Încheierea civilă nr. 40/2013. Constatare nulitate act juridic
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.40/CC/2013
Ședința publică din 26 Februarie 2013 Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: C. | -A. | C. |
GREFIER: A. | -P. | B. |
S-a luat spre examinare cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta B. M. .
Examinarea cererii s-a făcut în ședința Camerei de consiliu, fără citarea părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care tribunalul constatând că cererea este în stare de judecată, reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Deliberând reține că prin cererea formulată reclamanta B. M. a solicitat acordare ajutorului public judiciar, în ceea ce privește plata taxei judiciare de timbru de 9166 lei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că se află în imposibilitate obiectivă materială de a achita această taxă stabilită în sarcina sa, întrucât este o persoană pensionară, văduvă, cu venituri relativi mici, bolnavă, în vârstă de 82 de ani.
Potrivit art.6 lit.d din OUG nr.51/2008 ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme: scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege.
Conform art. 8 din aceeași ordonanță, "beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%. Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România";.
În fine, potrivit art.14 alin.1 " cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație
1
pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor"; .
Reclamanta a depus la dosar o declarație pe proprie răspundere în care a arătat că nu a beneficiat de ajutor public judiciar în cursul ultimelor 12 luni. De asemenea, a depus doua cupoane de pensie din care rezultă că beneficiază de o pensie în sumă de 826 lei, precum și chitanțe din care rezultă următoarele cheltuieli: 115,14 lei cheltuieli ENEL, factură din_ care atestă achiziționarea a 20 mc lemn de foc în valoare de 2480 lei, chitanță în valoare de 60 lei privind contribuția la biserică pe anul 2012, un bon fiscal privind achiziționarea unor medicamente în valoare de 109,34 lei.
Din adeverința nr.8473/_ emisă de Primăria com.Siria reiese că reclamanta deține o suprafață de 0,14 ha teren intravilan.
De asemenea reclamanta nu are venituri impozabile, conform adeverinței de venit pe anul 2012 depuse la dosar.
Față de cele ce preced, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.8 alin.1 și 2 din OUG nr.51/2008, în condițiile în care venitul mediu net lunar pe membru de familie se situează peste nivelul de 800 lei.
În ceea ce privește condițiile prevăzute de art.8 alin.3 din OUG nr.51/2008, din actele depuse la dosar nu rezultă cheltuielile lunare ale reclamantei, contribuția la biserică se achită anual și nu lunar, la fel și referitor la lemnul de foc nu reiese că ar fi o cheltuială lunară, de regulă achiziționarea făcându-se pe o anumită perioadă de timp.
Pentru aceste motive, instanța consideră neîntemeiată cererea reclamantei, urmând să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
.
Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta B.
Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 Februarie 2013.
Președinte,
C. -A. C.
Grefier,
-P. B.
Red. C.A.C./A.P.B./
26 Februarie 2013
3 exemplare
2
← Decizia civilă nr. 1730/2013. Constatare nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 2268/2013. Constatare nulitate act juridic → |
---|