Decizia civilă nr. 626/2013. Actiune oblica
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr. 626/R
Ședința publică din 18 D. 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.
J. ecător A. S. -T.
J. ecător D. W.
G. ier A. Sas
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurenta A. I., cu dom. în V. de S. str. R. nr. 1, sc. A ap. 4, precum și a recursului formulat de recurenții N. G. M. și N. I. D. ambii domiciliați în localitatea V. de S. str. Republici nr. 1/5, împotriva sentinței civile nr. 2380/_ pronunțată de J. ecătoria V. de S. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune pauliană.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, apoi pentru data de azi, când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2380/_ pronunțată de J. ecătoria V. de S. în dosarul nr._ * s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamanta Ț.
A., în contradictoriu cu pârâții A. I., N. G. -M. și N. I. D. și
P. O. V. de S. și în consecință s-a dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2245/_, la Biroul Notarului Public Urda M. din Dragomirești având ca obiect apartamentul din V. de S., strada R. nr. 1, bl.1, sc. A, nr. 4, în suprafață de 28,49 mp și bunuri mobile, s-a dispus rectificarea înscrierii dreptului de proprietate pe numele pârâților N.
G. M. și N. I. D. în c.f. 8870/4 individuală, V. de S., nr. top 185/2/2/ conform încheierii 7176/2007 c.f. și restabilirea situației de carte funciară anterioară. S-a respins ca fără obiect petitul acțiunii inițiale având ca obiect înscrierea în evidențele de carte funciară a dreptului de proprietate
asupra apartamentului pe numele pârâtei A. I. și a fost obligată pârâta A.
I. să plătească reclamantei suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța acestă sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de S. în data de_ sub nr._
, astfel cum a fost precizată și completată reclamanta Ț. A., în contradictoriu cu pârâții A. I., P. orașului V. de S., N. G. M. și N. I., a solicitat instanței să dispună revocarea contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.2245/0_ și restabilirea situației de C.f. anterioară vânzării a imobilului apartament situat în V. de S., str.R. bl.1, sc.A, ap.4, jud.M. identificat în C.f. 8870/4 IND V. de S., nr.cad.185/2/2.
În fapt, reclamanta învederează faptul că, pârâta A. I., în urma contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2245/0_, a vândut pârâților N. G. M. și N. I. nuda proprietate asupra imobilului apartament din V. de S., str.R. bl.1, sc.A, ap.4, jud.M. identificat în
C.f. 8870/4 IND V. de S., nr.cad.185/2/2, în suprafață de 28,49 mp, păstrându-și dreptul de uzufruct asupra acestuia.Prin același contract, a mai înstrăinat și o serie de bunuri mobile din apartament, respectiv combina frigorifică, mobilă, cazan, set canapea și fotolii.
Vânzarea acestor bunuri a fost făcută în dauna intereselor reclamantei, care are calitatea de creditoare a pârâtei A. I., pentru suma de 46.266,65 lei, urmare a purtării unor procese cu aceasta, debitoarea urmărind să-și provoace starea de insolvabilitate, intenție pe care și-a exprimat-o public în mai multe rânduri.
În drept, s-au invocă dispozițiile art.975 C.civ.vechi, 274 C.pr.civ.
Pârâta A. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, raportat la solicitarea inițială a reclamantei ce privea înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei în evidențele de C.f.Cu această ocazie, a învederat faptul că a înstrăinat imobilul apartament pârâților N. G. M. și N. I. .
Pârâții N. G. M. și N. I., legal citați în cauză, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, arătând că sunt cumpărători de bună-credință, imobilul apartament fiind înstrăinat de către pârâtă pe motiv că nu mai are bani pentru a purta procesele cu reclamanta.La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pârâții susțin că nu au avut cunoștință că vânzătoarea are datorii, aceasta neavând "interdicție juridică de vânzare a apartamentului și bunurilor existente în imobil.";
Prin sentința civilă 2484/_, acțiunea a fost admisă.
