Decizia civilă nr. 2268/2013. Constatare nulitate act juridic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2268/R/2013
Ședința publică din data de 7 mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel Cluj
JUDECĂTORI:
A. C.
V. M. - președintele Curții de Apel Cluj
GREFIER:
S. -D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul
Z. I. împotriva deciziei civile nr.42/A/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, și împotriva sentinței civile nr. 7149/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, privind și pe reclamanții F.
A. S., F. A. S. prin curator P. V., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 30 aprilie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 7 mai 2013, pârâtul recurent a depus la dosar concluzii scrise ( filele 88-94 din dosar).
C U R T E A
Prin cererea formulată reclamanta F. A. -S. reprezentată prin curator P. V. a chemat în judecată pe pârâtul Z. I. solicitând în principal anularea contractelor de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1059 din_ și respectiv sub nr. 1060 din_ de Biroul Notarial Expert, notar public Eva Constantinescu, pentru faptul că provine de la o persoană lipsită de discernământ, și în subsidiar, constatarea nulității acestor contracte de vânzare cumpărare de drepturi succesorale pentru cauză ilicită și morală.
La data de_ reclamanta a formulat o cerere de completare solicitând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale pentru cauză ilicită și morală, prevalându-se de faptul că actele au fost încheiate cu scopul acaparării averii reclamantei, profitând de vârsta, ignoranța și starea mentală a reclamantei, în scopul de a o constrânge să cedeze și alte bunuri viitoare în calitate de moștenitoare, susține reclamanta că au fost înstrăinate bunuri determinante și nu cele consacrate de art. 1399 Cod civil, adică drepturi succesorale, convențiile fiind inițializate în scop de amenințare pentru evacuarea din propriul apartament.
În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 12855 din_ pronunțată de Judecătoria Iași, a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamanta F.
A. S., prin tutore P. V., în contradictoriu cu pârâtul Z. I., privind anularea și constatarea nulității contractelor de vânzare de drepturi succesorale autentificate sub nr. 1059 din_ și 1060 din_ la B.N.P. Eva Constantinescu.
Apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr.437/2008 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Iași.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs,care a făcut obiectul dosarului nr._ al Curți de Apel Iași, prin încheierea civilă nr.9781/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând strămutarea cauzei la Curtea de Apel Cluj.
Pe rolul Curți de Apel Cluj cauza a fost înregistrată la data de_ sub același număr de dosar.
Prin decizia civilă 299/R/2010 a Curții de Apel Cluj a fost casată și trimisă spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca acțiunea civilă formulată de reclamanta
F. A. S., prin tutore P. V., în contradictoriu cu pârâtul Z. I.
, privind anularea și constatarea nulității contractelor de vânzare de drepturi succesorale autentificate sub nr. 1059 din_ și 1060 din_ la B.N.P. Eva Constantinescu.
În cursul rejudecării după casare, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că, datorită lipsei de discernământ a reclamantei, contractele încheiate de aceasta sunt lovite de nulitate relativă .
Prin Sentința civilă nr. 7149/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta F. A. -S., cu domiciliul în B., A. T. nr. 3, bl.23, ap.30, sector 4, prin tutore P. V., cu dom. în B., str. M. V. nr.64, bl.117 A, ap. 39, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul Z. I. cu domiciliul în Iasi, str. Sararie, nr. 222, jud. Iași.
S-a constatat nulitatea contractelor de vânzare de drepturi succesorale autentificate sub nr. 1059 din_ și 1060 din_ la B.N.P. Eva Constantinescu.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 27.929 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta F. A. S. a încheiat la_ două contracte de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale cu pârâtul Z. I., declarând expres că nu cunoaște întinderea masei succesorale rămasă de la autorii săi,
formalitățile urmând a se face succesiv.
La data de_, prin Dispoziția nr. 2046 emisă de Primăria Sectorului 4 București s-a dispus instituirea tutelei interzisei F. A. S., pusă sub interdicție prin sentința civilă nr. 1489/2007 a Judecătoriei Sector 4 B., pe seama lui P. V. . Persoana numită prin Dispoziția nr. 2046 exercită atribuțiile tutelei și în prezent, așa cum se confirmă în adresa nr. 31297/_ a Primăriei Sectorului 4 B., existentă la fila 13 a locului de dosar.
În raport de data întocmirii actelor, instanța reține că ambele sunt anterioare punerii sub interdicție a reclamantei, situație în care nu se poate concluziona că reclamanta avea discernământ, dar nici contrar.Așadar, proba tehnică elucidează, acest aspect.
În același timp, probatoriul administrat, anume acte medicale și probe testimoniale, atestă că reclamanta a fost diagnosticată încă din anul 1976 cu o boală de natură să-i afecteze capacitățile psihice, aflându-se în permanență sub supraveghere medicală, boală ce nu s-a deteriorat semnificativ în timp, reclamanta având conștiința bolii.
Manifestările bolii de care reclamanta este afectată încă din 1976, respectiv tulburare schizoafectivă de tip depresiv, sunt diverse, incluzând iluziile, halucinațiile și imposibilitatea de a face asocieri între diferite gânduri.
În ciuda acestor simptome, pacienții care suferă de schizofrenie nu sunt cu totul rupți de realitate. Ei știu, de exemplu, ca omul mănâncă de obicei de trei ori pe zi, ca noaptea se doarme si ca străzile sunt pentru mașini. Aceasta le si permite sa para normali in cea mai mare parte a timpului. Apoi, simptomele psihotice ale schizofreniei se pot atenua - perioada in care medicii spun ca pacientul este in remisie.
