Sentința civilă nr. 1340/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1340
Ședința publică din 13 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S. -T.
G. ier F. P.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. Blăjan de la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este soluționarea cauzei civile formulată de către reclamantul P.
G., cu domiciliul ales la cabinet avocat Luca Romulus, cu sediul în C. -N.
, Calea Dorobanților, nr. 25, ap. 13, județul C., în contradictoriu cu pârâții S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., str. Apollodor nr. 17, sector 5, având ca obiect despăgubiri-Legea 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, în care se arată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de_ când părțile au pus concluziile consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării, în baza art.146 și 260 Cod procedură civilă, pronunțarea s-a amânat inițial pentru data de_ și ulterior pentru data de azi,când s-a pronunțat sentința civilă de față.
T.
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui C. în data de_ sub nr._ reclamantul P. G. a chemat în judecată S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să constate caracterul politic al condamnării antecesorului său P. G. G., să fie obligat pârâtul la plata sumei de 5.438.550 lei (reprezentând 1.300.000 Euro la cursul BNR la data de 2 iunie 2010) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a învederat instanței că bunicul său P.
G. a fost deținut politic în perioada decembrie 1950 până la moartea survenită în închisoarea de la Gherla în data de 2 aprilie 1953. Bunicul său avea trei copii, unul dintre ei fiind tatăl său. La momentul respectiv
reclamantul avea 10 ani și trăia împreună cu aceștia. Bunicul său trăind cu spaima de a fi urmărit și prins de către personalul Securității, a fost nevoit să se ascundă în grajdul din curtea casei. Cu toate eforturile de a nu fi găsit, Securitatea fiind bine informată a aflat de locul unde stătea ascuns bunicul său, a înconjurat grajdul și casa și într-o dimineață dinainte de Sărbătoarea Nașterii Domnului, în jurul orelor 4-5 dimineața a fost ridicat, fiind dus cu căruța până în satul vecin, Câmpulung, de unde ulterior a fost dus cu trenul și a fost condamnat de către T. Militar C. în anul 1950. Întreaga sa familie a fost în stare de șoc.
Reclamantul a arătat că a aflat de moartea bunicului său de la un consătean, în brațele căruia acesta și-a dat ultima suflare. Acesta le-a povestit modul în care erau tratați în detenție. Condițiile erau deosebit de aspre, hrana era neîndestulătoare, gardienii erau de o duritate ieșită din comun, nu aveau nici un fel de scrupule, tratând deținuții ca pe niște animale. Erau bătuți și torturați fără nici un motiv și pentru simplul fapt că se uitau la aceștia într-un mod care nu le convenea.
În drept, reclamantul s-a prevalat de dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a relevat că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de descendent al defunctului P. G. și a solicitat respingerea acțiunii.
În data de_ s-a înregistrat la dosar cererea de intervenție formulată de P. G. și H. I. prin care au solicitat a li se acorda și lor dreptul la despăgubirile oferite de S. R. după defunctul P. G. a lui G. a Tomii. Intervenienții au arătat că sunt copii lui P. Anuța, fiica lui P. G. a Tomii. Acesta a avut trei copii: P. D. care a avut 5 copii; Ștețca I., care de asemenea a avut 5 copii și P. Anuța, ai cărei copii sunt intervenienții și încă trei frați decedați, filiație pe care o dovedesc cu actele de stare civilă depuse la dosar.
În data de_ reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a indicat temeiul juridic pentru obligarea pârâtului la daune morale suferite, ca fiind art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia "Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații";. De asemenea, a invocat dispozițiile art. 504 alin.4 din Codul de procedură penală potrivit cărora "are dreptul la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei";. Reclamantul a arătat că potrivit art. 2 din Legea nr.221/2009 "toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art.1 sunt înlăturate de drept";, iar potrivit art.119 Cod penal "amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârșită. Dacă intervine după condamnare ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate precum și celelalte consecințe ale condamnării";. Se constată așadar că art.2 din Legea nr.221/2009 prevede exact aministia definită de art.119 Cod penal
astfel încât pentru acordarea daunelor morale sunt incidente dispozițiile art. 504 alin.4 din Codul de procedură penală. De asemenea, reclamantul a mai invocat și dispozițiile art. 998 Cod civil, precizând că prin condamnarea politică a părintelui reclamantului, atât acestuia cât și reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu.
Prin întâmpinare și completarea la întâmpinare depuse în data de_, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția necompetenței teritoriale a T. ui C. .
