Încheierea civilă nr. 153/2013. Reexaminare taxă de timbru

R O M Â N I A

Dosar nr._ /a1

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIERE CIVILĂ nr. 153

Ședința din Camera de Consiliu de la 24 Octombrie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. -F. D.

Judecător O. -C. T. Grefier D. I. D.

Pe rol judecarea cererilor de reexaminare formulate de către H. Ana și D.

  1. J. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente apelurilor care fac obiectul dosarului_ al Judecătoriei C. -N. .

    Cererile se judecă în cameră de consiliu, fără citarea părților. Procedura legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei, după care:

    Se constată că prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de_ în dosar nr._ /a2 s-a dispus conexarea cauzei din dosar nr. _

    /a2 la dosar nr._ /a1.

    T. UL

    Prin cererea de reexaminare formulată petenta H. Ana, cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. R. Descartes, nr. 4, iud. C., în dosar _

    /a1, a solicitat recalcularea taxei de timbru datorate pentru apel, apreciind că suma de 1.682 lei nu reprezintă taxa de timbru datorata de apelantă.

    În motivare a arătat:

    1. în situația în care instanța a apreciat că este aplicabilă Legea nr. 146/1997, taxa de timbru datorată trebuie calculată după următorul algoritm:

      • conform art.2 alin.1 lit.e), pentru valoarea imobilului (42.400 lei), rezultă o taxă de 2.307 lei;

      • conform art.9 alin.6, pentru radierea și înscrierea dreptului de proprietate, se percep două

        taxe de timbru fixe, de 8 lei fiecare;

      • conform art.11 alin.1, pentru apel se datorează o taxă de 50 % din valoarea contestată.

        Ca atare, rezultă o taxă de timbru în cuantum de 1.161,50 lei.

    2. în situația în care instanța a apreciat că este aplicabilă OUG nr. 80/2013, taxa de timbru

datorată trebuie calculată după următorul algoritm:

  • conform art.3 alin.1 lit.d), pentru valoarea imobilului (42.400 lei), rezultă o taxă de 1.877 lei;

  • conform art.20, pentru radierea și înscrierea dreptului de proprietate, se percep două taxe

    de timbru fixe, de 50 lei fiecare;

  • conform art.23 alin.1, pentru apel se datorează o taxă de 50 % din valoarea contestată.

Ca atare, rezultă o taxă de timbru în cuantum de 988,50 lei.

Prin cererea de reexaminare formulată petenta D. G. J., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. R. Descartes, nr. 4, iud. C., în dosarul_ /a2, a solicitat recalcularea taxei de timbru datorate pentru apel, apreciind că suma de 1.682 lei nu reprezintă taxa de timbru datorata de apelant.

1

În motivare a arătat următoarele aspecte:

  1. în situația în care instanța a apreciat că este aplicabilă Legea nr. 146/1997, taxa de timbru

    datorată trebuie calculată după următorul algoritm:

    • conform art.2 alin.1 lit.e), pentru valoarea imobilului (42.400 lei), rezultă o taxă de 2.307 lei;

    • conform art.9 alin.6, pentru radierea și înscrierea dreptului de proprietate, se percep două

      taxe de timbru fixe, de 8 lei fiecare;

    • conform art.11 alin.1, pentru apel se datorează o taxă de 50 % din valoarea contestată.

      Ca atare, rezultă o taxă de timbru în cuantum de 1.161,50 lei.

  2. în situația în care instanța a apreciat că este aplicabilă OUG nr. 80/2013, taxa de timbru

datorată trebuie calculată după următorul algoritm:

  • conform art.3 alin.1 lit.d), pentru valoarea imobilului (42.400 lei), rezultă o taxă de 1.877 lei;

  • conform art.20, pentru radierea și înscrierea dreptului de proprietate, se percep două taxe

    de timbru fixe, de 50 lei fiecare;

  • conform art.23 alin.1, pentru apel se datorează o taxă de 50 % din valoarea contestată.

Ca atare, rezultă o taxă de timbru în cuantum de 988,50 lei.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de_ în dosar nr._ /a2 s-a dispus conexarea cauzei din dosar nr._ /a2 la dosar nr._ /a1.

Analizând cererea tribunalul constată următoarele:

Apelanții H. Ana și D. G. J., prin cererea de intervenție în interes propriu, respectiv cererea reconvențională au solicitat instanței de judecată obligarea SC P. S.A să le lase în deplină posesie și folosință apartamentul nr.27/II din imobilul situat în C. -N., str. Memorandumului, nr.2.

Prin sentința civilă nr.6173/2009 a Judecătoriei C. -N. s-a dispus dezmembrarea apartamentului nr.27, situat în C. -N., str. Memorandumului, nr.2, înscris în CF 1. C. -N., nr. topo 367/1/XXVII în trei apartamente, între care apartamentul nr.2 în suprafață de 79,64 mp.

Așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2013 apelanții au învederat valoarea cotei de 7/36- parte acestui apartament la 42400 lei, astfel că valoarea imobilului este de 218057 lei.

În aceste condiții, fiind vorba despre o solidaritate a apelanților, taxa de timbru aferentă apelului este în cuantum de 2986 lei.

Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.18 alin 3 din Legea nr.146/1996 va admite în parte cererile de reexaminare formulate de apelanții H. Ana și D. G. J. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente apelurilor care fac obiectul dosarului_ al Judecătoriei C. -N. și, în consecință va stabili taxa judiciară de timbru la suma de 2986 lei care va fi achitată în mod solidar de către ambii apelanți.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite în parte cererile de reexaminare formulate de apelanții H. Ana și

  1. G. J. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente apelurilor care fac obiectul dosarului_ al Judecătoriei C. -N. și, în consecință:

    Stabilește taxa judiciară de timbru la suma de 2986 lei care va fi achitată în mod solidar de către ambii apelanți.

    2

    Irevocabilă.

    Pronunțată în ședință publică azi, 24 octombrie 2013.

    Președinte,

    1. -F. D.

Judecător,

O. -C. T.

Grefier,

D. I. D.

dact. D.D. 24 Octombrie 2013 red AD/tehn ID

10 decembrie 2013/3 ex

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 153/2013. Reexaminare taxă de timbru