Decizia civilă nr. 464/2013. Actiune pauliana sau revocatorie
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.464/R
Ședința publică din 16 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.
J. ecător D. W.
J. ecător V. C.
G. ier A. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul S. N. G.
, cu domiciliul în loc. C. nr. 63, com. Dumbrăvița, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 11606/_, pronunțată de J. ecătoria B. M., având ca obiect acțiune pauliană.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Prin sentința civilă nr. 11606/_, pronunțată de J. ecătoria B. M., în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu pârâții SS G. și S. N. G. și s-a dispus revocarea tranzacției încheiate între SS G. și S. N. G. în data de 19 martie 2009 cu privire la imobilul casă de locuit, anexe gospodărești și teren, aferent în suprafață de 1.400 mp situat în loc. C. nr. 63, comuna Dumbrăvița, jud. M., înscrise în CF 1164 C., nr. topo 169 și 170 în limita creanței reclamantului P. A., creanță stabilită prin sentința civilă nr. 1833 din 23 martie 2009 pronunțată în dosar nr_ .
Au fost obligați pârâții SS G. și S. N. G. să plătească reclamantului P. A. suma de 4175 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că:
Potrivit art. 975 cod civil "creditorii pot în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor";.
Pentru a fi admisibilă acțiunea pauliană se impun a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, prejudiciul constând în cauzarea sau mărirea de către debitor a unei stări de insolvabilitate; frauda debitorului - constând în acea că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibil, în principiu anterioară actului atacat; când actul este cu titlu oneros complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
La data de 07 august 2007 pârâta SS G. a luat cu titlu de împrumut de la reclamant suma de 36000 lei pe care se obligă să o restituie în termen de 1 lună. Conform înscrisului sub semnătură privată restituirea împrumutului este garantată cu apartamentul din str A. nr 3. Din suma împrumutată pârâții restituie parțial suma de 15000 lei (f. 7 din dosar nr _
).
Prin sentința civilă nr 1833 din data de 23 Martie 2009 pronunțată în dosar nr_, irevocabilă la data de 23 mai 2009 pârâta SS a fost obligată să plătească reclamantului suma de 28600 lei reprezentând debit și penalități și suma de 3119 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La pronunțarea sentinței instanța a avut în vedere împrumutul sumei de bani din data_ (f. 8- 9 din dosar nr_ ).
Convenția a cărei revocare se solicită în prezentul dosar este reprezentată de tranzacția încheiată între pârâții S. la data de 19 martie 2009, tranzacție de care instanța a luat act în cuprinsul sentinței civile nr 1851 din 23 martie 2009 (dosar nr_ ).
La data de 23 martie 2009 prin sentința civilă nr 1851 s-a desfcăut prin acordul părților căsătoria încheiată între pârâții S. la data de 06 septembrie 2003. Prin aceeași sentință s-a luat act de partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei în baza tranzacției părților în următoarele condiții: cota de contribuție a soților este de ½ parte fiecare, bunul supus partajului are o valoare de 80000 lei, pârâta S. primește sultă în valoare de 40000 lei, iar din masa partajabilă fac parte exclusiv: casa de locuit, anexele gospodărești și teren aferent în suprafață de 1400 mp înscrise în CF 1164 C. nr top 169, 170 (f. 117- 118).
Potrivit copiei CF 1164 C. imobilele înscrise sub nr top 169, 170 sunt în proprietatea pârâtei Ș. (S. ) S. G. - necăsătorită, dreptul de proprietate fiind înscris la data de 07 aprilie 2003 în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 642/2003 de BNP Balogh. Prin urmare, dreptul de proprietate fiind dobândit anterior încheierii căsătoriei, complexul imobiliar din localitatea C. este bun propriu al pârâtei S. în sensul dispozițiilor art 31 lit a) cod familiei, iar părțile nu puteau dispune de bun în sensul partajării ca bun comun. S-a remarcat de asemenea, faptul că valoarea la care a fost partajat bunul a fost stabilită prin acordul pârâților, cuantumul sultei ce revenea pârâtei fiind cu 8281 lei mai mare decât creanța reclamantului
pe de o parte, iar pe de altă parte acest complex imobiliar a fost singurul bun partajat de părți ca bun comun după o perioadă de 6 ani cât a durat căsătoria.
