Decizia civilă nr. 237/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 237/A/2013
Ședința publică din 20 decembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: A. A C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-au luat în examinare, în rejudecare după casare, prin decizia civilă nr. 5930 din_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, apelul declarat de pârâtul P. M. C. -N., precum și apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN
A JUD. C. împotriva sentinței civile nr. 131 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat K. G., având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 5 decembrie 2013, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 decembrie, 19 decembrie și 20 decembrie 2013.
C U R T E A
Cerere a de che mare în judec ată
Prin cererea precizată înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul K. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. M.
C. -N. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice anularea dispoziției de restituire în natură cu nr. 1212/24 martie 2003 emisă de P. municipiului C. -N., în temeiul Legii 10/2001 și comunicată la data de 24 august 2006.
A mai solicitat să fie obligat pârâtul la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură pentru suprafața liberă de 5582 mp din imobilul cu nr. top 14125/2, iar, pentru restul de 1547 mp, să acorde despăgubiri bănești la valoarea de circulație a terenului, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.
2. Soluț ia pr ime i ins tanțe
Prin sentința civilă nr. 131 din 05 martie 2009 a Tribunalului C. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul K. G., împotriva pârâților P. M. C. -N. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:
S-a dispus anularea Dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură nr. 1212 din_ emisă de pârâtul P. municipiului C. -N. .
S-a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în mun. C. -N., str. Bistriței nr. 27-31, înscris în CF nr. 34707 C., nr. top 14125/2, în suprafață de 7129 m.p., după cum urmează:
S-a restituit în natură în favoarea reclamantului K. G. imobilul teren în suprafață de 1385 m.p., identificat prin nr. top nou 14125/2/1 potrivit completării la raportul de expertiză intitulată "Răspuns la obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară";, întocmit de expert M. I. .
S-a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri în sumă de 3.159.200 euro, pentru diferența de teren de 5744 m.p., aceasta neputând fi restituită în natură.
A fost obligat pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească reclamantului suma de 3.159.200 euro cu titlu de despăgubiri.
S-a dispus intabularea în cartea funciară, a dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de lege, asupra terenului în suprafață de 1385 m.p., identificat prin nr. top nou 14125/2/1, potrivit tabelului de mișcare parcelară - varianta II, anexă la completarea la raportul de expertiză intitulată "Răspuns la obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară";, întocmit de expert M. I., cu corectivul adus de instanță în sensul că
înscrierea se va face "cu titlu de lege";, în loc de "cu titlu de moștenire";.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 6.680,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Considerente
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministrul F. P. , tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a respins-o pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Este adevărat că dispoziția atacată a fost emisă de pârâtul P. municipiului C. -N., acesta reprezentând persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, calitatea procesuală pasivă presupunând existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, dar de aici nu se poate accepta concluzia conform căreia S. Român prin Ministrul Economiei și F., nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.
Pârâtul a invocat în sprijinul apărărilor sale dispoziții legale în conformitate cu care calitatea procesuală în vederea stabilirii și modalității de plată a despăgubirilor aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor instituție care acționează în numele și pe seama S. ui Român. Este de observat faptul că alături de această instituție, S. ui Român prin Ministrul F. P. îi sunt conferite atribuții speciale în cea de a doua etapă a procedurii administrative, prin mai multe dispoziții legale cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care justifică calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 până la finalizarea procedurilor de despăgubire, Ministerul Finanțelor Publice va reprezenta statul roman ca acționar al Fondului "Proprietatea" și va exercita toate drepturile care decurg din aceasta calitate. Totodată potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 3 din același act normativ capitalul social inițial al Fondului "Proprietatea" este împărțit în acțiuni deținute de Ministerul Finanțelor Publice, iar potrivit dispozițiilor art. 141alin. 4 sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către D. pentru Acordarea Despăgubirilor se asigură, până la listarea S.C. Fondul
Proprietatea - S.A., din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul «Proprietatea» și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul M. ui F. P. .
Prin urmare, aplicarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII - din Legea nr. 247/2005, privind acordarea despăgubirilor în favoarea persoanei îndreptățite presupune asigurarea fondurilor necesare din partea M. ui
F. P., ca reprezentant al S. ui Român, acesta având astfel calitate procesuală pasivă în litigiile ce decurg din aplicarea procedurii administrative reglementată prin dispozițiile legale speciale în materie.
