Decizia civilă nr. 4602/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4602/R/2013
Ședința publică din 4 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - recursul formulat de pârâții recurenți P. M. UI C. -N., M. C. -N. PRIN P., C. LOCAL AL M. UI C. -N., precum și recursul declarat de intervenienta SC MM M. E. H. LS împotriva sentinței civile nr. 148 din _
, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată W. I. ANA, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 28 noiembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 4 decembrie 2013.
C U R T E A
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului
C. la data de 18 ianuarie 2011, reclamanta W. I. Ana a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. mun. C. -N., M. C. -N. prin primar și C. local C. -N. să se constate că imobilul înscris în C.F. nr. 2654 C. -N., nr. topo 119, casă de piatră cu subsol, parter, patru etaje, situat administrativ în C. -N., strada Regele Ferdinand nr. 12 a fost preluat abuziv, fără titlu valabil; să se constate nulitatea parțială a Dispoziției nr. 6382/15 Decembrie 2010 - completare a Dispoziției nr. 2676/2008 emisă de pârâtul P. municipiului C. -N. și să se dispună desființarea în parte a acesteia și, ca o consecință, să se dispună restituirea în natură, în întregime a apartamentelor: nr. 7, nr. topo 119/1/VII compus din o cameră, WC, boxă la subsol, în suprafață de 25,34 mp. - suprafață utilă și cota de 1,80, părți comune indivize de 1,80, înscrise în C.F. nr. 1.
-N. ; nr. 16, nr. topo 119/1/XVI, compus din patru spații comerciale - patru încăperi la parter, WC, două încăperi la subsol, în suprafață de 236,80 mp. - suprafața utilă și cota de 16,90 părțile indivize comune, înscrise în
C.F. nr. 1. C. ; nr. 17, nr. topo nr. 119/XVII, compus din spațiu de depozitare - o încăpere cu suprafața de 27,90 și cota de 1,99 părțile indivize comune, înscrise în C.F. nr. 1. C. -N. ; acordarea de despăgubiri în situația în care bunurile restituite în natură nu acoperă cota de 1/4 părți din imobilul în litigiu; să se dispună intabularea în cartea funciară în favoarea sa a apartamentelor restituite în natură; să se dispună completarea dispoziției, cu referire la apartamentul nr. XVI care are în componență și WC, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că este beneficiara Legii nr. 10/2001 cu privire la cota de 1/4 parte din imobilul în litigiu, cotă care a aparținut familiei sale, imobilul fiind preluat de Statul Român în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950 și intabulat în favoarea acestuia.
Fiindu-i recunoscută calitatea de beneficiată a Legii nr. 10/2001, prin mai multe hotărâri judecătorești, pârâtul P. mun. C. -N. a restituit în natură apartamentul nr. 5 care se afla în proprietatea statului, în anul 2008 prin Dispoziția nr. 2676/2008.
Între timp, au fost anulate prin hotărâri judecătorești contractele de vânzare-cumpărare dintre foștii chiriași și pârâtul C. Local al mun. C. -
N. cu privire la apartamentele nr. 7, 16 și 17.
Cu toate că art. 21 din Legea nr. 10/2001 modificată stabilește expres că imobilele - teren și construcții - aflate în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, se restituie în natură beneficiarilor acestei legi, pârâtul P. mun. C. -N. a dispus restituirea în natură doar a cotei de 1/5 parte din aceste apartamente, iar pentru aceeași cotă de 1/5 parte din celelalte apartamente vândute, a propus despăgubiri.
Dispoziția este lipsită de rațiuni juridice, fiind total nelegală, având menirea de a prelungi inutil situația restituirii apartamentelor.
Singurul lucru pe care nu l-a avut în vedere pârâtul la emiterea dispoziției a fost faptul că restituirea în natură a celor patru apartamente reprezenta tocmai cota de 1/4 parte din imobil, cotă care îi aparține.
Cererea de intervenție principală
Pentru termenul de judecată din data de 01 martie 2011, s-a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenție în interes propriu din partea S.C. MM
M. E. H. LSR.L., prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, iar, pe fondul cauzei, să se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 6382/15 Decembrie 2010 privind completarea Dispoziției nr. 2676/16 Aprilie 2008, în ceea ce privește restituirea în natură a cotei de 1/5 parte din apartamentul nr. 16, situat în
C. -N., strada Regele Ferdinand nr. 12 și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă.
Soluționarea cererii de încuviințare în principiu a intervenției principale
Prin încheierea ședinței publice din data de 29 martie 2011, tribunalul având în vedere calitatea de terț a intervenientei față de Dispoziția nr. 6382/_ a cărei anulare se solicită prin acțiune, dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 fiind incidente în cauză, norma cu caracter special, spre deosebire de cazul în care terții formulează contestație, caz în care incidente sunt normele de drept comun, a apreciat ca legătură dintre acestea nu justifica judecarea împreună și, în consecință, în temeiul art.52 alin. 2 Cod procedură civilă, a respins cererea de admitere in principiu a intervenției în interes propriu.
