Sentința civilă nr. 2321/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.2321/F/2013
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: N. C., judecător GREFIER: V. V.
Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin P. ION. - procuror.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta T. N., împotriva pârâtului S.
R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009 .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul parchetului apreciază cauza în stare de judecată.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile soluționării cauzei, tribunalul pune în discuție și unește cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul S. R. prin M.F.P., reprezentat de Direcția Generală a F. P. Bistrița-Năsăud, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârât prin întâmpinare, apreciind-o ca nefiind întemeiată, întrucât acțiunea a fost promovată în termen legal la Tribunalul Mureș. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii promovate, ca neîntemeiată, pretențiile solicitate de către reclamantă nefiind întemeiate acestea nu se circumscriu Legii 221/2009.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea civilă precizată înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus după declinarea soluționării cererii de către Tribunalul Mureș, reclamanta/ul T. N. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin sentința ce se va da în cauză să fie obligat pârâtul la plata sumei de câte 60000 lei reprezentând daune morale și materiale, în favoarea reclamantei/ului, în calitate de moștenitor/are a numitului Sălăjean S. în temeiul Legii 221/2009, cu motivarea că tatăl său a fost prizonier de război în URSS. S-a mai arătat că reclamanta/ul este beneficiar/ă a Legii 118/1990 și solicită cele de mai sus întrucât prin această ultimă lege nu a fost despăgubită.
Pârâtul, legal citat, nu și-a mandatat reprezentant în cauză, însă a formulat întâmpinare (f.6-
7) prin care invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond respingerea cererii ce neîntemeiată, în subsidiar reducerea cuantumului solicitat cu titlu de despăgubire. Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportată la petitul privind acordarea despăgubirilor morale, arată că din conținutul art. 5 din Legea nr. 221/2009 rezultă faptul că termenul în care o persoană ar fi avut posibilitatea de a formula o cerere în despăgubire este de 3 ani, de la data intrării în vigoare a legii, astfel că data la care s-a promovat acțiunea este ulterioară acestui moment. Pe de altă parte din textul art. 1 alin. 2 lit a și urm din Legea nr. 221/2009 nu rezultă că măsura prizonieratului ar reprezenta condamnare cu caracter politic, faptul generator de prejudicii neregăsindu-se nici printre măsurile prevăzute expres de art. 3 alin. 1 din lege. Raportat la caracterul politic al măsurilor dispuse impotriva autorului reclamanților așa cum reies acestea din susținerile reclamantei, arătăm că prin disp. art.1 alin. 2 lit a) și urm. s-a statuat faptul că, reprezintă de drept condamnări politice, condamnările dispuse in temeiul dispozițiilor de lege in mod exhaustiv și limitativ enumerate la acest articol de lege, precum și de asemenea in conformitate cu alin. 3 din
același articol, orice altă condamnare sau măsură administrativă, care nu a fost pronunțată in aplicarea acestor dispoziții normative, in măsura in care se face dovada că scopul activității infracționale a fost unul dintre cele prevăzute in art. 2 din O.U.G 214/2009. Față de măsura invocată
, solicită să se constatate că măsura in baza căruia ar fi avut faptul generator de prejudicii nu se regăsește printre cele expres prevăzute de art. 1 alin.2 și nici printre măsurile prevăzute de asemenea expres in art. 3 alin. 1), motiv pentru care apreciază că se impune analiza acestei situații de fapt in măsura in care aceasta se confirmă și din probele administrate, prin prisma disp. art 1 alin.3) din L.221/2009. Astfel in vederea stabiliri caracterului unei astfel de măsuri se face de către legiuitor trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, or in conformitate cu acestea " constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului impotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b)militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22decembrie1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială. Față de aceste statuări legale, solicită să se observe că din probele anexate de reclamanți precum și din susținerile acestora nu reiese ca autorul lor, ar fi avut activitate de natură de a conduce la concluzia că aceasta a avut unul dintre scopurile mai sus-menționate și că măsura dispusă este in directă legătură cu această activitate or, față de această situație se impune atât respingerea petitului privind constatarea caracterului politic al măsurii cat și implicit cel prin care se solicită acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale și/sau materiale. In ce privește incadrarea situația de fapt, descrisă de reclamanți prin acțiunea introductivă, in prevederile art. 5 alin. 4) prin care se arată că dispozițiile_, se aplică și persoanelor care au beneficiat de prevederile D.l 118/1999 precum și celor care sunt beneficiare ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, vă rugăm să constatați că, acordarea de despăgubiri intr-o atare situație
,este posibila numai in situația când, autorul reclamanților se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4 din același act normativ, cu alte cuvinte atunci când aceștia se afla in una dintre cele două situații prevăzute de textul legal, respectiv in cea in care caracterul politic al măsurii administrative sau al condamnării reprezintă de drept o condamnare politică fie in situația in care instanța investită să constate un astfel de caracter, o apreciază ca întemeiată și dispune in consecință. Astfel, față de cele de mai sus, solictă să se constate că reclamanții, respectiv reclamanta chiar dacă ar fi beneficiarii
D.L 118/1999, așa cum susțin fără insă să depună elemente probatorii in acest sens, nu se incadrează in una din situațiile prevăzute de art.1), 3) și 4) din L.221/209, de unde rezultă că cererea reclamantei nu poate fi apreciată decât ca întemeiată. In ce privește acordarea de daune materiale prevăzute de art. 5 alin. 1) lit. b) arată că în conformitate cu dispozițiile art. 5 din L.221/2009, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată " acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare" . Din economia textului de lege rezultă in mod clar . că pentru a beneficia de acordare de despăgubiri in ințelesul acestui art. de lege . este impetuos necesar să se facă dovada măsurii de confiscarea care să rezulte fie direct din sentința de condamnare fie ca efect al maurii administrative după caz, de asemenea in mod obligatoriu trebui dovedită existența legăturii de cauzalitate directe intre sentința de condamnare, respectiv a măsurii administrative și măsura confiscării. De asemenea este impetuos necesar in vederea evitării unei imbogățiri fără justă cauză, să se facă dovada faptului că bunurile nu au făcut obiectul unei proceduri de restituire prevăzute de alte acte normative respective de L. 10/2001 și L.247/2005. Față de aceste dispoziții solicită să se constatate că deși din
modul in care a fost formulat petitul privind acordarea de despăgubiri reclamanta arată că, cuantumul solicitat reprezintă reparație atât pentru prejudiciul moral cât și pentru prejudiciul material, in fapt in considerentele acțiunii aceasta nu face vorbire de nici o măsură de confiscare, așa cum in mod impetuos se stipulează in art . 5 alin. 1 lit. b) din L.221/2009.
Față de cele de mai sus solicită să se constatate că reclamanta nu se află in situația existenței in sarcina autorului acestuia, a unei măsuri care să poată fi apreciată ca având caracter politic, astfel că nici una dintre condiții nu este indeplinită pentru care acțiunea reclamantei să poată fi apreciată ca intemeiată.
La termenul de judecată din data de_, tribunalul a pus în discuția contradictorie a părților excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe care a unit-o cu fondul cauzei.
Examinând prioritar conform art. 137 Cod proc civ. excepția discutată, tribunalul reține netemeinicia, urmând a fi respinsa ca atare. Văzând natura pretențiilor cu care a fost sesizată instanța și actul normativ pe care s-au întemeiat, se observă prevederile art. 5 din Legea 221/2009, unde se dispune că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al doilea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Textul legal instituie un termen de prescripție în cadrul căruia persoanele îndreptățite pot cere acoperirea de către stat a prejudiciului moral suferit, de 3 ani, care începe să curgă de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 14 iunie 2009 (legea este publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 11 iunie 2009), și care se epuizează în 14 iunie 2012. Reclamanta/ul nu a introdus acțiunea de față cu încălcarea termenului analizat, întrucât promovarea s-a făcut la data de_ pe rolul Tribunalului Mureș, așa cum se deduce din ștampila aplicată pe plicul expediat de reclamantă Tribunalului Mureș, instanță ce și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Împrejurarea că pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de_ nu are semnificația promovări acțiunii la acest moment, ci cum înainte s-a reținut momentul declanșator al procesului este cel la care pricina s-a înregistrat pe rolul instanței necompetente teritorial.
Cercetând fondul dreptului dedus judecății, recunoașterea perioadei prizonieratului de război în URSS ca fiind o măsură cu caracter politic și indemnizarea succesorului prizonierului prin acordarea de daune materiale și morale, tribunalul reține netemeinicia pretenției.
Art. 3 din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilește că reprezintă măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative menționate expres și limitativ la lit. a) - f). Potrivit prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător. Textul la care se face trimitere statuează că condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, toate circumscrise exprimării protestului împotriva regimului comunist și abuzului de putere politică.
Instanța supremă a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanțe prin decizia nr. 15/_ pronunțată în interesul legii că interpretarea și aplicarea dispozițiilor evocate trebuie făcută în sensul că prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsură administrativă cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, pentru argumentul că prizonieratul a fost o consecință a războiului și a poziției asumate de statul român la acel moment istoric, preexistent apariției statului comunist, dar menținută de acesta.
