Decizia civilă nr. 296/2013. Revendicare imobiliară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ /a1

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 296/R/2013

Ședința publică de la 13 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. -F. D.

Judecător O. R. G. Judecător O. -C. T. Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurent B. Z., B. E. I. împotriva încheierii civile fără număr din_ dosar nr._ a Judecătoriei Huedin, privind și pe intimat S. R. P. R. S., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurenților, avocat A. M. și reprezentanta intimatului pârât S. R. P. R.

  1. , avocat Stanciu M. E. ia, lipsă fiind restul părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că recursul este declarat în termen, este motivat și comunicat. Se constată că este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.

    Reprezentantul recurenților avocat M. A. depune la dosar împuternicire avocațială și un se de înscrisuri (copii din dosarul nr._ și anume copia de pe încheierea de ședință din_, raport tehnic de expertiză, obiecțiuni la raportul de expertiză) din care un exemplar se comunică cu reprezentanta intimatei.

    Reprezentanții părților prezente arată că nu au alte cereri de formulat.

    Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

    Reprezentantul recurenților solicită instanței admiterea recursului, modificarea încheierii atacate și continuarea judecății de către Judecătoria Huedin. solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

    Reprezentanta intimatei solicită instanței respingerea recursului ca nefundat, arătând că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

  2. ul reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că prin încheierea civilă fără număr din_ dosar nr._ a Judecătoriei Huedin s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 al. 1 pct. 1 C.pr.civ. întrucât a apreciat că soluționarea dosarului are legătură cu dosarul nr. _

.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs

solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii civile atacate prin care s-a dispus suspendarea cauzei ca fiind nelegală și netemeinică și să dispună continuarea judecății în cauză de către instanța de fond.

În motivare se arată că în mod temeinic și nelegal a fost suspendat dosarul având ca obiect grănițuire și recitifcare de carte funciară până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul T. ului C. .

În realitate, soluția care ar urma să fie dată în cauză nu depinde de soluția care ar urma să o pronunțe instanța în dosarul de grănițuire după cum eronat s-a reținut în încheierea civilă atacată, ci dimpotrivă soluția care ar urma să fie dată în dosarul de grănițuire ar urma să depindă de soluția care ar urma să fie dată în cauza de față.

Consideră că dosarul civil de față care are ca obiect revendicare imobiliară și rectificare de carte funciară este cel care se impune a fi judecat cu precădere și doar ca urmare a stabilirii întinderii dreptului de proprietatea fiecărui dintre părțile litigante se poate discuta ca stabilirea linieri de hotar atâta vreme cât întinderea proprietăților limitrofe este contestată și nu se cunoaște exact configurația fiecărui teren limitrof pentru a putea fi stabilit traseul pe care e va face grănițuirea acestora.

În drept s-a invocat art. 299-316 C.pr. civ.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare însă reprezentanta acestuia în ședința publică de azi a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată că acesta este fondat pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, potrivit art.584 Cod civil, orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa. Urmează că grănițuirea este o operație de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două fonduri vecine care aparțin unor titulari diferiți.

În aceste condiții, tribunalul conchide, contrar opiniei primei instanțe, că nu se impune suspendarea litigiului privind revendicarea imobiliară până la soluționarea litigiului privind grănițuirea, care face obiectul dosarului_ al T. ului C., în condițiile în care, așa cum am evocat anterior, pentru a se stabili linia de hotar dintre două proprietăți învecinate este imperios necesar a se statua în primul rând asupra întinderii acestor proprietăți.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin 1 C pr civ va admite recursul declarat de reclamanții B. Z., B. E. I. împotriva încheierii civile fără număr din_ dosar nr._ a Judecătoriei Huedin pe care o casează în ceea ce privește măsura suspendării și dispune continuarea judecății de către aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții B. Z., B. E. I. împotriva încheierii civile fără număr din_ dosar nr._ a Judecătoriei Huedin pe care o casează în ceea ce privește măsura suspendării și dispune continuarea judecății de către aceeași instanță.

Obligă pe intimata S. R. P. R. S. să achite recurenților suma de 4,15 lei, cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2013.

Președinte,

A. -F. D.

Judecător,

O. R. G.

Judecător,

O. -C. T.

Grefier,

L. C.

L.C. 21 Martie 2013 Red AD/tehn LC

26 martie 2013

2 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 296/2013. Revendicare imobiliară