Prin Decizia civilă 688/R/_ a T. ui M. hotărârea a fost casată iar cauza a fost trimisă în rejudecare instanței de fond. S-a reținut în considerente că la data de_, reclamanta a depus un înscris prin care a arătat că nu-și mai susține petitul privind acțiunea oblică interesând înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietatea al pârâtei A. I. asupra apartamentului în litigiu.
Instanța de fond nu a analizat această solicitare în sensul că nu a verificat dacă îndeplinește cerințele unei renunțări la judecată conform art. 246 c.pr.civ. și să dispună în consecință și nici nu se pronunță asupra acestui capăt din acțiunea reclamantei.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ * iar după soluționarea incidentelor s-a pus în vedere reclamantei, prin apărător considerentele deciziei de casare.
La data de_, reclamanta depune "precizare" cu privire la acțiunea sa în sensul că își susține numai petitul formulat în completarea de acțiune referitor la revocarea contractului de vânzare-cumpărare și rectificarea înscrierii în c.f. cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară.
Privitor la petitul introductiv a arătat că, nu-l mai susține fiind lipsit de obiect. (f.41).
Pârâții prin apărător și-au menținut poziția de respingere a acțiunii motivând că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii.
Pentru pârâta A. I. s-a arătat că afecțiunile de care a suferit și suferă au necesitat sume considerabile de bani și soluția a fost vânzarea garsonierei iar pentru pârâții N. G. -M. și N. I. D. s-a arătat că au fost de bună credință și nu aveau cum să cunoască starea de insolvabilitate a pârâtei vânzătoare și raporturile sale cu reclamanta-creditoare nefiind notată vreo interdicție la c.f.
Probatoriul din primul ciclu procesual a fost suplimentat, procedându-se la audierea de noi martori, acceptarea de înscrisuri și interogatoriul pârâtului
N. I. D. .
Analizând dosarul cauzei, prin prisma probelor administrate și dispozițiilor legale în materie, instanța a reținut că un prim aspect care se impune a fi clarificat este acela al completărilor de cerere cu care este investită instanța să judece avându-se în vedere motivul de casare și poziția reclamantei în al doilea ciclu procesual.
Astfel, aceasta nu a înțeles să renunțe la judecată în sensul art. 246 c.pr.civ. ci a precizat din nou că nu-și susține petitul acțiunii oblice având ca obiect înscrierea dreptului pârâtei A. I. în c.f., procedând în aceeași manieră ca în primul ciclu procesual. În consecință, instanța rămâne investită și cu acest petit și având în vedere că pârâta A. I. avea înscris la cartea funciară dreptul de proprietate asupra apartamentului conform Încheierii 23/2003 CF, petitul acțiunii oblice a fost respins ca fără obiect.
În ceea ce privește petitele acțiunii revocatorii formulate de reclamantă în temeiul art. 975 c.civ. vechi, raportat la art. 6 cod civil nou și întemeiată pe dreptul de gaj general pe care îl are asupra patrimoniului debitoarei sale, s-a constatat că sunt întemeiate. În cauză sunt îndeplinite toate condițiile pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni după cum rezultă în cele ce urmează.
a.-Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta A. I., în mod cert s-a creat reclamantei Ț. A. un prejudiciu iar acesta constă în starea de insovabilitate pe care pârâta și-a creat-o. Practic, reclamanta creditoare se află în imposibilitate de a-și încasa creanța fără readucerea bunului în patrimoniul pârâtei-debitoare, aceasta deoarece prin actul a cărui revocare se cere, pârâta debitoare a vândut tot ce deținea în acel moment (imobil tip apartament și bunuri mobile existente în locuință) .
b.- Pârâta-debitoare a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al contractului față de reclamanta-creditoare și chiar l-a urmărit.
Actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la_, la circa 3 săptămâni după pronunțarea sentinței penale nr. 261/_ prin care a fost obligată la plata sumei de 45966,65 lei despăgubiri civile și 300 lei cheltuieli judiciare.
