CSJ. Decizia nr. 1000/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1000
Dosar nr. 2554/2002
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Reţine următoarele:
Prin acţiunea formulată la 31 ianuarie 2000 P.C. a solicitat ca Spitalul universitar de urgenţă Bucureşti să fie obligat să rectifice carnetul său de muncă în sensul inserării la rubrica meseria sau funcţia a titlului de asistent medical cu studii postliceale gradaţia a IV-a.
Prin aceeaşi acţiune reclamanta a pretins că, în considerarea aceleiaşi calificări, să i se plătească de către pârât 14.000.000 lei reprezentând o diferenţă de salariu datorată cu începere de la 1 mai 1998.
Prin sentinţa nr. 2387 pronunţată la 21 martie 2001 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins acţiunea reţinând în esenţă că de la 25 aprilie 1996 reclamanta este angajata Spitalului universitar de urgenţă Bucureşti încadrarea sa iniţială în funcţia de asistent medical principal cu studii medii fiind modificată de la 1 noiembrie 1998 în aceea de asistent medical cu studii postliceale grad principal.
S-a reţinut, de asemenea, că drepturile salariale de care reclamanta a beneficiat efectiv au fost acordate acesteia respectându-se atât funcţia de încadrare cât şi dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Recursul împotriva acestei sentinţe declarat de reclamantă a fost admis prin Decizia nr. 1008/R pronunţată la 5 iunie 2001 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, hotărârea primei instanţe fiind modificată în sensul admiterii contestaţiei cu consecinţa obligării unităţii pârâte la rectificarea carnetului de muncă şi la plata către P.C. a sumei de 14.000.000 lei reprezentând o diferenţă de salariu cuvenită acesteia cu începere de la 1 mai 1998.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a avut în vedere în primul rând împrejurarea că la data aplicării HG nr. 797/1997 recurenta promovase atât cursul de echivalare a studiilor medii cu cele postliceale, cât şi examenul de grad principal în funcţia de asistent medical şi avea gradaţia profesională 4.
S-a reţinut, de asemenea, că în executarea HG nr. 797/1997 a fost emisă Circulara Ministerului Sănătăţii nr. 1691/IV/13/1997 conform căreia asistenţii medicali care, asemeni reclamantei, au promovat cursul pentru echivalarea studiilor şi examenul de grad principal la funcţia deţinută anterior aveau dreptul de a fi încadraţi în funcţia de asistenţi medicali - gradul principal cu studii postliceale, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare.
În raport cu reglementările menţionate s-a apreciat că acţiunea era întru-totul întemeiată, iar prin admiterea acesteia se asigura şi realizarea principiului deplinei şi justei reparări a prejudiciului suferit de recurentă ca urmare a faptei ilicite culpabile a intimatei.
La 5 iunie 2002, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 138/200 şi nr. 59/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1008 pronunţată la 5 iunie 2001 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În susţinerea acestui recurs Decizia atacată a fost criticată pentru încălcarea esenţiala a actelor normative având ca obiect de reglementare salarizarea personalului din sectorul bugetar.
În acest sens au fost menţionate dispoziţiile art. 4 pct. 1, art. 5 pct. 4, art. 23, art. 24 şi art. 26 din HG nr. 281/1993, art. 18 din Legea nr. 134/1994, art. 5, art. 12-18 şi art. 24-26 din Legea nr. 154/1998 precum şi prevederile HG nr. 749/1998 afirmându-se că în raport cu respectivele reglementări obligaţia de plată stabilită în sarcina pârâtei este lipsită de temei legal.
În aceeaşi ordine de idei s-a subliniat că acordarea drepturilor băneşti pretinse de reclamantă nu putea avea loc decât în condiţiile respectării de către pârâtă a normelor de disciplină bugetară care presupuneau acordul prealabil - exprimat în forme specifice - al Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, al Ministerului Sănătăţii, al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor.