Aceste referiri, ce vizează manifestările bolnavului, ușor de a fi cunoscute de către orice persoană cu nivel mediu de pregătire, explică faptul că în fața notarului și a pârâtului, categorii de persoane incluse în categoria determinată anterior, reclamanta a putut trece ușor drept o persoană perfect normală. Apoi, reclamanta a fost ajutată de educația sa, dat fiind că are studii superioare și a funcționat în sistemul de învățământ universitar în cadrul Institutului de lingvistică până la data pensionării sale, în anul 1997.
Așa se explică declarațiile prin care martorii audiați în cauză au relevat fără putință de tăgadă că reclamanta a inițiat numeroase demersuri la autorități pentru recuperarea unor bunuri imobiliare (a se vedea depozițiile Ștefănucă și Lupu), a povestit întreg istoricul familiei sale, a realizat și declarat numitului Ștefănucă faptul că a vândut drepturile succesorale altei persoane, a deschis cont în bancă și a înapoiat banii realizând că prețul este prea mic, a încheiat succesiv mai multe acte notariale sub constrângerea familiei, care i-a inoculat permanent ideea de "ofertă neavantajoasă".
În sensul celor de mai sus sunt și răspunsurile la interogatoriu ale tutorelui P. V., anume că reclamanta își plătea singură cheltuielile de întreținere și utilitățile.
În considerarea aspectelor reținute mai sus, depozițiile martorilor nu sunt în măsură să confirme sau să infirme în mod categoric existența discernământului reclamantei la epoca încheierii actelor, situație în care lucrarea medicală de specialitate devine o probă esențială, menită să elucideze aspectul legat de prezența sau lipsa discernământului.
Avizul negativ pe care IML MINA MINOVICI l-a dat lucrărilor efectuate în primul ciclu procesual a determinat instanța, după cum a menționat anterior, să încuviințeze o nouă expertiză medico-legală de specialitate. Noua lucrare a fost avizată, în condițiile art. 24 din OG nr. 1/2000 aviz emis sub nr. E1/10582/2010, înregistrată la fila 18 de la dosar. Expertiza concluzionează în sensul că reclamanta nu avea discernământ la data încheierii celor două acte autentice.
Coroborând concluzia expertizei, chestiunile legate de obiectul celor două acte juridice, instanța nu poate decât să constate că rezultatul expertizei medicale ester unul corect.
Pentru a ajunge la concluzia trasă mai sus instanța a avut în vedere faptul că potrivit legii, respectiv art. 1399 C.civ. vânzarea de drepturi succesorale vizează întreg patrimoniul succesoral vândut de moștenitor, atât pentru bunuri prezent, cât și cele viitoare și este suficientă încheierea unui singur asemenea act pentru întreaga masă succesorală vândută.
Astfel, cele două contracte contestate, încheiate de reclamanta F. A. și pârâtul Z. I. sunt denumite "contracte de vânzare de drepturi succesorale"; și, în conținutul lor, se precizează că reclamanta vinde pârâtului, în condițiile art. 1399 Cod civil, dreptul ei succesoral cu privire la terenurile cu vegetație forestieră situate în localitățile Deleni și Țibănești, jud.Iași și, respectiv, imobilul situat în municipiul Iași, str. Săulescu nr. 17, compus din teren și construcțiile edificate pe acest teren, imobile ce au aparținut lui F. Froim, succedat de fiul său și socrul reclamantei, F. Carol Froim, moștenit la rândul
lui de F. Froim, soțul și autorul reclamantei, așa cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr.54/2003.
Clauzele din ambele contracte sunt identice, în sensul că reclamanta garantează calitatea sa de succesoare a soțului său, F. Iancu, decedat la _
, declară că nu răspunde de existența valabilă în folosul ei a unor bunuri succesorale la data încheierii contractului, nefiind stabilită masa succesorală rămasă de pe urma autorilor soțului ei, formalitățile de revendicare urmând a se face direct de către cumpărător.
Părțile convin ca strămutarea drepturilor succesorale cu privire la imobilele din contract să aibă loc la data semnării contractului, dată la care se remite cumpărătorului certificatul de moștenitor 54/2003, urmând ca acesta, personal sau prin avocat, să stabilească succesiv calitatea de moștenitor a lui F. Iancu după tatăl, bunicul și unchiul lui, F. F. L., care a decedat fără a lăsa moștenitori direcți, vânzătoarea neposedând actele de stare civilă ale acestora, nici alte documente.
Cumpărătorul se subrogă în toate drepturile și obligațiile vânzătoarei rezultând din calitatea de succesoare și se obligă să îndeplinească formalitățile legale privind stabilirea calității de moștenitor a vânzătoarei față de defuncții menționați prin intermediul soțului său, F. Iancu și să îndeplinească toate formalitățile legale privind obținerea titlurilor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 1/2000 pentru imobilele din contract, iar, la data încheierii formalități lor, să înștiințeze vânzătoarea pe cale legală, pentru a-i achita diferența de preț.
Cât privește prețul, părțile au convenit ca el să fie de 300.000 lei pentru terenuri și 100.000 lei pentru imobilul din Iași, vânzătoarea declară că a primit
150.000 lei, prin OP Finans Bank Iași și, respectiv, 10.000 lei, urmând ca diferența de preț să-i fie achitată după clarificarea situației juridice a imobilelor, dar nu mai târziu de doi ani calculați de la data autentificării înscrisului.
În situația în care, în termenul stipulat (ce se va putea proroga la o altă dată cu acordul ambelor părți), vânzătorul nu va putea clarifica situația terenurilor respective și nu va putea intra în proprietatea acestora, renunță la sumele achitate.