Martorul Țârleac M. a asistat la o discuție, în fața Primăriei V. de S. în care pârâta A. I. oferea spre vânzare garsoniera, explicând că "dacă nu poate să o vândă trebuie să o treacă pe altcineva să nu i-o ia";.(f-52)
Credibilitatea acestui martor a fost contestată de pârâți însă s-a omis că martora Ofrim I. audiată în primul ciclu procesual (și care nu a fost contestată) a declarat faptul că a auzit pe pârâta A. I. afirmând că va face în așa fel încât să nu aibă bunuri "din care reclamanta să-și poată recupera banii";(f.78-dosar inițial)
S. ținerile reclamantei că vânzarea a fost determinată de starea financiară precară care nu-i permitea tratarea afecțiunilor, nu este întemeiată.
Corespunde adevărului că aceasta a fost diagnosticată cu mai multe afecțiuni din care una necesită tratament permanent și îi crează un disconfort psihic, chiar tulburare anxios depresivă datorită prejudiciului estetic (dermatopo-limiozită)-f.89 Cheltuielile făcute de reclamantă însă sunt modice raportat la sumele de bani care le-a avut la dispoziție.
Astfel, la data de_ (f.84) aceasta a vândut casa și terenul situate pe strada T. V., nr. 4 cu suma de 210.000.000 ROL preț încasat în trei rate (_ )_ și_ . Din considerentele sentinței penale rezultă că imediat după punerea în executare a hotărârii de ieșire din indiviziune, asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 7 ha și 2800 mp de către executorul judecătoresc (_ ) pârâta l-a determinat pe numitul P. I. (decedat în cursul u urmăririi penale) să taie 186 arbori nemarcați de esență rășinoase în volum de 280,23 mc de pe parcela atribuită reclamantei. Ulterior aceasta a vândut materialul lemnos unei societăți comerciale.
Nici suprafața de pădure atribuită ei în lot nu o mai deține, din declarația pârâtului N. I. -D. coroborat cu răspunsul Primăriei orașului V. de S., rezultând că și aceasta a fost vândută de reclamantă. (filele 142 și 146).
Pârâta debitoare a fost perfect conștientă că prin contractul de vânzare- cumpărare a ultimelor bunuri pe care le deținea își creează starea de insolvabilitate comițând astfel o fraudă în contra creditoarei sale.
c.- Reclamanta-creditoare avea o creanță certă, lichidă și anterioară actului atacat. Cu privire la exigibilitatea creanței, practica judiciară a decis că actul fraudulos de înstrăinare săvârșit în scopul sustragerii bunului de la executare silită este irevocabil.
d.- Complicitatea la fraudă a terților-pârâți cu care pârâta-debitoare a încheiat actul oneros.
Pârâții N. I. -D. și N. G. -M. sunt vecini de apartament cu pârâta A. I. și prieteni de familie. Aceasta din urmă i-a găsit inițial de lucru pârâtei N. G. -M. în Italia chiar dacă ambele lucrează în prezent în orașe diferite (f. 78 declarația fiicei pârâtei A. I. și declarația pârâtului N. I. D., f. 146).
Pârâtul N. I. D. a fost martorul semnatar al convenției de vânzare- cumpărare din_ prin care pârâta A. I. și-a înstrăinat casa, anexele
și terenul situat pe strada T. V. nr. 4 (f.84) Același pârât cunoaște faptul că pârâta A. I. și-a vândut suprafața de teren cu vegetație forestieră întrucât el a transportat-o la domiciliu cumpărătorului (f-146). Terții pârâți cunoșteau că pârâta-debitoare are procese (a se vedea apărările din primul ciclu procesual și declarația pârâtului N. I. -D. f. 146).
Prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui revocare se cere s-au înstrăinat ultimele bunuri pe care le mai deținea pârâta debitoare ( apartament și mobile) terții pârâți cunoscând în mod cert că pârâta-debitoare a devenit insolvabilă. Păstrarea dreptului de uzufruct viager de către vânzătoare denotă relații mai mult decât apropiate între pârâți, contrar susținerii pârâtului N. I.
-D. că s-a gândit să facă o investiție pe viitor și nu l-a deranjat să locuiască pârâta pentru restul vieții ei. (fila 146) Ori, pârâta avea 49 de ani la încheierea contractului și nu suferea de boli incurabile grave dovadă că și în prezent lucrează în străinătate (f. 13 dosar inițial).
