Decizia civilă nr. 242/2013. Actiune pauliana sau revocatorie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 242/R/2013 Ședința publică din data de 23 mai 2013
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: S. I., judecător JUDECĂTOR: B. I. S. JUDECĂTOR: N. C.
GREFIER: E. M. -M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursurile civile declarate de pârâții A. S. jr. și Ș. M. -T., împotriva sentinței civile nr. 4195/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect acțiune pauliană.
Dezbaterea recursurilor a avut loc în ședința publică din data de 10 mai 2013 în prezența pârâtului-recurent A. S. jr. și a avocatului Someșan I., în substituirea avocat Vlad Crina C. pentru reclamantul-intimat A. R. -I., concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de le acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și, când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 16 mai 2013, respectiv 23 mai 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 4195 din 10 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. R. I., în contradictoriu cu pârâții A. S. junior, A. L.
, și Ș. M. -T., și pe cale de consecință :
S-a dispus desființarea actului atacat prin acțiune pauliană numai în ceea ce îl privește pe reclamant, având ca efect inopozabilitatea față de acesta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 107/_ ce are ca obiect imobilul apartament situat în mun. B., str. C. nr. 39, sc. A, et. I, ap. 6, jud. B. - Năsăud, încheiat între cei 3 (trei) pârâți, în limita realizării creanței reclamantului.
au respins ca neîntemeiate cererile de anulare a mențiunilor privind dreptul de proprietate înscris asupra imobilului apartament menționat anterior pe numele pârâtei Ș. M. -T., de radiere a dreptului de uzufruct viager înscris pe numele pârâților A. S. junior și A. L., precum și de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv pe numele pârâtului A. S. junior, ca bun propriu, cu titlu de succesiune și partaj.
Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata în parte a cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 3.000 lei, reprezentând parte a taxei judiciare de timbru, timbrului judiciar și onorariului de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că acțiunea pauliană (revocatorie) se poate intenta în următoarele condiții :
actul atacat să fi creat un prejudiciu creditorului în sensul că prin încheierea sa debitorul își cauzează sau își mărește starea de insolvabilitatea
În speță, instanța reține că prin înstrăinarea apartamentului din mun. B., debitorul pârât A. S. își cauzează starea de insolvabilitate, întrucât valoarea celorlalte bunuri aflate în proprietatea sa din localitatea Domnești, susceptibile a fi executate silit, nu acoperă creanțele tuturor creditorilor săi (nred. fiind evident că la aprecierea stării de solvabilitate se au în vedere toate bunurile ce formează activul patrimonial, dar și toate creanțele ce formează pasivul patrimonial). Faptul că debitorul obține și venituri din pensie nu poate fi opus unui creditor ca un argument al solvabilității debitorului, întrucât niciun creditor nu poate fi obligat a-și satisface creanța sa fracționat, sub forma unei rente lunare, acest venit neputând fi luat în considerare la aprecierea solvabilității debitorului, atâta vreme cât debitorul are în patrimoniul său bunuri ce pot fi executate silit, fiind inechitabil ca debitorul să dispună cum dorește de bunurile sale, iar creditorii săi să încaseze pe parcursul mai multor ani creanțele lor.
frauda debitorului
Sub acest aspect, instanța a apreciat că pârâtul debitor a acționat în frauda intereselor creditorilor săi, fie și pentru simplul fapt că actul de vânzare al apartamentului a fost încheiat la scurt timp după ce a aflat că o hotărâre judecătorească irevocabilă și executori îl obligă a plăti sume de bani considerabile către reclamant și către numitul Dascăl L. D. .
creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă anterioară actului
atacat
Creanța reclamantului creditor s-a născut prin pronunțarea hotărârii
judecătorești prin care, în mod irevocabil, s-a stabilit că pârâtul debitor datorează cu titlul de sultă și cheltuieli de judecată mai multe sume de bani către reclamant. Hotărârea judecătorească a fost pronunțată la data de_, fiind redactată și comunicată în ianuarie 2010, astfel că este cert faptul că anterior încheierii actului atacat, reclamantul avea o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind deci îndeplinită și această condiție legală.
complicitatea la fraudă a terțului cu care s-a încheiat actul
Din declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 115, 116, 141-142), instanța reține faptul că pârâta Ș. M. este mama copiilor numitului A. R., fiul pârâtului debitor, fiind cunoscută în comunitate ca soția acestuia din urmă. De altfel, aceleași declarații de martori relevă faptul că atunci când se aflau în țară A. R. și Ș. M. locuiau împreună cu pârâtul debitor și soția sa, iar fetițele lui A. R. și ale pârâtei locuiesc în țară tot timpul cu bunicii, respectiv, pârâtul debitor și soția sa. Prin urmare, între A. S. junior și Ș. M. există relații strânse, aceasta din urmă având interesul de a evita executarea silită a imobilului vândut, câtă vreme fetițele sale locuiesc în acel imobil. În acest context, ținând cont de valoarea unui imobil similar, de prețul tranzacției, dar și de natura raporturilor dintre părți, instanța deduce pe cale de prezumție simplă faptul că actul atacat a fost încheiat în frauda
intereselor creditorului lui A. S. junior, fiind greu de crezut că pârâta Ș. M. nu avea cunoștință de datoriile pe cale le avea bunicul fetițelor sale.