Cererea de intervenție accesorie
La data de 06 septembrie 2011, s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al tribunalului, cerere de intervenție în interesul C. ui local C., P. ui municipiului C. -N. din partea unei alte peroane decât intervenienta principală, respectiv S.C. "L. I. -E. "; S.R.L prin administrator B. I. prin care a solicitat încuviințarea în principiu a cererii de intervenție, iar, pe fond, să se constate că realizarea pretenției contestatoarei de restituire integrală, în natură și a apartamentului nr.17 din imobilul în litigiu, pe lângă celelalte trei apartamente - 5, 7 și 16, este incorectă și ilegală, la care s-a renunțat ulterior prin înscrisul de la fila 390
din dosar, renunțare la care s-a luat act prin sentința act final al judecății în fața primei instanțe.
Soluția primei instanțe asupra cererii principale
Prin sentința civilă nr. 148 din_ a Tribunalului C., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. municipiului C. -N. .
A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta W. I. Ana în contradictoriu cu pârâții P. mun. C. -N.
, M. C. -N., prin P. și C. Local al mun. C. -N. .
S-a constatat că imobilul înscris în CF 2654 C. -N. nr. top 119 - casă cu subsol, parter, 4 etaje situat din punct de vedere administrativ în mun. C. -N. str. Regele Ferdinand nr. 12, jud. C. a fost preluat fără titlu valabil.
S-a dispus anularea parțială a dispoziției nr. 6382/_ emisă de P. mun. C. -N. .
S-a dispus restituirea în natură a următoarelor apartamente: apartamentul nr. 7 înscris în CF 1. C. -N. nr. top 119/1/VII cu părțile comune indivize înscrise în CF col. 1. C. -N. ; apartamentul nr. 16 înscris în CF 1. C. -N. nr. top 119/1/XVI cu părțile comune indivize înscrise în CF col. 1. C. -N. și apartamentul nr. 17 înscris în CF 1.
C. -N. nr. top 119/1/XVII cu părțile comune indivize înscrise în CF col. 1.
C. -N. .
S-a dispus înscrierea în CF 1. aferent apartamentului nr.16 cu nr. top 119/1/XVI a unui WC.
S-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentelor descrise mai sus.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri.
Au fost obligați pârâții, în solidar, să-i plătească reclamantei suma de 3500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând costul expertizei efectuate de expert Bojan V. .
Starea de fapt
Din copia CF 2654 C. depusă la dosar de reclamantă, rezultă că imobilul cu nr. topo. 119, casă din piatră cu 4 etaje și teren în suprafață de
110 stj.p, situat în C. -N. str. Regele Ferdinand nr. 11 s-a aflat în proprietatea tabulară a numiților Gutfried Adolf, în cotă parte de 3/4 și Rosman E., în cotă parte de 1/4 .
Prin încheierea CF nr. 3763/1948, asupra cotei părți de 1/4 din imobil, aparținând lui Rosman E., a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea văduvei lui Rosman E., născută Grosli M., în cota parte de 2/8, precum și în favoarea lui Rosman I. și Rosman I., minori la acea dată, în cote părți de cate 3/8 fiecare .
Prin încheierea CF nr. 4554/1965, asupra imobilului s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Roman, în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin încheierea CF nr. 831/1997, imobilul a fost dezmembrat, imobilul cu nr. topo. 119/2, teren-curte in str. Gh. Doja nr. 12 în suprafață de 26 mp rămânând înscris în CF 2654, imobilul cu nr. topo. 119/1, casa cu 17 apartamente si teren, situate în C. -N. str. Gh. Doja nr. 12, in suprafață de 370 mp fiind înscris în CF col. 1. si CF ind. 1. .
Din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că reclamanta W.
I. Ana, născută Rosman, este proprietara tabulară a cotei părți de 3/8 din 1/4 din imobil, menționată mai sus, fiica lui Rosman E. si Rosman M.
, decedați la_, respectiv_, precum și sora lui Rosman I., decedat la_ .
Prin Dispoziția nr. 2676/_ emisă de P. mun. C. -N., s-a restituit reclamantei W. I. Ana apartamentul nr. 5 cu suprafața utilă de 67,53 mp. și părțile indivize comune înscrise în CF col. nr. 1. C., imobil înscris în CF nr. 1. C. nr. top 119/1/V din imobilul situat în mun.
C. -N. str. Regele Ferdinand nr. 12.
Prin Dispoziția nr. 6382/_ emisă de P. mun. C. -N., a fost completată dispoziția nr. 2676/_, în sensul că, pe lângă apartamentul nr. 5, s-a restituit și cota de 1/5 parte din apartamentele nr. 7,16,17 din imobilul situat în mun. C. -N. str. Regele Ferdinand nr. 12, jud. C. .
Dezlegarea în drept
Obligată fiind a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor, în temeiul art. 137 cod pr. civilă, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui mun. C. -N., în considerarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care conferă calitate procesuală pasivă emitentului dispoziției. În speță, dispoziția a cărei anulare parțială se solicită fiind emisă de P. mun. C. -N., acesta, în calitate de organ emitent are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Revenind asupra fondului, instanța a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de către statul român fără titlu valabil, deoarece, așa cum rezultă din anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950 nici reclamanta și nici antecesorii săi, respectiv fratele său nu au fost menționați. Singurul nume menționat în anexa la decretul de naționalizare a fost acela al coproprietarului Gutfried Adolf. În forma actuală, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, Legea nr. 10/2001 califică drept abuzive preluările de imobile în temeiul Decretului nr. 92/1950, în acest sens fiind dispozițiile art. 2 al. 1 lit. a și prevede că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au notificat unitatea deținătoare beneficiază moștenitorii notificatori, ceea ce este și cazul reclamantei.
Art. 1 al. 1, art. 7 al. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie, ca regulă, acordarea măsurilor reparatorii în natură, iar ca excepție repararea prin echivalent și numai atunci când există o imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură.
În ce privește situația juridică a celor trei apartamente solicitate a fi restituite, urmare a constatării nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare, prin hotărâri judecătorești irevocabile, acestea se află în proprietatea statului și, sub acest aspect, nu există nici un impediment în restituirea în natură persoanei îndreptățite.
În cauză, a fost efectuată o expertiză tehnică de evaluare de către expert Bojan V., prin care s-a stabilit valoarea imobilului ca fiind de
6.762.400 Ron, iar cota de 1/4 parte din imobil la care reclamanta este îndreptățită are valoarea de 1.690.600 lei. Totodată s-a stabilit și valoarea celor trei apartamente a căror restituire se solicită, respectiv nr. 7,16,17, alături de valoarea apartamentului nr. 5, restituit anterior, ca fiind de
1.697.300 lei, acoperind cota de 1/4 parte cuvenită reclamantei. Așa cum a arătat și pârâtul P. mun. C. -N. în răspunsul la raportul de expertiză tehnică diferența între valoarea totală obținută pentru cele 4 apartamente și valoarea rezultată drept cotă de 1/4 parte din valoarea totală a imobilului, de 6700 lei este irelevantă și în opinia instanței nu justifică un refuz al restituirii în natură. Mai mult reclamanta a și consemnat suma de 6700 lei la CEC Bank pe seama și la dispoziția Tribunalului C., dovadă fiind recipisa de consemnare nr. 461996/1 din data de_ .
Față de acestea, instanța a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta W. I. Ana și a constatat că imobilul înscris în CF 2654 C.
-N. nr. top 119 - casă cu subsol, parter, 4 etaje situat din punct de vedere administrativ în mun. C. -N. str. Regele Ferdinand nr. 12, jud. C. a fost preluat fără titlu valabil.
S-a dispus dispune anularea parțială a dispoziției nr. 6382/_ emisă de P. mun. C. -N. și s-a dispus restituirea în natură a următoarelor apartamente: apartamentul nr. 7 înscris în CF 1. C. -N. nr. top 119/1/VII cu părțile comune indivize înscrise în CF col. 1. C. -N.
; apartamentul nr. 16 înscris în CF 1. C. -N. nr. top 119/1/XVI cu părțile comune indivize înscrise în CF col. 1. C. -N. și apartamentul nr. 17 înscris în CF 1. C. -N. nr. top 119/1/XVII cu părțile comune indivize înscrise în CF col. 1. C. -N. .
Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat de expert Bojan V., în componența apartamentului nr. 16 din imobilul în litigiu face parte și un WC, care a fost înscris în evidențele de carte funciară.
În temeiul art. 20 al. 3 din Legea nr. 7/1996, instanța a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentelor descrise mai sus.
Capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri a fost respins,
întrucât apartamentele solicitate a fi restituite în natură acoperă cota de 1/4 parte din imobil la care este îndreptățită reclamanta.
În temeiul art. 274 cod pr. civilă instanța a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 3500 lei cheltuieli de judecată reprezentând costul expertizei efectuate de expert Bojan V. .
Recursul
Împotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal recurs pârâții și intervenienta principală, care a declarat recurs și împotriva încheierii de respingere a cererii de încuviințare în principiu a cererii de intervenție principală din 29 martie 2013.
8.1.) Pârâții au solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii.
În motivarea recursului lor, aceștia au arătat că, în ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului, această cerere a fost formulată tardiv, pentru că prima dispoziție modificată prin cea obiect al prezentei acțiuni, nu a fost contestată sub acest aspect.
În ceea ce privește restituirea în natură a unor apartamente prin dispoziția primei instanțe, în realitate, reclamanta a solicitat o reală sistare de indiviziune, întrucât un apartament liber (ap. 5) și o cotă corespunzătoare cotei ideale ce i se cuvine din imobil i-a fost restituită deja din apartamentele rămase în proprietatea unității administrativ teritoriale, ea solicitând restituirea în natură a tuturor apartamentelor nevândute în contul cotei sale ideale din imobil, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din Normele de aplicare ale Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, modificată prin HG nr. 923/2010.
În plus, valoarea porțiunii restituite în natură depășește valoarea cotei ideale din imobil cuvenită reclamantei. De aceea, în subsidiar, s-a solicitat restituirea în natură doar a două dintre cele 3 apartamente, pentru diferență urmând a fi acordate despăgubiri.
Cu privire la cheltuielile de judecată, s-a solicitat exonerarea pârâților de la plata acestora, pe motiv că instanței i s-a solicitat, de fapt, sistarea stării de indiviziune asupra imobilului, ceea ce depășea atribuțiile
comisiei de aplicare a legii speciale, astfel că nu poate fi pusă în sarina pârâților costul unui astfel de demers.
8.2. Intervenienta principală S.C. MM MIKOTRONIK E. H. LSR.L.
N. a solicitat modificarea încheierii de ședință din 29 martie 2011, în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție, iar, în ceea ce privește sentința civilă nr. 148/2013, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește încheierea de respingere a încuviințării în principiu a cererii de intervenție principală, se arată că dispozitivul încheierii nu cuprinde soluția cu privire la această cerere, ea rezultând doar din considerentele acesteia.
Cu privire la soluție, în mod greșit s-a reținut incidența dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât această prevedere nu înlătură aplicarea celei cuprinsă în art. 49 C. pr. civ., care este esențialmente o normă procedurală, recurenta justificând un interes în a interveni în procesul pendent prin aceea că apartamentul nr. 16 restituit în natură este proprietatea sa. Prin cererea de intervenție, această parte a înțeles nu doar să solicite anularea dispoziției prin care a fost restituită deja o cotă ideală din imobil, ci și să se apere față de solicitarea reclamantei de a i se restitui în natură întregul apartament.
Titlul recurentei îl constituie o hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 2292/2002 a Tribunalului C., irevocabilă, nedesființată, ce ține loc de contract de vânzare cumpărare, astfel că se impunea ca ea să fie ascultată cu privire la solicitările reclamantei vizând apartamentul proprietatea sa, cu atât mai mult cu cât prima instanță a admis o cerere de
intervenție a unui fost proprietar al unui apartament din același imobil al cărui titlu a fost deja desființat prin hotărâre judecătorească, S.C. L. I. -
E. S.R.L. C. .
Aprecierea drept incidentă a acțiunii de drept comun nu justifică inadmisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu și nici nu conferă caracter efectiv dreptului de proprietate al recurentei, precum și dreptului ei la un proces echitabil, întrucât singura modalitate de apărare a dreptului de proprietate în condițiile respingere cererii de încuviințare a intervenției a fost promovarea unei alte acțiuni, de anulare a dispoziției nr. 6382/2010 a P. ui M. ui C., ce constituie obiect al dosarului nr._ al Judecătoriei C. N., însă, prin sentința pronunțată de Tribunalul Cluj în prezentul dosar, s-a dispus restituirea în natură a întregului apartament 16, fără a i se permite proprietarului său să participe la judecată și să se apere.
Reclamanta a încercat să obțină înscrierea provizorie a dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului ei de folosință supra unei cote din imobil în cartea funciară în temeiul sentinței civile nr. 3426/2009 a Judecătoriei C. N. și a deciziei civile nr. 180/2010 a Tribunalului C., deși acestea nu erau irevocabile, împotriva încheierii de carte funciară fiind formulată plângere de către recurentă, ce constituie obiect al altor dosare de pe rolul Judecătoriei C. N. .
În ceea ce privește sentința civilă nr. 148/2013 a Tribunalului C., casarea cu trimitere se impune pentru că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care recurenta este proprietara imobilului în temeiul unei hotărâri judecătorești ce ține loc de contract de vânzare cumpărare. Reclamanta a solicitat constatarea nulității titlului pârâtei, deși acesta este o hotărâre judecătorească și a obținut câștig de cauză în mod greșit printr-o sentință a Judecătoriei C. N., menținută în apel de Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 180/2010, atacată cu recurs de
recurenta intervenientă în prezentul proces, recursul fiind strămutat la Curtea de Apel Pitești, soluționarea sa fiind suspendată până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar.
Prima instanță a reținut greșit în considerentele hotărârii că apartamentul 16 se află în proprietatea unității administrativ teritoriale, acesta fiind proprietatea tabulară a intervenientei recurente al cărei titlu nu a fost desființat și care se află și în posesia imobilului.
Prin hotărârea act final al judecății, prima instanță a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. pr. civ. sub sancțiunea nulității, încălcând principiul contradictorialității și al dreptului la apărare - motivele privind acest aspect fiind identice cu criticile vizând încheierea de ședință prin care a fost respinsă încuviințarea în principiu a cererii de intervenție principală.
Fiind un recurs întemeiat pe dispozițiile art. 3041C. pr. civ., instanța de recurs poate examina cauza sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește aprecierea probei privind efectuarea raportului de expertiză de evaluare, cu privire la care intervenienta nu a avut posibilitatea să formuleze apărări, valoarea sensibil egală a cotei de proprietate din imobil și a celor 3 apartamente a căror restituire în natură s-a solicitat punând sub semnul întrebării conformitatea cu realitatea a concluziilor raportului de expertiză.
În concluziile formulate oral cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului, reprezentanta intervenientei a arătat că, în ceea ce privește criticile concrete privind hotărârea, nu le va susține, întrucât nu avea calitate de parte, însă solicită a fi avute în vedere ca simple argumente de fapt privite prin perspectiva prejudiciului care lor le este cauzat prin acest demers judiciar, arătând că recursul împotriva sentinței este admisibil raportat la soluția cerută cu privire la încheierea de respingere a cererii de încuviințare în principiu, o soluție favorabilă cu privire la aceasta rămânând fără efect în cazul în care sentința ar rămâne irevocabilă.
Întâmpinarea din recurs
Reclamanta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului intervenientei, în principal, ca lipsit de interes, pentru că aspectele invocate au făcut obiectul altui dosar, respectiv a celui cu nr._ al Tribunalului C., în care intervenienta a solicitat anularea dispoziției primarului, acțiunea fiind respinsă în primă instanță, iar apelul fiind suspendat ca urmare a cererii de strămutare formulată de intervenientă (reclamantă în acel proces), respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție și nesolicitându-se repunerea pe rol după soluționarea cererii de strămutare.
În mod corect a fost respinsă cererea de încuviințare în principiu a intervenției principale, întrucât procedura în prezentul dosar este una specială, ce se desfășoară doar între emitentul dispoziției contestate și beneficiarul acesteia, terțele persoane putând să-și valorifice drepturile doar pe calea unei acțiuni separate.
Textul art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu este o normă de drept substanțial, ci una de procedură, ca și cel al art. 49 C. pr. civ., ultima fiind normă generală și prima specială, derogatorie de la aceasta.
Cererea de încuviințare în principiu se soluționează prin încheiere, nu trebuie fie cuprinsă în dispozitivul hotărârii, recurenta nedevenind parte în proces pentru a fi menționată în hotărârea act final al judecății.
Recurenta nu mai este proprietara apartamentului 16 din imobilul obiect al litigiului, pentru că titlul ei a fost desființat prin hotărâre judecătorească, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.