Din interogatoriul luat pârâtului S. a rezultat că acesta a luat la cunoștință de existența împrumutului la aproximativ 7-8 luni de la data contractării și a restituit reclamantului la data de_ suma de 4000 lei. Reclamantul a negat orice demersuri făcute de superiorii săi (pârâtul fiind cadru activ al MApN). Susținerea pârâtului este infirmată însă, de declarația martorilor Cozma M. (f. 57) și Țocu G. (f. 58).
Din interogatoriul reclamantului a rezultat că pârâtul S. a știut de împrumut, promițând că banii vor fi restituiți până la data de 22 mai 2008, pârâta S. urmând să trimită din Italia suma de 5000 euro (f. 43-44).
Din declarațiile martorilor audiați a rezultat de asemenea, că imobilul casă și teren a fost cumpărat anterior încheierii căsătoriei părților: în anul 2002 a declarat martorul Leschian Virgil (f. 55), în anul 2001 a declarat martora Ignat Sofia - vânzătoarea casei și terenului (f. 56). Această martoră a declarat în sensul celor susținute de pârâtul S. referitor la condițiile de încheiere a contractului în formă autentică, respectiv faptul că acest contract a fost încheiat în calitate de cumpărător numai de pârâta S. întrucât pârâtul S. nu putea să lipsească de la serviciu (f. 56). Stau sub semnul îndoielii atât declarația martorei, cât și susținerea pârâtului S. cu privire la acest aspect întrucât este greu de crezut că o persoană care are diligența cel puțin a unui om obișnuit ar putea renunța la dobândirea dreptului de proprietate asupra unui complex imobiliar și înscrierea în acest fel a dreptului în cartea funciară, în condițiile în care nu era încă în relație de căsătorie cu persoana ce avea să devină titular al dreptului de proprietate prin cumpărare motivat de faptul că nu poate să lipsească de la serviciu. A fost greu de crezut și faptul că încheierea contractului de vânzare cumpărare nu se putea stabili într-o zi în care pârâtul S. ar fi putut lipsi de la locul de muncă. Dar dincolo de prezumții există dovada irefragabilă că imobilele- casă și teren din localitatea C. - sunt bunul propriu al pârâtei S., dobândit anterior încheierii căsătoriei.
Martorul Nemeș M. a declarat că a împrumutat pârâtului suma de 6800 lei în anul 2009 pentru ca acesta să achite sulta pârâtei S. (f. 80). Declarația martorului a fost susținută prin înscrisul sub semnătură privată depus la fila 87 din dosar. Pârâtul S. a mai depus la filele 85- 86 din dosar înscrisuri prin care să dovedească faptul că a ridicat din contul bancar suma de 25000 lei pentru a-i da pârâtei cu titlu de sultă. Această sumă a fost ridicată din cont la data de 20 ianuarie 2009, iar tranzacția a fost încheiată la data de 19 martie 2009, sulta fiind achitată pârâtei S. prin avocat. Înscrisurile depuse la filele 85 -86 din dosar în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă nu dovedesc că suma de 25000 lei a fost achitată cu titlu de sultă.
Martorii audiați au declarat că pârâții au făcut împreună îmbunătățiri la imobilul casă de locuit, pârâtul a depus și înscrisuri în acest sens (f. 88- 104).
Toate aceste mijloace de probă nu ar putea dovedi decât cel mult un drept de creanță al pârâtului S. și nu un drept de proprietate.
Potrivit procesului verbal din data de 13 decembrie 2011 încheiat de executor judecătoresc Vucea G. în dosar execuțional nr 77/2009 pârâta S.
S. G. este insolvabilă, aceasta nu deține bunuri mobile sau imobile în proprietate, nu are disponibilități bănești în conturi bancare, nu locuiește în apartamentul din B. M., str A., unde are domiciliul legal, locuind în fapt în localitatea C. (f. 111).