Apoi, deși în localitatea funcționau două birouri notariale, părțile au ales să se deplaseze în altă parte (Dragomirești) să încheie contractul, o posibilă explicație fiind aceea de a nu se întâlni cu persoane cunoscute care să o informeze pe reclamantă.
În consecință, instanța văzând și dispozițiile art. 975 c.civ. vechi, art. 6 c.civ. nou și L7/1996, a dispus revocarea contractului care este inopozabil reclamantei și restabilirea situației de c.f. anterioară încheierii lui astfel încât reclamanta să își poată recupera creanța prin valorificarea bunurilor debitoarei. Întrucât culpa procesuală aparține pârâtei A. I., numai aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă justificate prin taxa timbru și onorariul avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta A. I., precum și pârâții N. G. M. și N. I. D. .
Prin recursul declarat, recurenta A. I. a solicitat modificarea sentinței civile 2380/_ in sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta Ticăia A., ca nefondata, cu cheltuieli de judecata in toate instanțele.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că in mod greșit a fost admisa acțiunea doar pe baza unor simple deducții si nu a unor probe concrete palpabile. Instanța fondului a apreciat ca au fost indeplinite cumulativ toate cele 4 condiții pentru o acțiune revocatorie dand un alt inteles inscrisurilor de la dosar si intenției reale a părților. Este adevărat ca parata A. I. nu este o persoana foarte inaintata in vârsta, dar este o persoana bolnava, suferind de numeroase afecțiuni care existau si la momentul întocmirii actului autentic de vânzare -cumparare. A fost dorința expresa a acesteia de a incheia contract de vanzare-cumparare cu privire la apartamentul din litigiu. Nu s-a dovedit in fata instanței de fond complicitatea la frauda dintre parata si terțul dobanditor.
Recurenta a învederat că nu contestă faptul ca era datoare cu suma de 45.966,65 lei către reclamanta, apreciază insa ca ultima condiție nu este indeplinita intrucat din nici o proba nu a reieșit acest lucru. Instanța fondului ii imputa paratei faptul ca desi in vârsta de 49 de ani (la momentul încheierii
actului) incheie totuși un contract de vânzare-cumparare cu menținerea dreptului de uzufruct viager.
In condițiile in care recurenta nu mai avea nici un sprijin, fiind foarte bolnava, apreciază că si-ar fi putut înstrăina proprietatea, dupa cum orice persoana poate incheia un contract oriunde dorește, la orice notar din tara, pentru ca nu exista nici o obligație si nici o sancțiune de a se incheia un act la alt notar decât cel din localitate. Este dreptul părții sa agreeze un alt notar.
In momentul in care parații N. au cumpărat nuda proprietate cu privire la apartament nu exista nici o interdicitie de instrainare, apartamentul fiind liber de sarcini, daca nu ar fi fost asa, parații nu l-ar fi putut cumpăra prin act autentic.
In fata instanței de fond recurenta a depus numeroase acte medicale care atesta starea sa grava de sănătate si cheltuielile mari pe care le-a făcut. Paratii nu au avut cunoștința de vreo datorie a paratei A. I., știau doar ca are procese si ca are nevoie de bani nu numai pentru acestea ci si pentru procurarea de medicamente, starea de sănătate a acesteia inrautatindu-se si din pricina proceselor pe care le avea.
S-a mai susținut că instanța de fond ii acuza pe parații N. de complicitate la frauda, in sensul ca A. I. a intenționat sa-si provoace starea de insolvabilitate si parații au ajutat-o, pe baza a două declarații care nici pe departe nu fac dovada relei credințe a paraților N., or cate vreme reclamanta nu a făcut aceasta dovada, buna credința se prezuma.