Instanța a reținut că, chiar dacă reclamanta nu cunoștea efectele juridice ale actului încheiat la notar, notarul le cunoștea în puterea pregătirii sale și, mai mult, potrivit competențelor sale, avea obligația legală de a informa părțile cu privire la efectele actului.
Împrejurarea că cele două acte autentice, ambele intitulate "Contract de bunuri succesorale"; au fost încheiate în formă autentică, consecutiv, respectiv sub nr. 1059/_ și 1060/_, ambele la BNP Eva Constantinescu, determină următoarea concluzie: după ce notarul a informat părțile asupra conținutului actelor, denumirea fiecăruia, precum și efectele pe care le produce, după conținutul actului și după denumirea lui, semnarea lui de către reclamantă are loc într-un moment în care discernământul acesteia lipsea.
Așa cum instanța a reținut anterior, educația reclamantei îi permitea să ia la cunoștință informațiile furnizate de notar și să realizeze, fără efort, fie că actul juridic negotium, așa cum l-a urmărit ea, este contrazis de actul juridic intrumentul probationis; iar dacă a urmărit să încheie ca negotium un contract de vânzare de bunuri succesorale, era suficient să-l încheie pe cel dintâi. O eventuală modificare a prețului contractului, în sensul măririi lui, putea fi ilustrat încheindu-se un simplu act adițional, iar nu un nou contract.
Pârâtul a acționat, după încheierea ambelor acte juridice autentice, ca și când ar fi încheiat, ca negotium, contractul reglementat de art. 1399 C.civ., împrejurare ce se desprinde atât din atitudinea ulterioară, cât și din apărările
formulate în fața instanței, potrivit cărora el consideră că a încheiat actul reglementat de art. 1399 C.civ.
Or, dacă s-ar aprecia altfel, ar însemna să se accepte că notarul, fie nu a informat părțile asupra efectelor juridice ale actelor juridice încheiate consecutiv, fie, le-a informat defectuos, făcând abstracție de titlul sub care actele sunt redactate și semnate. Această ipoteză nu poate fi decât exclusă, nefiind probată conivența pârâtului cu notarul, și se impune concluzia anterior trasă de către instanță, respectiv a faptului că reclamanta a putut încheia actele juridice consecutive, fiind lipsită de discernământ.
Literatura juridică a definit nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Este firească sancțiunea nulității față de un act juridic ale cărui elemente (consimțământ, obiect, cauză) sunt viciate. Lipsa consimțământului este sancționată cu nulitatea absolută iar pentru existența valabilă a acestuia, condiția este să provină de la o persoană cu discernământ. Existența unui discernământ
În cazul analizat, potrivit concluziilor pe care instanța le-a tras anterior, aplicat la proba tehnică a expertizei, se face deplin dovada că reclamanta, la data încheierii celor două acte autentice, autentificate sub nr. 1059 din_ și 1060 din_ la B.N.P. Eva Constantinescu, nu avea discernământ
Soluția care se impune, față de cererea precizată și aspectele reținute mai sus, este aceea de admitere a acțiunii reclamantei, cu consecința anulării actelor juridice autentificate sub nr. 1059 din_ și 1060 din_ la B.N.P. Eva Constantinescu, potrivit art. 948 pct.2 C.civ..
Deși pârâtul, în al doilea ciclu procesual nu a reiterat excepția lipsei calității de reprezentant a numitei P. V. și nici nu a susținut-o cu ocazia cuvântului pe fond, instanța apreciază că poziția sa procesuală este rezultatul actelor comunicate de către Primăria Sectorului 4 București.
Potrivit art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 27.929 lei.
Prin decizia civilă nr. 42/A din_ a T. ului Cluj pronunțată în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de paratul Z. I. împotriva Sentinței civile nr. 7149/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a menținut-o în totul.
A fost obligat apelantul sa plătească intimatei F. A. S. prin curator
P. V. suma de 17097 lei, cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prima critică adusă sentinței primei instanțe, în sensul că prima instanță a interpretat în mod eronat probatoriul nu poate fi reținută ca fiind fondată având în vedere următoarele considerente:
Critica circumscrisă punctului 4.1 din cuprinsul memoriului de apel constă în faptul că prima instanță a utilizat presupuneri și nu prezumții, fără susținere probatorie, care nu fac decât să evidențieze modalitatea părtinitoare în care prima instanță s-a raportat la speța dedusă judecății.
Astfel, potrivit art.1203 cod civil prezumțiile care nu sunt stabilite prin lege sunt lăsate la lumina și înțelepciunea judecătorului.
În aceste condiții, prezumția simplă se poate întemeia pe mijloace de probă directe, pe un început de dovadă scrisă ori pe concluziile trase din anumite situații, permițând în acest mod judecătorului să stabilească existența sau inexistența faptului ce formează obiectul procesului.
Dispozițiile legale anterior evocate impun două condiții: prezumția folosită să aibă greutate și putere de a naște probabilitate, deci să fie temeinică iar
folosirea acesteia este permisă numai în măsura în care este admisibilă proba cu martori.
Prin raportare la aceste dispoziții legale, tribunalul, ca instanță de control judiciar a verificat prezumțiile uzitate de prima instanță atât cu privire la legalitate cât și cu privire la temeinicia acestora.
În ceea ce privește legalitatea prezumțiilor utilizate de judecătorul fondului, tribunalul a conchis că această subzistă, întrucât în prezenta speță s-a administrat și o vastă probațiune testimonială
În ceea ce privește temeinicia prezumțiilor tribunalul a statuat că prima instanță a respectat întrutotul dispozițiile prevăzute de art.1203 Cod civil.