Nu s-a putut reține apărarea formulată de pârâta SS cu privire la lipsa fraudei față de reclamantul creditor, întrucât titlul executoriu - sentința judecătorească a fost redactată ulterior încheierii tranzacției. Creanța reclamantului față de pârâta S. exista încă de la data de_, data la care datoria a devenit exigibilă și avea un caracter cert și lichid. Faptul că această creanță a fost constatată ulterior printr-un titlu executoriu necesar pentru a se începe urmărirea silită nu înlătură caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, caracter dobândit anterior datei de 23 martie 2009 - data pronunțării sentinței civile nr 1833.
Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate - înscrisuri, declarații martori, interogatorii- a rezultat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii pauliene și revocarea tranzacției încheiate între părți.
Tranzacția încheiată la data de 19 martie 2009 a fost încheiată în scopul excluderii dreptului de proprietate asupra complexului imobiliar din localitatea
C., bun propriu al pârâtei S., din patrimoniul acesteia. Pârâtul S. a cunoscut de existența împrumutului, a promis reclamantului că împrumutul va fi restituit, pârâții S. au evaluat prin bună învoială singurul bun supus partajului, iar sulta stabilită a fost într-un cuantum puțin mai mare decât datoria pârâtei S. față de reclamant pentru a se crea aparența stării de solvabilitate a pârâtei și a faptului că aceasta nu și-a micșorat patrimoniul prin încheierea tranzacției, pârâta S. deși exista un titlu executoriu împotriva sa și era pornită executarea silită la data de 18 mai 2009 nu și-a executat obligația de plată a sumei de bani, iar în condițiile în care pârâtul S. a cunoscut existența împrumutului și toate demersurile făcute de reclamant pentru recuperarea datoriei, inclusiv la locul său de muncă, a rezultat neîndoielnic că acesta a cunoscut condițiile și consecințele încheierii tranzacției.
În consecință, în temeiul art 975 cod civil acțiunea formulată de reclamant a fost considerată întemeiată și a fost admisă, urmând ca tranzacția să fie revocată cu privire la imobilul casă de locuit, anexe gospodărești și teren, aferent în suprafață de 1.400 mp situat în loc. C. nr. 63, comuna Dumbrăvița, jud. M., înscrise în CF 1164 C., nr. topo 169 și 170 în limita creanței reclamantului P. A., creanță stabilită prin sentința civilă nr. 1833 din 23 martie 2009 pronunțată în dosar nr_ .
În temeiul art 274 alin 1 Cod procedură civilă au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 4175 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă
judiciară timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli privind citarea prin publicitate).
Împotriva sentinței civile nr. 11606/_ a Judecătoriei B. M., în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă a formulat recurs recurentul S. N., solicitând în principal: casarea sentinței civile nr. 11606 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosar_, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, raportat la prevederile art. 312, alin. 5, teza I, respectiv prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului; în subsidiar modificarea sentinței civile nr. 11606 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosar_, în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță, ca nefondată, raportat la prevederile art. 304, pct. 9 și pct. 7, coroborat cu art. 3041 și art. 312, alin. 3 Cod procedură civilă; cu cheltuieli de judecată în fond și recurs.
În motivele de recurs, recurentul a arătat următoarele:
In ceea ce privește cererea de casare cu trimitere spre rejudecare, apreciază că prima instanță a efectuat o cercetare insuficientă a fondului cauzei, ceea ce, potrivit prevederilor legale și jurisprudenței, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Astfel, instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor Leschian Virgil și Ignat Sofia, cu motivarea: "Stau sub semnul îndoielii atât declarația martorei, cât și susținerea pârâtului S. cu privire la acest aspect, întrucât este greu de crezut că o persoană care are diligenta cel puțin a unui om obișnuit ar putea renunța la dobândirea dreptului de proprietate asupra unui complex imobiliar și înscrierea în acest fel a dreptului în cartea funciară, în condițiile în care nu era încă în relații de căsătorie cu persoana ce avea să devină titular al dreptului de proprietate prin cumpărare, motivat de faptul că nu poate să lipsească de la serviciu. Este greu de crezut și faptul că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu se putea stabili într-o zi în care pârâtul S. ar fi putut lipsi de la locul de muncă."
