CSJ. Decizia nr. 409/2001. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 409Dosar nr. 5821 / 2001

Şedinţa publică din 5 februarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul I.I.împotriva deciziei nr. 2769 din 23 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III – a civilă.

La apelul nominal au lipsit revizuientul şi intimata D.Z..

Procedura completă.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2737 din 24 martie 1995 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti s-a admis acţiunea restrânsăformulată de reclamantul I.I.împotriva pârâtei D.Z. care a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 159.065 lei despăgubiri civile şi la 34.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Prin Decizia civilă 1137 din 2 decembrie 1997, Tribunalul Vrancea investit ca urmare a admiterii cererii de strămutare a admis apelul declarat de pârâtă şi a fost schimbată sentinţa atacată, în sensul că s-a respins acţiunea reclamantului ca nefondată şi s-a respins ca nefondat apelul declarat reclamant.

Prin Decizia civilă nr. 935 din 1 octombrie 1998 a Curţii de Apel Galaţi – secţia civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 1137 din 2 decembrie 1997 a Tribunalului Vrancea şi a fost obligat la plata a 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 23 aprilie 2001 I.I.a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 935 din 1 octombrie 1998 a acestei instanţe,întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C.proc.civ.

Prin Decizia civilă nr. 2769 din 23 octombrie 2001 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, urmare admiterii cererii de strămutare a judecării cauzei de la Curtea de Apel Galaţi, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul I.I.împotriva deciziei civile nr. 935 din 1 octombrie 1998 a Curţii de Apel Galaţi.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 322 alin. 1 C.proc.civ.sunt susceptibile de revizuire hotărârile instanţelor de recurs atunci când evocă fondul cauzei, respectiv acele hotărâri pronunţate în urma rejudecării fondului după casareiar nu şi acelea prin care recursul a fost respins sau a fost admis, dar hotărârea s-a casat cu trimitere în vederea rejudecării.

Având în vedere că soluţia instanţei de recurs este de respingere a recursului declarat de recurentul I.I., împotriva hotărârii instanţei de apel, prin această decizie nu se evocă fondul cauzei şi, în consecinţă, nu este susceptibilă de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri I.I.a formulat recurs, care este inadmisibil pentru considerentele ce vor urma.

Potrivit art. 328 alin.1 C.proc.civ.hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar în conformitate cu alin. 2 al aceluiaşi articol, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul.

Cum hotărârea ce se cere a fi revizuită a fost pronunţată de instanţa de recurs şi cum cererea de revizuire a fost judecată de Curtea de Apel Bucureşti ,care a dat o soluţie cererii de revizuire, şi hotărârea dată în revizuire este irevocabilă ca şi hotărârea revizuită, astfel că recursul îndreptat împotriva ei se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuientul I.I.împotriva deciziei nr. 2769 din 23 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 409/2001. Civil