De asemenea, intimatul a susținut că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 din Codul Civil impun condiția dovedirii celor 4 elemente specifice răspunderii delictuale: fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și culpa pârâtului, iar în fapt reclamanții nu au probat aceste elemente și respectiv admisibilitatea acestui petit. Reclamantul nu a indicat obiectul concret al acțiunii în temeiul art. 998-999 cod civil pentru a se pune în discuție prescripția dreptului la acțiune și taxa de timbru aferentă. Referitor la aceste petite de obținere a unor daune morale s-au pronunțat deja Deciziile Curții Constituționale nr. 1354/_ și nr. 1358/_ care sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor (conform art. 12 din legea nr. 47/1990). Așadar s-a statuat că pentru astfel de acțiuni daunele morale sunt neconstituționale deci reclamantul nu are un drept sau un bun în sens material și pe cale de consecință nu îl poate valorifica pe calea unei acțiuni în instanță.
În ceea ce privește invocarea art. 5 CEDO solicită a se constata că acest motiv nu este unul apt să ducă la admiterea acțiunii având în vedere faptul că aplicarea CEDO nu se realizează cu ignorarea procedurii stabilite prin normele interne ale S. ui.
În ceea ce privește art. 504 alin.(4) din Codul de procedură penală, pârâtul a învederat că acest temei de drept nu poate fi susținut cu succes în speță deoarece instituția amnistiei este strict reglementată în Codul Penal.
Prin încheierea civilă nr.313/2011 din_, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ui M. .
Pe rolul T. ui M. dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
În data de_ pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, de această dată cu sediul procesual ales la Direcția Generală a F. P. a Județului M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se respinge acțiunea, cu cheltuieli de judecată, întrucât, în esență, față de obligativitatea Deciziei nr.1358 și a deciziei nr. 1360/_ pronunțate de Curtea Constituțională, S. R. nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale.
În ședința publică din data de_ reprezentantul reclamantului și al intervenienților a solicitat acordarea unui termen pentru a face dovada calității de reprezentant și pentru a preciza acțiunea sub aspectul despăgubirilor materiale. S-a depus după dezbateri la dosar o cerere transmisă prin fax,
formulată doar pentru reclamantul P. G., prin care acesta solicita și despăgubiri materiale, urmând a indica ulterior bunurile și suma. În data de_ reclamantul împreună cu P. G. și H. I. au depus o precizare de acțiune, de asemenea într-un singur exemplar, solicitând obligarea pârâtului S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice și la obligarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor imobile și mobile confiscate ca urmare a sentinței penale de condamnare politică. S-a arătat că așa cum rezultă din dosarul de la CNS., antecesorul lor, pe lângă faptul că a fost condamnat politic s-a dispus și confiscarea întregii averi. Suma solicitată de aceștia și bunurile mobile și imobile care au făcut obiectul confiscării le vor indica ulterior. În drept au fost expres indicate dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Prin încheierea din_ instanța în temeiul prevederilor art.1551Cod
procedură civilă a suspendat judecata cererii, reținând nesocotirea prevederilor art.112 pct.3 Cod procedură civilă, faptul că precizarea de acțiune nu cuprinde aspectele esențiale (indicarea cu claritate și precizie a cererii, motivarea în fapt și în drept, indicarea în concret a bunurilor, identificarea, descrierea, valoarea, ce sumă solicită, ce reprezintă, mijloacele de probă). Ca atare, precizarea de acțiune informă nu a fost comunicată părții adverse, prin suspendarea judecății instanța apreciind implicit că scriptul depus nu reprezintă o precizare de acțiune completă, conformă cu dispozițiile art.112 Cod procedură civilă, așadar susceptibilă de soluționare.
În data de_ reclamantul P. G. și P. G., H. I. au solicitat repunerea pe rol, arătând că își precizează acțiunea în sensul că solicită să fie obligată pârâta să îi despăgubească și cu contravaloarea bunurilor imobile confiscate de Regimul Comunist, urmare a condamnării politice a antecesorului lor.
S-a arătat că antecesorul lor a fost condamnat politic de Regimul Comunist la cinci ani închisoare, acesta decedând la Gherla, iar pe deasupra i-a fost confiscată și întreaga avere. I-au fost confiscate următoarele suprafețe de teren: 28 ha pădure, aflate pe raza comunei Săpânța, jud. M., 48 ha pământ arabil, aflat pe raza comunei
Săpânța, jud. M. . Aceste suprafețe de pământ valorează astfel:
pădure 1 ha = 20.000 lei, rezultă că 28 ha valorează 560.000 lei; teren arabil: 1 ha= 4.000 lei, rezultă că 48 de ha valorează 192.000 lei. Suma pe care o solicită în prezentul dosar cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare este de 752.000 lei, invocându-se dispozițiile art. 5 lit.b) din Legea nr.221/2009.
Prin întâmpinarea la precizarea de acțiune, depusă ulterior
comunicării acesteia, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea ei ca tardivă, iar a acțiunii ca neîntemeiată și inadmisibilă.
