Încheierea civilă nr. 161/2013. Revendicare imobiliară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR N. 14._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența L. nr.677/2001

ÎNCHEIEREA CIVILĂ N. 161/CC/A/2013

Ședința Camerei de consiliu din_ Completul este compus din: PREȘEDINTE: O. R. G.

JUDECĂTOR: F. -S. B. GREFIER: A. -P. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii de ajutor public judiciar formulată de apelanții pârâți G. (M. ) E., S. B. V., B. G., P. V. .

Examinarea cererii are loc în camera de consiliu, fără citarea părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Ttribunalul, constatând că cererea este în stare de judecată, reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că prin cererea de ajutor public judiciar formulată la data de_, apelanții pârâți G. (M. ) E., S. B. V., B.

  1. , P. V. au solicitat scutirea de la plata taxei de timbru, respectiv, în subsidiar, reducerea acestei taxe și acordarea beneficiului legal sub forma plății taxei reduse în forma eșalonată, în rate lunare.

    În motivare au arătat că situația personală a fiecăruia, atât de sănătate, cât și financiară, este precară, fiind îndreptățiți să solicite ajutor public judiciar în limitele art. 8 și art.81din O.U.G. nr. 51/2008, astfel:

    1. G. (M. ) E. este văduvă, are un venit lunar constând în pensie de 779 lei lunar, care constituie singurul său venit, din care trebuie să acopere costurile de întreținere curentă (gaz, energie electrică) și necesarul de medicamente;

    2. S. B. este pensionară, cu o pensie lunară de 1.023 lei, constituind singură sa sursă de venit, costul medicamentelor și al cheltuielilor de întreținere curentă (gaz, curent, cheltuieli comune) depășind posibilitățile bănești ale familiei sale, soțul ei beneficiind de o pensie de 381 lei;

    3. P. V. este văduvă, are un venit lunar constând în pensie de 589 lei, fiind singurul său venit, din care trebuie să acopere costurile de întreținere curentă (gaz, curent) și necesarul de medicamente, așa cum o dovedesc actele medicale, respectiv facturile anexate prezentei cereri, astfel că venitul pe care îl are nu este suficient nici pentru plata facturilor curente ale casei;

    4. B. G. este pensionar, cu o pensie lunară de 593 lei, încadrat în gradul II de handicap, fiind aplicabile prevederile art.81din O.U.G. nr.41/2008, costul medicamentelor și al tratamentelor lunare,

coroborat cu totalul cheltuielilor de întreținere curentă (gaz, curent, cheltuieli comune) depășind posibilitățile bănești ale familiei sale, soția sa beneficiind de o pensie de 691 lei.

Singurele venituri pe care le obțin, atât constant, cât și ocazional, sunt pensiile dovedite cu înscrisurile anexate prezentei cereri, iar sumele încasate la vânzarea terenurilor care fac obiectul prezentului dosar, au fost încasate în anul 2005, bani cu care și-au ajutat copii, respectiv au achitat o parte din datoriile pe care le aveau la acel moment.

În probațiune, au anexat copii ale certificatelor de deces ale soțului petentei P. V., respectiv ale soțului petentei G. (M. ) E., acte medicale, copii cupoane pensie, copie decizie încadrare în grad de handicap petent B. G., copii cupoane pensii și copii facturi consum gaz și curent electric (f. 20-48).

Analizând

cererea formulată de apelanți, prin prisma dispozițiilor

O.U.G. nr. 51/2008, tribunalul constată că aceasta se impune a fi respinsă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008, "cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor";.

În speță, se constată că cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelanți nu îndeplinește condițiile stipulate mai sus, respectiv nu se precizează starea materială a familiilor apelanților, prin arătarea veniturilor, a bunurilor imobile și mobile de valoare, respectiv terenuri, construcții, autoturisme ori conturi în bancă, pe care le dețin aceștia.

Petenții au depus la dosar doar cupoanele de pensii, fără a depune adeverințe de la consiliile locale pe raza cărora își au domiciliile, din care să rezultă dacă aceștia figurează în evidențe cu bunuri mobile sau imobile și nici adeverințe privind veniturile cu care figurează în evidențele fiscale (existând posibilitatea să realizeze venituri din activități independente sau din închirieri de bunuri), la fel cum nu au depus nici o dovadă în ce privește bunurile și veniturile membrilor familiilor lor, deși li s-a acordat un termen în acest sens.

Față de cele ce preced, apreciind că apelanții nu au dovedit că se află în starea de nevoie prevăzută de art. 8 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, tribunalul va respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE L.

DISPUNE

Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanții G. E., S. B. (V. ), P. V., B. G., în dosarul nr.14._ ,

aflat pe rolul T. ului C. .

Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

O. R. G.

Judecător,

  1. S. B.

    Grefier,

    1. -P. B.

Red. A.P.B./_

O.R.G./_ /6 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 161/2013. Revendicare imobiliară