In măsura în care instanța înlătură anumite probe, trebuie să o facă motivat. Impresiile pe care judecătorul le are despre anumite probe din dosar nu sunt relevante din punct de vedere juridic.
Este inadmisibil ca o sentință să cuprindă expresii de genul celor folosite mai sus.
O hotărâre judecătorească se pronunță în baza coroborării tuturor probelor administrate în dosar, avându-se în vedere prevederile legale în materie, iar nu impresia pe care i-au lăsat-o judecătorului probele administrate. Impresiile personale și ipotezele emise de judecător nu au ce căuta în motivarea unei sentințe.
Instanța a reținut că bunurile în litigiu, fiind dobândite de pârâta SS
G. anterior căsătoriei, au caracter de bun propriu, neputându-se partaja ca bun comun.
Legea prevede că proprietarul unui bun poate dispune liber de bunul său. Pe cale de consecință, SS are de la lege posibilitatea de a recunoaște dreptul lui S. N. asupra imobilelor în litigiu. Și aceasta cu atât mai mult cu cât nu a fost o recunoaștere formală, ci una efectivă, după cum
declară martorii audiați.
Astfel, martorii Leschian Virgil și Ignat Sofia (cea de la care s-au dobândit casa și terenul aferent) declară că aceste imobile au fost cumpărate de ambii soți S., și au fost cumpărate pentru soți. Deci nu doar de către și pentru
SS .
Mai arată martorii că, la momentul când au fost cumpărate imobilele, cei doi concubini (la acel moment) S. se gospodăreau împreună cu banii, locuind ca soț și soție.
Mai mult, martora Ignat Sofia arată că S. N. a avut venituri mari, cu care a contribuit la plata prețului, iar negocierile pentru vânzarea imobilelor în litigiu au fost purtate cu ambii pârâți S., martora știind că le vinde casa ambilor pârâți, iar nu doar lui SS .
In ciuda acestor aspecte complexe reliefate de către martori, instanța a înlăturat declarațiile lor, cu motivarea că "stau sub semnul îndoielii" și "este greu de crezut".
Mai mult, instanța nu a coroborat probele între ele, ci le-a analizat disparat.
Astfel, s-a reținut că nu se dovedește că suma de 25.000 lei, ridicată din contul bancar de S. N. a fost plătită ca sultă, deoarece a fost ridicată din cont înainte de încheierea tranzacției, iar în tranzacție se consemnează că a fost plătită avocatului.
Dar s-a ignorat faptul că s-a dovedit că sulta a fost plătită anterior semnării tranzacției.
Pentru toate aceste motive, că instanța nu a cercetat fondul cauzei, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
În ceea ce privește cererea de modificare a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii introductive, arată că în ciuda faptului că instanța enumeră condițiile de admisibilitate a acțiunii pauliene, nu analizează întrunirea lor cumulativă în prezenta pricină.
Prima și cea mai importantă condiție este ca debitorul (în acest caz S.
S. ) să își creeze sau să își mărească o stare de insolvabilitate. Recurentul a achitat sulta și debitoarea nu era insolvabilă.
Deși instanța a înlăturat declarațiile martorilor, cu motivarea mai sus arătată, a ținut totuși cont de procesul verbal din 13 decembrie 2011, încheiat de executorul judecătoresc Vucea G., reliefând din acest proces verbal doar unele aspecte, legate de insolvabilitatea debitoarei SS .
Dar nu s-a arătat că acest proces verbal a fost încheiat în timpul procesului, cu depășirea de către executorul judecătoresc a atribuțiilor pe care i le conferă legea.