Este adevărat că atât Decretul-lege nr. 118/1990, cât și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 au fost completate în sensul extinderii prevederilor respective și asupra persoanelor deportate în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice, fiind incluși în aceeași
categorie și prizonierii de război. Norma de trimitere din Legea nr. 221/2009, ce vizează aplicarea prevederilor acestei legi și persoanelor cărora li s-au recunoscut anumite drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 [art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009] este însă de strictă interpretare și condiționează această aplicare de încadrarea în prevederile art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 221/2009. Or, aceasta înseamnă că legiuitorul a optat pentru completarea măsurilor reparatorii acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, numai pentru persoanele care au fost condamnate politic sau cărora li s-a aplicat o măsură administrativă asimilată unei condamnări politice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către fosta miliție sau securitate, condamnare sau măsură al cărei caracter politic fie rezultă ope legis, conform art. 1 alin. (2) și art. 3 din Legea nr. 221/2009, fie trebuie constatat de o instanță judecătorească, cu aplicarea corespunzătoare a art. 1 alin. (4) din aceeași lege. Aceasta înseamnă că acea condamnare sau măsură trebuie să fi fost pronunțată, respectiv luată în perioada de referință a legii (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989) pentru fapte prin săvârșirea cărora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței constituționale, legiuitorul este liber să opteze, atât în privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite să beneficieze de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice.
Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării penale sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar. Momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar data de 22 decembrie 1989 vizează sfârșitul acesteia în R. ia. Prin urmare, perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, situațiilor diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit.
Opțiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privința persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este, astfel, una justificată în mod obiectiv și rațional și în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în practica sa, în mod constant, în spețe legate de aplicarea art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a Protocolului adițional nr. 12, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat că, pe baza art. 18 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat" (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33). În același timp, Curtea Europeană de la Strasbourg a subliniat că lista care cuprinde articolul 14 capătă un caracter indicativ, și nu unul restrictiv (a se vedea Engel și alții împotriva Olandei, Hotărârea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72, și Rasmussen împotriva
Danemarcei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag. 13, paragraful 34). Curtea Europeană a continuat să explice aceste principii în Hotărârea privind Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit: "o diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o "justificare obiectivă și rezonabilă";, adică dacă nu urmărește un
"raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat" (Hotărârea din 28 mai 1985, seria A nr. 94, paragraful 72). În același timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la întinderea marjei de apreciere, lăsată la dispoziția statelor, a statuat că aceasta variază în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție (Hotărârea din 28 noiembrie 1984 în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, seria A nr. 87, paragraful 40). Principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 la Convenție, adoptat în anul 2000. Art. 1 al acestui Protocol prevede că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație". În special, sfera suplimentară de protecție stabilită de art. 1 se referă la cazurile în care
o persoană este discriminată: în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale; în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anumită manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului în Hotărârea privind Cauza Thorne vs. the United Kingdom, adoptată în 2009.
Prizonieratul antecesorului reclamantei/ului s-a luat în contextul celui de al doilea război mondial, în timpul războiului, astfel încât statutul defunctului de prizonier de război în fosta URSS nu constituie o măsură administrativă care se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Măsura prizonieratului a fost luată față de defunct de statul sovietic și nu de organele statului comunist instaurat la 6 martie 1945, pe considerente de ordin militar, fiind determinată de cel de al doilea război mondial și nu de acțiunile sau convingerile politice anticomuniste ale defunctului.
Drepturile persoanelor luate prizonieri de partea sovietică au fost recunoscute prin art. 1 alin.
2 lit. b din Decretul-lege nr. 118/1990.
Întrucât pe de o parte, măsura prizonieratului nu s-a realizat din motive politice, iar pe de altă parte situația prizonierilor a fost expres reglementată de un alt act normativ - Decretul-lege nr. 118/1990, tribunalul constată că reclamantei/ului nu i se pot recunoaște drepturi în baza Legii nr. 221/2009.
Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a F. P. Bistrița- Năsăud.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta T. N. , domiciliată în comuna Uriu, loc.I., nr.119, județul Bistrița-Năsăud împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a F. P. Bistrița- Năsăud, cu sediul în Bistrița, str.1 Decembrie, nr.6, județul Bistrița-Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2013.
Președinte, Grefier,
C. N. V. V.
Red.dact. N.C. _
| ← Sentința civilă nr. 3144/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 665/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
