Decizia civilă nr. 2369/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2369/R/2013
Ședința publică din 16 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: C. -M. V. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ A
F. P. C. împotriva deciziei civile nr. 4135/R din_ a Curții de A.
C., pronunțată în dosarul nr._, privind și pe intimatul V. I. .
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă intimatul V. I., asistat de avocat Drăgan C., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta
P. ui de pe lângă C. de A. C., procuror Trăistaru Violeta, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 13 mai 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimatului
V. I., întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.
Reprezentanta intimatului arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației în anulare promovată de Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința menținerii deciziei civile nr. 4135/R/2012 pronunțată de C. de A. C., în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariul avocațial, din care arată că a fost achitat un avans de 400 lei.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea contestației în anulare apreciind că instanța de recurs a răspuns tuturor motivelor de recurs.
C U R T E A
Judecata în recurs
Prin decizia civilă nr. 4135/R din_ a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 470 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, ce a fost menținută.
Recurentul a fost obligat să-i plătească intimatului V. I. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
În considerentele deciziei, se reține că excepția inadmisibilității acțiunii a avut ca obiect și a fost admisă numai cu privire la pretenția reclamantului privitoare la acordarea de măsuri reparatorii aferente suprafeței de teren pretinse, iar nu și în legătură cu celelalte pretenții ale acestuia. Rezultă aceasta, cu claritate, din considerentele sentinței (pag. 360 dosar Tribunal), în care se precizează că prima instanță "a invocat excepția inadmisibilității ca urmare a corespondenței purtate cu Comisia locală Gherla și Comisia locală C. din cuprinsul căreia a reieșit faptul că pentru suprafața de 0,74 ha situată în localitatea Băița Gherla a fost trecut pe Anexa nr. 39 suplimentară la poziția 2, anexă validată prin Hotărârea nr. 88/30 mai 2003, emisă de Comisia Județeană C. . (…)";.
Prin urmare, nu a fost vorba despre inadmisibilitatea acțiunii în ansamblul ei, ci doar cu privire la terenul menționat.
C. a apreciat ca fiind neîntemeiată și critica privitoare la greșita menționare în sentință a antecesorilor reclamantului, din dispozitivul sentinței rezultând, în mod clar, referirea la constatarea "caracterului politic al măsurii deportării familiei defunctului V. Ion în perioada 01 iulie 1948 -
10 iulie 1956";. Cum relevant și, întâi de toate, dătător de ton este dispozitivul sentinței, se poate conchide că referirea făcută în considerentele sentinței la V. V. ca părinte al reclamantului are semnificația unei simple erori materiale, susceptibile de îndreptare în condițiile art. 281 C. pr. civ.
În ce privește caracterul politic al măsurii luate împotriva reclamantului, a părinților și fraților săi, constatările și aprecierile făcute de prima instanță au fost apreciate ca fiind pe deplin corecte, în sensul prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009. Prima instanță a ținut seama, între altele, și de faptul că, prin nota M. ui Afacerilor Interne din_, se arată, cu privire la V. Ion, că, în anul 1949, a fost dislocat și i s-a fixat domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat în comuna Peștera, raionul Medgidia, regiunea Constanța, "deoarece a participat la o răzmeriță în comuna natală";. Or, această faptă imputată lui V. Ion, și care a stat la baza dislocării sale și a familiei sale, este una care, în înțelesul Legii nr. 221/2009, semnifică
împotrivirea față de regimul comunist.
Sub aspectul modului în care prima instanță a interpretat prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, este de observat că, în acord cu practica deja consolidată a prezentei curți de apel, aceste dispoziții legale trebuie înțelese în sensul că privesc acordarea de despăgubiri nu doar corespunzător bunurilor imobile preluate ca efect al măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva proprietarilor, ci și corespunzător bunurilor mobile de care aceștia au fost lipsiți. În partea lor de început - și, în aprecierea Curții, și cea mai ilustrativă -, aceste prevederi legale menționează "acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate …";, fără a distinge după cum acestea sunt mobile sau imobile. Or, este de principiu că unde legea nu distinge, nici
interpretul ei nu o poate face, astfel că prezenta instanță nu ar putea face, pe cale de interpretare, o distincție pe care legea nu a înțeles să o afirme.
