei-RIL nr. IV/16.01.2006 a ÎCCJ în favoarea soluției neîmpiedicării curgerii termenului uzucapiunii de faptul apartenenței terenului la proprietatea socialistă de stat.
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 01.03.2004 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, reclamanții G.D. și S.Ș. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B. - prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra terenului în suprafață de aproximativ 400 mp situat în B., (...), sector 5 și asupra construcțiilor edificate pe acest teren.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au primit terenul în suprafață de aproximativ 400 mp de la mama, respectiv bunica lor, acum 40 de ani. Autoarea reclamanților deținea acest teren de la părinții săi, U. și J.G., urmare a unui act de partaj voluntar autentificat de grefa Tribunalului sub nr. (.. .)/1936. Reclamanții au mai arătat că au edificat pe acest teren o construcție și anexe gospodărești ce constituie acum locuința lor, că au avut o posesie asupra acestui teren de peste 30 de ani, plătind toate impozitele și taxele către stat, că în toată această perioadă nu au fost tulburați de nimeni și s-au comportat ca adevărați proprietari.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 1202 și art. 1890 C. civ.
La data de 22.03.2004 pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, arătând că prescripția achizitivă sau uzucapiunea este reglementată de Codul civil ca fiind o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent. Prin actele depuse la dosar, susține pârâtul, reclamanții nu au făcut dovada că adevăratul proprietar nediligent este municipalitatea, fapt pentru care consideră că prescripția achizitivă nu poate opera împotriva acestei instituții. Pârâtul a mai arătat că locuința edificată pe terenul reclaman-ților este amplasată ilegal, deoarece a fost realizată fără autorizație de construire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ.
La data de 01.04.2004 reclamanții au depus la dosar o completare la acțiune, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat în B., (...), sector 5, teren în suprafață de aproximativ 1000 mp (curtea având aproximativ 400 mp, iar grădina 600 mp). De asemenea, au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, și a numitului E.M., de la care au cumpărat în anul 1969 terenul ce formează grădina. (...)
Pe parcursul procesului, reclamantul G.D. a decedat, acțiunea formulată de acesta fiind continuată de reclamanta S.Ș., în calitate de unic moștenitor.
Instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E.M., iar prin sentința civilă nr. 1728/24.03.2005 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.Ș., personal și în calitate de succesor al reclamantului G.D., decedat pe parcursul procesului, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței pronunțate, reclamanta S.Ș. a formulat apel. (...) Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recurs, față de împrejurarea că valoarea obiectului pricinii este sub un miliard lei (ROL).
Prin decizia civilă nr. 36/16.01.2007, Tribunalul a admis recursul formulat, a casat în parte sentința civilă recurată în ceea ce privește soluția pronunțată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B., a trimis spre rejudecare capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5. Prin sentința civilă nr. 7356/06.11.2007, Judecătoria Sectorului 5 București a admis acțiunea formulată de reclamanta S.Ș. Împotriva pârâtului Municipiul B. prin primar general, a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B., (...), sector 5, compus din teren în suprafață de 414,93 mp (...) prin uzucapiune și asupra construcțiilor edificate pe teren (...) prin accesiune.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta S.Ș. a stăpânit imobilul timp de peste 40 de ani, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor E.D., H.E., anterior imobilul fiind stăpânit de autorul acesteia G.D. și soția sa G.J.N. A mai reținut instanța că reclamanta și autorii ei au stăpânit imobilul continuu, neîntrerupt, netulburat, în mod public și sub nume de proprietar, fără însă a deține titlu de proprietate, achitând impozitul corespunzător și taxele aferente către stat, astfel cum reiese și din declarațiile martorilor E.D. și H.E. audiați în cauză. Prin raportul de expertiză tehnică depus la dosar a fost identificat și măsurat terenul situat în B., (...), sector 5 și au fost identificate construcțiile (...). Instanța a apreciat că în speță sunt întrunite condițiile prescripției achizitive reglementate de art. 1846-1847 C. civ., reclamanții având posesia imobilului pe o perioadă ce depășește termenul de prescripție achizitivă prevăzut de art. 1890 C. civ.
Conform art. 492 C. civ., orice construcție este prezumată a fi făcută de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că este a lui, până ce se dovedește din contra. În consecință, instanța a apreciat ca fiind întrunite condițiile legale ale accesiunii imobiliare artificiale, constatând că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate și asupra construcțiilor edificate pe teren, prin accesiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul B., prin Primarul General. (...)
Apelanta-pârâtă consideră că în mod greșit instanța de fond a stabilit că sunt îndeplinite și dovedite toate aceste calități, respectiv: posesia nu este discontinuă, este pașnică, publică și sub nume de proprietar, întrucât din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă cu claritate faptul că terenul sau imobilul se află în proprietatea municipalității, s-a prezumat că orice teren fără stăpân este trecut în proprietatea statului, instanța de fond considerând că Municipiul B. este singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză.
