Decizia civilă nr. 4146/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4146/R/2013
Ședința publică din 25 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. -M. CONȚ JUDECĂTORI: I. -D. C.
A. -A. P. GREFIER: A. -A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. M., împotriva sentinței civile nr. 307 din 18 iunie 2013 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată R. M., precum și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D.G.F.P. C. ,
având ca obiect despăgu-biri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror SA, lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentantul pârâtului intimat.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul B. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată următoarele:
La data de_, reclamantul recurent B. M., prin interme-diul domnului avocat Giurgiu N. a înregistrat la dosar o notă, prin care arată că depune la dosar dovada achitării diferenței de onorar expert, respectiv chitanța CEC Bank nr. 6383116/1 din data de_, care atestă plata sumei de 500 lei, în contul domnului expert David S. R., la care a fost anexată chitanța arătată anterior (f. 15, 16 din dosar).
La data de_, pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. C., a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 307/_ a Tribunalului C., având în vedere prevederile Deciziei nr. 6/2013 a Î.C.C.J., prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al
P. ui de pe lângă Î.C.C.J.
C. comunică reclamantului recurent un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului recurent, referitoare la împrejurarea dacă dorește lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura întâmpinarea, acesta arată că dorește lăsarea cauzei la o strigare ulterioară, pentru a lectura întâmpinarea.
C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent posibilitatea de a lectura întâmpinarea pârâtului intimat.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror SA, lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentantul pârâtului intimat.
C. aduce la cunoștința reclamantului recurent împrejurarea că prin întâmpinare, pârâtul intimat a invocat Decizia nr. 6/2013 a Î.C.C.J., prin care se spune că se pot acorda despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 doar pentru acele imobile care au făcut obiectul Legii nr. 10/2001.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului recurent, referitoare la împrejurarea dacă a formulat sau nu notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru casa și terenul aferent, care au fost preluate abuziv de la părinții săi, acesta arată că a formulat o notificare în anul 2001.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului recurent, referitoare la împrejurarea dacă poate depune la dosar această notificare din care să rezulte că a uzat de prevederile Legii nr. 10/2001, pentru că la dosar nu este nici o dovadă în acest sens, acesta arată că este pentru prima dată când cere despăgubiri pentru casa și terenul, care au fost confiscate de la părinții săi.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului recurent, referitoare la împrejurarea dacă a formulat plângere în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele care au fost preluate abuziv de către S. R. de la părinții săi, acesta arată că nu a formulat plângere în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele care au fost preluate abuziv de la părinții săi.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului recurent, în mod repetat, acesta arată că a formulat o cerere pentru restituirea suprafeței de teren de 5 ha, în temeiul Legii Fondului Funciar, cerere care a fost soluționată în parte, în sensul că s-a dispus retrocedarea suprafeței de 1 ha de pădure pentru el și pentru încă patru frați ai săi.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului recurent, referitoare la împrejurarea dacă frații acestuia, ori nepoții, în situația în care frații săi sunt decedați, au făcut sau nu cereri în temeiul Legii nr. 10/2001, acesta arată că dintre frații săi, trăiește doar sora lui, respectiv reclamanta intimată R. M., și nu s-au făcut cereri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de către stat de la părinții săi.
Reclamantul recurent și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantului recurent în susținerea recursului, iar reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în întregime a sentinței atacate și admiterea cererii sale, așa cum a formulat-o, cu cheltuieli de judecată.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului recurent, referitoare la împrejurarea dacă poate face dovada cheltuielilor de judecată pentru ziua de azi, acesta arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs, dar solicită să i se acorde cheltuielile de judecată de la fond.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că hotărârea instanței de fond este nelegală. Solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei
spre rejudecare la Tribunalul Cluj, deoarece cauza nu a fost soluționată pe fond. Arată că, practic, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitului privind acordarea despăgubirilor, ci s-a pronunțat doar asupra petitului privind
constatarea caracterului politic al măsurii administrative referitoare la deportarea familiei reclamantului. De asemenea, arată că din actele comunicate de CNSAS rezultă că prin Decizia M.A.I. nr. 15276/_, reclamanții împreună cu familia au fost trimiși cu domiciliu forțat în com. Olaru, raionul Călărași, jud. Ialomița, iar această măsură administrativă, conform prevederilor art. 228 din Codul penal din anul 1936, este o condamnare de drept cu caracter politic, așa cum prevede art. 1 din Legea nr. 221/2009. Mai arată că măsurile administrative luate în baza Hotărârilor Consiliului de Miniștri, din perioada 1954 - 1957, sunt de asemenea, măsuri cu caracter politic.
