Încheierea civilă nr. 307/2013. Reexaminare taxă de timbru
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a2
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 307/R/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 09 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. -C. T. Judecător O. R. G. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată formulată de intimații S.
R. și S. C. -R. .
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Prezenta s-a luat în camera de consiliu, fără citarea părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța în baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
După precizarea orală a valorii de circulație a terenului litigios de către reprezentanta intimaților reclamanți, în ședința publică din_, completul 4R, investit cu soluționarea recursului în discuție, a stabilit o taxă judiciară de timbru de 1279 lei și un timbru judiciar de 5 lei pentru fondul cauzei, intimații fiind citați cu această mențiune, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare primită în_ .
Completul de judecată a avut în vedere valoarea de 390 lei/mp, conform expertizei de evaluare utilizată de Camera Notarilor Publici C. .
Împotriva modului de stabilire a taxei de timbru au formulat în data de _
, cerere de reexaminare, intimații, solicitând a fi recalculată întrucât, raportat la valoarea declarată de 4500 lei, taxa de timbru ce se impune a fi achitată este de 73 lei, conform prevederilor art.2 alin 1 lit.b, art. 3 lit.j, art.18 alin 2 din Legea 146/1997.
Analizând cererea formulată în termen, prin prisma dispozițiilor art.
18 din Legea 146/1997, T. ul o va respinge pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 2 alin.3 din Legea 146/1997, valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere, iar dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin.2 din prezenta lege.
Potrivit acestor norme, respectiv art.5 alin.2 "Valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acțiune sau în cerere. Dacă aceasta valoare este contestată sau apreciată de instanțe ca vadit derizorie, evaluarea se face pe cale de expertiza, dispusă din oficiu sau la cererea oricărei părți, taxa calculandu-se la valoarea rezultată din expertiza.";
În condițiile în care recurenții au declarat o valoare de 4500 lei pentru o suprafață de teren situată în cartierul Mărăști, de 250 mp, T. ul în mod temeinic și legal a luat în calcul valoarea de 390 lei/mp, stabilită de expertiza de evaluare folosită de Camera Notarilor Publici C. pentru anul 2012, în cazul autentificării
actelor de înstrăinare, apreciind valoarea declarată de recurenți ca fiind derizorie, având în vedere că 1 mp ar valora 18 lei.
Este de remarcat că această evaluare stabilește valorile de circulație aproximative pentru o anumită zonă, respectiv stradă, fiind un etalon și pentru instanțele de judecată.
În această situație, aplicând prevederile art. 3 lit. j din Legea 146/1997, rezultă că taxa judiciară de timbru se va stabili la o valoare de 20% din valoarea bunului, ceea ce înseamnă 19.500 lei, taxa aplicată la această sumă pentru fondul cauzei fiind de 1279 lei.
Față de cele ce preced, T. va menține timbrajul stabilit.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Respinge cererea de reexaminare formulată de intimații S. R. și S.
C. -R. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013.
Președinte, A. -F. D. | Judecător, O. -C. T. | Judecător, O. R. G. |
Grefier, C. -S. Ș. |
Red AD/tehn CȘ 20 decembrie 2013
3 ex
← Încheierea civilă nr. 65/2013. Reexaminare taxă de timbru | Încheierea civilă nr. 195/2013. Reexaminare taxă de timbru → |
---|