Nu s-a arătat că executorul judecătoresc încheie acest proces verbal în urma unor discuții cu un vecin al apartamentului din B. M., str. A., nr. 3/22, apartament ce este proprietatea părinților lui SS . Acest vecin al părinților pârâtei a arătat că pârâta nu mai are alte bunuri sau bani. Aceste susțineri ale vecinului părinților pârâtei sunt singurele dovezi ale
"insolvabilității" pârâtei.
In ciuda acestui fapt, instanța a luat în considerare această probă.
Acțiunea pauliană trebuie admisă în situația în care condițiile impuse de lege sunt întrunite cumulativ, iar existența lor nu este îndoielnică, ci certă.
Cel puțin una dintre condiții, aceea a insolvabilității lui SS, nu a fost dovedită.
In practică s-a statuat constant că se admite acțiunea pauliană în situația în care fie partajul este fără sultă, fie sulta nu s-a achitat, fie prețul este neserios.
In prezenta pricină, sulta a fost achitată, iar prețul imobilelor este cel real (aproximativ 20.000 euro). Nu s-a susținut și nu s-a dovedit în cauză că prețul la care s-au partajat imobilele ar fi fost neserios. Totuși, instanța a reținut acest aspect.
Cererea de recurs este legal timbrată, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Intimatul-reclamant P. A. a depus întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: In ceea ce privește petitul principal, prin care se solicită casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, solicită a fi respins, constatând că instanța de fond a realizat o cercetare suficientă a fondului cauzei, administrând toate probele solicitate de părți necesare în vederea aflării adevărului.
Interpretarea și aprecierea valorii probatorii a declarațiilor martorilor nu semnifică o insuficientă cercetare a fondului, instanța de fond în mod corect evidențiind lipsa de verosimilitate a unora dintre susținerile recurentului și ale martorilor propuși de acesta, ori alteori lipsa de relevanță a susținerilor acestora din punct de vedere al caracterului temeinic al cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește susținerea recurentului, în sensul că legea prevede că proprietarul unui bun poate dispune liber de el și că pe cale de consecință S.
S. are posibilitatea legală de a recunoaște dreptul lui S. N. asupra imobilelor în litigiu, această apreciere este evident netemeinică, "recunoașterea dreptului" neconstituind un mod de dobândire al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile. Toate susținerile recurentului și ale martorilor acestuia dovedesc cel mult existența unui drept de creanță al numitului S. N. cu privire la imobile și în nici un caz un drept de proprietate. Chiar și în
situația în care pârâții ar fi avut posibilitatea să facă o asemenea tranzacție, ceea ce nu este cazul în speță, acest fapt nu ar fi lipsit-o de caracterul fraudulos, dat de intenția realizată de prejudiciere a creditorului pârâtei SS
.
În ceea ce privește motivul de modificare a sentinței invocat în cererea de recurs, referitor la neîndeplinirea condiției insolvabilității numitei SS, și acesta este nefondat făcându-se dovada certă a insolvabilității acesteia la momentul dezbaterii pe fond a cererii. Procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc și adresele de la administrațiile financiare fac dovada insolvabilității numitei SS . Procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc nu a fost realizat cu depășirea atribuțiilor sale, dat fiind că executarea silită este pe rol, la cererea creditorului, executorul judecătoresc a trecut la reverificarea solvabilității debitoarei și a constatat prin procesul- verbal că aceasta este în continuare insolvabilă.
Creanța reclamantului este certă, lichidă și exigibilă. Astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, dar și poziția părților, în cursul anului 2007, reclamantul a încheiat cu pârâta SS G. un contract de împrumut, iar din cauza refuzului pârâților de restituire a sumei împrumutate reclamantul a fost nevoit să obțină un titlu executoriu împotriva acestora constând în sentința civilă nr. 1833/_ . La scurt timp după formularea de către reclamant a cererii de pretenții împotriva pârâtei SS G. acesta din urmă a introdus cerere de divorț și partaj a bunurilor comune, solicitând atribuirea acestora către pârâtul S. N. G. . Ulterior, în cadrul procesului, pârâții au depus la dosar o tranzacție prin care au declarat că imobilul casă de locuit și teren din C. nr. 63, comuna Dumbrăvița ar fi fost dobândit în timpul căsătoriei, solicitând să se ia act de tranzacția lor, în sensul atribuirii casei cu terenul aferent, pârâtul ce nu a semnat contractul de împrumut. În acest sens, prin sentința civilă nr. 1851/_, s-a lua act de tranzacția părților, printr-o hotărâre de expedient.