În concluzie, reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, întrucât nu a fost soluționat capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 307 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții R. M. și B. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.
S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au fost obligați, în solidar, să plătească expertului David S.
R. V. suma de 907 lei cu titlu de diferență onorariu de expert.
Reclamanții au fost obligați, în solidar, să plătească expertului Vamoș T. suma de 860 lei cu titlu de diferență onorariu de expert.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din actele comunicate de CNSAS a rezultat că prin Decizia MAI nr. 15276/_ reclamanții împreună cu familia au fost trimiși cu domiciliu forțat în com. Olaru raionul Călărași, jud. Ialomița. În unele înscrisuri a apărut mențiunea că reclamantul B. M. a fost condamnat, dar fără alte precizări, neregăsindu-se printre documentele comunicate vreo hotărâre de condamnare.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4,
210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230,
231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art.
284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu.
Potrivit art. 4 al. 1 din lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al
condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
Al. 2 prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 5 al. 1 lit. b din lege orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și
justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Din actele depuse nu a rezultat că ar fi fost vreo condamnare sau măsură administrativă care să constituie de drept condamnare cu caracter politic, așa încât se impunea în conformitate cu disp.art.4 al.1 și 2 din Legea nr.221/2009, ca reclamanții să solicite instanței constatarea caracterului politic al condamnării lor sau al măsurii administrative aplicate.
În speță, reclamanții nu au supus analizei instanței o astfel de cerere, solicitând doar despăgubiri materiale.
Așa cum prevede art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009, poate beneficia de despăgubiri doar persoana care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Din interpretarea dispozițiilor legale invocate a reieșit că pentru admisibilitatea unei acțiuni întemeiată pe disp. art. 5 din Legea nr. 221/2009, prealabil stabilirii eventualelor despăgubiri, trebuie să se stabilească caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative.
În lipsa unei astfel de constatări, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință s-a respins și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru evaluarea bunurilor confiscate la solicitarea reclamanților au fost efectuate două expertize de către expert David S. R. V. al cărui onorariu definitiv încuviințat de instanță a fost de 1407 lei, din care reclamanții au achitat doar suma de 500 lei.
Cealaltă expertiză a fost efectuată de expert Vamoș T. al cărui onorariu definitiv încuviințat de instanță a fost de 1360 lei, din care reclamanții au achitat doar suma de 500 lei.
Deoarece reclamanții nu au achitat integral costul rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, instanța a obligat pe reclamanți, în solidar, să plătească expertului David S. R. V. suma de 907 lei cu titlu de diferență onorariu de expert și expertului Vamoș T. suma de 860 lei cu titlu de diferență onorariu de expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. M. solicitând modificarea în întregime a sentinței atacate și în fond admiterea cererii așa cum a formulat-o, cu cheltuieli de judecată pe care le va preciza în instanță.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt, prin acțiunea introductivă de instanță, a solicitat alături de sora sa să fie obligat pârâtul S.
prin Ministerul Finanțelor Publice, să le achite cu titlu de despăgubiri, suma de 229.150 lei reprezentând contravaloarea totală a bunurilor confiscate în anul 1958 familiei părinților lor.
A arătat în sprijinul cererii că la data de în anul 1958 tatăl recurentului și familia acestuia au fost deportați pentru că ar fi ajutat "Banda Șușman" împreună cu marea majoritate a locuitorilor din satul Săgagea, com. Poșaga. Recurentul a fost arestat înainte, în anul 1957, tot pentru favorizarea așa zisei Bande Șușman. A fost condamnat la 3 ani temniță grea din care a executat efectiv 2 ani și 9 luni, după care a fost amnistiat și trimis cu domiciliu forțat în com. Olaru, raionul Călărași, jud. Ialomița.
Sora sa, R. M. a fost deportată în perioada 12 decembrie 1958 - 12 septembrie 1964 împreună cu familia lor. Soțul ei, Rujdea Achim s-a îmbolnăvit în acea perioadă de o boală gravă la ficat și a fost lăsat acasă ca să moară, dar a avut noroc și niște oameni din partea locului l-au îndrumat la un vraci din Călărași, care a reușit să-1 însănătoșească, motiv pentru care a mai trăit până în anul 1989.