Este adevărat că atribuțiile prevăzute în sarcina pârâtului se referă la cea de a doua etapă a aplicării procedurii administrative, însă, atât timp cât se recunoaște instanței, potrivit jurisprudenței actuale, pentru celeritatea finalizării procedurii în vederea respectării duratei rezonabile de finalizare a
litigiului în înțelesul prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, posibilitatea de a se substitui entității investite cu soluționarea notificării, atunci când se constată o tergiversare din partea acesteia, în vederea stabilirii îndreptățirii persoanei de a beneficia de măsuri reparatorii în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, și totodată, plecând de la aceleași rațiuni, posibilitatea determinării cuantumului despăgubirilor, situație în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează doar să procedeze doar la actualizarea acestora, este evident că și în această etapă de desfășurare a procedurii devin incidente dispozițiile cuprinse în Titlul VII - din Legea nr. 247/2005.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin Dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură nr. 1212 din_ emisă de pârâtul P. municipiului C. -N., a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că imobilul situat în str. Bistriței nr. 27, înscris în CF nr. 34707 C., nr. top 14125, nu face obiectul acestui act normativ.
Potrivit poziției exprimate de pârâtul P. municipiului C. -N., prin întâmpinarea depusă la dosar, imobilul nu a fost preluat de S. Român neexistând acte de preluare, o astfel de concluzie reieșind și din poziția reclamantului precum și din răspunsul depus la dosar prin adresa nr. 663/_ de către Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania, în calitate de deținător faptic, potrivit căruia funcționează la adresa imobilului din litigiu din anul 1968 și nu dețin acte justificative privind preluarea terenului.
Mai mult decât atât, din actele depuse la dosar, a reieșit faptul că a fost aprobată construirea unui campus universitar care, potrivit amplasamentului, urmează să cuprindă și o parte a imobilului din litigiu.
Prin urmare, nu se poate susține că nu a avut loc o preluare, din moment ce terenul este ocupat de unități ce desfășoară activități de învățământ, și nicidecum nu se află în posesia proprietarilor tabulari înscriși în cartea funciară sau a moștenitorilor acestora.
Dacă în mod constant se recunoaște preluarea în favoarea S. ui, chiar și atunci când dreptul acestuia nu a fost înscris în cartea funciară și dacă se recunoaște caracterul abuziv al preluărilor realizate în temeiul actelor normative calificate ca atare în temeiul dispozițiilor legale speciale, cu atât mai mult trebuie să se admită că a avut loc o preluare abuzivă în absența unui act administrativ de preluare și în absența unui temei legal,
adică o preluare faptică care nu are la bază nici o justificare nici cel puțin formală.
Dispoziția atacată a fost emisă în soluționarea notificării înregistrate de reclamant sub nr. 1582/2001, prin executor judecătoresc, prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 34707 C. în suprafață de 7129 m.p., ocupat de grupul școlar de transporturi, cu precizarea că terenul a aparținut antecesorului său tată K. Alexandru și soției acestuia Gomboș M., proprietari tabulari, iar din întreaga suprafață înscrisă în cartea funciară se află în posesia sa suprafața de 1542 m.p, pentru diferența de 7129 m.p., solicitând măsuri reparatorii.
Deși reclamantul a pretins că este fiul proprietarilor tabulari, din actele depuse la dosar, a reieșit faptul că este nepotul de fiu al acestora, respectiv fiul lui K. Ghoerghe decedat în anul 1999, potrivit certificatului de moștenitor nr. 73/_ eliberat de BNP Petru Feurdean, iar K. Ghoerghe este fiul soților K., decedați în anul 1964, respectiv 1969, cu ultimul domiciliu pe str. Bistriței nr. 27.