Fiind îndeplinite condițiile acțiunii pauliene (revocatorii), instanța a admis primul capăt de cerere, însă efectele admiterii acesteia sunt relative, producând efecte doar între reclamantul creditor și pârâtul debitor, ea neputând profita celuilalt creditor sau dăuna altor persoane. De altfel, acțiunea pauliană este cunoscută în doctrină și practica judiciară ca fiind acțiunea în inopozabilitatea actului încheiat. Altfel spus, contractul rămâne valabil încheiat, însă nu va produce efecte față de reclamantul creditor, producând însă efectele sale specifice față de ceilalți terți, inclusiv față de creditorul ce nu a intentat acțiunea pauliană.
Tocmai pentru relativitatea efectelor acțiunii pauliene, aspecte surprinse anterior, instanța a apreciat ca neîntemeiată cererea de anulare a mențiunilor din cartea funciară, întrucât aceste mențiuni sunt opozabile tuturor categoriilor de terți, însă așa cum am arătat, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 107/_ ce are ca obiect imobilul apartament situat în mun. B., str. C. nr. 39, sc. A, et. I, ap. 6, jud. B. -Năsăud, rămâne valabil încheiat, însă el nu poate fi opus reclamantului creditor. Cu alte cuvinte, pentru A. R. I. bunul nu a ieșit din patrimoniul lui A. S. junior, el putând continua executarea silită a apartamentului în cauză până la realizarea creanței sale, însă pentru orice altă persoană în afară de reclamant, proprietar al imobilului este Ș. M. -T., astfel că mențiunile din CF sunt corecte și în concordanță cu situația juridică a imobilului.
De altfel, celălalt creditor nu mai poate solicita executarea silită a apartamentului în litigiu, întrucât a ieșit din patrimoniul pârâtului debitor, iar el nu a intentat acțiune pauliană, nefiind parte în prezenta cauză. Din aceleași considerente, instanța a respins și cererea de înscriere a bunului pe numele pârâtului debitor, creditorul reclamant putând solicita cel mult înscrierea sarcinii ce apasă acum asupra bunului, respectiv aceea de a garanta satisfacerea creanței sale, întrucât pentru el bunul se află tot în patrimoniul pârâtului debitor, temeiul fiind hotărârea judecătoreasă pronunțată în cauză.
În temeiul art. 276 C.proc.civ., având în vedere admiterea în parte a acțiunii, instanța a obligat pârâții, în solidar, la plata în parte a cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 3.000 lei, reprezentând parte a taxei judiciare de timbru, timbrului judiciar și onorariului de avocat.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal pârâta Ș. M.
T. , solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamant.
În motivarea recursului s-a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, evocându-se în esență următoarele argumente:
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 975 Cod civ privind existența stării de insolvabilitate precum si a conivenței frauduloase dintre debitor si terțul achizitor.
Deși recurenta a depus la dosar înscrisuri care dovedesc ca in patrimoniul debitorului există atât imobile terenuri si construcții situate în intravilanul si extravilanul localității Domnești, precum și în extravilanul localității B. cât și bunuri mobile, respectiv un autoturism si venituri realizate din pensii, instanța în mod aleatoriu si fără a avea la dosar o evaluare conforma a acestor bunuri a apreciat insolvabilitatea debitorului.
Acțiunea pauliană este o acțiune subsidiara, admisibilitatea acesteia fiind posibila doar după constatarea insolvabilității debitorului. Proba insolvabilității debitorului se face prin urmărirea si executarea bunurilor debitorului. Existența unei creanțe certe lichide și exigibile nu este suficientă pentru revocarea unui act de înstrăinare cu titlu oneros, necesara fiind crearea stării de insolvabilitate. Iar instanța de fond ar fi trebuit sa sesizeze lipsa diligentelor creditorului de a face această dovada si sa observe faptul ca in realitate creditorul nu a urmărit executarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului.
Titlul executoriu invocat pe care s-a întemeiat acțiunea nu este suficient iar simplul fapt al înregistrării unei cereri de executare silita nu echivalează cu existenta unei stări de insolvabilitate a debitorului.
Din lecturarea dosarului execuțional, comunicat in copie certificata, rezultă că în realitate nu s-a făcut nici un demers efectiv pentru executarea debitorului A. S. care să constea în încercarea de valorificare a celorlalte bunuri imobile si mobile aflate in patrimoniul debitorului. Deși debitorul are venituri din pensie, aspect ușor de identificat de executorul judecătoresc nu s-a solicitat niciodată înființarea unei popriri pe veniturile realizate. În plus, cu toate ca a fost stabilita vânzarea la licitație a imobilului casa de locuit, proprietatea debitorului, situat in Domnești, cu trei zile înainte de termenul stabilit, respectiv la data de_, mandatara creditorului a depus o cerere de suspendare a executării silite imobiliare care face obiectul dosarului 89/2011. Prin urmare, vânzarea la licitație nu s-a mai organizat, la cererea creditorului, deși conform procesului verbal întocmit la data de_ si aflat la fila 103 din dosarul execuțional, de licitație au fost interesate mai multe persoane, dintre care o parte nu au mai depus cauțiunea aferentă participării la licitație deoarece au aflat ca executarea este suspendată. Astfel, procesul verbal menționat confirma un început de executare, suspendata la cererea creditorului, insa existenta celorlalte bunuri imobile terenuri situate in intravilanul si extravilanul localității Domnești, precum si in extravilanul localității B. asupra cărora nu s-a făcut nici un demers privind executarea silita infirmă pretinsa stare de insolvabilitate a debitorului.
Deși apreciază că valorificarea restului bunurilor aflate in patrimonial debitorului nu este suficienta pentru a îndestula ambii creditori ai paratului A. S. instanța face această apreciere in mod absolut subiectiv, fără ca la dosar să se regăsească o evaluare de specialitate a bunurilor debitorului.
Conform actelor depuse la dosarul cauzei, pârâtul A. S. mai deține în patrimoniu si alte imobile, proprietate personala si realizează venituri lunare din pensie, din aceasta putându-se efectua rețineri periodice. In ceea ce privește bunurile imobile, conform actelor depuse la dosar, paratul are in proprietate o casa de locuit in localitatea Domnești, nr. 39, jud. B. -Năsăud, compusa din doua camere, bucătărie, terasa, pivnița, magazie, șopron, sura, curte si gradina, cu teren aferent in suprafața de 1000 mp, înscrisa in CF 1108 a localității Domnești, precum si alte 3 suprafețe de teren din care doua situate in intravilanul acestei localități iar cealaltă suprafața in extravilan, suprafețe pentru care deține titlu de proprietate. Terenurile deținute de parat au o suprafața de 1 ha 8300 mp si sunt dobândite prin act autentic, respectiv contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 397/19 februarie 2004 de BNP M. S. . În afară de aceste imobile, paratul A. mai are in proprietate si o suprafața de 3200 mp teren, dobândita tot prin act autentic de vânzare-cumpărare, situată in extravilanul localității B. . In ceea ce privește bunurile mobile de o
valoare mai importanta, paratul are in proprietate un autoturism marca Daewoo Matiz, achiziționat in urma cu doi ani.
Sub aspectul intenției de fraudă și a conivenței frauduloase, instanța a recurs la prezumții apreciind că acesta reiese din împrejurarea că imobilul a fost vândut concubinei fiului debitorului A., ca prețul de vânzare a fost unul mic si parata Ș. are un interes in respingerea acțiunii datorita faptului ca fiicele sale locuiesc in apartamentul in litigiu.
În privința interesului pârâtei Ș. în respingerea acțiunii, s-a învederat că acesta este unul evident și deriva în primul rând din calitatea acesteia de proprietar, insa apreciem ca nu poate constitui un argument in susținerea relei credințe a acesteia si a existentei unei înțelegeri frauduloase.
Pentru admisibilitatea acțiunii pauliene este necesar ca debitorul sa fi avut cunoștința de rezultatul păgubitor al gestului sau, debitorul trebuind sa acționeze în scopul producerii unui astfel de rezultat. Or, prezenta unor bunuri urmăribile care au o valoare acceptabila, respectiv mai mare decât dreptul de creanța, dovedește faptul ca înstrăinarea apartamentului din litigiu nu a fost de natura să producă o stare de insolvabilitate a debitorului iar acțiunea pârâtului, de vânzare a apartamentului nu a fost efectuata in scopul ca acesta sa se sustragă de la plata creanței datorată reclamantului.
