Decizia civilă nr. 169/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 169/R/2013

Ședința publică 17 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C.

JUDECĂTOR: ANA I.

GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare -pentru pronunțare- recursul formulat de reclamanta

A. S. D., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 659 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 221/2009.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 10 ianuarie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 17 ianuarie 2013.

C U R T E A

Prin cererea formulată reclamanta A. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să se constate că măsura condamnării tatălui său FODOR I. la 6 (șase) ani de închisoare corecțională și 3 (trei) ani interdicție corecțională, pronunțată prin sentința penală 57/1950( pronunțată în dosarul nr. 49/1950 a T. ui Militar

C., constituie o condamnare cu caracter politic, condamnarea fiind pronunțată pentru fapta prevăzută de art. 209 pct. III Codul Penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, art. 157 Codul Penat din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare și Decretul nr. 212/1948; să se constate că măsura confiscării averii pronunțată prin sentința penală nr. 57/15 februarie 1950 (în dosar nr. 49/1950 a T. ui Militar C. ) este o măsură administrativă cu caracter politic, condamnarea fiind pronunțată pentru fapta prevăzută de art.209 pct III Codul Penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, art. 157 Codul Penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea î, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare șl Decretul nr. 212/1948; să se dispună obligarea pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ia plata către reclamantă a următoarelor sume: 657 .000 EURO, prin echivalent în lei-conform cursului oficial de schimb al BNR de la data efectuării plății-cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial.

Prin înscrisul de la fila 91 din dosar reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că din totalul sumei de 657 000 euro, cu titlu de daune morale solicitate,

10.000 euro sunt daune materiale.

Prin sentința civilă nr. 666 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._ s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantei A. S. D. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 647 000 Euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință a respins petitul 3 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S. D. privind obligarea pârâtului S.

R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 647 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință:

A fost obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantei despăgubiri în cuantum de 16.075 lei, cu titlu de prejudiciu material, reprezentând contravaloarea unui cal, a unei porcine gestante, a 65 mc de cărămidă de construcții și a unui plug.

S-au respins restul pretențiilor reclamantei, respectiv constatarea că măsura condamnării defunctului Fodor I. la 6 ani de închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională dispuse prin Sentința penală nr.57 din dosarul nr.49/1950 a T. ui Militar C. constituie o condamnare cu caracter politic, precum și constatarea că măsura confiscării averii dispuse prin Sentința penală nr.57 din dosarul nr.49/1950 a T. ui Militar C. constituie o măsură administrativă cu caracter politic.

A fost obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1125 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Tatăl reclamantei FODOR I0AN a fost condamnat la 6 (șase) ani de închisoare corecțională și 3 (trei) ani » interdicție corecțională, precum și confiscarea averii, prin sentința penală nr. 57/1950 în dosarul nr. 49/1950 a T. ui Militar C. ), condamnările fiind pronunțate pentru fapta prevăzută de art. 209 pct. III Codul Penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 157 din Codul Penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare și Decretul nr. 212/1948, așa cu rezultă din înscrisurile remise de către CNSAS ( filele 23-62 din dosar ).

Potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4,

210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230,

231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art.

284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;

Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a

făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în MOf al R. iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R. iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte Legea nr.221/2009. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din Legea nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern…iar art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care

ia este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din
jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 reclamanta și-a precizat acțiunea și pe dispozițiile art.998-999 cod civil și dispozițiile art. 5.1 și 5.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului( filele 80-83 din dosar ).
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 alin1 din Decretul nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 09 aprilie 1990, data intrării în vigoare a Decretului Lege 118/1990.
Prin Decretul nr.33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S. ui. Dacă până la acest moment reclamantul nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în
judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu l-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale.
De altfel, prin adoptarea Decretului Lege nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că în temeiul art. 8 alin 1 din Decretul Lege 167/1958, termenul de 3 ani de când reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și puteau acționa în cunoștintă expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr.1358/2010 a Curții Constituționale, reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative, respectiv Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte Legea nr.221/2009.
În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția Legii nr.221/2009 atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Și prin prisma aplicării Convenție Europene a Drepturilor Omului, ratificată de R. ia prin Legea 30/1994 publicată în Monitorul Oficial 135 din data de_ solicitarea reclamantei de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantei A.
D. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 647 000 Euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință a respins petitul 3 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.

D. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 647 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de constare a caracterului politic al condamnării pronunțate față de tatăl său, tribunalul a respins-o ca fiind neîntemeiată deoarece așa cum a evocat anterior constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1,
197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227,
227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12,
268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prin raportare la dispozițiile legale susmenționate, fiind vorba despre condamnări care de drept sunt condamnări cu caracter politic, ex
lege, tribunalul a respins și solicitarea reclamantei de constatare că măsura confiscării averii dispuse prin aceeași Sentință penală nr.57 din dosarul nr.49/1950 a T. ui Militar C., măsură complementară pedepsei principale, aceea de condamnării defunctului Fodor I. la 6 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională, constituie o măsură administrativă cu caracter politic.
În schimb tribunalul a apreciat că este întemeiată în parte solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor materiale pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Potrivit actelor de stare civilă existente la filele 7-9 din dosar se desprinde indubitabil calitatea de descendentă a reclamantei față de Fodor I., condamnat la 6 ani de închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională dispuse prin Sentința penală nr.57 din dosarul nr.49/1950 a T. ui Militar C. .
În conformitate cu art.5 alin 1 lit b orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;
Astfel, reclamanta prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate are calitatea de persoană îndreptățită la repararea prejudiciului material produs ca urmare a condamnării cu caracter politic al antecesorului său.
Așa cum rezultă din dispozitivul Sentinței penale nr.57 din dosarul nr.49/1950 a T. ui Militar C. defunctului Fodor I., antecesorul reclamantei i s-a aplicat și pedeapsa complementară de confiscare a averii, ca o consecință a condamnării la 6 ani de închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională(fila 39 din dosar).
În cauză s-a administrat probațiunea testimonială fiind audiați în aceste sens martorii Indrei M. (fila 101 din dosar) și Waller I. (fila 114 din dosar).
Prin depoziția sa martorul Indrei M. a relevat că în anul 1950 defunctul Fodor I. a fost ridicat de organele securității statului și închis . Ulterior, peste 6 luni, un an organele statului i-au confiscat averea care consta în casă de locuit și cărămizi cu care urma să ridice un imobil nou, o motoretă, un utilaj de treierat mare și o vacă, un cal, o scroafă gestantă și anumite bijuterii, respectiv un ceas de aur, lănțișoare de aur fără a putea preciza cu exactitate cantitatea.
Martorul Waller I. a precizat că are cunoștință despre confiscarea averii lui Fodor I., ca urmare a unei condamnări pentru motive politice.
Astfel, martorul a arătat că defunctului Fodor I. i-a fost confiscată întreaga avere respectiv 60-65 mc de cărămidă necesară edificării unei case și restul materialelor de construcție, o motocicletă, bijuteriile din casă, un inel, un lănțișor și un ceas, precum și mobila din casă care avea o valoare mai deosebită.
Spre finalul depoziției martorul a relevat că motocicleta confiscată era marca Jawa.
Așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 129-131 din dosar prin Decretul 180/1971 al Consiliului de Stat al Republici Socialiste R. ia defunctului Fodor
I. i s-a grațiat pedeapsa complimentară privind confiscarea averii în ceea ce privește ½ a parte din casa de locuit, casă compusă din 2 camere și dependințe.
În cauză s-a administrat și proba tehnică constând în expertiza evaluare bunuri care prin concluziile sale a relevat următoarele valori ale bunurilor solicitate de către reclamantă.
Astfel, o cabalină de muncă a fost evaluată la cuantumul de 4500 lei, o porcină de prăsilă la cuantumul de 1600 lei, 65 mc de cărămidă la cuantumul de 9 750 lei, un plug tracțiune animală la cuantumul de 225 lei, batoză de treierat la suma de 18 000 lei, motocicletă JAWA,model 1950, două locuri la cuantumul de 3 375 lei iar întreg mobilierul din casă la cuantumul de 3720 lei.