Din actele dosarului nu a reieșit că ceilalți moștenitori ai proprietarilor tabulari ar fi înregistrat notificare prin care să solicite măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că devin incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din acest act normativ potrivit cărora, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au formulat notificare în termen.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice de către expert M. I., din concluziile căreia a reieșit faptul că, din suprafața totală a nr. top inițial 14125, de 8671 m.p., din CF nr. 34707 C., proprietatea tabulară a lui K. Alexandru și Gomboș M., terenul identificat prin nr. top 14125/1 în suprafață de 1542 m.p. s-a aflat în posesia reclamantului, acest teren fiind înstrăinat, iar diferența de teren de 7129 m.p., identificată prin nr. top 14125/2, ce formează obiectul prezentului litigiu este ocupată astfel: 6023 m.p. de către Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania iar suprafața de 1106 m.p. este ocupată de Campusul Universitar.
Expertul a concluzionat inițial că din suprafața de teren de 6023 m.p. ocupată de Colegiul Tehnic poate fi restituită în natură suprafața de 1450 m.p., întocmind prin completarea la raportul de expertiză, potrivit solicitării pârâtului și o variantă de propunere privind restituirea în natură a suprafeței de 1385 m.p., ce s-ar identifica potrivit propunerii expertului prin nr. top nou 14125/2/1, reclamantul fiind de acord cu această din urmă variantă.
În ceea ce privește valoarea terenului, aceasta a fost determinată potrivit raportului de expertiză întocmit de expert ANEVAR Babotă G., ca fiind de 550 euro/m.p., iar ca pentru diferența de teren de 5744 m.p., ce nu poate fi restituită în natură s-au stabilit despăgubiri în funcție de această valoare.
Din economia dispozițiilor art. 1 alin. 2 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, reiese faptul că măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ se stabilesc, de regulă, sub forma restituirii în natură iar în situația în care o astfel de măsură nu este posibilă, imobilul fiind afectat unei activități de interes public și fiind ocupat de edificate, măsurile reparatorii să fie stabilite prin echivalent sub forma despăgubirilor.
În ceea ce privește modalitatea de acordare a despăgubirilor, tribunalul a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat că prevederile cuprinse în
art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În cauză, a fost atacată dispoziția emisă de pârâtul P. municipiului C. -N. anterior intrării în vigoare Legii nr. 247/2005, respectiv Dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură nr. 1212 din_, astfel că au devenit incidente dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, potrivit cărora persoanele îndreptățite ar urma să beneficieze de titluri de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice.
În prezent, Ministerul Finanțelor Publice nu mai emite astfel de titluri, acestea fiind înlocuite de titlurile de despăgubire emise în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii dispoziției atacate și în acord cu decizia de recurs în interesul legii, ar urma ca Ministerul Finanțelor Publice să emită în continuare titluri de valoare nominală, însă în condițiile actuale acestea ar rămâne fără finalitate din punctul de vedere al obținerii efective a unei despăgubiri.
Totuși, Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al S. ui Român rămâne în mod direct răspunzător de acordarea în favoarea persoanelor îndreptățite a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor.
Și în actuala procedură administrativă privind acordarea despăgubirilor, respectiv în cea de a doua etapă, reglementată prin dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, au fost stabilite în sarcina Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al S. ui Român, ca acționar al Fondului "Proprietatea" o serie de atribuții, astfel cum am arătat mai sus, printre care și aceea de asigurare a fondurilor necesare acordării despăgubirilor.
Actuala reglementare cuprinsă în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede acordarea în favoarea persoanelor îndreptățite de titluri de despăgubiri la Fondul "Proprietatea", acesta fiind constituit potrivit art. 6 și 7 din acest act normativ ca organism de plasament colectiv, sub forma unei societăți de investiții de tip închis, deținută inițial în întregime de S. Român în calitate de acționar unic, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii având posibilitatea de a opta, ca urmare a modificărilor aduse prin OUG 81/2007, potrivit art. 18 alin. 2, pentru despăgubiri în numerar.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat în sprijinul apărărilor sale această procedură specială care ar trebui să fie urmată de orice persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, însă a omis să aibă în vedere faptul că este principalul responsabil în asigurarea fondurilor necesare acordării de despăgubiri, potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate.
S. Român a fost condamnat în numeroase cauze privind litigii în legătură cu proprietatea, cu referire la imobilele naționalizate, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție și pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, instanța europeană statuând în sensul că în prezent Fondul Proprietatea nu funcționează într-un mod susceptibil să conducă la acordarea unei despăgubiri efective (Hotărârea din_ în cauza Johanna Huber
împotriva României; Hotărârea din_ în cauza Dumitrescu împotriva
României; Hotărârea din_ în cauza Silimon și Gross împotriva României; Hotărârea din_ în cauza Faimblat împotriva României).
În cauza Faimblat, citată anterior, Curtea Europeană a statuat în sensul că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și, ulterior, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Tribunalul a constatat că procedura administrativă specială, oferită de legislația internă, nu este în măsură să conducă la acordarea de despăgubiri efective, într-un termen rezonabil, în acord cu cerințele prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum s-a statuat și în cauzele mai sus citate, astfel că nu s-a putut concluziona decât în sensul că Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Satului Român, să fie obligat în mod direct la acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite, ca echivalent al imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură.
Așa fiind, în raport cu considerentele enunțate, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis acțiunea.
3. Apelul
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții P. M. C. -N. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând schimbarea ei, în sensul respingerii acțiunii, față de pârâtul 1, pe fond, iar față de pârâtul 2, în principal, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea apelului său, pârâtul P. mun. C. N. a invocat faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care reclamantul a solicitat instanței ca aceasta să dispună obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire în natură, respectiv acordare de despăgubiri. În mod greșit instanța a stabilit direct restituirea în natură și acordare de despăgubiri cuantificate, în acest mod acordând ceea ce nu s-a cerut.
Legea nr. 10/2001, ca lege specială prevede o procedură specială de restituire a imobilelor ce intră sub incidența sa, parcurgerea fazei administrative fiind obligatorie fără să încalce disp. art. 21 din Constituție.
Prin modalitatea în care a soluționat acțiunea, instanța a ignorat și prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Art. 16 din acest act normativ prevede procedura specială și obligatorie privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, procedura judiciară neputând suplini procedura administrativă de acordare a despăgubirilor.
Stabilirea de către instanță a dreptului reclamanților la măsuri reparatorii cuantificate s-a făcut cu ignorarea prevederilor Legii nr. 247/2005.
Instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor prin procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și nu în contradictoriu cu instituția în sarcina căreia legiuitorul a stabilit obligația de calculare a cuantumului despăgubirilor - Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
În ceea ce privește dispoziția de restituire în natură a suprafeței de 1385 mp, aceasta este nelegală, întrucât bunul respectiv face parte din domeniul public al municipiului C. -N., aprobat prin HG nr. 193/2006,
fiind potrivit art. 10 alin. 2 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 213/1998 inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.
Toate clădirile, aleile, spațiile verzi, terenurile de sport, poligonul auto, restituite în natură de instanță realizează un tot indivizibil, fiind necesar procesului de instruire a elevilor.
Suprafața nu poate fi considerată teren liber în sensul Legii nr.10/2001, potrivit disp. art. 10 alin. 2, fiind exceptată de la restituire.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în motivarea apelului său, a arătat că hotărârea primei instanțe este rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale, precum și a preluării considerentelor din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, fără să verifice situația de fapt concretă.
Obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de
3.159.200 Euro fără a se analiza care este autoritatea statului implicată în procedura de restituire, este nelegală.
Invocând prev. art. 25 din Decretul nr. 31/1954, art. 13, art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și art. 1, 2 din HG nr. 361/2005, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în litigiile de natura celui prezent, legile speciale stabilesc alte entități care reprezintă statul și nu Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor și Autoritatea națională pentru restituirea proprietăților.
Ministerul Finanțelor Publice nu are nicio atribuție în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, nici în nume propriu și nici în calitate de reprezentant al S. ui Român.
Un alt motiv de apel a vizat inadmisibilitatea dispoziției de acordare de despăgubiri, în lipsa probelor din care să rezulte că reclamantul s-ar fi adresat autorității competente cu cerere pentru acordare de despăgubiri.
Un alt motiv de recurs a fost acela că suma acordată cu titlu de despăgubiri este exagerată, la baza stabilirii ei fiind un raport de expertiză efectuat de un expert care nu face parte din cei agreați ANEVAR.
Referitor la considerentele primei instanțe, potrivit cărora acțiunile Fondului Proprietatea nu ar fi cotate la bursă, apelantul a arătat că aproximativ jumătate din acțiunile acestuia sunt listate la Bursa de valori București din noiembrie 2007, iar acțiunile vor putea fi tranzacționate în mod liber pe piețe reglementate.
Prin ocolirea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001 și acordarea de despăgubiri în numerar pe calea unor hotărâri judecătorești care ar îndreptăți viitorii creditori să încaseze dintr-o dată și nu eșalonat drepturile ce li se cuvin, în condițiile în care este de notorietate că veniturile ce se colectează la buget datorită scăderii activităților economice sunt tot mai mici, ar duce la colaps economic, adică la prăbușirea întregului sistem economic și bugetar, fără posibilitatea de plată a pensiilor, salariilor bugetarilor și a celorlalte categorii sociale, nu s-ar mai putea susține echilibrul și ordinea, deci, cu alte cuvinte, s-ar instala falimentul și implicit haosul economic și social.
Întâmpinarea din apel
Reclamantul intimat, prin întâmpinările formulate, a solicitat respingerea ca nefondate a ambelor apeluri.
Soluția instanței de apel
Prin decizia civilă nr. 257/A din data de_, pronunțată în dosarul nr._, de Curtea de Apel C., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâții P. M. C. -N. și S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 131 din 05 martie 2009 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, care a fost menținută, iar apelanți au fost obligați să plătească intimatului K. G. suma de câte 1487,5 lei fiecare, cheltuieli de judecată în apel.
4. Prima casare cu trimitere spre rejudecare
Prin decizia nr. 5713 din_ a Î.C.C.J. pronunțată în dosarul nr. _
, a fost admis recursul declarat de pârâți, decizia din apel fiind casată și apelul trimis spre rejudecare aceleiași instanțe, cu îndrumarea de a verifica calitatea procesuală pasivă a S. ui român prin Ministerul Finanțelor Publice, arătându-se expres în cuprinsul deciziei că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive față de acest pârât, care nu poate fi obligat direct către reclamant la plata vreunei sume de bani, precum și de a completa raportul de expertiză, în sensul evaluării terenului ce nu poate fi restituit în natură raportat la momentul soluționării notificării, fără a fi reținute critici vizând restituirea în natură a unei porțiuni de teren, cu motivarea că instanța era ținută să se pronunțe pe fondul cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
5. Pr ima re judec are dup ă c as are
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ */v1, la data de_ .
Prin decizia civilă nr. 289/A/_ a Curții de Apel C., au fost admise în parte apelurile declarate de pârâții P. M. C. -N. și, respectiv, de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. C. împotriva sentinței civile nr. 131 din 05 martie 2009 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, ce a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească reclamantului K. G. suma de 1.723.200 EURO, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de 5.744 mp. teren, ce nu poate fi restituită în natură, conform evaluării făcute prin expertiza tehnică judiciară efectuată de expert ing. Babotă G., parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost menținute restul dispozițiilor din sentință.
A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată în apel.
6. A doua casare cu trimitere spre rejudecare
Prin decizia civilă nr. 5930/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în dosarul nr._, au fost admise recursurile pârâților, decizia civilă nr. 289/2011 a Curții de Apel C. fiind casată și apelul trimis spre rejudecare aceleiași curți, cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod proc. civ., privind dezlegările date în primul recurs prin decizia de casare, în care s-a arătat că pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, impunându-se admiterea excepției invocată de acesta, astfel că nu poate fi obligat direct față de reclamant la plata unor despăgubiri bănești, iar, în ceea ce privește apelul celuilalt pârât, evaluarea terenului trebuia să țină seama de valoarea unui teren martor din anul soluționării notificării, așa cum prevăd considerentele primei decizii de casare, ori instanța de apel a avut în vedere valoarea de piață a terenului nerestituit în natură la momentul efectuării expertizei în apel în rejudecare.
7. Re judec are a apelu lu i dup ă a dou a c as are cu tr imite re spre r e judec are
Din considerentele deciziei de casare, conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod proc. civ., reiese următoarele limite ale rejudecării:
În ceea ce privește terenul restituit în natură, nu au fost reținute criticile formulate de pârâtul P. municipiului C. -N. încă în primul
recurs, astfel că, sub acest aspect, sentința apelată a rămas irevocabilă, dispozițiile cuprinse în dispozitivul acesteia privind restituirea în natură și intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în cartea funciară, ca și anularea dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură urmând a fi menținute.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a S. ui Român prin Ministerul Finanțelor Publice și posibilitatea obligării acestuia la plata unor despăgubiri bănești, instanța de recurs a dat o dezlegare obligatorie, astfel că, în temeiul art. 296 Cod proc. civ., apelul acestui pârât va fi admis, sentința apelată schimbată, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanță, pârâtul P. municipiului C. -N. nu a formulat motive de apel în ceea ce privește cuantumul acestora, astfel că, acțiunea urmând să fie parțial admisă numai față de acesta, în temeiul art. 296 Cod proc. civ., sentința apelată va fi schimbată parțial, în sensul obligării doar a acestui pârât și nu a ambilor pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de prima instanță.
În privința unicului motiv de casare cu trimitere vizând suplimentarea probațiunii, în această etapă procesuală a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, iar instanța de apel a pus în discuția părților incidența acestei legi cu privire la procesul pendent.
Reprezentanta reclamantului intimat a insistat în suplimentarea probațiunii în sensul considerentelor deciziei de casare, arătând, însă, că Legea nr. 165/2013 urmează a fi aplicată, sub aspectul constatării dreptului la măsuri reparatorii în echivalent prin puncte, cu mențiunea că, față de specificul acestui litigiu, care este la a doua casare cu trimitere spre rejudecare pentru același motiv al evaluării imobilului raportat la momentul soluționării notificării, se impune ca instanța să stabilească valoarea imobilului conform raportului de expertiză completat în rejudecare și nu raportat la grilele notariale.
Față de această poziție a reclamantului, probațiunea a fost completată, însă instanța urmează a aplica dispozițiile Legii nr. 165/2013 integral, stabilind dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent constând în puncte, în condițiile art. 16 din lege, pentru terenul în suprafață de 5744 mp ce nu poate fi restituit în natură, valoarea terenului urmând a fi stabilită raportat la grilele notariale, conform dispozițiilor art. 21 alin. 6 din același act normativ.
Aceasta deoarece stadiul dosarului nu justifică un tratament juridic diferențiat, chiar dacă durata de soluționare a cauzei a fost semnificativă, întrucât, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, aceasta se aplică inclusiv cauzelor aflate într-un stadiu mai avansat, adică
celor în care au fost pronunțate deja hotărâri irevocabile, inclusiv celor cu privire la care au fost formulate cereri adresate Curții Europene a Drepturilor Omului, cereri suspendate de curte la data intrării în vigoare a legii, în temeiul Hotărârii-pilot din_, pronunțată în cauza M. Atanasiu ș.a. împotriva României, tocmai pentru a permite S. ui Român să stabilească în baza legii speciale măsuri pentru repararea efectivă a prejudiciului cauzat.
Reclamantului nu-i este încălcat astfel dreptul la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât măsurile reparatorii stabilite de
instanță trebuie să fie efective, or statul a adoptat Legea nr. 165/2013 tocmai pentru asigurarea acestui deziderat, grilele notariale actuale neputând fi considerate ca incluzând valori derizorii, chiar dacă acestea conțin valori minimale privind prețul unor imobile.
Pentru ca instanța nu va avea în vedere suplimentul la raportul de expertiză achitat de reclamant, acesta rămâne să suporte cheltuielile de judecată, pârâții al căror apel urmează a fi admis neavând cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și admite în parte apelul declarat de pârâtul P.
M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 131 din 5 martie 2009 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea față de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite în parte acțiunea față de pârâtul P. municipiului C. -N. .
Stabilește dreptul reclamantului la acordarea măsurilor compensatorii prin puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru terenul în suprafață de 5744 mp.
Obligă pârâtul P. municipiului C. -N. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.680,9 lei.
Menține restul dispozițiilor. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||
A. A. C. | ANA I. | C. | B. |
Red. CAA dact. GC 5 ex/_
Jud. primă instanță: I.R. M.
| ← Decizia civilă nr. 1221/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 643/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