Din art. 31 alin. 2 al legii 7/1996 a cadastrului si publicității imobiliare rezulta ca "dobanditorul este considerat de buna credința daca, la data inregistrarii cererii de înscriere a dreptului in folosul sau, nu a fost notata nici o acțiune prin care se contesta cuprinsul cârtii funciare sau daca din titlul transmitatorului si din cuprinsul cârtii funciare nu reiese vreo neconcordanta intre aceasta si situația juridica reala". Conform art. 30 alin. 1 din aceeași lege "daca in cartea funciara s-a inscris un drept real, in folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista in folosul ei, daca a fost dobândit sau constituit, cu buna credința, cat timp nu dovedește contrariul".Parații N. au fost de buna credința, la momentul la care au dobândit dreptul asupra nudei proprietăți a apartamentului nr. 4, str. R., V. de S., prin contractul autentic nr. 2245/0_ si daca s-ar menține soluția data de instanța de fond ar fi prejudiciați. A fost achitat integral prețul care nu a fost unul derizoriu ci prețul de circulație, de la acel moment, pentru imobilele din zonă. Și acum, ca si in primul ciclu procesual instanța de judecata a dat crezare zvonului public - declarației martorului Tarleac M., care nici măcar nu o cunoaște pe parata A.
I. (a indicat-o in instanța pe reclamanta T. A. ca fiind A. I. ) dar care a asistat, in fata Primăriei V. de S., la o discuție in care aceasta oferea spre vânzare garsoniera explicând ca "daca nu poate sa o vanda trebuie sa o treacă pe altcineva sa nu i-o ia". Se intreabă cum a făcut martorul conexiunea ca este vorba de A. I. si cum a ajuns martorul sa-i povestească aceste aspecte lui T. A., nereiesind din discuția auzita faptul ca parata A. I. datora cuiva bani si cu atâta mai mult cui datora. Instanța coroborează oarecum declarația martorului amintit mai sus cu declarația martorei Ofrim I.
, audiata in primul ciclu procesual care spune ca parata A. ar fi afirmat in 2008 ca va face tot posibilul ca T. A. sa nu-si recupereze niciodată banii, martora cu greu găsita de reclamanta, declarație ce se bazează doar pe zvonul public.
De asemenea, prin recursul declarat pârâții N. G. M. și N. I. D. au solicitat a se dispune modificarea sentinței civile recurate in sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta T. A. ; cu cheltuieli de judecata, in fond si recurs, reprezentând onorariu avocat si taxa judiciara de timbru.
În motivarea recursului cei doi recurenți au învederat T. ui că în mod greșit instanța fondului a considerat ca sunt intrunite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni revocatorii.
Din ansamblul probelor ce au fost administrate in cauza, nu s-a dovedit complicitatea la frauda a recurenților cu care A. I. a incheiat contractul de vanzare-cumparare. Din faptul ca recurenții sunt vecini, locuind pe aceeași scara, la același etaj si având o relație buna de vecinătate cu A. I., instanța a tras concluzia ca ar fi complici la provocarea stării de insolventa a acesteia.
Asa cum rezulta din interogatoriul recurentului N. I. D., luat in fata instanței de fond, acesta dorea apartamentul in litigiu, ca o investiție pentru viitor, intelegandu-se cu recurenta N. G. M. sa-i permită lui A. I. sa locuiască acolo pe tot parcursul vieții ei. De asemenea recurentul a mai arătat faptul ca nu a discutat cu A. I. care sunt motivele pentru care dorește sa-si vanda apartamentul, nu l-au interesat, A. I. spunandu-i, din proprie inițiativa ca are probleme de sănătate si nici nu avea cunoștința ca este in proces cu reclamanta T. A. si ca-i datorează acesteia bani. Stia doar ca are niște procese dar nu stia cu cine se judeca si pentru ce. Recurentul a verificat situația imobilului la cartea funciara si nu era inscrisa nicio interdicție de înstrăinare si nici mențiunea ca ar exista vreun litigiu, motiv pentru care au procedat la incheierea contractului autentic de vânzare cumpărare.
Instanța de fond consideră ca si incheierea contractului de vânzare cumpărare la Dragomiresti se datorează dorinței lui A. I. de a nu se intalni cu persoane cunoscute, care sa o informeze pe reclamata, dar există o serie de alte explicații pentru care nu s-a incheiat contractul la un notar in V. de S., aglomeratia, concediu medical al notarului, concediu s.a.md. Nu inteleg recurenții ce relevanta are faptul ca recurentul N. I. D. a fost martor semnatar al convenției de vânzare cumpărare din 0_, prin care parata A.