Pe de alta parte, faptul ca pârâta Ș. este concubina fiului pârâților A., aspect pe care, de altfel, reclamanta 1-a recunoscut încă de la introducerea acțiunii nu constituie, în sine, dovada complicității frauduloase, dintre debitor și terți, în măsura în care nu se coroborează cu alte probe sau prezumții din care să se tragă concluzia fraudei. Și aceasta deoarece, frauda nu rezultă numai din fapte și circumstanțe determinate, ci din tot ce, în genere, constituie un prejudiciu cauzat creditorului, cu intenția manifestată, în acest sens, prejudiciu care, în cauză, nu a fost dovedit.
In ceea ce privește susținerile ca prețul de vânzare al imobilului a fost mai mic decât prețul la care a fost evaluat imobilul in litigiul purtat intre reclamant si parații
acest aspect este real insa nu prezintă relevanta in cauza si nici nu este de natura a conduce la ideea unei complicități frauduloase intre vânzători si cumpărătoare. Explicația este una mult mai simpla. În litigiul purtat intre părți, imobilul a fost evaluat in perioada anilor 2007- 2008, perioada in care este de notorietate faptul că valoarea proprietăților era mult mai mare decât la nivelul anului 2010 când, datorita crizei economice, valoarea imobilelor a scăzut simțitor. Pe de alta parte, valoarea de piață este guvernata de o lege obiectiva, respectiv legea cererii si a ofertei. In condițiile in care cererea este cu mult mai mica decât oferta, așa cum s-a întâmplat in perioada 2009-2011 valoarea de piața a unui bun poate fi chiar mai mica decât valoarea de investiție, respectiv valoarea necesara pentru a realiza bunul in cauza.
Valoarea la care se raportează instanța, stabilită in anul 2007, in dosarul_ s-a ridicat la suma de 1. Ron (adică 35.000 Euro la cursul actual). Prin urmare faptul ca reclamantul a produs 4 adrese prin care se arata ca prețul estimat pentru un apartament ca cel in cauza, la nivelul anului 2010 se încadrează intre 35.000 si 45.000 duce la concluzia ca practic intre anii 2007-2011 preturile pentru imobile au rămas neschimbate sau chiar au crescut in B., concluzie care nu poate fi acceptata fiind de notorietate ca preturile imobilelor au scăzut chiar cu pana la 50% in acesta perioada. Prin urmare nici aceste aspecte nu pot fi susținute ca un argument in
validarea prezumției relei-credințe a paratei Ș., cu atât mai mult cu cat nici in privința acestui imobil nu exista la dosar o evaluare de specialitate care sa susțină concluzia instanței.
In altă ordine de idei, afirmația ca prețul de vânzare al apartamentului situat in str. C., nr. 39, achiziționat de pârâta Ș. M. este inferior celui al pieței nu poate justifica, fără dovada riscului insolvabilității debitorului, admiterea acțiunii pauliene.
In ceea ce privește reaua credință a pârâtei Ș. M. la achiziționarea imobilului, s-a susținut că in mod greșit a apreciat instanța îndeplinirea acestei condiții. Pârâta a fost plecată pentru o perioadă destul de îndelungată din tară, locuind in Irlanda, aspect confirmat de martorul audiat in dosar, astfel că nu avea date concrete cu privire la litigiul purtat intre creditor si debitor, natura acestui litigiu, obiectul lui si creanța stabilită în favoarea reclamantului. De altfel, in ceea ce privește acest apartament parata știa ca fusese dobândit de soții A. de la părinții pârâtului, prin vânzare, aspect care de altfel apare menționat si in actul autentic de înstrăinare. Pe de alta parte in cartea funciara aferentă imobilului nu fusese notata, la data înstrăinării acțiunea purtată între reclamant si pârât si nici vreo sarcina care sa greveze imobilul, înscrisa in favoarea reclamantului sau a altor persoane.
Din analiza acestor aspecte prezumția care reiese este a bunei-credințe a pârâtei. Dobânditoarea nu a cunoscut aspectele concrete privitoare la litigiul purtat intre părți, aceasta nu a putut avea reprezentarea presupusei finalități urmărite de debitor, respectiv crearea unei stări de insolvabilitate si neavând cunoștința despre creanța reclamantului si valoarea creanței nu putea sa intenționeze prejudicierea acestuia. Singurul aspect care poate fi reținut împotriva pârâtei este ca, intr-adevăr este concubina fiului paratului A., aspect recunoscut de acesta prin întâmpinare, dar care nu poate susține singura prezumția reținută de instanța privitoare la reaua credință a acesteia.
Recursul a fost legal timbrat, potrivit chitanței (f.67) și timbrelor judiciare anulate la dosar.
Recurs a declarat în cauză și pârâtul A. S. junior, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a susținut că actul atacat nu a creat nici un prejudiciu reclamantului, deoarece pârâtul nu și-a cauzat o stare de insolvabilitate. Din contră, prin investițiile făcute în perioada 2011-2012 valoarea casei din Domnești a crescut considerabil.