Apărarea privind evaluarea apartamentelor nu este fondată, câtă vreme reclamanta a achiziționat apartamentul ei cu suma de 60.000 dolari, iar expertul l-a evaluat la 400.000 de dolari în condiții de criză economică.
În ceea ce privește recursurile pârâților, nu există vreun termen în care în care să poată fi solicitată constatarea nevalabilității titlului statului, acest motiv fiind neîntemeiat.
Expertiza efectuată la dispoziția primei instanțe a evaluat apartamentele aflate în patrimoniul unității administrativ teritoriale, valoarea acestora fiind apropiată de cea a cotei ideale cuvenite reclamantei, diferența fiind nesemnificativă și suma fiind, oricum, consemnată de reclamantă la dispoziția instanței. Faptul că foștilor proprietari li s-a preluat o cotă ideală din imobil nu înseamnă că restituirea se face din cote părți din apartamentele existente ca urmare a împărțirii de către stat a imobilului într-un număr de 17 unități locative, restituirea în natură prevalând celei prin echivalent, imobilul nefiind solicitat de alți foști proprietari deposedați abuziv.
Ulterior, la termenul de judecată din 28 noiembrie 2013, reprezentanta reclamantei a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de
intervenientă împotriva sentinței, pe motiv că, nedevenind parte, nu are calitatea să declare recurs.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 3041C. pr. civ, ce constituie temeiul lor în drept, curtea apreciază că acestea nu sunt fondate, din considerentele ce urmează a fi expuse.
a) În ceea ce privește recursurile pârâților, preluarea cu sau fără titlu a imobilului nu prezintă relevanță în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, aceasta acordând măsuri reparatorii foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pentru imobilele preluate de stat abuziv în condițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 din lege, imobilul obiect al prezentului litigiu constituind obiect al legii conform chiar recunoașterii emitentului dispoziției, care a stabilit îndreptățirea reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.
S-ar putea discuta, eventual, lipsa de interes a reclamantei sau inadmisibilitatea unei acțiuni în constatare în condițiile existenței posibilității exercitării uneia în realizare, dar astfel de excepții nu au fost invocate nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de recurs, curtea apreciind că nu se impune invocarea lor ca motive de recurs de ordine publică în condițiile art. 306 alin. (2) C. pr. civ., pentru că reclamanta justifică un interes prin prisma existenței unei alte cauze privind constatarea nulității actului subsecvent, iar admisibilitatea unor astfel de petite în cadrul acestor acțiuni este unanim recunoscută de jurisprudență.
Referitor la restituirea în natură în întregime a unor apartamente și nu doar a unei cote ideale din acestea, corespunzătoare cotei preluate de la antecesorii reclamantei, aceasta nu constituie o ieșire din indiviziune, ci o aplicație particulară a măsurii privind restituirea în natură a imobilului sau a părții din acesta preluată abuziv de către stat, în condițiile în care reclamantei trebuie să i se restituie o porțiune corespunzătoare cotei sale de proprietate din imobil. În plus, majoritatea apartamentelor au fost înstrăinate deja și reclamantei nu i se poate restitui o cotă ideală din imobil, pentru că acesta nu mai este în întregime în proprietatea unității administrativ teritoriale, ca să se poată proceda ulterior la ieșirea din indiviziune conformei acestei cote din întreg, așa cum se susține în motivele de recurs.
Valoarea porțiunii restituite de prima instanță depășește nesemnificativ valoarea cotei ideale, reclamanta consemnând diferența la dispoziția instanței pentru a fi eliberată, la cerere, unității administrativ teritoriale. Cum măsura reparației în natură prevalează celei prin echivalent, așa cum rezultă încă din textul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modalitatea în care prima instanță a înțeles să se pronunțe pe fondul solicitărilor reclamantei este legală și temeinică.
Motivele privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate raportat la cele deja reținute privind posibilitatea restituirii în natură și constatării culpei lor în neaplicarea acestei măsuri, care, pe plan procesual, se transpune în culpa procesuală reglementată de art. 274 alin. 1
C. pr. civ., corect aplicat de prima instanță.
a)Referitor la recursul intervenientei, împrejurarea că respingerea cererii de încuviințare în principiu nu este cuprinsă în dispozitivul încheierii de ședință din 29 martie 2011 (f. 211-212 dosar tribunal, vol. I) nu face ca încheierea să fie lovită de nulitate, în sensul art. 105 alin. 2 C. pr. civ., câtă vreme soluția s-a pronunțat în cursul ședinței de judecată, în ședință publică, în urma ascultării părților, în condițiile prezenței reprezentantului intervenientei la termenul de judecată, fiind cuprinsă în încheierea de ședință, neinvocându-se vreo vătămare și neputând fi dedusă vreuna din circumstanțele soluționării cererii.
În ceea ce privește incidența art. 26 din Legea nr. 10/2001, aceasta este o normă de procedură în sensul art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată, ce prevede că "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară"; (s.n.). Cererea de intervenție fiind, însă, una incidentală, în ceea ce o privește, operează prorogarea legală de competență în favoarea instanței competente să judece cererea principală (art. 17 C. pr. civ.) și se aplică procedura aplicabilă cererii principale. Cu toate acestea, referitor la pretenția concretă ce a constituit obiectul ei, intervenienta nu a suferit vreo vătămare, ea exercitând acțiune separată, respinsă de prima instanță și nefăcând diligențele pentru a repune apelul pe rol. Ea nedevenind parte în prezenta acțiune, hotărârea judecătorească nu-i este opozabilă, rămânând să-și facă apărările în celălalt proces privind cele cuprinse în dispoziția contestată.
Cu privire la apărarea raportată la cererea reclamantei privind restituirea întregului apartament, aceasta, așa cum rezultă din formularea
folosită de intervenientă nu este o pretenție, pentru a putea fi obiect al unei intervenții principale (solicitându-se doar respingerea acțiunii), ci doar al uneia accesorii, în favoarea pârâților, ce putea fi formulată inclusiv în recurs, așa cum rezultă din dispozițiile art. 51 C. pr. civ.. Recurenta, însă, nu a
înțeles să formuleze o astfel de cerere în recurs, iar instanța de recurs nu avea obligația de a-i pune în vedere această posibilitate, întrucât aceasta depășește deja limitele rolului activ prevăzut de art. 129 alin. 2 C. pr. civ., referitor la aducerea la cunoștința părților a drepturilor și obligațiilor lor procesuale, pentru că aceasta ar transforma-o deja în avocatul părții, oricum, recurenta având asistență juridică calificată.
Este adevărat că prima instanță, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. 4 C. pr. civ., putea să califice corect cererea, cu punerea acestei împrejurări în discuția părților, însă nu a fost invocat vreun motiv de recurs cu privire la acest aspect, iar instanța de recurs nu a înțeles să invoce un astfel de motiv ca motiv de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. 2 C. pr. civ., întrucât, pe de o parte, așa cum s-a arătat deja, o cerere de
intervenție accesorie putea fi formulată direct în recurs, fără nicio condiționare procedurală, iar, pe de altă parte, intervenienta și-a formulat oricum apărările raportat la dreptul ei de proprietate și respectarea principiilor dreptului la un proces echitabil pe calea motivelor de recurs, analizate de instanță, casarea cu trimitere nefiind, oricum, posibilă din considerentele cu urmează a fi învederate în cele cu urmează.
Cealaltă cerere de intervenție admisă prin care s-a solicitat respingerea acțiunii, formulată de un fost proprietar de apartament, a fost una accesorie, în favoarea pârâților, ceea ce este un argument împotriva și nu pentru admiterea cererii de intervenție principală a reclamantei.
Faptul că titlul ei îl constituie o hotărâre judecătorească ce ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare nu împiedică în vreun fel contestarea acesteia în instanță, întrucât hotărârea judecătorească are regimul juridic al contractului pe care îl suplinește (fiind, sub acest aspect, o situație similară cu aceea a pronunțării unei hotărâri de expedient). Aceasta cu atât mai mult cu cât terțul (reclamanta) care nu a fost parte în acel proces nu are calitatea de a exercita căi de atac împotriva hotărârii, iar faptul că o parte recalcitrantă nu-și execută obligația contractuală sau legală, în cazul în speță, de a încheia un contract de vânzare cumpărare, cealaltă parte fiind obligată să recurgă la instanță în acest scop, nu face ca titlul ei să devină inatacabil de către un terț interesat cum este reclamanta, neexistând vreo diferență între situația încheierii voluntare a actului juridic și aceia a suplinirii sale prin hotărâre judecătorească.