Pârâții au declarat în fals că au dobândit în timpul căsătoriei bunul, deși acesta a fost dobândit anterior încheierii căsătoriei, prin această declarație falsă reușind să realizeze transferul dreptului de proprietate de la pârâta urmărită la pârâtul S. N. G. .
Condiția anteriorității creanței reclamantului față de actul fraudulos cunoaște limitări, în situații cum sunt cele din speța dedusă judecății, în care, la momentul încheierii actului fraudulos, creanța exista în principiu. În concret, contractul de împrumut era deja încheiat, iar scadența restituirii era depășită, și mai mult, pe rolul Judecătoriei B. M. se judecă deja acțiunea în pretenții formulată în temeiul contractului de împrumut la momentul la care s-a încheiat actul fraudulos.
Astfel, apare ca evident că actul fraudulos a fost încheiat de pârâți cu intenția de a-l prejudicia pe reclamantul ce era pe cale să obțină un titlu executoriu, existând la acel moment perspectiva certă a raportului obligațional.
Actul încheiat de pârâți a cauzat creditorului reclamant un prejudiciu, ducând la însărăcirea pârâtei și cauzându-i acesteia insolvabilitatea. Actul fraudulos atacat este un act de însărăcire chiar dacă în tranzacție s-a consemnat că pârâta SS G. ar fi primit sultă o sumă de bani, în realitate pârâta încheind actul pentru a salva bunul imobil de la urmărirea iminentă din partea creditorului reclamant, primind bunuri care sunt ușor de ascuns, respectiv sume de bani. Soluția de apreciere a existenței însărăcirii și în cazul actelor cu titlu oneros apare ca logică, deoarece prejudiciul cauzat creditorului se apreciază din perspectiva realizării drepturilor sale.
În ceea ce privește insolvabilitatea pârâtei SS G., dovada acesteia s-a făcut cu procesele verbale încheiate de executorul judecătoresc prin care se constată că pârâta nu posedă bunuri urmăribile, nici la momentul introducerii acțiunii și nici în prezent. Un asemenea act constatator este proba de necontestat că pe calea executării silite creditorul nu poate obține plata creanței sale, insolvabilitatea fiind în mod evident atrasă de tranzacția atacată în prezenta pricină.
Frauda debitoarei, dar și a pârâtului S. N. G. a fost dovedită de către reclamant, acesta nefiind necesar să îmbrace forma dolului contractual, deși în speța dedusă judecății se apreciază că există, ci este suficientă simpla cunoaștere de către pârâți a împrejurării că, prin actul încheiat, îl prejudiciază pe creditor, în sensul că debitoarea își creează starea de insolvabilitate, punându-l pe reclamant în situația de a nu-și putea realiza creanța. Pârâții au avut intenția de a-l prejudicia pe reclamant, existența acesteia deducându-se cu ușurință din împrejurările de fapt în care a fost încheiat actul fraudulos și din întregul comportament al pârâților. Complicitatea pârâtului a fost, de asemenea dovedită, acesta având cunoștință de împrumut luat de soția lui și mai important de refuzul restituirii sumei împrumutate existând de-a lungul timpului, ulterior scadenței împrumutului și anterior încheierii actului fraudulos, mai multe discuții între reclamant și pârâtul terț, referitoare la restituirea împrumutului, discuții care însă nu s-au finalizat cu achitarea debitorului de către pârât, ci doar cu solicitarea de amânare a restituirii formulată de pârâtul S. N., care, în realitate, nu a dorit să restituie suma împrumutată, ci doar să câștige timp pentru încheierea actului fraudulos și astfel, pentru punerea creditorului reclamant în imposibilitatea de a-și realiza creanța.