Recurentul a susținut că nu a fraudat interesele creditorilor, atâta timp cât a cumpărat terenuri intravilane, înscrise în cartea funciară. Reclamantul avea interesul să noteze în cf existența litigiului din dosarul nr._, iar în această situație apartamentul nu mai putea fi vândut.
S-a arătat că este real că reclamantul creditor avea o creanță certă, dar atâta timp cât lui îi trebuie casa din Domnești, care are o valoare mai mare decât datoria, pârâtul recurent a vândut apartamentul.
Recurentul a subliniat că pârâta Ș. M. T. nu este complice la fraudarea interesului creditorului, nu avea cunoștință de datoriile pe care tatăl concubinului său le avea, fiind plecată în străinătate.
Reclamantul intimat A. R. I., legal citat, a depus la dosar întâmpinare (f.17) prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării s-au invocat în esență următoarele:
Atât in cursul procesului din care izvorăște creanța reclamantului, cât și in faza executării silite, A. S. a folosit toate mijloacele legale si mai ales ilegale, pentru a evita plata sumelor datorate (contestație in anulare, revizuire, cerere de strămutare, etc. f.l 1-16), cu toate că, in repetate rânduri, a declarat verbal in fata instanței, dar si la interogator (f.70) că dorește să achite sumele datorate și că are banii necesari.
De altfel, in motivele de recurs susține din nou că a vrut, de mai multe ori, să dea banii executorului, dar acesta a refuzat categoric să-i primească, susținere contrazisa de toate actele si lucrările dosarului de fond, ca și a dosarului execuțional (a se vedea de ex. procesul verbal din_ —f. 129, în care apare clar exprimata poziția recurentului A. S. junior de refuz a plații).
În cadrul procedurii executării silite s-a constatat că imobilul urmărit, situat in
, str. C., singurul intabulat in cartea funciară la data respectiva, deci urmăribil, a fost înstrăinat. Verificând la Cartea funciara, intimatul a constatat că la data de 9 februarie 2010, pârâții A. S. si L. au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 107/2010(f.21-22), prin care au vândut paratei Ș. M. T. imobilul apartament situat in B., str. C., nr. 39, sc. A, ap. 6, contra prețului de 18.780 euro (extras c.f. f. 17-20 si 23).
Având in vedere rapiditatea cu care a fost încheiat contractul (la o luna si jumătate de la data pronunțării deciziei, înainte ca dosarul cauzei sa ajungă la prima instanța), întrucât s-a formulat si trebuia soluționata contestația in anulare formulata de A. S. in dos.nr._, prin decizia nr.456/R/_ a Curții de Apel C. ; prețul neserios, al vânzării (mai puțin de jumătate din prețul la care a fost evaluat imobilul - 154.000 lei, mult sub prețul pieței - jumătate din prețul real de vânzare a unui astfel de apartament, conform actelor f. 148-176 si declarațiilor martorilor f. 115-116), faptul că vânzătorii au continuat să locuiască în apartamentul vândut, cu toate că nu si-au rezervat dreptul de uzufruct viager, iar in contract se menționează că apartamentul a fost predat in posesia si folosința cumpărătoarei, (interogator f.71 răspuns nr.5), cumpărătoarea nu și-a schimbat nici domiciliul la noua adresa, figurând si in prezenta cauza tot pe str. N., cumpărătoarea este concubina singurului fiu al paraților A., iar cei doi copii ai acestora sunt in grija bunicilor paterni; faptul ca imobilul care a făcut obiectul acestei vânzări era singurul bun de valoare al paraților, intabulat in c.f.,. singurul bun care putea fi supus executării silite pentru satisfacerea creanței ( imobilul din Domnești era înscris in c.f. 1108 Domnești pe numele părinților săi decedați, deci nu era înscris pe numele sau in c.f., operațiunea fiind solicitata si efectuata ulterior, pe cheltuiala noastră), respectiv Ș. M. T. erau conștienți ca prin înstrăinarea (fictivă)a imobilului înscris in c.f. nr. 50284-C1-U5 B.
, își creează starea de insolvabilitate si provoacă un prejudiciu intimatului in calitate de creditor al acestora, deoarece ei nu dețineau in proprietate alte bunuri de valoare.
În ceea ce o privește pe pârâta Ș. M. T., cumpărătoarea, aceasta este, așa cum s-a arătat deja, concubina fiului paraților A., cu care conviețuiește de mai mulți ani, având si copii rezultați din aceasta relație. Procesul de succesiune și partaj a început in anul 2006, fiind înregistrat sub dosar nr._ la Judecătoria Bistrița si s-a finalizat in 22 decembrie 2009 la Curtea de Apel C. . Au urmat apoi of serie de
cereri formulate de A. S. junior: contestație in anulare respinsa in dosarul _
, alta respinsa in dosarul nr._, revizuire respinsa in dosarul nr._, toate ale Curții de Apel C., strămutare respinsa in dosarul nr._ al I. București.