Astfel, așa cum s-a exprimat în literatura de specialitate procesul de formare al prezumțiilor poate fi descompus în trei etape distincte.
Prima etapă este aceea a stabilirii faptelor cunoscute, a doua etapă este aceea a stabilirii unui principiu de cauzalitate între faptul cunoscut și cel necunoscut, principiu a cărui valoare poate fi dedusă din datele tehnico-științifice existente în societate iar a treia etapă este aceea a stabilirii unei certitudini intelectuale cu privire la faptul aparent.
Or, în prezenta speță prima instanță a purces la utilizarea prezumțiilor, având ca punct de pornire o probă administrată direct și nemijlocit de către instanță, respectiv raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică realizat de către Institutul Național de Medicină Legală " Mina Minovici";(filele 29-43 din dosarul de fond).
În aceste condiții, nu au putut fi reținute ca fiind pertinente susținerile apelantului potrivit căruia instanța de fond de fond se substituie părților, având întreaga reprezentare a gândirii lor, precum și faptul că inventează un scenariu contrazis sau nesusținut de probatoriu.
În ceea ce privește a doua critică adusă sentinței apelate, în sensul că prima instanță a ignorat toate apărările apelantului, respectiv declarații de martori, expertize medico-legale, interogatorii, trecându-le sub tăcere sau încercând să le discrediteze nici aceasta nu a putut fi primită ca fiind pertinentă pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:
Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a găsit buză o probă și nesinceră altă probă, de ce a aplicat o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare este o obligație esențială, care însă a fost respectată pe deplin în prezenta speță.
Astfel, în considerentele sentinței apelate, prima instanță a precizat în mod explicit faptul că urmează a înlătura depozițiile martorilor întrucât"; … nu sunt în măsură să confirme sau să infirme în mod categoric existența discernământului reclamantei la epoca încheierii actelor, situație în care lucrarea medicală de specialitate devine o probă esențială, menită să elucideze aspectul legat de prezența sau lipsa discernământului";.
De altfel, depozițiile martorilor audiați în cauză reflectă percepția subiectivă a acestora asupra existenței sau inexistenței discernământului intimatei F. A.
la momentul semnării actelor contestate, depoziții care nu pot avea din această perspectivă forța probanță a unei lucrări tehnico-științifice, așa cum este raportul de nouă expertiză psihiatrică întocmit în cauză.
În mod corect prima instanță a avut în vedere la soluționarea pricinii concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică realizat de către Institutul Național de Medicină Legală " Mina Minovici"; în condițiile în care, conform înscrisului de la fila 25 din dosarul de fond Comisia Superioară de Medicină Legală a emis un AVIZ potrivit căruia nu aprobă actele medico-legale înainte și recomandă efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice la
INML B., cu punerea la dispoziție a întregului dosar al cauzei și trimiterea intimatei F. A. S. pentru examinare.
De asemenea nu a putut fi reținută ca pertinentă critica potrivit căruia faptul că expertiza s-a efectuat direct de către instituția medico-legală cea mai înaltă în grad este la fel de inadmisibil ca judecarea unei cauze direct în recurs întrucât dispozițiile legale în materie sunt neechivoce în acesta sens.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.26 alin 1 din HG nr.774/2000 Comisia superioară medico-legală se poate pronunța, verificand și avizand din punct de vedere științific, și în situațiile în care au fost efectuate noi expertize sau au fost date avize de către comisiile de avizare și control al actelor medico-legale competente teritorial iar în conformitate cu alin 2 Comisia superioară medico- legală nu efectuează examinari pe persoane, iar dacă membrii comisiei considera necesară examinarea persoanei, recomanda efectuarea unei noi expertize medico-legale, urmând ca ulterior concluziile acesteia sa fie supuse avizării Comisiei superioare medico-legale.
Potrivit art.27 alin 2 din același act normativ în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medico-legală recomanda refacerea totală sau parțială a lucrărilor, formuland propuneri în acest sens sau concluzii proprii, iar potrivit art.28 alin 1 în cazul în care Comisia superioară medico-legală a eliberat un aviz, organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico-legale unor unități medico-legale ierarhic subordonate acesteia decât dacă au apărut date noi medicale sau de ancheta. În acest caz efectuarea expertizei medico-legale este de competenta Institutului de Medicina Legală "Prof. Dr. Mina Minovici" B. .
De altfel, potrivit art.24 alin 1 din OG nr.1/2000 Comisia superioara medico-legala verifica si avizeaza, din punct de vedere stiintific, la cererea organelor in drept, concluziile diverselor acte medico-legale si se pronunta asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale iar în conformitate cu alin 2 ala aceluiași text de lege, în cazul in care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioara medico-legala recomanda refacerea totala sau partiala a lucrarilor la care se refera actele primite pentru verificare si avizare, formuland propuneri in acest sens sau concluzii proprii.
Contrar opiniei apelantului, potrivit căruia prima instanță a înfrânt dreptul acestuia la un proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale, tribunalul conchide că pârâtului Z. I. i-au fost respectate pe deplin drepturile procesuale.
Astfel așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 19 martie 2012, judecătorul fondului nu a trecut cu ușurință peste chestiunea nulității raportului de expertiză psihiatrică efectuat în cauză, ci a indicat în mod expres motivele care nu îl conduc spre concluzia solicitată de către apelant.