În locul unde a fost strămutați, comuna Lățești, raion Fetești, au fost duși într-o casă dărăpănată, în decembrie, fără uși sau geamuri și fără sobă, doar acoperită cu stuf. Tatăl recurentului, B. P. a fost angajat la GAC ca paznic. Acolo i s-au născut copii pe care i-a crescut foarte greu.
La plecare averea familiei, respectiv a tatălui și mamei lor B. P. și B. Paraschiva, era formată dintr-o casă și o moară de apă, 2 boi, 2 vaci, 1 vițel, 1 cal, 40 oi, car, căruța, grapă și plug, ham, dețineau aproximativ 5 care de fân și otavă, echivalentul a aproximativ 4000 Kg în total, cam 300 Kg porumb și 350 Kg grâu, precum și aproximativ 8 h terenuri cu diferite destinații, toate aceste bunuri fiind confiscate. Nu a primit niciodată despăgubiri pentru aceste bunuri.
Recurentul B. M., după liberare, a reușit să-i aducă la el atât pe tatăl său cât și pe sora sa cu familia ei.
S-au întors în sat, dar aici nu mai aveau nici o avere, casa tatălui său și moara de apă fiind deteriorate ireversibil.
Averea familiei a fost confiscată.
În ceea ce îl privește susține că averea părinților se putea evalua la suma de 59.150 lei reprezentată de 11.000 lei perechea de boi, 8.000 lei cele două vaci,
5.000 lei vițelul, 10.000 lei calul, 20.000 lei oile, 2500 lei grapa și plugul, 1500 lei hamul, 5600 lei fânul și otava, 2100 lei porumbul, 2450 lei grâul, la care se adaugă suma de 150.000 lei, contravaloarea construcțiilor, precum și suma de
20.000 lei, contravaloarea a două ha teren cu destinația de pădure, care nu le-au mai fost restituite niciodată.
În total a apreciat valoarea ce li se cuvine în calitate de moștenitori ai părinților la suma de 229.150 lei.
După anul 1990, a beneficiat de drepturile conferite de Decretul-lege nr. l 18/1990, astfel cum rezultă din hotărârile anexate, pe de o parte, dar pe de altă parte, în ceea ce privește bunurile confiscate în 1958, nu a beneficiat de nici un fel de despăgubire, deoarece nu a existat cadru legal.
Potrivit prev. art. 2 din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnare politică, printre altele, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 209 Cod penal din 1936.
Potrivit prev. art. 5 din același act normativ, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al doilea inclusiv, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, respectiv despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
În ceea ce îl privește avea calitatea de persoană îndreptățită, reclamanții având calitatea de moștenitori ai tatălui și a pentru a solicita despăgubiri pentru daunele materiale provocate prin arestarea nedreaptă a acestora.
Deoarece măsura luată împotriva părinților lor se încadrează în prevederile legale astfel încât să fie considerată de drept ca fiind condamnare politică, prezenta acțiune este fondată.
În mod constant, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, referitor la prev. art. 5 paragraful 1 lit. a din Convenția Europeană, că dreptul la libertate are în vedere faptul că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță iar libertatea individuală în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei, se referă la necesitatea ca nici o persoană să nu fie privată de libertatea sa în mod arbitrar.
Acordarea unor daune se justifică prin aceea că au executat o pedeapsă pe nedrept, respectiv pentru o vină inexistentă, inventată de regimul politic de la acea vreme.
Având în vedere perioada mare de timp, regimul foarte crunt de executare al pedepsei, care avea ca scop declarat exterminarea așa zișilor dușmani ai poporului și ai clasei muncitoare, consecințele negative avute în plan familial, social, precum și intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, se justifică acordarea daunelor.
De altfel, C. Europeană a statuat constant că sub acest aspect, sunt
întemeiate pretențiile de despăgubire bănească pentru prejudiciul suferit ca urmare a unor condamnări nedrepte.
Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale aplicabile, pronunțând o sentință nelegală și nefondată, motiv de recurs prev. de art.304 pct.9 C. poc. civ.
Prin sentința atacată instanța de fond reține în mod greșit aspectul că recurentul sau sora acestuia nu ar fi făcut dovada unei condamnări politice care să fie încadrată de drept ca politică, respectiv a unei măsuri administrative care să fie considerată de drept ca fiind politică, pe de o parte, iar pe de altă parte, raportat la actele existente la dosarul cauzei, a interpretat greșit prevederile art.3 alin. l lit. b) din Legea nr.221/2009.