În consecința, față de toate elementele de fapt si de drept mai sus expuse, nu se poate deduce decât faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, aceasta avea cunoștință despre litigiu, despre creanța intimatului și despre faptul că, prin vânzarea imobilului din B., str. C., nr. 39, sc. A, ap. 6 debitorii - vânzători urmăresc sa evite plata creanței. Prin urmare, consimțind la încheierea contractului de vânzare-cumpărare fictiv, nul, acesta este complice la frauda realizata de paratul A. S. junior.
În aprecierea intimatului în cauză sunt îndeplinite cerințele art.975 c. civ.
In primul rând, acțiunea pauliana nu este un act de executare, ci o revocare a unui act prin care se fraudează dreptul de gaj general al creditorilor chirografari si ea se intentează împotriva unui terț care a profitat de acel act. Prin motivele de recurs ale pârâtei Ș. M. se susține ca acțiunea pauliana ar avea un caracter subsidiar, fiind admisibila doar după stabilirea stării de insolvabilitate a debitorului, prin urmărirea altor bunuri, fără a se indica nici textul legal si nici literatura sau practica judiciară în acest sens, pentru ca nu există.
Nu se contestă și este evident că există o creanță certă, lichidă si exigibilă conform disp.art.379 cod pr.civ., rezultând din cele doua hotărâri judecătorești.
A 2-a condiție se refera la insolvabilitatea debitorului (s-a creat ori sa mărit starea de insolvabilitate a debitorului, prin reducerea activului patrimonial) si prejudiciul adus creditorului, condiție de asemenea, realizată. Obiectul dosarului execuțional nr.89/ex./2010 depășește cu mult suma de 100.000 lei, daca avem in vedere sultele, cheltuielile de judecata si cheltuielile de executare silita. Deși, prin înstrăinarea fictivă apartamentului., patrimoniul debitorului s-a diminuat, iar dreptul de gaj general a fost grav afectat, fapt suficient pentru admiterea acțiunii.
Se susține de către recurenți că există alte bunuri urmăribile, fără a aduce nici-o dovada in acest sens. Mai mult, A. S. a susținut că are banii și dorește să achite sumele datorate, dar nu a făcut-o, de unde concluzia că de fapt nu are si mai ales nu vrea sa plătească. Terenurile invocate nu pot fi urmărite, nefiind intabulate pe debitor
- art.489 al.l, art.497, 518 al.2 cod pr.civ. (înscrierea lor in registrul agricol si plata impozitului —f. 133 s-a făcut in cadrul raporturilor de drept fiscal). Executarea silită se face prin vânzare la licitație, iar eventualul cumpărător trebuie să fie convins cine este proprietar si că se poată intabula pe imobilele cumpărate. Invocarea pensiei sale nu poate fi luata in seama, ar însemna ca executarea să dureze probabil vreo 30 de ani.
Singurele bunuri urmăribile sunt cel din B. si cel din Domnești (intabulat ulterior pe A. S., la cererea si pe cheltuiala intimatului), iar debitul provine tocmai de la aceste doua imobile. Valoarea construcțiilor si terenului din Domnești conform sentinței este de 33.153 lei (29814 + 3339), iar cea din dosarul execuțional este de 31787 lei (f. 110 si expertiza). În mod normal se vinde sub acest preț, deci oricum nu se acoperă nici măcar suma datorata noua. În realitate, trebuie avut in vedere întreg obiectul executării silite (art.373/4 cod pr.civ.), pentru ca orice suma încasata se distribuie intre creditori (art.382, art.563 cod pr.civ.). Valoarea apartamentului din B., conform deciziei a fost reținuta la 154.000 lei, deci este bunul cel mai valoros, care poate fi valorificat. Cum nu face parte dintre bunurile
exceptate de la executare, iar interesul creditorilor este de a-si incasa creanța intr-un termen cat mai scurt (după ce procesul a durat circa 6 ani), solicitarea reclamantului este justificata și din acest punct de vedere, gajul general privind toate bunurile, nu doar unul sau altul ales de debitor. Alegerea aparține creditorului, nu se poate impune ce si cum să urmărească.
Nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți este determinata, pe lângă motivele mai sus invocate si de aceea ca A. S. devine, in baza deciziei CA C. singurul proprietar al imobilului. A. L. a fost parte in proces, astfel ca avea cunoștința de aceasta împrejurare. Pe de alta parte, este evidenta si coniventa dintre parați, respectiv participarea la frauda si a paratei Ș.