I. si-a înstrăinat casa, anexele si terenul situat pe strada T. V. nr.4 si nici faptul ca tot recurentul cunoștea împrejurarea ca aceeași parata si-a vândut suprafața de teren cu vegetație forestiera. Stia atat el, cat si recurenta N. G.
M., ca parata A. I. suferă de o mulțime de boli si are nevoie de bani, nu numai pentru tratamente, medicamente ci si pentru investigații, internări,
s.a.m.d. Parata A. este pensionara, are o pensie mica de aceea pe langa banii ce i-a obținut in urma vânzărilor efectuate de-a lungul timpului 2002- 2007, probabil este nevoita sa muncească in continuare pentru a putea sa-si mențină starea de sănătate.
Si acum, ca si in primul ciclu procesual instanța de judecata a dat crezare zvonului public - declarației martorului Tarleac M., care nici măcar nu o cunoaște pe parata A. I. (a indicat-o in instanța pe reclamanta T. A. ca fiind A. I. ) și a admis acțiunea pe baza a două declarații care nici pe departe nu fac dovada relei credințe a intimaților N., or cîtă vreme reclamanta nu a făcut aceasta dovada, buna credința se prezuma.
Din art. 31 alin.2 al Legii 7/1996 a cadastrului si publicității imobiliare rezulta ca" dobanditorul este considerat de buna credința daca, la data înregistrării cererii de inscriere a dreptului in folosul sau, nu a fost notata nicio acțiune prin care se contesta cuprinsul cârtii funciare sau daca din titlul transmitatorului si din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanta intre aceasta si situația juridica reala." Conform art. 30 alin.l din aceeași lege
"daca in cartea funciara s-a incris un drept real, in folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista in folosul ei, daca a fost dobândit sau constituit, cu buna credinta, cat timp nu se dovedește contrariul." Intimații N. au fost de buna credința.
Intimata Ț. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se dispune respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată.
Intimata a arătat că se insistă, în principal, pe faptul că instanța ar fi recurs la prezumții în aprecierea și valorificarea probatoriului, că există dispoziții legale care ocrotesc buna-credință, că nu au existat probe directe care să dovedească complicitatea dobânditorilor bunului vândut.
S-a susținut că sistemul nostru probatoriu include și prezumția, art.1199, coroborat cu art. 1203 din vechiul cod civil, aplicabile speței, definind-o și prevăzând condițiile în care recurgerea la ea este permisă, astfel că în mod corect instanța a făcut conexiunile pornind de la fapte cunoscute, existența creanței, afirmații cu caracter notoriu făcute de către debitoare în public, ca își va creea insolvabilitatea, la materializarea acestei intenții în actul de vânzare și cumpărare pe care l-a încheiat în complicitate cu copârâții.
Este greu de crezut că familia N. într-o sublimă naivitate, nu ar fi cunoscut intențiile prietenei lor, copârâta A. I., cu care erau și vecini și au plecat împreună la muncă în străinătate. Invocarea art.31 al. 2 din legea 7/1996 nu este de natură să-i salveze, deoarece el privește adevărata bună- credință,care excede faptelor avute în vedere de către legiuitor atunci când a reglementat acțiunea revocatorie.
Un alt element, avut în vedere de către instanța a fost și faptul că înche- ierea contractului s-a făcut la un notar din afara localității de baștină, atitudine normală față de intențiile celor trei și raportat la afirmațiile devenite notorii alte pârâtei A. I. ca își va înstrăina averea pentru ca intimata să nu mai aibă ce executa atunci când procesele se vor termina. Recurenții invocă faptul că nu există probe directe,de parcă atunci când intenționezi sa fraudezi pe cineva o faci la vedere și în prezența unor martori asistenți
Se mai invocă și faptul că prețul plătit se ridica la nivelul celor practicate pe piața din V. de S. . Acel preț naște un alt dubiu: cum se face că plătești un preț maxim pentru un bun pe care nu se știe când îl vei folosi pentru că s-a cumpărat lăsând uzufructul vânzătoarei.