Recurentul și sora acestuia nu trebuia să solicite constatarea ca fiind politică a condamnărilor suferite de ei, pentru simplul motiv că prezenta cerere vizează averea părinților, nu a lor personală.
Oricum, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin sentința nr.465/14 iunie 1958 a Tribunalului Militar C. . Am fost arestat la data de 4 august 1957. Pedeapsa i-a fost aplicată pentru crima de omisiune a denunțării, prev. de art.228 C. pen de la acea dată.
La data de 11 decembrie 1959 a fost pus în libertate iar la data de 18 ianuarie 1960 a fost strămutat și i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în com. Olaru. Toate restricțiile i s-au ridicat la data de 13 martie 1964.
Toate aceste aspecte rezultă din actele de la dosar, respectiv din adresa M. ui Justiției din data de 15 ianuarie 1998.
Oricum, fiind vorba despre averea părinților lor, trebuia verificată calitatea acestora nu a recurentului și a sorei sale, ei fiind moștenitorii acestora.
Din decizia nr. 19.276/28 noiembrie 1958, rezultă că familia recurentului, respectiv B. P. și soția B. M., părinții acestuia, au fost deportați și li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Lățești, raionul Fetești, pentru că recurentul, a activat și a sprijinit o bandă teroristă.
Domiciliul obligatoriu a fost stabilit în baza HCM nr. 337/1954, completată prin HCM nr. 237/1957.
Raportat la aceste aspecte și la prevederile art.3 alin. l lit. b) din Legea nr.221/2009 care arată că constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe prevederile HCM 337/11 martie 1954, HCM 237/12 februarie 1957, rezultă că cererea recurentului era întemeiată și fondată, nefiind necesară precizarea ei în sensul solicitat de instanță.
În consecință, deoarece părinților li s-a aplicat o măsură administrativă cu caracter politic, nu mai trebuia să solicite constatarea caracterului politic al unei asemenea măsuri, deoarece această măsură a fost calificată prin lege, deci de drept, ca fiind politică.
În consecință, solicită admiterea recursului și obligarea statului român la plata sumei stabilite de expert ca fiind valoarea bunurilor imobile confiscate și neretrocedate.
Intimatul S. R., Prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
C. reține că recursul este neîntemeiat pentru că sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 6/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, decizie publicată în M. Of. nr. 245/_, obligatorie pentru toate instanțele, potrivit art. 3307alin. 4 Cod procedură civilă.
Prin această decizie s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație."
O condiție obligatorie pentru această ipoteză este ca partea să fi formulat cerere în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru că în alt fel nu putem vorbi de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, și cu atât mai puțin de posibilitatea sau imposibilitatea ca partea interesată să fi obținut deja o reparație.
Cum sumele solicitate de reclamanți nu fac parte din categoria despăgubirilor materiale pentru categoriile de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, pentru că o parte sunt despăgubiri pentru animale sau bunuri mobile confiscate, iar pentru bunurile imobile nu s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, și Legea nr. 221/2009 nu este o lege care să repună în termenul pentru formularea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, rezultă că acțiunea lor nu poate fi admisă.
Față de acest aspect, privitor doar la motivul de recurs privind despăgubirile, este indiferentă calificarea presupuselor condamnări, că sunt sau
nu de drept condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, sau dacă era sau nu necesară o cerere în acest sens, mai ales că însăși reclamanții arată că nu au formulat petit privind constatarea caracterului politic al condamnărilor sau a măsurilor administrative pentru că nu este vorba de constatarea ca fiind politică a condamnărilor sau măsurilor administrative suferite de ei ci se arată că cererea vizează doar averea părinților lor iar nu a reclamanților.
Prin urmare recurenții acceptă că au formulat doar o cerere privind bunurile iar nu și una privind condamnările sau măsurile administrative.
Indiferent de faptul că a existat o cerere privind condamnarea sau măsurile administrative privind reclamanții sau antecesorii lor, important este că reclamanții nu au formulat o cerere în temeiul Legii nr. 10/2001 sau 247/2005 și că o parte a bunurilor sunt bunuri care nici nu fac obiectul acestor legi.
Mai trebuie menționat că subzistă și motivarea primei instanțe dar hotărârea nu a fost atacată privitor la acest aspect.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. M. împotriva sentinței civile nr. 307 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
C.
-M. CONȚ
I. -D.
C.
A. -A. P.
Red. I.D.C./Dact. V.R.
2 ex./_
Jud.fond: C. -A. C. - Tribunalul Cluj
GREFIER
A. M.
| ← Sentința civilă nr. 3728/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 561/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