Intimata SS G. a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul S. N., arătând că solicită admiterea recursului.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că din anul 2000 a conviețuit cu pârâtul S. N., cu care s-a căsătorit la data de_ .
Imobilul ce a făcut obiectul tranzacției atacate prin prezenta acțiune, a fost achiziționat de intimată împreună cu fostul meu soț pârâtul S. N. la sfârșitul anului 2000 sens în care a achitat proprietarului anterior suma de 500
lei avans iar restul i-a achitat în rate până în anul 2003 împreună cu pârâtul S.
N. .
Tot împreună cu pârâtul S. N. a efectuat în perioada 2001-2003, lucrări de renovare și de reparație la imobilul în discuție, așa cum au fost arătate de către pârât prin întâmpinarea din prezentul dosar.
Întrucât bunul imobil ce a făcut obiectul tranzacției atacate a fost achiziționat și renovat de către intimată în comun cu pârâtul S. N., dreptul de proprietate asupra imobilului nu poate fi decât unul indiviz iar tranzacția în discuție nu face altceva decât să constate caracterul indiviz al acestuia.
Cu privire la suma primită de la reclamant cu titlu de împrumut arătă că acesta cunoștea faptul că împrumutul îi este destinat în mod exclusiv intimatei deoarece i-am spus acest lucru atât cu ocazia acordării împrumutului cât și ulterior.
Nu a avut cunoștință de niciuna din acțiunile ce i-au fost intentate de reclamant deoarece din primăvara anului 2008 este în Italia, astfel că nu i-a fost comunicat nici un act procedural.
Cererea reclamantului este nefondată deoarece nu sunt îndeplinite condițiile generale necesare admiterii unei acțiuni pauliene.
Tranzacția atacată nu a creat reclamantului nici un prejudiciu deoarece prin încheierea acesteia, pârâta SS Gabiela nu și-a cauzat sau mărit starea de insolvabilitate.
Așa cum rezultă din cuprinsul actului atacat, transferul proprietății s-a făcut cu titlu oneros, respectiv contra sumei de 40.000 RON stabilită cu titlu de sultă.
Întrucât transferul proprietății s-a efectuat în schimbul unui preț, simplul fapt al transferului nu conduce automat la concluzia că pârâta SS G. și-ar fi micșorat patrimoniul, întrucât locul bunului înstrăinat, a fost luat de valoarea acesteia, respectiv de sulta în sumă de 40.000 lei.
Astfel prin actul de partajare a bunului nu s-a mărit sau micșorat starea de insolvabilitate a pârâtei SS G. pentru a putea fi admisă acțiunea reclamantului.
Titlul executoriu în care constată creanța reclamantului, a fost redactat ulterior încheierii tranzacției ce face obiectul prezentei acțiuni astfel că este exclusă posibilitatea de frauda față de reclamantul-creditor.
Întrucât Sentința civilă nr. 1833/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ prin care s-a stabilit creanța reclamantului- creditor a fost redactată după încheierea contractului de vânzare atacat, se exclude orice intenție de fraudă a pârâtei-debitoare deoarece aceasta nu putea cunoaște soluția ce va fi pronunțată în cauză și implicit nici caracterul cert și exigibil al creanței reclamantului-creditor.
Reclamantul are o creanță ulterioara actului atacat.
Creanța reclamantului este ulterioară actului atacat deoarece, Sentința civilă nr. 1833/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ care constată creanța reclamantului este ulterioară încheierii tranzacției atacate.
Este evident că până la data pronunțării Sentinței civile nr. 1833/_ creanța reclamantului era litigioasă și nu avea un caracter cert, astfel că și sub acest aspect cererea reclamantului nu este fondată.
Nu poate exista complicitate de fraudă a terțului-dobânditor pârâtul S.
N. cu care pârâta-debit o are SS G. a încheiat actul atacat.
Faptul că titlul executoriu al reclamantului este ulterior actului atacat, exclude ab initio orice complicitate la fraudă din partea pârâtului S. N. .
