CSJ. Decizia nr. 3831/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3831
Dosar nr. 3427/2001
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 12267/1998, reclamanta G.G. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al Municipiului Bucureşti, solicitând obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din teren în suprafaţă de circa 250 m.p. şi construcţia aferentă formată din 2 corpuri, situată în sector 4, trecut în proprietatea statului fără titlu.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că mama sa G.M., cu ocazia căsătoriei sale cu I.R. (tatăl său), a fost înzestrată cu imobilul sus menţionat.
Reclamanta a arătat că este unica lor moştenitoare; în baza Decretului nr. 92/1950, poziţia 6555 din lista anexă, imobilul a fost naţionalizat pe numele tatălui său, deşi el nu era proprietarul imobilului.
Pe de altă parte, mama ei era casnică, iar tatăl a fost medic militar până la pensionare în 1961, fiind astfel exceptaţi de la aplicarea actului de naţionalizare.
La termenul din 29 septembrie 1999, reclamanta a formulat o precizare de acţiune şi o cerere de chemare în judecată a altor persoane şi a mai solicitat ca, în contradictoriu cu C.A., N.I., N.N., P.D. şi P.A., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceştia cu Primăria Municipiului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 1914 din 23 februarie 2000, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 703 din 19 octombrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată şi cererea de chemare în judecată a altor persoane.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în baza probatoriului administrat, că, în raport cu prevederile art. V din Decretul nr. 92/1950, se consideră că s-a respectat identitatea dintre persoana menţionată ca proprietar în listele anexă şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării, că s-au respectat prevederile art. II din acelaşi decret, întrucât casnicele nu erau exceptate de la naţionalizare; pe de altă parte, s-a considerat că sunt incidente prevederile art. I pct. 2 din decret, în raport cu numărul de apartamente naţionalizate, de faptul că imobilul era închiriat.
Tribunalul a concluzionat că, pe cale de consecinţă, statul deţine un titlu valabil asupra imobilului, putându-l vinde în temeiul Legii nr. 112/1995 chiriaşilor în baza art. 9 din acelaşi act normativ.
S-a reţinut şi împrejurarea că acţiunea în revendicare a fost promovată abia în decembrie 1998, după ce în 1996 şi 1997 chiriaşii au cumpărat apartamentele.
Împotriva sentinţei tribunalului, reclamanta a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 245/A din 10 mai 2001 a Curţii de ApelBucureşti, secţiaa III-a civilă, a fost admis; sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că s-a admis în parte acţiunea, s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu nevalabil.
De asemenea, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, pe capătul de cerere privind obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a ajunge la această decizie, curtea de apel a apreciat, referitor la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, că hotărârea primei instanţe este corectă, deoarece, pe de o parte, la data perfectării acestor contracte reclamanta nu declanşase acţiunea în revendicare, iar pe de altă parte, probele administrate nu susţin teoria reclamantei privind existenţa unei conivenţe frauduloase a părţilor contractante pentru fraudarea intereselor adevăratului proprietar.
La data cumpărării apartamentelor, în lipsa unei contestări a valabilităţii titlului statului, chiriaşii s-au întemeiat cu bună-credinţă pe aparenţa de proprietate.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamantă şi de către pârâţi.
Astfel, prin recursul declarat, reclamanta G.G. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea conţine motive contradictorii şi art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, constând în greşita reţinere a faptului că, în speţă, nu operează nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, cu motivarea că dobânditorii au fost de bună credinţă.
Pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti îşi întemeiază recursul pe incidenţa prevederilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. şi pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, considerând că hotărârea este lipsită de temei legal. În esenţă, se critică faptul că s-a reţinut nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului.
Pârâţii N.I., N.N., C.G., P.D.şi P.A. au invocat în recursul formulat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece statul deţine un titlu valabil asupra imobilului, putând vinde acest imobil în temeiul Legii nr. 112/1998 chiriaşilor, în baza art. 9 din acelaşi act normativ.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei, nu poate fi primită critica potrivit căreia hotărârea curţii de apel ar cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi se reţine că imobilul a fost trecut fără titlu în proprietatea statului, nu se ajunge la concluzia firească, în opinia recurentei, că actele juridice de înstrăinare a acestor imobile în temeiul Legii nr. 112/1998 sunt lovite de nulitate absolută (concluzii deloc contradictorii); după cum nu poate fi reţinută nici critica referitoare la greşita reţinere a bunei credinţe cu care cumpărătorii au încheiat contractele de vânzare-cumpărare.
Analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei permite a se constata că, atât la data formulării cererilor de cumpărare de către chiriaşi (1995, 1996), cât şi la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare (30 octombrie 1996, 20 ianuarie 1997 şi 11 iunie1997) nu se formulase nici o pretenţie de revendicare a imobilului de către fostul proprietar, acţiunea reclamantei promovată pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti fiind înregistrată la 2 decembrie 1998, iar cumpărătorii au fost introduşi în cauză abia la 29 septembrie 1999.
Din punctul de vedere al foştilor chiriaşi, titlul în baza căruia statul deţinea imobilul, era Decretul nr. 92/1950.
La data cumpărării, în lipsa unei contestări a valabilităţii titlului statului, s-au întemeiat cu bună credinţă pe aparenţa de proprietate.
Acest recurs va fi respins ca nefondat.
Şi recursurile pârâţilor, care susţin, în esenţă, faptul că statul deţine un titlu valabil asupra imobilului, întrucât preluarea acestuia s-a făcut cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, urmează a fi respinse.
Curtea de apel a apreciat corect faptul că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu nevalabil, deoarece prevederile art. V din Decretul nr. 92/1950 au fost greşit interpretate.
Acest text de lege se referă la aplicarea actului de naţionalizare ţinând seama de statutul social al persoanei ce figurează ca proprietar al imobilului şi de destinaţia acestuia, respectiv dacă sunt aplicabile dispoziţiile art. I sau art. II din acelaşi decret.
Altfel spus, naţionalizarea nu poate fi considerată ca valabil făcută dacă privea o altă persoană decât adevăratul proprietar; în speţă, naţionalizarea a fost greşit făcută pe numele tatălui reclamantei, medic militar, care nu era proprietarul imobilului, acesta fiind dobândit ca bun dotal de mama reclamantei.
Faţă de considerentele mai sus exprimate, recursurile formulate în cauză vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta G.G. şi de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul general şi de N.I., N.N., C.G., P.D. şi P.A. împotriva deciziei nr.245/A din 10 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 383/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 3829/2001. Civil → |
|---|