În ceea ce privește momentul procesual în care reclamantul a înțeles să
își precizeze acțiunea, s-a arătat că o precizare de acțiune este admisibilă doar dacă este formulată până la prima zi de înfățișare (ziua în care părțile legal citate pot pune concluzii-norma se referă la orice fel de concluzii și nu la concluziile de fond finale). Prima zi de înfățișare s-a epuizat de mult în cadrul acestui dosar de judecată. Primul termen de judecată a fost la data de_, cauza fiind suspendată din vina reclamanților la data de_ . Cu puțin timp înainte de perimarea cauzei aceștia au formulat cerere de repunere pe rol în care au încercat să își precizeze acțiunea. Precizarea de acțiune este tardivă.
Pârâtul a mai susținut că nu s-au prezentat documente care să certifice că antecesorii erau proprietari în cartea funciară a bunurilor pentru care se solicită despăgubiri sau că acestea erau înscrise în cartea funciară. Lipsa înscrierii dreptului de proprietate al antecesorilor echivalează cu inexistența acestuia. De principiu, din probele prezentate de reclamanți apreciază faptul că, bunurile imobile confiscate au intrat în patrimoniul Sfatului P. ular al Comunei Săpânța, astfel încât se impune citarea în cauză a Comunei Săpânța reprezentat de Consiliul Local al Comunei Săpânța și Primarul Comunei Săpânța.
S-a mai arătat că reclamanții trebuie să probeze în primul rând faptul că sunt unici moștenitori ai antecesorului condamnat sau că au exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege-calitatea procesuală activă. Proba măsurii confiscării nu poate fi hotărârea de condamnare, ci un proces verbal de executare sau alt înscris care atestă executarea acestei hotărârii prin care s-a dispus confiscarea averii.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, P. G., H. I. și P. G. au arătat că și-au precizat acțiunea în conformitate cu art. 132 Cod procedură civilă, în sensul că au solicitat și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând bunurile imobile confiscate de la antecesorul lor. Întrucât la unul
din termene nu și-au îndeplinit această obligație, instanța de judecată a suspendat prezentul dosar în conformitate cu art.1551Cod procedură civilă. Deja la acel termen precizarea era depusă la dosar, pârâtului i-a fost
comunicată această precizare, prin urmare precizarea nu este tardivă. codul de procedură civilă nu stabilește în mod expres sancțiunea
"tardivității precizării acțiunii"; în conformitate cu art. 132 Cod procedură civilă, instanța de judecată poate lua cel mult măsura disjungerii acelei
cereri.
Prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2013 instanța a constatat incidente prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, decăzând reclamantul din dreptul de a formula precizare de acțiune, raportat la dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă și la invocarea "tardivității"; de către pârâtul chemat în judecată.
Sub acest aspect, se reține că la momentul formulării precizării de acțiune, cererea de intervenție depusă de H. I. și P. G. nu fusese încuviințată în principiu, astfel încât practic aceștia au precizat cererea de chemare în judecată a reclamantului, adoptând o poziție procesuală unitară. Această precizare de acțiune sub toate aspectele ei (părți și obiect) a fost apreciată ca tardiv formulată, astfel încât prin încheierea de ședință din data de_ instanța a încuviințat în principiu cererile de intervenție astfel cum au fost formulate inițial, acestea nefiind la rândul lor precizate.
De asemenea, la același termen de judecată s-a amânat soluționarea cauzei pentru a da posibilitatea părților să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului P. G., raportat la împrejurarea că acesta nu a depus la dosar acte de stare civilă cu care să facă dovada filiației, precum și să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului la acțiune.
Nici la termenul fixat, după vacanța judecătorească, reclamantul nu a jus- tificat cu înscrisuri calitatea procesuală activă, nedepunând înscrisuri nici în contextul amânării de pronunțare solicitate.
Analizând cererea, în ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. G., instanța o va admite, reținând că potrivit dispozițiilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009, obligarea statului la acordarea de despăgubiri poate fi solicitată de către orice persoană care a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.
Reclamantului P. G. i s-a pus în vedere încă prin încheierea de ședință din data de_ să depună la dosar certificatul de naștere, fără ca acesta să se conformeze. Pe cale de consecință, reclamantul nu a dovedit faptul că este rudă de gradul II cu numitul P. G., antecesorul invocat, decedat la_, sens în care se va admite excepția lipsei calității procesuale active.
În schimb, intervenienții H. I. și P. G. au depus acte din care rezultă că sunt nepoții condamnatului P. G. a Tomii, cererea lor urmând a fi analizată ca atare, prin raportare la prevederile Legii nr. 221/2009 care, deși nu au fost expres indicate inițial, reprezentau temeiul de drept al acțiunii reclamantului la data formulării cererii de intervenție.
Se constată că prin sentința penală nr. 324 din_, pronunțată de T. Militar C. - secția a II-a în dosarul 262/1952, irevocabilă prin decizia nr. 2231/_ a Curții Militare de Casare și Justiție, autorul intervenienților, P. G.