În urma declarării recursului în anulare cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 2554/2002.
Prin întâmpinarea formulată la 18 februarie 2003 precum şi cu ocazia dezbaterilor intimata-reclamantă P.C. a solicitat respingerea recursului în anulare susţinând în esenţă că aplicarea HG nr. 797/1997 nu impunea suplimentarea statului de funcţii al angajatorului printr-o mărire a numărului de angajaţi ci numai transformarea unor funcţii deja existente, operaţiune care nu necesită obţinerea unor aprobări sau avize din partea unor ministere ori a Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.
În acelaşi sens s-a mai afirmat că modificările de ordin legislativ intervenite ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 sunt irelevante în cauză întrucât drepturile băneşti pretinse de reclamantă prin acţiune corespundeau reglementărilor anterioare, aflate în vigoare la data publicării HG nr. 797/1997.
În ceea ce îl priveşte intimatul-pârât Spitalul universitar de urgenţă Bucureşti a solicitat admiterea recursului în anulare însuşindu-şi argumentele aduse în susţinerea acestuia.
Având a se pronunţa asupra recursului în anulare astfel declarat, Curtea reţine că la data publicării HG nr. 797/1997 salariile de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar erau acelea prevăzute în anexa 2/II a HG nr. 281/1993.
Conform menţiunilor de la pct. 5, 6 şi 7 din aceeaşi anexă (menţiuni referitoare la funcţiile de asistent medical principal, asistent medical şi asistent debutant) respectiva reglementare se referea exclusiv la personalul cu studii medii încadrat în astfel de funcţii, neexistând nici o referire expresă la un regim salarial derogatoriu aplicabil instituit pentru absolvenţii unor şcoli postliceale de specialitate ori pentru cei aflaţi într-o situaţie similară lor.
Prin urmare, la data intrării în vigoare a HG nr. 797/1997 măsura echivalării studiilor de care a beneficiat intimata-reclamantă era lipsită de relevanţă sub aspectul salarial.
Este, de asemenea, de observat că o corelare a legislaţiei salariale cu prevederile HG nr. 797/1997 a avut loc numai prin intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998.
În acest sens sunt de menţionat în primul rând subpunctele 5-8 din anexa 7/2/II a respectivei legi care se referă în mod distinct la funcţiile de asistent medical principal şi asistent medical cu studii postliceale şi respectiv cu studii medii stabilind coeficienţi diferenţiaţi de multiplicare.
Relevante pentru soluţionarea cauzei de faţă sunt şi menţiunile de la pct. 6 al anexei 10 a aceluiaşi act normativ care, abrogând dispoziţiile echivalente ale HG nr. 281/1993, au confirmat implicit faptul că acestea aveau o deplină aplicare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998.
În acest context sunt întru-totul justificate şi observaţiile formulate în susţinerea recursului în anulare referitoare la obligaţiile intimatei-pârâte de respectare a disciplinei bugetare în materia salarizării.
Este de reţinut astfel că potrivit art. 24 şi art. 26 alin. (1) din HG nr. 281/1993 denumirea funcţiei, gradul sau treapta profesională ca şi nivelul studiilor ocupanţilor unor astfel de funcţii reprezentau indicatori ai statului de funcţii şi ai statului de personal al fiecărei unităţi, iar parametrii valorici ai acestor state nu puteau depăşi nivelul alocaţiilor bugetare destinate plăţii salariilor.
În speţă toate aceste dispoziţii legale au fost ignorate şi încălcate de către instanţa de recurs care a pronunţat astfel o decizie ce întră sub incidenţa art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
Aşa fiind, şi ţinând seama de dispoziţiile art. 3303 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 314 din acelaşi cod, Curtea urmează a admite recursul în anulare casând Decizia pronunţată în recurs.
Totodată va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1008/R din 5 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.C. împotriva sentinţei civile nr. 2387 din 21 martie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 10/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1003/2002. Civil → |
|---|