M. T. (știa de litigiu, vânzarea nu a fost efectiva, ci fictiva, din moment ce fam.
A. locuiește in același apt., iar prețul stabilit este derizoriu, neserios).
Prin rezoluția președintelui de complet s-a stabilit în sarcina recurentului A.
S. junior obligația achitării unei taxe judiciare de timbru de 1338 lei și a aplicării unui timbru judiciar de 5 lei, și prin citația comunicată la data de_ (f.13) i s-a a pus în vedere necesitatea achitării acesteia, inclusiv sancțiunea aferentă. Pârâtul recurent a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 14 ianuarie 2013, rămasă irevocabilă. După soluționarea cererii de ajutor public judiciar, pârâtul recurent a declarat expres că nu înțelege să timbreze recursul .
Obligația achitării taxei judiciare de timbru este una cu caracter anticipat, conform art. 20 alin.1 din Legea 146/1997, modificată, iar pârâtul recurent nu a înțeles să și-o îndeplinească, astfel că în speță devin incidente prevederile art. 20 alin.3 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Drept consecință, tribunalul în baza dispoziției evocate va anula recursul declarat de pârâtul A. S. junior ca netimbrat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de pârâta Ș. M. T., tribunalul constată că recursul declarat în cauză este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prima instanță a enumerat în mod corect condițiile de admisibilitate a acțiunii pauliene, așa cum aceasta este reglementată de prevederile art. 975 din Codul civil aplicabil în cauză.
Aceste cerințe trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un creditor chirografar, în temeiul dreptului său de gaj general instituit de art. 1718 din Codul civil să poată obține desființarea unui contract cu titlu oneros încheiat de către debitor în frauda intereselor sale.
Întemeiat s-a susținut în motivele recursului declarat de pârâtă faptul că reclamantul, deși are în mod incontestabil o creanță certă, lichidă și exigibilă, nu a demonstrat în speță că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 107/2010, pretins fraudulos, debitorul și-a creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate.
În realitate această condiție, coroborată cu necesitatea asigurării securității raporturilor juridice civile, determină caracterul subsidiar al acțiunii revocatorii, respectiv admiterea acesteia doar în situația în care din cauza actului de înstrăinare debitorul și-a creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate, conducând astfel la imposibilitatea realizării creanței creditorului.
În cauză, reclamantul nu a dovedit în afara oricărui dubiu că prin actul de înstrăinare atacat pârâtul debitor A. S. și-a creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate.
Patrimoniul debitorului este în prezent compus atât din activ cât și din pasiv. Dacă mărimea pasivului este determinată sau determinabilă în cauză, pe baza creanțelor urmărite în dosarul execuțional nr. 89/ex/2010, activul patrimonial nu a fost evaluat, pentru a se demonstra că ar fi mai mic decât datoriile.
Așa cum s-a probat în dosarul de față, în mod cert pârâtul mai are în patrimoniul său venituri realizate din dreptul său la pensie (f.34 dosar recurs), un autoturism (f.138 dosar fond), dreptul de proprietate indiviz în cotă de cel puțin ¼ asupra terenurilor cuprinse în TP nr. 90492/2005 în suprafață totală de 4 ha 6600 mp, situate pe raza localității Domnești, dreptul de proprietate devălmaș asupra imobilului casă și teren de 1000 mp situat în Domnești, înscris în cf nr.1108 Domnești nr. top 193/2/b/2, dreptul de proprietate exclusiv asupra terenului de 1880 mp, înscris în cf nr.25410 Mărișelu nr. top 193/2/B/1 (f.74 dosar recurs).
Nu s-au reținut în această categorie bunurile ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 397/2004, ce are valoarea doar a unui antecontract atâta timp cât în cuprinsul său se stipulează că doar înscrierea în cartea funciară conferă convenției un caracter translativ de drepturi, urmând ca părțile să efectueze demersurile în acest sens ( lucru care nu s-a întâmplat - f. 75 verso dosar recurs), nici terenurile ce urmează a fi reconstituite potrivit Hotărârii Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. -Năsăud nr. 347/2008(f.77 dosar recurs), care din punct de vedere juridic nu se regăsesc încă în patrimoniul urmăribil al pârâtului, fiind bunuri viitoare.
Starea de insolvabilitate se traduce în imposibilitatea obiectivă a debitorului de a-și obține realizarea creanței, din cauza inexistenței activului patrimonial sau a faptului că acest activ este mai mic decât pasivul.