, a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru delictul de favorizare a infractorului, făcând aplicarea art. 284 pct. 1 și 3 alin. ultim Cod penal, întrucât acesta a mers în pădure la ascunzișul bandei din care făcea parte preotul fugar Rițiu G., Sălăjan Gavril și alții, cu care ia legătura și informează despre evenimentele din comună și îi sprijină ducându-le alimente, fapte care în aprecierea instanței periclitau securitatea statului. Infracțiunea de favorizare a fost reținută raportat la infracțiunea prevăzută de art. 327 alin. 1 din Codul penal de la 1936, așadar condamnarea antecesorului intervenienților are un caracter politic, caracter ce va fi constatat de instanță raportat la dispozițiile art. 1 al.2 lit. a din Legea 221/2009.
În ce privește pretenția intervenienților de obligare a pârâtului la plata daunelor morale, se reține că prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale întrucât dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Curtea a remarcat un paralelism de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R. iei, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu
dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prevederile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, respectivele dispoziții încetându-și efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se constată că în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.
În privința reclamantului, s-a reținut că acesta nu are calitate procesuală activă raportat la prevederile Legii nr. 221/2009, dar reclamantul și-a întemeiat în drept cererea pe mai multe dispozițiile legale, nerenunțând expres la temeiurile juridice de care s-a prevalat.
Astfel, raportat la invocarea directă a dispozițiilor art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, T. reține că în aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituția R. iei, înlăturarea legislației interne mai defavorabile pentru a se da prioritate blocului de convenționalitate poate interveni doar în situația existenței unor neconcordanțe, ceea ce nu este cazul în speță, de altfel reclamantul neprecizând care este legea internă ce contravine Convenției și a cărei aplicare trebuie înlăturată ca nefiind conformă cu aceasta.
Solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor morale în aplicarea prevederilor art. 504 Cod procedură penală nu poate fi primită. Potrivit acestor prevederi, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Numitul P. G. a Tomii a decedat în închisoare, nefiind privat de libertate după intervenția amnistiei, chiar în considerarea punctului de vedere al reclamantului în sensul amnistiei generale operate prin dispozițiile art. 2 din Legea nr.221/2009.
În ce privește al patrulea temei de drept de care s-a prevalat reclamantul, dispozițiile art. 998-999 Cod civil, instanța a pus în discuție excepția de prescripție a dreptului la acțiune, antamată prin întâmpinarea formulată în cauză.
Potrivit prevederilor art. 8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât
paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Termenul aplicabil este cel de drept comun, de 3 ani, conform dispozițiilor art. 3 alin.1 din același act normativ. Se reține pe de o parte că reclamantul nu a făcut dovada legăturii de filiație față de autorul invocat, iar în ce privește dreptul la compensarea propriei suferințe morale a reclamantului, cunoașterea pagubei pretinse și a celui care răspunde de aceasta este mult anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, astfel încât dreptul la acțiune este prescris.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. G.
, domiciliat în Săpânța nr. 59, județul M., cu domiciliul procesual ales la avocat Luca Romulus, în C. N., Calea Dorobanților nr. 25 ap. 13, județul C.
, în ce privește pretențiile formulate în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul procesual ales la Direcția Generală a F. P. M., în B. M. ,
A. Serelor, nr. 2A, județul M. și respinge în consecință cererea.
Admite în parte cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienții P. G., domiciliat în Sighetu Marmației, strada Mihalyi de Apșa nr. 9, județul M. și H. I., domiciliată în Sighetu Marmației, strada Zimbrului nr. 74, județul M., ambii cu domiciliul procesual ales la avocat Luca Romulus, în C. N., Calea Dorobanților nr. 25 ap. 13, județul C. .
Constată caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul intervenienților, numitul P. G., fiul lui G. și Ana, născut în data de 8 noiembrie 1886 și decedat în data de 1 aprilie 1953, prin sentința penală nr. 324 din_, pronunțată de T. Militar C. Secția a II-a în dosarul nr. 262/1952, pentru comiterea delictului de favorizarea infractorului, prevăzut de art. 284 pct.1 și 3 alin. ultim din Codul penal de la 1936.
Admite excepția de prescripție a dreptului la acțiunea în despăgubire întemeiată pe dispozițiile art. 998 din Codul civil de la 1864 și respinge în consecință cererea reclamantului P. G. de obligare a pârâtului la plata de daune morale, în temeiul art. 998 din Codul civil de la 1864.
Respinge în rest acțiunea formulată de reclamantul P. G., precum și cererea de intervenție.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 13 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. -T. A. P. F.
Red. STA/_
T.red. PF/_
7 ex./com. 5 ex./
| ← Sentința civilă nr. 4476/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 169/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