Prin Sentința Civilă nr. 659/26 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul civil nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții Petre M. S. și Fodor Tiberiu Augustin, s-a constatat caracterul politic al condamnării defunctul Fodor I., pronunțată prin Sentința penală nr.57 din dosarul nr.49/1950 a T. ui Militar C., obligând pârâtul să achite reclamanților suma de 27 229 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând valoarea actuală a motocicletei JAWA și a batozei pentru treierat cereale.
Având în vedere că prin această sentință, rămasă irevocabilă, s-au acordat despăgubiri materiale, reprezentând valoarea actuală a motocicletei JAWA și a batozei pentru treierat cereale, despăgubiri materiale care vizau averea confiscată a antecesorului comun al reclamantei cu al reclamanților din dosarul civil nr._, respectiv Fodor I., tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei din prezentul dosar de acordare a despăgubirilor pentru motocicleta JAWA și pentru batoza de treieat apare ca vădit neîntemeiată.
A proceda în sens contrar ar însemna a obliga pârâtul S. R. prin Ministrerul F. P. să efectueze o dublă reparație pentru condamnarea cu caracter politic a defunctului Fodor I., aspect care în mod evident nu a fost avut în vedere de către legiutor prin edictarea dispozițiilor art.5 alin 1 lit b din Legea 221/2009.
În mod evident, în privința acestor două bunuri, respectiv a contravalorii acordate prin Sentința Civilă nr. 659/26 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul civil nr._, reclamanta A. S. D. urmează a-și reglementa situația juridică împreună cu reclamanții din acel dosar prin recurgere la dispozițiile edictate de dreptul comun în materia succesiunii.
Coroborând depozițiile martorilor audiați în prezenta cauză cu concluziile raportului de expertiză tribunalul a apreciat că a fost pe deplin dovedită confiscarea următoarelor bunuri: un cal, o porcină gestantă, 65 mc de cărămidă de construcții și un plug.
În schimb în privința mobilierului confiscat, martorul Indrei M. nu a făcut nici o referire iar martorul Waller I. doar a precizat că mobila confiscată avea o valoare deosebită, fără a determina cu exactitate ce reprezenta întreg mobilierul, astfel că, aceste bunuri nefiind individualizate nu se poate reține existența unui prejudiciu, la valoarea relevată prin concluziile raportului de expertiză, motiv pentru care tribunalul a respins ca neîntemeiată această solicitare a reclamantei.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul în temeiul art.5 alin
1 lit b din Legea 221/2009 a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință a obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantei despăgubiri în cuantum de
În motivare s-a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a pus în discuție excepția conexării acestui dosar cu dosarul nr._ al T. ui Sălaj, dosar în care deși acțiunea a fost promovată de către alte părți a vizat același raport juridic.
Este deci incident pct. 3 al art. 304 C.pr.civ., hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Deoarece dosarul nr._ al T. ui Sălaj a fost soluționat irevocabil la data de_ de către C. de A. C., acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă.
La pronunțarea hotărârii instanța de fond a avut în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, neexistând acte din care să rezulte confiscarea bunurilor antecesorului reclamantei. În aceste condiții expertiza efectuată în cauză nu este o probă utilă și pertinentă, de altfel aceasta fiind lovită de nulitate deoarece lipsește obiectul supus expertizei, nefiind îndeplinită nici condiția citării la efectuarea expertizei, condiție prevăzută de art. 208 C.pr.civ. Expertiza a fost întocmită numai pe baza explicațiilor date de reclamantă, nefiind folosită o metodă de evaluare conform standardelor internaționale, concluziile expertizei neputând conduce la dezlegarea corectă a pricinii.
Totodată, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., motivele reținute de către instanța de fond fiind contradictorii.
Referitor la bunurile mobile acțiunea a fost apreciată ca fiind admisibilă deși nu s-a făcut dovada confiscării acestora și a faptului că ar putea forma obiectul legii speciale.
În ceea ce privește excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii excepției prescripției numai cu privire la daunele morale, soluția dată pe fond cu privire la daunele materiale
fiind contrară admiterii excepției.