Prealabil soluționării recursului, în acord cu dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, s-au depus la dosar înscrisuri în fotocopie.
Analizând sentința civilă nr. 11606/_ a Judecătoriei B. M., prin prisma motivelor de recurs invocate și în considerarea dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, T. constată sub aspectul petitului vizând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza considerentelor sentinței recurate se remarcă insuficienta cercetare a fondului cauzei.
Potrivit art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Curtea Europeană a drepturilor omului a reținut constant în jurisprudența sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție nu poate trece drept un drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt în mod real ascultate, adică în concret examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 din CEDO implică mai ales în sarcina instanțelor obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de apărare, al argumentelor și al elementelor de probă ale părților.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, precum și a considerentelor sentinței recurate se remarcă faptul că prima instanță nu a examinat apărările pârâtului, formulate prin întâmpinarea depusă la termenul din_ - fila 28 vol. I dosar de fond, nu a pus în discuție necesitatea administrării de probe necesare pentru verificarea acestor apărări și a înlăturat mijloacele de probă propuse de recurent fără o motivare corespunzătoare.
Reținerea din considerentele sentinței recurate potrivit căreia
"Înscrisurile depuse la filele 85-86 din dosar, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă, nu dovedesc că suma de 25.000 lei a fost achitată cu titlu
de sultă"; - fila 127 verso din dosarul de fond vol. II denotă insuficientă cercetare a fondului cauzei și neexercitarea rolului activ de către instanța fondului.
Aprecierea probelor constă în operațiunea mentală pe care o face instanța pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor împreună. J. ecătorul este dator să examineze cu atenție probele administrate în cauză, pronunțând soluția în baza acestora, în raport de intima sa convingere.
În etapa deliberării, judecătorul trebuie să aprecieze probele administrate de toate părțile și nu numai de către reclamant.
Aserțiunile utilizate de instanța fondului în motivare de genul "Stau sub semnul îndoielii…"; sau "…este greu de crezut că…."; Nu reflectă cercetarea fondului cauzei, respectiv cristalizarea unei convingeri intime pe baza aprecierii unui probatoriu corespunzător, ci denotă un raționament bazat în mod exclusiv pe prezumții simple.
Prezumțiile simple adică acele concluzii pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut și care pot fi deductive, în cazul în care se dispune o concluzie particulară dintr-una generală și inductive, dacă se desprinde o concluzie generală din mai multe concluzii particulare, trebuie să fie la rândul lor, concluzii logice și să se bazeze pe anumite mijloace de probă directe și nu pe impresii personale ale judecătorului.
Motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, să răspundă cererilor și apărărilor părților, să reflecte examinarea tuturor chestiunilor în fapt și în drept aflate la baza controversei (cauzele CEDO Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994, Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).
Neanalizarea tuturor aspectelor aflate la baza controversei și nemotivarea înlăturării unor mijloace de probă echivalează cu necercetarea fondului cauzei și nemotivarea hotărârii, aspecte care fac imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Raportat la considerentele ce preced, în cauză fiind necesară suplimentarea probațiunii în vederea verificării tuturor cererilor și apărărilor părților, având în vedere dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă care arată că în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 teza I și 312 pct. 3 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond, cu observarea considerentelor ce preced, își va exercita rolul activ în conformitate cu dispozițiile art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă și va pune în discuție administrarea probelor pertinente,
concludente și utile în vederea soluționării cauzei cu respectarea tuturor prevederilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul pârât S. N., domiciliat în C. nr. 63, com. Dumbrăvița jud. M. împotriva sentinței civile nr. 11606/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 3307/18272010, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 16 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
Ț. D. W. | D. | C. | V. | SA |
Red.DȚ/_
Tred. A.S. / 23 Octombrie 2013 - 2 ex
J. ecător la fond: A. R. A.
| ← Decizia civilă nr. 872/2013. Actiune pauliana sau revocatorie | Încheierea civilă nr. 221/2013. Actiune pauliana sau revocatorie → |
|---|