Astfel, prima instanță a precizat următoarele aspecte care nu pot crea tribunalului convingerea că apelantul nu a avut parte de un proces echitabil și imparțial "; în ședința publică din data de_, când instanța a dispus ca, în temeiul art. 24 din Ordonanta nr.1/2000, cele două expertize medico-legale psihiatrice să fie supuse avizării, pârâtul, prin reprezentant, nu a solicitat ca în procedura instituită de art. 24 din Ordonanta nr.1/2000 să se permită prezența expertului-parte desemnat de pârât. Apoi, la data de_, când, urmare adresei IML, instanța a dispus efectuarea probei tehnice pentru stabilirea
discernământului, părțile nu au supus discuției participarea vreunui expert-parte la efectuarea lucrării. Abia în ședința publică din data de_ instanța a fost informată despre faptul că la efectuarea expertizei s-a prezentat la IML, din partea pârâtului, un expert-parte. Cu acea ocazie, instanța a stabilit că cererea pârâtului
este tardiv formulată, motivele regăsindu-se exhaustiv în cuprinsul încheierii amintite.
Instanța a apreciat că pârâtul nu poate invoca cu succes excepția nulității absolute a expertizei pentru neparticiparea expertului-parte, devreme ce asupra acestei chestiuni, a participării expertului-parte, instanța s-a pronunțat.
Argumentele invocate de reprezentantul pârâtului, privind garanțiile oferite de CEDO pentru un proces echitabil își găsesc aplicare în armonie cu respectarea tuturor garanțiilor pe care dreptul intern le oferă.";
Pentru argumentele anterior expuse tribunalul a apreciat că nu poate fi primită ca fiind fondată critica apelantului potrivit căruia în fața primei instanțe se impunea a fi constată nulitatea absolută a raportului de nouă expertiză psihiatrică.
ul a apreciat ca nefondată solicitarea apelantului de constatare a nulității absolute pentru motivul neîncuviințării participării expertului parte la efectuarea expertizei, întrucât, așa cum am evocat anterior, prin încheierea de ședință din data de 21 martie 2011, prima instanță a respins ca tardiv formulată cererea de încuviințare a participării unui expert parte la efectuarea expertizei, în condițiile în care instanța a dispus efectuarea expertizei prin încheierea de ședință din data de_ .
Așa fiind, în baza art.108 alin 3 C pr civ apelantul-pârât putea invoca acest aspect cel târziu la prima zi de înfățișare după dispunerea efectuării expertizei ori chiar la termenul la care s-a dispus efectuarea acesteia.
În plus, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 20 decembrie 2010 apelantul a fost de acord cu efectuarea expertizei în modalitatea dispusă de către instanță, astfel încât, din acest punct de vedere sunt aplicabile și dispozițiile art.108 alin 4 C pr civ în conformitate cu care nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriu său fapt.
Nu a putut fi reținută ca pertinentă nici critica potrivit căreia se impune nulitatea relativă a raportului de expertiză, ca fiind efectuat de un institut necompetent teritorial, întrucât așa cum am evocat anterior, potrivit art.28 alin 1 HG nr.774/2000, în cazul în care Comisia superioară medico-legală a eliberat un aviz, organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico-legale unor unități medico-legale ierarhic subordonate acesteia decât dacă au apărut date noi medicale sau de ancheta iar potrivit tezei finale în acest caz efectuarea expertizei medico-legale este de competenta Institutului de Medicina Legală "Prof. Dr. Mina Minovici" B. .
În fine, ultima critică formulată de apelant, în sensul că obiecțiunile la raportul de expertiză medico-legală au fost respinse nemotivat nu poate fi reținută ca fiind fondată în condițiile în care, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 02 aprilie 2012, parte integrantă a sentinței apelate, judecătorul fondului nu a respins de plano obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de către apelant, ci în mod motivat, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare.
În aceste condiții, tribunalul a conchis că prima instanță, în mod pertinent a avut în vedere la soluționarea pricinii în principal raportul de expertiză psihiatrică, ale cărui concluzii sunt în sensul că reclamanta F. A. S., la data de_, data încheierii actelor contestate, nu a avut capacitate psihică de exercițiu(sintagmă similară cu cea de discernământ abolit, uzitată în cauzele penale).
În literatura de specialitate s-a menționat că la încheierea unui act juridic consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ.
Or, în speța de față, în care raportul de expertiză psihiatrică susmenționat a relevat că intimata F. A. S. avea da data încheierii actelor contestate
discernământul abolit, inexistent, în mod firesc judecătorul fondului avea îndatorirea de a dispune anularea actelor, așa cum de altfel în mod riguros a procedat.
Din aceleași considerente, anterior expuse și care nu se mai impun a fi reiterate, tribunalul a apreciat ca fiind nefondate susținerile apelantului astfel cum au fost exprimate în cuprinsul memoriului de apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Z. I. solicitând modificarea deciziei civile nr. 42/2013 a T. ului Cluj în sensul admiterii apelului, iar pe fondul cauzei respingerea cererii reclamantei ca netemeinică, în subsidiar solicitându-se modificarea hotărârii în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că hotărârea atacată este rezultatul unei greșite interpretări a materialului probator, a lipsei de analiză critică a sentinței civile pe care o susține și a nerespectării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității procesului civil.
Hotărârea judecătorească este rodul unei greșite interpretări a materialului probator, a subordonării judecății independente și nepărtinitoare, unei opinii medicale subiective și izolate, a unor presupuneri fără logică.
Reluându-se pasaje din considerentele hotărârii atacate se arată că instanța de apel a fundamentat hotărârea pe o construcție juridică în care concluzia nu este susținută de premisă.
