Sentința civilă nr. 5564/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ * Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5564
Ședința publică din data de 6 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
Președinte: I. D. -D., judecător
V. C. -L., grefier
P. de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat prin d-na Stana Pompilia, procuror șef secție judiciară
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanții T. N. și
R. M. , ambii cu domiciliul în comuna Halmășd, sat D., nr. 155, județul S.
, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D.
G. A F. P. A JUDEȚULUI S. - cu denumirea actuală D. G.
R. A F. P. C. -N. , cu sediul procesual ales la Administrația Județeană a F. P. S., Municipiul Z. , în localitatea Z., Piața Iuliu Maniu, nr. 15, județul S. și ADMINISTRAȚIA F. P. A ORAȘULUI ȘIMLEU-S. - cu denumirea actuală S. F. O. ȘIMLEU-S. , cu sediul în localitatea Ș. -S., str. 1 D., nr. 23, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009 - Dosarul cu nr._ casat cu trimitere spre rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților litigante.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că pârâții au solicitat prin întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă de la 1865 și pentru acest termen de judecată nu s-au depus înscrisuri noi la dosar.
Reprezentanta P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj, procuror Stana Pompilia, susține că apreciază că trebuie să se facă dovada existenței condamnării având în vedere recomandarea instanței de control judiciar, sens în care consideră necesar ca instanța să solicite de la Asociația Foștilor Deținuți Politici date cu privire la reclamantul T. N. .
Instanța învederează că la dosar există o sentință de condamnare nr. 761/11 septembrie 1951 emisă de către T. Militar C. și reclamantul T. N. a decedat în anul 1990, sens în care apreciază că acesta nu s-a mai înscris în Asociația Foștilor Deținuți Politici (fila 13, dosar nr._ ).
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe
fond părții prezente.
Reprezentanta P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj, procuror Stana Pompilia, solicită să se constate caracterul politic și respingerea cererea pentru acordarea daunelor materiale și morale.
1
În baza prevederilor art. 150 Cod procedură civilă de la 1865, instanța, după verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea formulată de reclamanții T. N. și R. M. se solicită chemarea în judecată a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Administrația F. P. a Orașului Ș. -S. și obligarea acestora la plata sumei de 100.000 euro echivalentul a 435.350 lei cu titlu de despăgubiri.
În considerentele acțiunii reclamanții precizează că tatăl lor a fost condamnat pe motive politice la 5 ani de închisoare.
Ca urmare întreaga familie a suferit privațiuni materiale și morale iar după eliberare, tatăl lor era marcat profund de suferințele fizice și morale îndurate în perioada de detenție.
Inițial cererea a fost depusă la J. Ș. -S. .
J. Ș. -S. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ui S., potrivit sentinței civile nr. 524/_ .
Prin sentința civilă nr. 5464/2012 Tribunalul Sălaj a admis în parte cererea formulată de reclamanții T. N. și R. M., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a constatat caracterul politic al măsurilor dispuse împotriva defunctului T. G. .
Cu decizia civilă nr. 1086/R/2013 Curtea de A. C. a admis în parte recursul pârâtului, a casat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, reținând pentru aceasta nelegala compunere a instanței, cu privire la faptul că procurorul nu a participat la judecată, deși această participare era obligatorie.
Astfel investit, asupra cauzei civile de față, tribunalul reține următoarele:
Reclamanții sunt copiii defunctului T. G., în prezent decedat. Actele depuse în cauză confirmă faptul că acesta a fost condamnat și a executat o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 209 pct. 3 Cod penal.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 "Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În speță, după cum s-a consemnat în considerentele sentinței penale nr. 761/11 septembrie 1951 a T. ui Militar C. tatăl reclamanților a fost considerat "dușman înverșunat"; al regimului comunist, reținându-se în sarcina sa faptul că a luat parte, a activat și a recrutat membri în organizația subversivă
"Ticus";.
Procesul-verbal aflat la fila 44 din dosar confirmă că la data de 16 noiembrie 1951 deținutul T. G. ă a fost încarcerat în Penitenciarul Gherla pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale (fila 48).
Eliberat la data de 19 octombrie 1955, tatălui reclamanților i se cere prin declarația consemnată de Unitatea 0979 Cavnic (unde cu siguranță dl T.
G. a executat muncă forțată în mină) să confirme că a luat la cunoștință faptul că nu are voie să divulge "… nimănui nici ce a văzut și auzit în legătură cu locurile de deplasare, pe unde a trecut și nici despre persoanele încarcerate. De asemenea, nu va comunica nimic scris și nici verbal rudelor sau altor persoane despre deținuții rămași în penitenciar și colonie";.
2
Aceste documente atestă prin ele însele, pe deplin,, caracterul politic al condamnării antecesorului reclamanților, sens în care, în baza normelor legale sus evocate, acțiunea de față va fi admisă în parte.
Cu privire la daunele morale solicitate, tribunalul constată faptul că la data de 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 1358 prin care s-a constat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - text pe care reclamanții și-au fundamentat cererea.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe este definitivă și obligatorie, în vreme ce conform alin. (3) din același articol dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca nefiind constituționale își încetează efectele juridice în 45 zile de la publicarea deciziei, dacă în acel interval de timp Guvernul sau Parlamentul nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile constituționale.
Având în vedere că dispozițiile legale pe care reclamanții și-au întemeiat cererea au fost declarate neconstituționale - cererea acestora privind plata daunelor morale a rămas fără temei legal și prin urmare acest capăt de cerere va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E
Admite în parte acțiunea reclamanților T. N. și R. M. , ambii cu domiciliul în comuna Halmășd, sat D., nr. 155, județul S., împotriva STATULUI ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și constată
caracterul de drept politic al condamnării suferite de antecesorul reclamanților, defunctul T. G. ă, dispusă prin sentința penală 761/11 septembrie 1951 de către T. Militar C. în dosar nr. 617/1951.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 6 decembrie 2013.
Președinte, | Grefier, | |
I. D. -D. | V. | C. -L. |
Red. IDD/_
Dact. CLV/_ /6 ex. Emis 4 comunicări/_
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3
← Sentința civilă nr. 828/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 563/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
---|