Sentința civilă nr. 1867/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1867/F/2013
Ședința publică din data de 19 iunie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. I. A B., judecător GREFIER: N. G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanta C. S. împotriva pârâtului C. I. , având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine și încuviințarea executării).
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2013. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru data de 19 iunie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată :
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta C. S. , în contradictoriu cu fostul ei soț, pârâtul C. I., a solicitat: recunoașterea sentinței nr. 00017/2009, pronunțată de Judecătoria de Primă instanță și de instrucție nr. 1, din Alcazar de San Juan, Spania, în dosarul nr. 1043/2008, definitivă la_ , prin care: s-a dispus divorțul dintre reclamanta C. S. și pârâtul C. I., a căror căsătorie a fost încheiată la data de_ și înregistrată sub nr.3 în registrul stării civile al comunei S. ; au fost revocate toate împuternicirile și consimțămintele acordate de către soți între soți; a fost încredințat spre creștere și educare și s-a acordat custodia minorului rezultat din căsătorie, mamei reclamante; s-a stabilit programul de vizitare a minorului de către tată, s-a stabilit în sarcina tatălui pârât C. I. o pensie alimentară pentru minor de 250 EURO/lună cu mențiunea că, în ce privește cuantumul pensie de întreținere, sentința a fost îndreptată prin hotărârea din_, ca fiind de 250 EURO/ lună (în loc de 300 EURO cât s-a indicat inițial); încuviințarea executării în România a sentinței anterior arătate.
În motivarea cererii se arată că hotărârea pronunțată în Spania este definitivă și este necesară recunoașterea acesteia, precum ți încuviințarea executării ei în România.
În drept s-au invocat art.166 și următoarele din Legea 105/1996.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin sentința nr. 00017/2009, pronunțată de Judecătoria de Primă instanță și de instrucție nr. 1, din Alcazar de San Juan, Spania, în dosarul nr. 1043/2008, s-a dispus divorțul dintre reclamanta C. S. și pârâtul C. I. , a căror căsătorie a fost încheiată la data de_ și înregistrată sub nr.3 în registrul stării civile al comunei S. ; au fost revocate toate împuternicirile și consimțămintele acordate de către soți între soți; a fost încredințat spre creștere și educare și s-a acordat custodia minorului rezultat din căsătorie, mamei reclamante; s-a stabilit programul de vizitare a minorului de către tată; s-a stabilit în sarcina tatălui pârât C. I. o pensie alimentară pentru minor de 250 EURO/lună, cu mențiunea că, în ce privește cuantumul pensie de întreținere, sentința a fost îndreptată prin hotărârea din_, cuantumul fiind de 250 EURO/ lună (în loc de 300 EURO cât s-a indicat inițial).
1
Din actele dosarului rezultă că hotărârea a fost pronunțată într-un stat membru UE, că UE hotărârea a fost pronunțată de instanța competentă să judece în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, că aceasta a rămas definitivă la data de _ , că soțul pârât a avut cunoștință de acțiunea soluționată prin sentința a cărei recunoaștere se solicită, fiind reprezentat de asistenta juridică și asistat de avocat recunoașterea valabilității acesteia după, aderarea României la UE.
Așa fiind, tribunalul constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Regulamentul CE nr.2201/2003, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, precum și cele din art.I1, art.1-2, din OUG nr.119/2006, privind unele măsuri pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană și din art.167 și 171 din Legea nr.105/1992 și, în consecință, cererea este întemeiată, urmând să fie admisă, în temeiul art.172 din Legea nr.105/1992 și art.I1, art.1- 2, din OUG nr.119/2006 și să se dispună recunoașterea hotărârii pronunțate de Judecătoria de Primă instanță și de instrucție nr. 1, din Alcazar de San Juan, Spania,
Totodată, întrucât sentința conține și dispoziții susceptibile de executare silită, va fi încuviințată executarea acesteia în România.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea formulată de reclamanta C. S. , cu ultimul domiciliu cunoscut în România, în localitatea S., nr.308, comuna S., județul Bistrița-Năsăud și cu domiciliul procesual ales în municipiul Tg.M., strada M. Kogălniceanu, nr.3, județul M., în contradictoriu cu pârâtul C. I., domiciliat în localitatea S., nr.308, comuna S.
, județul Bistrița-Năsăud și în consecință:
dispune recunoașterea sentinței nr. 00017/2009, pronunțată de Judecătoria de Primă instanță și de instrucție nr. 1 din Alcazar de San Juan, Spania, în dosarul nr. 1043/2008, definitivă la data de_ , sentință prin care: s-a dispus divorțul dintre reclamanta C. S. și pârâtul C. I. , a căror căsătorie a fost încheiată la data de_ și înregistrată sub nr.3 în Registrul stării civile al comunei S. ; au fost revocate toate împuternicirile și consimțămintele acordate de către soți între soți; a fost încredințat spre creștere și educare și s-a acordat custodia minorului rezultat din căsătorie, mamei reclamante C. S. ; s-a stabilit programul de vizitare a minorului de către tată; s-a stabilit în sarcina tatălui pârât C. I. o pensie alimentară pentru minor de 250 EURO/lună, cu mențiunea că, în ce privește cuantumul pensie de întreținere, sentința a fost îndreptată prin hotărârea din_, cuantumul corect fiind de 250 EURO/ lună (în loc de 300 EURO cât s-a indicat inițial);
încuviințează executarea în România a sentinței anterior arătate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013. PREȘEDINTE, GREFIER,
B. R. -I. G. N.
Redactat BRI/tehnoredcatat BRI/11 iunie 2013/4 ex.
2
← Sentința civilă nr. 870/2013. Exequator - recunoasterea... | Încheierea civilă nr. 350/2013. Exequator - recunoasterea... → |
---|