Faptul că unele bunuri din patrimoniul pârâtului se află în stare de indiviziune sau devălmășie nu poate duce la concluzia insolvabilității sale, creditorul având la îndemână demersurile de partajare a acestora, sau posibilitatea de a urmări cota parte a debitorului, potrivit art. 493 alin.2 din Codul de procedură civilă. De asemenea, dificultățile legate de înscrierea în cartea funciară a bunurilor supuse executării nu pot fi invocate ca motiv al revocării contractului de vânzare-cumpărare, atâta timp cât starea de coproprietate a fost dovedită în cauză, titlul de proprietate eliberat în temeiul Legii 18/1991 atestând existența în patrimoniul pârâtului a dreptului de proprietate, chiar fără înscriere în cartea funciară.
Este real că în principiu creditorul poate urmări orice bun al debitorului, așa cum s-a susținut în întâmpinare, însă cu condiția ca bunul asupra căruia optează să se regăsească în patrimoniul acestuia la data executării. Spre deosebire de creditorul ipotecar sau cel care beneficiază de altă garanție pentru executarea creanței sale, creditorul chirografar se poate îndestula doar din bunurile ce se găsesc în proprietatea debitorului, iar reîntregirea patrimoniului acestuia se poate efectua doar în condițiile expres prevăzute de lege.
În mod greșit prima instanță a prezumat că activul patrimonial al debitorului A.
S. junior mai mic decât datoriile acestuia, fără a avea la îndemână nici un element probator de natură obiectivă, care se permită evaluarea acestui activ. Starea de
insolvabilitate trebuie dovedită, desființarea unui act oneros, translativ de proprietate nefiind permisă exclusiv în temeiul unor prezumții.
Era obligația creditorului să propună și să administreze probe pentru a demonstra că bunurile de care se prevalează pârâtul nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea datoriilor sale, lucru care nu s-a făcut în speță .
În schimb, argumentele recurentei referitoare la inexistența complicității sale la fraudă, sunt nefondate. Atât piesele dosarului de fond, cât și actele de executare întocmite după pronunțarea hotărârii atacate dovedesc cu prisosință existența unei conivențe între cei doi pârâți atât anterior prezentei cauze, cât și pe parcursul soluționării acesteia, în ideea obstrucționării executării silite a sentinței civile nr. 669/2009 a Judecătoriei B. și a deciziei civile nr. 2941/2009 a Curții de Apel C. . Astfel, pe lângă faptul că aceasta a cunoscut situația patrimonială a debitorului, așa cum a reținut și prima instanță, pârâta recurentă în calitate de administrator al SC Choccocaffe&Family SRL B., a participat la licitația imobilului din Domnești nr. adm. 39, înscris în cf nr. 1108 nr. top 193/2/b/2, adjudecându-l la prețul de 40.000 lei, însă nu mai achitat diferența de preț, motiv pentru care executarea asupra acestui imobil nu s-a mai putut realiza. Mai mult decât atât, în intervalul scurs dintre data adjudecării și termenul la care trebuia achitată diferența de preț, debitorul și soția acestuia au înscris în cartea funciară enunțată, pe baza unei declarații autentice, stare de devălmășie asupra bunului supus executării silite, așa cum s-a reținut de către executor în procesul verbal întocmit la data de 7 mai 2013 (f.121).
Nefiind îndeplinite în cauză condițiile cumulative, necesare revocării contractului autentificat cu încheierea nr. 107/2010, având ca obiect apartamentul situat în mun. B. str. C. nr. 39 sc. A ap. 6 jud. B. -Năsăud, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, motiv pentru care urmează să admită recursul, să modifice hotărârea și să respingă acțiunea în întregime.
În temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă, tribunalul va obliga reclamantul intimat să plătească pârâtei recurente suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial și suma de 2343 lei, cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă de timbru și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul A. S. junior, domiciliat în B. str. C. nr. 39 sc. A ap. 6 jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 4195/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița.
Admite recursul declarat de pârâta Ș. M. T. , domiciliată în B. str.
N. nr.3 sc. A ap.9 jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 4195 din 10 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița, modifică în tot hotărârea în sensul că Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul A. R.
I., cu domiciliul în B., str. Calea Moldovei bl. 16 sc. B ap. 50 jud. B. - Năsăud, în contradictoriu cu pârâții A. S. junior, A. L., ambii domiciliați în B. str. C. nr. 39 sc. A ap. 6 jud. B. -Năsăud, și Ș. M. T.
.
Obligă reclamantul intimat să plătească pârâtei recurente Ș. M. T. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fondul cauzei, și suma de 2343 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREIFER, | ||||
S. | I. B. | I. S. | N. C. | E. | M. M. |
Red./Tehnored. S.I. 2 ex. _
Jud.fond: O. C.V.
| ← Încheierea civilă nr. 351/2013. Actiune pauliana sau revocatorie | Decizia civilă nr. 872/2013. Actiune pauliana sau revocatorie → |
|---|