Or, pentru a putea fi obiect al uzucapiunii, terenul trebuie să fie susceptibil de posesie utilă, fiind necesar în același timp să nu fie scos din comerț, în acest sens, prin dispozițiile art. 1844 C. civ., conform căruia „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată ci sunt scoase din comerț”, limitându-se domeniul bunurilor supuse prescripției achizitive. (...) S-a solicitat a se avea în vedere faptul că anterior Constituției din 1991 nu exista distincție între domeniul privat și cel public al statului, bunurile enumerate în art. 7 și art. 9 alin. (1) și (2) din Constituția din 1965, precum și bunurile intrate în proprietatea de stat în baza altor acte normative formând obiectul dreptului de proprietate socialistă (de stat sau cooperatistă). Astfel, aceste bunuri nu puteau face obiectul dreptului de proprietate personală sau individuală, fiind scoase afară din comerț în sensul art. 1844 C. civ. și, în consecință, nu puteau fi dobândite prin prescripție achizitivă, astfel că, față de cele de mai sus, consideră ca terenul în litigiu nu este susceptibil de a fi uzucapat.
De asemenea, uzucapiunea are rolul de sancționare a proprietarului imobilului care prin pasivitatea lui a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia unei alte persoane care s-a comportat ca proprietar sau titular al unui alt drept real, ceea ce nu este cazul în speța de față, deoarece, așa cum am arătat, nu i se poate reproșa municipalității pasivitatea în exercitarea atributelor dreptului său de proprietate, la acea dată neexistând posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate de către terți prin efectul uzucapiunii.
Apelanta-pârâtă consideră că nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii așa cum a reținut instanța de fond, astfel că este fără relevanță faptul că reclamantii dobândesc terenul din anul 1936, termenul de 40 de ani trebuie calculat începând cu data când s-a adoptat Constituția din 1991.
În ceea ce privește dobândirea de către reclamanți prin accesiune asupra construcției edificate pe teren, se solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, art. 494 C. civ. operând în favoarea proprietarului terenului, acesta fiind cel care, în raport de buna sau reaua-credință a constructorului, are facultățile prevăzute de acest text legal, iar art. 492 C. civ., invocat ca temei al acțiunii, presupune existența dreptului de proprietate asupra terenului pe care se construiește, ceea ce nu se regăsește în speța de față.
Prin decizia civilă nr. 1026/A/12.09.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul B., prin Primarul General.
S-a motivat că problema privind calitatea de proprietar asupra terenului a pârâtului Municipiul B. a fost în mod irevocabil dezlegată de instanță prin decizia civilă nr. 36/16.01.2007 și se bucură de putere de lucru judecat.
Împotriva deciziei civile nr. 1026/A/12.09.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a declarat recurs recurentul Municipiul B., prin Primarul General, arătând că, în conformitate cu Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate publică sau privată. Domeniul public poate fi de interes național sau local. Constituțiile anterioare anului 1991 nu făceau distincție între domeniul public al statului și domeniul privat al acestuia. Pentru aceste considerente, termenul de prescripție asupra imobilului nu putea să înceapă să curgă decât după anul 1991.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat.
Astfel, prin decizia de casare nr. 36/16.01.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, s-a reținut că este îndeplinită condiția privind calitatea de proprietar a intimatului-recurent Municipiul B. asupra terenului și, în consecință, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia ca neîntemeiată. Fiind dezlegată această problemă în mod irevocabil, se bucură de putere de lucru judecat, astfel că nu mai poate forma obiectul unor critici ulterioare.
În ceea ce privește posesia, în acest sens se apreciază că instanțele au interpretat judicios probatoriul și au constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.
Recurentului îi revenea obligația, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 1169 C. civ., de a face dovada că nu sunt îndeplinite condițiile și sub ce aspecte, o astfel de dovadă nefiind făcută.
De asemenea, din Decizia nr. IV/16.01.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelorași terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Față de aceste reglementări și cum în cauză s-a stabilit că autorii reclamantei și ulterior reclamanta au stăpânit imobilul peste 40 de ani, comportându-se ca adevărați proprietari, fără ca posesia lor să fie tulburată sau întreruptă în tot acest timp, Curtea a constatat că recursul este nefondat, fiind respins în baza art. 312 C. proc. civ. (C.A. București, s. a IIl-a civ., min. și fam., decizia nr. 243/05.02.2009, LegeAZ.net).
| ← Teren intrat în proprietatea statului anterior anului 1989.... | Când se poate invoca uzucapiunea. Opunerea hotărârii... → |
|---|