Art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009 se referă la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate, nereferindu-se și la bunurile mobile, în acest sens fiind și practica judiciară a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Referitor la obiectul acțiunii și probele administrate, instanța nu a clarificat obiectul acțiunii făcând o apreciere eronată a probelor, reiterându-se aspectele invocate anterior în cererea de recurs.
Cheltuielile de judecată au fost stabilite în mod greșit, împrocesuarea pârâtului fiind obligatorie potrivit legii, opunerea la admiterea acțiunii fiind făcută raportat la probele administrate.
Prin întâmpinarea formulată de către reclamantă s-a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune s-a arătat că de fapt pârâtul nu a solicitat acest lucru și în ceea ce privește daunele materiale, ci numai în ceea ce privește daunele morale, oricum raționamentul pârâtului este eronat, acțiunea privind solicitarea de daune materiale putând fi formulată în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009, așa cum rezultă din art. 5 alin. 1.
Susținerile în sensul că Legea nr. 221/2009 s-ar referi exclusiv la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor imobile confiscate iar nu și al bunurile mobile sunt criticabile, adăugând-se prin această interpretare la lege, ceea ce nu este admisibil. Trimiterile legiuitorului la Legea nr.
10/2001 și Legea nr. 247/2005 au fost făcute cu scopul evitării unei duble despăgubiri.
Excepția conexării prezentului dosar cu dosarul nr._ al T. ui Sălaj nu a fost invocată de către pârât, reclamanta adresându-se instanței competente conform Legii nr. 221/2009. Mai mult, în prezentul dosar instanța de fond nu a acordat despăgubiri materiale pentru aceleași bunuri pentru care s-au obținut despăgubiri în dosarul T. ui Sălaj. Dosarul T. ui Sălaj fusese de altfel soluționat irevocabil în timp ce prezentul dosar se afla în curs de judecată nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 alin. 2 C.pr.civ. pentru a se dispune conexarea.
În ceea ce privește confiscarea bunurilor tatălui reclamantei, aceasta putea fi probată prin administrarea probei testimoniale în condițiile în care nu au fost întocmite procese-verbale de confiscare.
Criticile formulate referitor la raportul de expertiză întocmit în cauză sunt nefondate. Expertul a folosit metoda comparaților de piață pentru a determina valoarea bunurilor expertizate, aceasta fiind singura metodă pe care o putea folosi în vederea evaluării bunurilor care nu mai există de peste 50 de ani. Proba apare deci ca fiind utilă și pertinentă ținând cont și de declarațiile martorilor.
Nu au fost încălcate dispozițiile art. 208 C.pr.civ., părțile nefiind citate deoarece nu se impunea o lucrare la fața locului, bunurile expertizate nemaiexistând, lămuririle date de către reclamantă expertului raportându-se la dispozițiile art. 208 alin. 2 C.pr.civ.
S-a mai arătat că pârâtul nu a formulat obiecțiuni la expertiza întocmită în cauză, neopunându-se nici audierii martorilor propuși de către reclamantă.
Cheltuielile de judecată au fost acordate corect nefiind justificată poziția pârâtului în sensul că nu s-ar impune acordarea acestora deoarece în acest gen de litigii împrocesuarea pârâtului este obligatorie. O asemenea abordare este contrară spiritului legii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 5 alin. 1, art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, art. 115, art. 274, art. 312 C.pr.civ.
Analizând recursul declarat de reclamanta A. S. D. și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 666 din_ a T. ui C., C. reține următoarele:
1.Recursul declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice este parțial fondat.
Motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 3 C.pr.civ., pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea competenței altei instanțe nu este întemeiat.
Într-adevăr instanța de fond nu a dispus în temeiul art. 164 C.pr.civ. conexarea acestui dosar la dosarul nr._ al T. ui Sălaj, dosar raportat la care există identitate parțială de părți și obiect. Ținând însă cont de faptul că hotărârea pronunțată în dosarul T. ui Sălaj a rămas irevocabilă la data de_ prin admiterea în parte a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 659/2012 (fila 175 dosar fond), la acest moment nu se mai poate pune problema conexării dosarelor, urmând a fi analizate efectele sentinței civile nr. 659/2012 a
ui Sălaj în această cauză.