Recurenta A. I. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că rațiunea instituirii prezumțiilor (așa cum sunt reglementate în art. 1199 Cod civil) rezidă în necesitatea de a descoperi adevărul și în acele cazuri în care judecătorul nu are la dispoziție probe directe. Ele reprezintă, practic, consecințe pe care magistratul, întemeindu-se pe propria sa putere de judecată și experiență, le trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Aceste prezumții se întemeiază pe raționamente logice pe care instanța le folosește pentru a determina existența sau inexistența unui fapt. În cazul dedus judecății este greu de acceptat faptul că instanța de judecată și-a întemeiat decizia radicală de anulare a unui act juridic încheiat între două părți, participanți de bună credință, doar pe prezumții. Chiar dacă instanța de fond reține că actul atacat a creat recurentei o stare de insolvabilitate în dauna creditoarei, nu se dovedește însă frauda, faptul că dobânditorii imobilului și ai bunurilor ce au făcut obiectul vânzării sunt vecinii săi nu este de natură să înlăture buna credință.
Intimata Ț. A. a depus și note redactate personal, prin care a precizat că recurenții N. nu au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2484/_, astfel încât pentru ei această hotărâre a rămas definitivă.
Recurenta A. I. a depus și o precizare a motivelor de recurs. La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate în cuprinsul
recursurilor declarate (critici aproape similare) și în con siderarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, T. reține următoarele:
După cum corect a reținut prima instanță, acțiunea pauliană sau revocatorie presupune verificarea întrunirii cumulative a următoarelor condiții: actul atacat să fi produs creditorului un prejudiciu, prejudiciu ce constă în crearea sau agravarea unei stări de insolvabilitate a debitorului, ce trebuie dovedită de către reclamant; creditorul "revocant"; trebuie să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă, de principiu anterioară actului atacat; frauda debitorului, acesta având cunoștință de rezultatul păgubitor pentru creditor al actului pe care îl încheie, chiar dacă debitorul nu acționează dolosiv din perspectiva intenției (debitorul comite frauda dacă este conștient că prin actul respectiv își creează sau mărește o stare de insolvabilitate); complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul cu titlu oneros atacat.
Prin recursurile declarate s-a contestat practic întrunirea acestei din urmă condiții.
În raport de această cerință, în literatura de specialitate și în practica judiciară s-a cristalizat opinia, în aplicarea prevederilor art. 975 din Codul civil de la 1864, că înțelegerea frauduloasă dintre debitor și terț nu trebuie să îmbrace forma "complotului";. Mai exact, este suficient ca terțul să cunoască faptul că prin încheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil (și-a creat sau agravat starea de insolvabilitate).
Din perspectiva regimului probator, este evident că probele directe sunt mai rar întâlnite în materie, întrucât intră în discuție dovedirea unui element psihologic, subiectiv - cunoașterea de către terț a insolvabilității debitorului, consecință a actului încheiat.
Cu toate acestea, prezumțiile judiciare nu pot fi de plano înlăturate, câtă vreme legea substanțială le recunoaște forță probantă și nu instituie criterii de preferință. Mai mult decât atât, prevederile art. 1203 din Codul civil de la 1864 stabileau că prezumțiile (judiciare) nu sunt permise magistratului decât în cazurile în care este permisă și dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violență.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2245 din_ de BNP Urda M. din Dragomirești (în condițiile în care părțile contractante locuiau în V. de S., unde nu s-a contestat că funcționau birouri notariale) a avut ca obiect apartamentul nr. 4, proprietatea vânzătoarei A. I. situat în blocul nr. 1 de pe strada R., cu teren aferent, cu rezerva dreptului de uzufruct viager pentru înstrăinătoare (vânzătoarea avea 49 de ani la acel moment), precum și bunurile mobile: combină frigorifică, cazan, mobilier, set canapea.
