CSJ. Decizia nr. 383/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 383.
Dosar nr. 5398/2001
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 266/1 martie 2000, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantele P.S.E., S.A.M., A.N., în contradictoriu cu pârâtele: C.M. şi C.G.M. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantele nu au făcut dovada titlului de proprietate cu privire la imobilul revendicat situat în Bucureşti. Dimpotrivă pârâta C.M. a făcut dovada că este proprietara imobilului litigios.
S-a mai reţinut că sentinţa civilă nr. 966/9 octombrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti – definitivă prin neapelare -, are un caracter declarativ însă nu are valoarea unui titlu de proprietate deoarece nu se referă la un transfer al dreptului de proprietate de la o persoană la alta şi nu este opozabilă pârâţilor.
Aceeaşi instanţă a apreciat că actul de vânzare-cumpărare nr. 1674/25 noiembrie 1996 întocmit între Primăria Municipiului Bucureşti şi pârâta C.M. a respectat condiţiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 şi deci are valoare juridică.
Prin Decizia nr. 438/12 septembrie 2001 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de reclamantele P.S.E., S.A.M. şi A.N., împotriva sentinţei civile nr. 266/1 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti şi în consecinţă a fost schimbată în tot sentinţa atacată iar în fond a fost admisă acţiunea reclamantelor în sensul că pârâţii: Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi C.M. au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul de la parter, respectiv apartamentul nr. 1,Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a nesocotit prevederile Legii nr. 112/1995, de vreme ce reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului în litigiu înaintea întocmirii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1674/25 noiembrie 1996.
S-a mai reţinut că titlul statului cu privire la imobilul în litigiu nu este valabil, deoarece imobilul a fost preluat de stat conform Decretului nr. 92/1950 cu toate că autorul reclamantelor era persoană exceptată de la actul de naţionalizare.
De asemenea, s-a mai reţinut şi faptul că actul de vânzare-cumpărare mai sus menţionat nu are valoare juridică, deoarece pârâţii au fost de rea-credinţă în momentul întocmirii acestuia.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs pârâţii: C.M. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Pârâta C.M. critică sentinţa atacată ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.– deoarece.
- instanţa de apel în mod greşit a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamantele: P.S.E. şi S.A.M., de vreme ce acestea nu au făcut dovada calităţii de proprietar cu privire la imobilul în litigiu;
- de vreme ce instanţa de apel a considerat că sentinţa civilă nr. 9666/1966 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti produce efecte şi faţă de pârâta C.M. şi Primăria Bucureşti trebuia să procedeze la o comparare a titlurilor deţinute de părţi;
- cum la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1674/25 noiembrie 1996 cel puţin C.M. a fost de bună-credinţă, art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are ca efect înlăturarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare, care ar fi fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti – prin Municipiul Bucureşti, critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.– deoarece:
- imobilul în litigiu a fost vândut pârâtei C.M., conform actului de vânzare-cumpărare nr. 1674/25 noiembrie 1996. În atare situaţie C.G.M.B. nemaiavând posesia imobilului revendicat, nu poate avea calitate procesuală pasivă;
- cum C.G.M.B. nu are calitate procesuală, nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recursul declarat de C.G.M.B. se reţin următoarele:
Art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, prevede printre altele – bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, iar art. 12 alin. (5) prevede că, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor unităţilor administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliilelocale care dau mandat scris în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului.
În raport de obiectul litigiului, care vizează revendicarea unui teren situat pe raza municipiului Bucureşti, se pune în discuţie dreptul de proprietate al bunului menţionat – textul de lege enunţat reprezintă tocmai dispoziţia specială care conferă Consiliului General al Municipiului Bucureşti legitimarea procesuală pasivă de a reprezenta în proces, unitatea administrativ-teritorială – Municipiul Bucureşti.
Mai mult, art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991 republicată în vigoare la momentul introducerii acţiunii, nu este singurul text de lege care reglementează reprezentarea în justiţie a unităţii administrativ-teritoriale.
Art. 84 alin. (1) din acelaşi act normativ, reglementează actele de dispoziţie cu privire la care pot hotărî consiliile locale sau judeţene, în consecinţă şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Astfel „Consiliile locale şi cele judeţene hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. De asemenea, ele hotărăsc cu privire la cumpărarea şi vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judeţean în condiţiile legii. Dispoziţiile acestui text legal reprezintă un argument în plus legitimării procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în litigiile în care se discută dreptul de proprietate asupra unui astfel de bun. Aceleaşi dispoziţii găsim şi în art. 125 alin. (1) din noua Lege a administraţiei publice locale nr. 215/23 aprilie 2001, în vigoare în prezent, act normativ prin care a fost abrogată Legea nr. 69/1991 republicată, cu modificările ulterioare.
Pentru toate aceste considerente, se reţine că recurentul Consiliul General al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cauză şi implicit are culpă procesuală. Pe cale de consecinţă instanţele în mod judicios au obligat pe recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Faţă de cele reţinute se va respinge recursul declarat de recurentul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 438/12 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de recurenta C.M. împotriva aceleiaşi decizii se reţine că aceasta, la termenul de judecată din 7 octombrie 2003, a renunţat la judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de C.M. împotriva deciziei nr. 438 din 19 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul general împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3832/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 3831/2001. Civil → |
|---|