Instanța ar fi trebuit să pornească de la premisa că se află în fața unei rejudecări a cauzei și să se pronunțe asupra tuturor probelor administrate, a susținerilor părților și argumentelor logice și juridice. Apărările pârâtului Z. au fost ignorate de către instanța de apel.
Este nelegală considerația fundament a hotărârii judecătorești pronunțată de instanța de apel că prezumțiile instanței de fond sunt legale și temeinice. Instanța s-a bazat pe presupuneri iar nu pe prezumții, stabilindu-se că o probă care nu confirmă raportul de expertiză nu poate fi primită, neoferind certitudine. În realitate aceste probe susțin apărările recurentului și dovedesc netemeinicia acțiunii intimatei.
Constanța instanțelor care s-au pronunțat în rejudecare este aceea că sunt legate de opinia raportului de expertiză, în această concepție judecata fiind doar o formalitate, judecata medicală fiind decisivă și înlocuind judecata propriu-zisă.
Este nelegală și considerația instanței de apel conform căreia raportul de expertiză a fost întocmit în condiții procedurale corecte.
S-a precizat că recurentul a fost de acord cu această probă, susținere neadevărată față de împrejurarea că recurentul a solicitat refacerea întregului probatoriu. Noua expertiză trebuia să lămurească expertizele contradictorii din primul ciclu procesual unde recurentul a fost asistat de expert parte, expertul consultant parte admis în primul ciclu procesual putând participa la noua expertiză. Rezultă deci că respingerea cererii de participare a unui expert consultant a fost prejudiciabilă afectând partea, opinia expertului parte fiind ignorată de către comisia de nouă expertiză.
Raportul de nouă expertiză medico legală este în opinia ambelor instanțe de nemodificat, un punct de vedere axiomatic, aceasta fiind probabil și explicația pentru care considerațiile din hotărârile judecătorești sunt subordonate concluziilor și reproduse din raport. Se pune problema dacă în aceste condiții judecata are loc în fața unei instanțe independente și imparțiale sau au avut deja loc la INML, acest raport de expertiză necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.
În realitate această probă trebuie interpretată în raport de întregul material probator iar nu singular, o astfel de interpretare dând loc arbitrariului și îngrădind independența și imparțialitatea oricărei judecăți.
Este făcută apoi o trecere în revistă a probelor administrate în cauză din care rezultă starea de fapt contrară celei reținute prin decizia atacată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 6, 7, 8 și 9 C.pr.civ., ulterior arătându-se că motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimata F. A. -S. nu a formulat întâmpinare în cauză, prin notele scrise depuse la dosar la termenul de judecată din_ arătând că solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției sale procesuale intimata a arătat că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.pr.civ.
În ceea ce privește pct. 9 al art. 304 C.pr.civ. s-a arătat că nici acesta nu este incident. Instanța de apel a dat eficiență raportului de expertiză medico legală psihiatrică ale cărui concluzii nu pot fi înlăturate decât printr-un mijloc de probă de valoare științifică egală, declarațiile martorilor neputând avea forța probantă a unei lucrări tehnico-științifice.
Contrar susținerilor recurentului raportul de expertiză psihiatrică întocmit de către Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici"; nu face altceva decât să clarifice concluziile celorlalte expertize psihiatrice efectuate în cauză.
În ceea ce privește neîncuviințarea participării expertului parte la efectuarea expertizei s-a arătat că instanța a procedat în mod corect deoarece cererea în acest sens nu a fost formulată cu respectarea termenului impus de Codul de procedură civilă.
De asemenea, în mod corect s-a reținut acordul recurentului la efectuarea expertizei în modalitatea dispusă de către instanță.
Cheltuielile de judecată au fost acordate corect, instanțele ținând cont de valoarea pricinii și volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării raportat la dificultatea și durata litigiului.
La data de_ pârâtul recurent a depus la dosar concluzii scrise. Analizând recursul declarat de pârâtul Z. I. împotriva deciziei civile nr.
42 din_ a T. ului Cluj, Curtea reține următoarele:
În primul rând se impune a se stabili dacă toate motivele de recurs invocate de către pârât prin cererea de recurs se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la art.304 C.pr.civ., acest aspect fiind pus în discuția părților în ședință publică.
În cuprinsul memoriului de recurs se arată că hotărârea atacată este rezultatul unei greșite interpretări a materialului probator, a lipsei de analiză critică a sentinței pronunțate în primă instanță, a nerespectării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității procesului civil, prin precizarea făcută de către reprezentantul pârâtului în ședința publică din_ indicându- se motivul de recurs incident în cauză ca fiind numai cel prevăzut la pct.9 al art.304 C.pr.civ.
Cu privire la prima critică formulată, greșita interpretare a materialului probator de către instanța de apel, se reține că aceasta nu poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de pct.9 al art.304 C.pr.civ. și nici în celelalte motive de nelegalitate prevăzute la pct.1-9 ale art.304 C.pr.civ. Practic în această situație ar fi fost incident pct.11 al art.304 C.pr.civ., acesta fiind însă abrogat anterior datei la care a fost formulată prezenta cerere de chemare în judecată,_ . Această critică apare deci ca fiind inadmisibil a fi formulată în recurs. Netemeinicia deciziei iar nu nelegalitatea acesteia este pusă în discuție prin criticarea modului în care instanțele de fond au interpretat materialul probatoriu
administrat, înlăturând unele dintre probele administrate în cauză. Aceasta în condițiile în care nu se invocă înlăturarea nemotivată a unora dintre probe ci argumentele instanței care au stat la baza acestei decizii.