Prima instanță a determinat în mod corect și valoarea bunurilor mobile (utilaje agricole și animale) de care familia reclamantului a fost lipsită prin efectul măsurii administrative, procedând atât la audierea unor martori relevanți, cât și la efectuarea unei expertize tehnice. Nu trebuie omis nici faptul că datorită trecerii unei lungi perioade de timp de la data luării măsurii administrative cu caracter politic și până la data prezentului proces,
identificarea de probe utile (îndeosebi martori, dar și înscrisuri) este mult mai dificilă, astfel că statuările primei instanțe trebuie analizate și dintr-o asemenea perspectivă. Critica recurentului privitoare la inexistența unui început de dovadă scrisă a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, câtă vreme legea nu impune ca dovedirea faptelor relevante pentru stabilirea despăgubirii să fie făcută doar prin anumite mijloace de probă. Prin urmare, în tăcerea legii, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materie de probațiune, în raport de care dovedirea faptelor juridice stricto sensu poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Corect a fost obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme înaintea primei instanțe acesta s-a opus acțiunii; fiind fără însemnătate că atragerea pârâtului în proces este cerută de însăși Legea nr. 221/2009.
Contestația în anulare
Împotriva acestei decizii, a declarat contestație în anulare pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea ei și rejudecarea recursului, pe motiv că instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de recurs invocate.
În motivarea contestației, contestatorul învederează că a criticat hotărârea primei instanțe prin prisma motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041Cod proc.civ. și instanța de recurs nu a cercetat motivul de recurs ce constituie însuși izvorul pretențiilor reclamantului, respectiv motivul prin care pârâtul recurent a invocat că "instanța s-a pronunțat făcând referire la constatarea caracterului politic a măsurii luate
împotriva familiei"; defunctului V. Ion "deportat în perioada 1 iulie 1948
- 10 iulie 1956, iar, din actele de la dosar, rezultă că nu există nici un antecesor al reclamantului cu acest nume și că, din actele de la CNSAS,
instanța a reținut la fila 5 din hotărâre că dosarul privește pe V. I., V.
V. "în calitate de părinți";. Există, așadar, inadvertențe privind antecesorii reclamantului, care, din actele depuse, respectiv copia carnetului de muncă, rezultă că ar fi V. I. și V. I., și nu persoanele care au fost reținute în considerentele hotărârii.
Instanța de recurs nu a cercetat acest motiv, ci, din contră, i-a schimbat cauza și l-a calificat ca fiind o simplă eroare materială, susceptibilă de îndreptare în condițiile art. 281 Cod proc. civ.
De asemenea, recurentul a arătat că, în primă instanță, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, însă fără a i se da eficiență, respectiv fără a fi respinsă acțiunea.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 318, ambele teze Cod proc. civ., respectiv, atât greșeala materială, cât și nepronunțarea pe un motiv de recurs, precum și dispozițiile art. 6 alin. 1 din C.E.D.O.
Întâmpinarea
Intimatul reclamant V. I. a solicitat respingerea contestației, în principal ca inadmisibilă, pentru că instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivului despre care se susține că ar fi fost omis, iar, în subsidiar ca nefondată, pentru că referirile din hotărâre sunt făcute la antecesorii reclamantului și nu la persoane străine de acesta.
Analizând contestația în anulare formulată, curtea apreciază că nu sunt întrunite condițiile contestației în anulare specială, reglementată de art. 318 Cod proc. civ., sub aspectul niciuneia dintre cele două teze invocate.
Astfel, instanța de recurs a analizat motivul de recurs privind numele antecesorului reclamantului, contestatorul solicitând, în realitate, o
altă dezlegare cu privire la acest motiv, ceea ce ar constitui un recurs la recurs, și nu o cale extraordinară de atac de retractare.
Instanța de recurs nu a schimbat cauza cererii, ci, analizând motivul de recurs, a constatat că prima instanță nu a săvârșit o greșeală de judecată, respectiv nu s-a referit la persoane străine de persoana reclamantului, care nu ar fi antecesoare ale acestuia, ci, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, a săvârșit doar o simplă eroare materială în ceea ce privește numele acestora trecut în considerentele hotărârii.
În cuprinsul deciziei pronunțată în recurs, nu s-a strecurat vreo greșeală materială, pentru că instanța de recurs a analizat motivul de recurs referitor la excepția inadmisibilității și a arătat că aceasta nu s-a referit la întreaga acțiune, pentru a se impune respingerea ei în întregime ca
inadmisibilă, ci doar la un aspect, respectiv la despăgubirile materiale solicitate pentru un teren deja restituit în temeiul unei alte legi speciale de reparație, acesta fiind motivul pentru care prima instanță în mod corect a admis acțiunea în ceea ce privește alte capete de cerere.
Nesubzistând niciunul dintre motivele contestației în anulare specială, în temeiul art. 320 Cod proc. civ., curtea va respinge contestația în anulare formulată de pârât.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., contestatorul va fi obligat să-i plătească intimatului V. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform contractului de asistență juridică de la f. 43 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 4135/R din_ a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă contestatorul să-i plătească intimatului V. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
A. A. C. ANA I. | C. | M. V. C. | B. |
Red. CAA dact. GC 2 ex/_
Jud. recurs: V. M., D. B., A. C.
| ← Sentința civilă nr. 4341/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 1239/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