Prin întâmpinarea depusă la fila 34 din dosarul primei instanțe, intimații au arătat că A. I. și-a pus apartamentul și bunurile existente în vânzare motivând că nu mai are bani să poate procesele . Chiar această mărturisire spontană, scriptul fiind semnat personal de pârâtul N. I. -D., relevă că pârâții aveau cunoștință de faptul că A. I. nu mai are bani pentru a purta procesele, bunurile achiziționate fiind ultimele rămase, aceasta devenind astfel insolvabilă.
Apoi, contractul s-a încheiat la nici trei săptămâni după ce inculpata A. fusese condamnată prin sentința penală nr. 261/_ și obligată să achite părții civile Ț. A. suma de 45966,65 lei, despăgubiri civile, în contextul în care inculpata beneficiase de 185 arbori de esență rășinoasă și un arbore de fag, tăiați de pe parcela revenită părții civile, arbori pe care i-a vândut unei societăți comerciale ce are ca obiect de activitate exploatarea masei lemnoase, obținând astfel sume de bani. Chiar independent de depozițiile martorilor audiați, raportat la înscrisurile depuse în probațiune, este dovedit că recurenta
A. avea cunoștință de rezultatul păgubitor pentru creditor al actului pe care l-a încheiat.
Recurenții N. au fost vecini de scară cu recurenta A. I., se vizitau acasă. A. I. a ajutat-o pe N. G. să-și găsească de muncă în Italia. Recurentul N. I. a semnat în calitate de martor convenția sub semnătură privată încheiată în data de_ conform căreia A. I. a vândut o casă cu teren la prețul de 210.000.000 ROL, plătibil în mai multe rate. De asemenea, recurentul avea cunoștință că A. I. și-a vândut pădurea, transportând-o de două ori la potențialii cumpărători. Așadar relațiile apropiate dintre părți (s- a consimțit chiar un uzufruct viager asupra locuinței, așadar investiția la care s- a referit pârâtul N. nu era foarte profitabilă, în contextul în care uzufructuara avea doar 49 de ani) fac mai greu credibilă ipoteza avansată de recurenți, în sensul că problemele de natură judiciară ale lui A. I. nu erau conoscute de familia N. .
Nu pot fi reținute apărările cumpărătorilor în sensul că au avut reprezentarea că A. I. are nevoie de bani pentru medicamente, în contextul în care aveau cunoștință că aceasta are procese și își vinde bunurile
pentru a suporta cheltuielile aferente. De altfel, boala de care suferă recurenta nu a împiedicat-o ulterior să lucreze în străinătate și astfel să obțină venituri. Actele medicale și bonurile depuse la dosar pentru a se dovedi efectuarea de investigații, analize și achiziționarea de medicație necesare tratamentului sunt, în majoritatea lor, posterioare vânzării apartamentului.
De asemenea, sunt inaplicabile prevederile art. 31 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data încheierii contractului a cărui revocare se solicită), buna credință a dobânditorului fiind doar prezumată, or în speță, raportat la specificul acțiunii revocatorii, s-a dovedit faptul că recurenții N. aveau cunoștință de faptul că prin încheierea actului atacat A. I. a devenit insolvabilă (și-a creat sau agravat starea de insolvabilitate).
Raportat la toate aceste considerente, recursurile vor fi respinse ca nefondate, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a Cod procedură civilă.
În temeiul prevederilor art. 316 raportat la art. 298 și art. 274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați să achite intimatei Ț. A. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursurile promovate de recurenții A. I., domiciliată în
V. de S., strada R. nr. 1 sc. A apt. 4, județul M., respectiv de N. G.
M. și N. I. D., ambii domiciliați în V. de S., strada R. bl. 1 sc. A apt. 5, județul M., împotriva sentinței civile nr. 2380 din_, pronunțată de J. ecătoria V. de S. în dosarul nr._ *.
Obligă pe recurenți să achite intimatei Ț. A., domiciliată în V. de S.
, strada T. V. nr. 2, județul M., suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
Ț. DS | -T. | A. | W. D. | Sas A. |
Red.STA/_
Tred. A.S. /_ - 2 ex
J. ecător la fond: M. S.
| ← Decizia civilă nr. 66/2013. Actiune oblica | Decizia civilă nr. 82/2013. Actiune pauliana sau revocatorie → |
|---|