Nu vor fi analizate, ca urmare a celor reținute mai sus, fiind apreciate inadmisibile, motivele de recurs prin care se critică conținutul expertizei medico- legale întocmite de INML și valoarea probatorie a acesteia raportat la celelalte probe administrate în cauză precum și opțiunea instanței de fond(confirmată de către instanța de apel) de înlăturare a declarațiilor martorilor audiați, prin toate acestea punându-se în discuție interpretarea probelor administrate și în consecință starea de fapt stabilită în cauză, deci temeinicia hotărârii atacate.
Chiar dacă s-ar lua în considerare precizările făcute în ședința publică din_ și apoi în concluziile scrise depuse la dosar la dat de_, apreciindu-se că este vorba de o modificare a motivelor de recurs formulate inițial în termenele procedurale instituite în acest sens în Codul de procedură civilă, se apreciază că ceea ce se invocă este tot modalitatea în care s-a stabilit starea de fapt în cauză, deci temeinicia deciziei atacate. Aceasta deoarece cu toate că formal se invocă încălcarea art.948 C.civ., respectiv a prevederilor legale referitoare la consimțământ, în realitate este vorba de aceleași critici dezvoltate în cererea de recurs.
Referitor la celelalte critici formulate, nerespectarea dreptului la apărare, respectiv a principiului contradictorialității care guvernează procesul civil, acestea constituie motive de nelegalitate, fiind vorba de invocarea încălcării unor principii fundamentale care guvernează procesul civil. De asemenea, la o primă vedere nelegalitatea hotărârii se invocă și prin critica referitoare la apelarea instanțelor de fond la prezumții, ca probe, în realitate instanțele de fond făcând simple presupuneri, nefiind deci vorba de prezumții sau prin invocarea nelegalei înlăturări a depozițiilor martorilor.
Din dosarul T. ului Cluj rezultă că aceste aspecte, care se referă la modul în care s-a desfășurat judecarea cauzei în primă instanță, au fost invocate și prin cererea de apel formulată de către pârât împotriva sentinței civile nr.7149/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Prin decizia civilă nr.42/2013 Tribunalul Cluj a analizat detaliat aceste critici, concluzionând în sensul că nu sunt fondate.
Astfel, în ceea ce privește prezumțiile, instanța de apel a arătat că acestea au fost utilizate în mod legal de către instanța de fond raportat la prevederile art.1203 C.civ., pronunțându-se și asupra temeiniciei acestora.
Ceea ce se invocă în recurs nu este greșita interpretare și aplicare a prevederilor art.1203 C.civ., în realitate criticându-se tot modul în care au fost interpretate probele administrate în cauză. Aceasta rezultă din modul de formulare al acestei critici, astfel cum apare la pct.V.1 din cererea de recurs, pârâtul arătând că este vorba de o presupunere, iar nu de o prezumție, în cazul în care se apreciază că o probă testimonială nu poate fi primită dacă nu confirmă expertiza întocmită în cauză.
Referitor la înlăturarea unor probe administrate în cauză, pârâtul recurent nu arată care anume dispoziții legale s-au încălcat astfel, acesta fiind practic nemulțumit de faptul că acestea nu au fost apreciate ca fiind utile și pertinente pentru soluționarea cauzei.
De altfel instanța de apel a analizat și această critică, formulată și prin cererea de apel, precizând în considerentele deciziei atacate că depozițiile martorilor audiați în cauză reflectă percepția subiectivă a acestora asupra existenței sau inexistenței discernământului reclamantei la momentul semnării actelor contestate, aceste depoziții neputând avea forța probantă a unei lucrări tehnico-științifice. S-a menționat de asemenea că obligația judecătorului de a
demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe celelalte, pentru ce motiv a găsit o probă sinceră sau nesinceră, de ce a aplicat o anumită normă de drept, este o obligație esențială care însă a fost respectată de către instanța de fond, același lucru fiind valabil și în ceea ce privește decizia atacată.
În consecință se apreciază că se pun în discuție din nou aspecte de temeinicie, iar nu de nelegalitate, acestea nemaiputând fi cenzurate în recurs, din considerentele arătate anterior.
Nelegalitatea deciziei instanței de apel este pusă în discuție prin critica formulată referitor la valabilitatea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de INML, contestându-se concluzia instanței de apel care a fost în sensul că nu se pune problema nulității acestuia, raportat la acest motiv punându-se problema încălcării principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare.
Ceea ce se invocă de către pârâtul recurent este faptul că acest raport de expertiză, avut în vedere de către instanță la pronunțarea soluției, a fost întocmit fără a se permite participarea unui expert asistent, expert asistent încuviințat părții în primul ciclu procesual.
Această chestiune a fost amplu analizată prin decizia atacată, concluzionându-se în sensul că pârâtului recurent i-au fost respectate toate drepturile procesuale, nefiind încălcat dreptul acestuia la un proces echitabil, în fața unei instanțe independente și imparțiale. Pentru a ajunge la această concluzie instanța de apel a verificat modul în care această probă a fost încuviințată și administrată în dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca. Astfel s-a constatat că în ședința publică din_ când s-a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize în vederea stabilirii discernământului pârâtul nu a solicitat participarea unui expert asistent la efectuarea lucrării, cererea în acest sens formulată în ședința publică din_ fiind apreciată ca tardivă.