Oricum nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 3 C.pr.civ., hotărârea atacată nefiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe, Tribunalul Cluj fiind competent a soluționa cauza din punct de vedere teritorial și material raportat la prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.

În dosarul nr._ reclamanții Petre M. S. și Fodor Tiberiu Augustin au chemat în judecată S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând constatarea faptului că măsura condamnării tatălui reclamanților, Fodor I., prin

sentința penală nr. 57/1950 a T. ui Militar C. constituie o condamnare cu caracter politic; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale și despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate ca urmare a condamnării. Bunurile mobile pentru care s-au solicitat despăgubiri au fost următoarele: materiale de construcții (aproximativ 60 m.c.), mobilierul din casă, motocicletă marca Jawa, pick-up pentru discuri de vinil, o cantitate de aur și o treierătoare pentru cereale. Prin sentința civilă nr. 659/2012 a T. ui Sălaj s-a constatat caracterul politic al condamnării defunctului Fodor I., a fost obligat pârâtul să achite reclamanților despăgubiri materiale reprezentând valoarea actuală a motocicletei Jawa și a batozei pentru treierat cereale, respingându-se acțiunea în ceea ce

privește despăgubirile morale.

În dosarul nr._ al T. ui C. reclamanta A. S. D. a solicitat în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate caracterul politic al condamnării tatălui său, defunctul Fodor I., prin sentința penală nr. 57/1950, același caracter avându-l măsura confiscării averii, obligarea pârâtului la plata unei sume cu titlu de daune morale și obligarea la plata unei sume cu titlu de daune materiale reprezentând echivalentul bunurilor mobile confiscate, respectiv o cantitate de cărămizi, o motoretă, un utilaj de treierat mare, o vacă, un cal, o scroafă gestantă, bijuterii din aur și mobilier.

Prin sentința civilă nr. 666/2012 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, fiind obligat pârâtul să achite acesteia despăgubiri cu titlu de prejudiciu material reprezentând contravaloarea unui cal, a unei porcine gestante, a 65 m.c. cărămidă de construcții și a unui plug.

În considerentele sentinței s-a arătat în mod corect că în ceea ce privește motocicleta Jawa și batoza pentru treierat cereale, atâta timp cât au fost acordate despăgubiri prin sentința civilă nr. 659/2012 a T. ui Sălaj în favoarea celorlalți moștenitori ai defunctului Fodor I., nu se mai pot acorda despăgubiri reclamantei în acest dosar, urmând ca reclamanta să se desocotească cu ceilalți moștenitori ai defunctului Fodor I. în ceea ce privește aceste bunuri. În caz contrar s-ar ajunge la acordarea unei duble reparații referitor la aceleași bunuri ceea ce nu este admisibil.

În ceea ce privește celelalte bunuri mobile pentru care s-au solicitat și acordat despăgubiri în acest dosar se constată că există două ipoteze distincte.

Prima privește situația cărămizilor pentru construcție, în ceea ce le privește fiind solicitate despăgubiri de către ceilalți moștenitori ai defunctului Fodor I. în dosarul T. ui Sălaj. Prin sentința pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a arătat că nu s-a dovedit confiscarea acestor bunuri prin probele administrate, în dosar fiind audiat și martorul Waller I., martor audiat și în dosarul T. ui C. . Declarația acestui martor nu a fost apreciată relevantă având în vedere că nu s-a putut indica ce cantitate de cărămizi a fost confiscată.

În aceste condiții este lipsit de relevanță că în dosarul T. ui C. martorul Waller I. a reușit să indice cantitatea aproximativă de cărămizi confiscată de la defunctul Fodor I., declarațiile acestuia asupra aceluiași aspect fiind contradictorii. Aceasta ținând cont de faptul că celălalt martor audiat în cauză nu a reușit să indice nici măcar cu aproximație numărul de cărămizi confiscate.

În ceea ce privește celelalte bunuri mobile menționate în precizarea cererii de chemare în judecată, bunuri care nu au făcut obiectul dosarului T. ui Sălaj, s-a dovedit prin probațiunea testimonială administrată confiscarea unei părți din acestea, respectiv a unui plug, a unui cal și a unui porc. Pentru aceste bunuri în mod corect a acordat instanța de fond despăgubiri în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.

Neîntemeiată apare a fi și critica prin care se invocă nulitatea raportului de expertiză efectuat în dosarul de fond raportat la prevederile art. 208 C.pr.civ. Așa cum s-a arătat în cuprinsul încheierii ședinței publice din_, ședință în care s-a pus în discuție nulitatea raportului de expertiză, raportul de expertiză este valabil, neimpunându-se conform alin. 1 al art. 208 C.pr.civ. citarea părților atâta timp cât pentru efectuarea expertizei nu este nevoie de o lucrare la fața locului.

Nu se apreciază a fi întemeiată nici critica pârâtului în ceea ce privește probațiunea administrată în cauză. Din prevederile Legii nr. 221/2009 nu rezultă că dovada confiscării bunurilor ar putea fi făcută doar prin acte privind confiscarea, respectiv procese-verbale de confiscare. Având în vedere modalitatea în care s-a procedat în ceea ce privește confiscările averilor condamnaților politic, în multe cazuri fiind vorba despre confiscări faptice, fără a se întocmi nici un fel de înscris în momentul luării măsurii, nu se poate pune problema limitării în ceea ce privește admisibilitatea probațiunii în sensul invocat de către pârât, fiind aplicabile dispozițiile generale în materie de probațiune, respectiv art.1198 C.civ.

Referitor la invocata contradicție în cuprinsul sentinței atacate, invocându- se pct.7 al art.304 C.pr.civ., se constată că aceasta nu există. Instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune numai în ceea ce privește daunele morale solicitate prin acțiune, în ceea ce privește daunele materiale pronunțându-se pe fond în baza probelor administrate.

O altă chestiune care trebuie tranșată este aceea a sferei de aplicare a art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, prin recursul declarat de către pârâtul S. R. contestându-se faptul că legiuitorul ar fi avut în vedere și bunurile mobile.

Art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 prevede că persoanele îndreptățite conform alin.1 al art.5 pot solicita obligarea S. ui la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001, ale Legii nr.247/2005.

Analizând textul de lege aplicabil în cauză în ceea ce privește daunele materiale instanța constată că nu au fost excluse din sfera sa de aplicare bunurile mobile, legiuitorul folosind noțiunea de "bunuri confiscate";, interpretarea dată de către pârât în recurs depășind limitele de interpretare a legii, astfel cum se arată și în întâmpinarea depusă la dosar de către reclamanți.

Raportat la modul în care este formulat textul de lege este irelevant faptul că în expunerea de motive a legii s-a făcut referire la bunurile imobile, ceea ce trebuie respectat și pus în aplicare fiind textul de lege care nu face distincția menționată în expunerea de motive.

Nici faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a dat într-o decizie de speță o altă interpretare textului nu este un argument suficient pentru a prelua această interpretare a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009. Aceasta cu atât mai mult cu cât practica constantă a Curții de A. C. este în sensul menționat anterior( a se vedea în acest sens decizia civilă nr.3660/_, decizia civilă nr.1853/_ ), începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.202/2010 curțile de apel devenind competente să soluționeze (prin decizii irevocabile) recursurile declarate împotriva hotărârilor prin care se soluționează cererile întemeiate pe dispozițiile Legii nr.221/2009.

Nefondată este și critica referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, faptul că împrocesuarea pârâtului este obligatorie potrivit legii în acest gen de cauze neputând constitui un motiv de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată, fiind aplicabile regulile generale prevăzute de art. 274 și urm. C.pr.civ.

2. Recursul declarat de reclamantă este nefondat.

În ceea ce privește bunurile mobile a căror confiscare s-a invocat sunt parțial valabile considerentele avute în vedere de instanță în ceea ce privește soluția pronunțată asupra recursului declarat de către pârât.

Se impune a se menționa în plus faptul că susținerea reclamantei din recurs în sensul că s-ar fi făcut dovada confiscării a doi cai prin declarația martorei Indrei M. nu are suport în actele de la dosar, declarația acesteia fiind clară în sensul că s-a confiscat un singur cal. Situația este identică în ceea ce privește piesele de mobilier, nereușindu-se identificarea acestora de către cei doi martori audiați, Indrei M. și Waller I., fiind deci imposibilă calcularea unor despăgubiri pentru acestea. Referitor la aceste piese de mobilier se constată că acestea au făcut și obiectul dosarului T. ui Sălaj la care s-a făcut referire mai sus, prin probațiunea administrată nereușindu-se a se identifica aceste piese, motiv pentru care nu au fost acordate despăgubiri pentru acestea reclamanților din acel dosar, ceilalți moștenitori ai defunctului Fodor I. .

Nici critica formulată de reclamantă în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de către instanța de fond nu este întemeiată, instanța de fond făcând aplicarea art. 274 și art. 276 C.pr.civ. și acordând cheltuielile de judecată proporțional cu măsura în care a fost admisă acțiunea, reducând în consecință atât onorariul avocațial cât și onorariul achitat de către reclamantă expertului. Nu s-au încălcat prevederile art. 274 alin. 2 C.pr.civ., neacordarea în totalitate a sumei achitate cu titlu de onorariu expert de către reclamantă având ca temei prevederile art. 276 C.pr.civ.

Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 coroborat cu art. 304¹C.pr.civ. C. va respinge ca nefondat recursul reclamantei, admițând recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 666 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica parțial, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 6325 lei cu titlu de despăgubiri materiale. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul reclamantei A.	S.	D. .
Admite recursul declarat de pârâtul S.	R.	PRIN MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 666 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică parțial, în sensul că obligă pârâtul la 6325 lei despăgubiri materiale.

Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.

	PREȘEDINTE,		JUDECĂTOR,	JUDECĂTOR,
A.	C. A.	A. C.	ANA I.

GREFIER,

C. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: A. -F. D.

← Sentința civilă nr. 1340/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009		Sentința civilă nr. 153/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 →

Decizia civilă nr. 169/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 169/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009