e) Faptul că reclamanta a încercat să-și înscrie provizoriu dreptul în cartea funciară în temeiul hotărârii judecătorești de constatare a nulității titlului intervenientei și rectificare a cuprinsului cărții funciare nu are
legătură cu prezenta cauză. Oricum, înscrierea provizorie vizează drepturi obținute în temeiul unor hotărâri care nu sunt irevocabile (altminteri ar fi intabulare, adică înscriere definitivă), doar caracterul neirevocabil al hotărârii fiind invocat ca motiv de recurs, nu și alte motive privind condițiile înscrierii provizorii.
d, f, g, h) Cu privire la hotărârea act final al judecății, s-a arătat că se impune casarea cu trimitere pentru a fi respectat dreptul de proprietate al recurentei asupra ap. 16 din imobil și dreptul la un proces echitabil, sub aspectul respectării principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, hotărârea fiind nulă pentru încălcarea acestora, conform art. 105 alin. 2 C. pr. civ. (f, g, h), aceste motive fiind invocate și cu privire la încheierea de respingere a încuviințării în principiu a cererii de intervenție (d).
S-a arătat că apartamentul este în continuare proprietatea recurentei, pentru că hotărârea de desființare a titlului ei nu este irevocabilă, recursul strămutat la Curtea de Apel Pitești fiind suspendat până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar, ceea ce este adevărat, reținerea primei instanțe în sensul că apartamentul a revenit în proprietatea unității administrativ teritoriale nefiind conformă cu realitatea.
În realitate, însă, soluționarea cererii de restituire în natură a apartamentului înstrăinat depinde de soluția dată asupra cererii privind constatarea nulității titlului intervenientei, pentru că doar în situația în care imobilul se întoarce în patrimoniul unității administrativ teritoriale acesta poate fi restituit în natură.
Dacă s-ar admite cererea recurentei și hotărârea primei instanțe ar fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, reclamanta ar fi cea care nu și-ar putea face apărările față de titlul intervenientei, ce nu constituie obiect al prezentei judecăți și nici față de
posibilitatea restituirii în natură, instanța fiind obligată să dispună măsura prevăzută de art. 244 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ., până la soluționarea acțiunii obiect al dosarului Curții de Apel Pitești, ceea ce ar duce la întreruperea de către instanță, cu bună știință, a cursului judecății, continuarea acesteia nefiind la latitudinea ei, pentru că vechiul Cod de procedură civilă nu permite repunerea cauzei pe rol din oficiu în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1, decât în vederea perimării.
Pentru că la o situație de întrerupere a cursului judecății nu se poate ajunge prin fapta cu bună știință a instanței, singura soluție posibilă o constituie soluționarea cauzei în sensul celor reținute de prima instanță, cu consecința inopozabilității hotărârii judecătorești intervenientei care nu a devenit parte în proces. Lipsirea hotărârii de un astfel de efect față de intervenientă face imposibilă punerea în executare a hotărârii până la desființarea titlului ei înscris în cartea funciară. Dreptul ei de proprietate nu este astfel încălcat, urmând ca aceasta să-și formuleze toate apărările legate de acest drept, cu respectarea principiului contradictorialității, în dosarul având ca obiect verificarea valabilității titlului ei.
i) Referitor la apărările privind raportul de evaluare (care ar fi putut duce la o altă soluție dacă valoarea apartamentelor ar fi fost mult superioară cotei ideale a reclamantei din imobil), recurenta nu a invocat alt motiv decât că i se pare dubios faptul că valoarea celor trei apartamente solicitate a fi restituite în natură este sensibil egală cu cea a cotei ideale la care este îndreptățită reclamanta, acest motiv fiind, astfel, nefondat, tocmai pentru că nu sunt formulate critici concrete privind raportul de evaluare (nefiind înlăturate nici susținerile reclamantei din întâmpinare cu privire la acest aspect), neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se verifica dacă ar fi formulate cu această ocazie astfel de motive.
Au mai fost invocate o serie de motive de ordine publică referitoare la capacitatea de exercițiu a reclamantei, cu privire la care curtea s-a pronunțat cu ocazia soluționării excepției lipsei calității de reprezentant, prin încheierea de amânare a pronunțării.
Din toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., toate recursurile formulate urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de SC MM M. E. H. LS împotriva încheierii de ședință din data de_ a Tribunalului C. .
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. M. UI
C. -N., M. C. -N. ȘI C. LOCAL AL M. UI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 148 din_ a Tribunalului C. pronunțată
în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. | C. A. | A. C. | ANA I. | C. B. |
Red. C.A.A., dact. C.G. 2 ex/_
Jud. fond: C.A. C.
| ← Decizia civilă nr. 296/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 1221/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