Într-adevăr conform art.201 alin.5 C.pr.civ., la efectuarea expertizei în condițiile alin.2(efectuarea expertizei de către un laborator sau institut de specialitate) pot participa și experți desemnați de părți, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Din formularea textului rezultă că este vorba despre o posibilitate pusă la dispoziția părților, nefiind prevăzute nici un fel de sancțiuni în conținutul textului. Fiind vorba despre interesele părților din proces, iar nu de o chestiune de ordine publică, sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestui drept de către instanță nu poate fi alta decât nulitatea relativă. Nefiind vorba despre o nulitate expresă, devine incident alin.2 al art.105 C.pr.civ., partea trebuind a dovedi vătămarea produsă, fiind de asemenea incidente și alin.2 și 3 ale art.108 C.pr.civ. prin care se stabilesc condițiile și termenele în care pot fi invocate nulitățile relative.
Astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei atacate, instanța de fond nu a încălcat nici o normă de procedură în momentul încuviințării expertizei medico- legale în ședința publică din_ . Proba a fost pusă în reprezentanților părților, reprezentanta pârâtului arătând că este de acord cu încuviințarea acestei probe, în consecință instanța încuviințând-o și trimițând dosarul la INML în vederea efectuării lucrării de specialitate. Nu a fost formulată o cerere de încuviințare a participării a unui expert asistent de către nici una dintre părți.
La data de_ a fost întocmit de către INML B. raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, raport avizat la data de_ de către Comisia Superioară de Medicină Legală, fiind depus la dosar la data de_ .
În ședința publică din_, acesta fiind primul termen de judecată stabilit în cauză după depunerea raportului de expertiză medico-legală, se
formulează obiecțiuni la acesta de către pârât, invocându-se totodată nulitatea raportului cu motivul că au fost încălcate prevederile art.6 din CEDO prin aceea că s-a interzis participarea unui expert asistent la efectuarea expertizei medico- legale. Nulitatea a fost deci invocată de către parte în termenul prevăzut în acest sens de art.108 alin.3 C.pr.civ.
Referitor la motivul nulității raportului de expertiză invocat de către pârât, interzicerea participării unui expert parte la efectuarea expertizei de către INML
B., se constată deci și de către Curte că acesta nu se verifică.
Astfel, în mod cert în ședința publică când proba a fost încuviințată în condiții de contradictorialitate, pârâtul nu a solicitat încuviințarea participării unui expert asistent la efectuarea expertizei. Abia ulterior, în fața INML B., acesta a solicitat încuviințarea participării expertului asistent, chestiune pusă apoi în discuție la primul termen de judecată stabilit ulterior celui la care a fost încuviințată proba. La acest termen,_, cererea formulată în acest sens este respinsă ca tardivă de către instanță, motivat, arătându-se că o astfel de cerere trebuia formulată expres la termenul de judecată când a fost încuviințată proba, aceasta ținând cont de faptul că cealaltă parte s-a opus categoric încuviințării participării unui expert asistent la acel moment.
Nu se pune deci problema interzicerii participării expertului parte și deci a încălcării dreptului la un proces echitabil, în ceea ce îl privește pe pârât în condițiile în care acesta a omis să formuleze o cerere în acest sens conform art.201 alin.5 C.pr.civ., în momentul în care s-a încuviințat această probă de către instanță, deși a beneficiat de asistență juridică calificată.
Pentru aceleași motive nu se pune problema încălcării dreptului la apărare sau a principiului contradictorialității.
Și în ceea ce privește obiecțiunile la raportul de expertiză, astfel cum s-a arătat și de către tribunal, acestea au fost respinse motivat de către judecătorie, astfel cum rezultă din încheierea ședinței publice din_ .
În cererea de recurs se solicită în subsidiar și modificarea deciziei atacate în sensul exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată. Această solicitare este motivată succint prin cererea de recurs în sensul că prestația avocatei reclamantei a fost neargumentată, cheltuielile de judecată stabilite de către instanța de apel fiind mai mari decât pensia obținută de către reclamantă pe durata unui an. Această solicitare nu este fondată având în vedere că instanța de apel a făcut în mod corect aplicarea art.274 alin.1 C.pr.civ., obligând partea căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată dovedite ca fiind ocazionate în dosarul de apel, neinvocându-se practic motive de nelegalitate în ceea ce privește problema cheltuielilor de judecată stabilite în apel.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.304 pct.9 și art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâtul Z.
I. împotriva deciziei civile nr. 42 din_ a T. ului Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca legală.
În temeiul art.274 alin.1 și 3 C.pr.civ. instanța va obliga recurentul să plătească intimatei F. A. S. suma de 10.794 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
Făcând aplicarea alin.3 al art.274 C.pr.civ. instanța a apreciat că suma solicitată de către reclamanta intimată cu titlu de onorariu avocațial pentru faza de judecată a recursului, în cuantum de 30.000 lei, este nejustificat de mare raportat la volumul de muncă necesar pentru pregătirea apărării în recurs. Avocatul părții s-a prezentat la un singur termen de judecată în fața instanței de recurs, termen la care a depus în scris poziția procesuală față de recursul declarat(note scrise). Ținând însă cont de valoarea obiectului pricinii, criteriu de asemenea prevăzut de alin.3 al art.274 C.pr.civ., se apreciază că suma de 10.000
lei cu titlu de onorariu avocațial care să fie suportat de către partea căzută în pretenții este una rezonabilă, stabilit cu respectarea prevederilor art.274 alin.3 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Z. I. împotriva deciziei civile nr. 42 din_ a T. ului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei F. A. S. suma de 10.794 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
D.
-L. B. A.
C.
V. M.
GREFIER,
S. -D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: Alin-Florin Doica, O. -C. Tatu Jud.fond: C. M. C.
| ← Încheierea civilă nr. 40/2013. Constatare nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 156/2013. Constatare nulitate act juridic → |
|---|
