Sentința civilă nr. 398/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR.398

Ședința publică din 13 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. W.

G. ier M. H.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către petenta F. E., cu domiciliul procesual ales în B. M., B-dul R., nr. 1/10, județul M. în contradictoriu cu intimatul F. I. G., cu domiciliul în V. Mică, nr. 84, județul M., având ca obiect recunoașterea hotărârii străine.

La primul apel nominal făcut în ședință publică se constată lipsa petentei F. E. și a intimatului F. I. G. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care instanța constată că s-a depus prin serviciul registratură la data de_, respectiv la_, cerere de lăsare a cauzei la ultima strigare, din partea reprezentantului petentei F. E., avocat Ciocoiu Dorel întrucât este plecat la Judecătoria Oradea.

Instanța lasă cauza la ultima strigare.

La ultima strigare se prezintă pentru petenta F. E. lipsă, avocat Ciocoiu Dorel, lipsă fiind intimatul F. I. G. .

Reprezentantul petentei F. E., avocat Ciocoiu Dorel prezintă spre vedere instanței originalul hotărârii din 16 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Leova în dosarul nr. 2/147 existentă în copie la fila 2 din dosar și originalul certificatului de divorț aflat la fila 3 din dosar. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul petentei F. E., avocat Ciocoiu Dorel solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și să se dispună recunoașterea hotărârii de divorț pronunțată de Judecătoria Leova din Republica Moldova în dosar nr. 2-147 din_, hotărâre rămasă definitivă la data de_ .

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_ sub nr._, petenta F. E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea hotărârii de divorț pronunțată de Judecătoria Leova din Republica Moldova în dosar nr. 2-147 din_, hotărâre rămasă definitivă la data de_ .

În motivarea cererii s-a învederat că prin hotărârea de divorț pronunțată de Judecătoria Leova din Republica Moldova în dosar nr. 2-147 din_, hotărâre rămasă definitivă la data de_, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre F. E. și F. I. G. .

În drept s-a invocat prevederile Legii 105/1992.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 8 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 0,3 lei.

În probațiune petenta a depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza probelor administrate, coroborate cu susținerile petentei, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

La data de_, Judecătoria Leova Republica Moldova a pronunțat divorțul dintre F. E. și F. I. G., în dosar 2-147, avându-se în vedere condițiile de separare în fapt a acestora.

Hotărârea a rămas definitivă la data de_, așa cum rezultă din certificatul de divorț D-IV 0220997, apostilat la data de_ .

Potrivit art.167 din Legea 105/1992, lege aplicabilă prezentei cereri

"Hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată; b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul și c)există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine în România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.";

Analizând aceste aspecte se constată că sunt îndeplinite cele 3 condiții stabilite cumulativ de legiuitor, astfel că cererea este întemeiată, având în vedere și prevederile art. 170-172 din Legea 105/1992, tribunalul o va admite, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

ADMITE cererea formulată de petenta petenta F. E., cu domiciliul procesual ales în B. M., B-dul R., nr. 1/10, județul M. .

Dispune recunoașterea Hotărârii de Divorț din dosarul 2-147, pronunțată la data de_ și rămasă definitivă la data de_ de Judecătoria Leova

Republica Moldova, prin care a fost acordat divorțul dintre Florina E. și F.

I. G. .

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

D. W. M. H.

Red.D.W/_

Tred.M.H/_ - 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 398/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine