CSJ. Decizia nr. 1449/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.1449Dosar nr.1450/2002

Şedinţa publică din 9 aprilie 2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, B.A.şi B.A.împotriva deciziei civile nr.638 din 18 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominals-au prezentat recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat de consilierul juridic O.O., recurenţii – pârâţi B.A.şi B.A., personal şi asistaţi de av. V.B., intimatul-reclamant B.N., reprezentat de av. I.M., lipsind intimata-pârâtă S.C. H.N.S.A.

Procedura completă.

Se depun taxele de timbru datorate (filele 34,35).

Curtea, din oficiu, pune în discuţia părţilor competenţa judecătoriei ca primă instanţă în soluţionarea litigiului.

Consilierul juridic O.O. a solicitat admiterea excepţiei invocate din oficiu, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

Av. V.B.a pus aceleaşi concluzii.

Av. I.M. a solicitat respingerea excepţiei.

CURTEA

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.N. a chemat în judecată pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. H.N.S.A., B.A.şi B.A., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1125/27624/29.10.1996 încheiat între pârâţi prin încălcarea normelor imperative prevăzute de lege şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că este proprietarul imobilului situat în Bucureşti, Str.Episcopiei nr.2-4, ap.4, et.2, sector 1, potrivit sentinţei civile nr.1126 din 29 ianuarie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti iar pârâţii au fost de rea-credinţă la încheierea actului de vânzare-cumpărare privitor la acest apartament în baza Legii nr.112/1995.

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr.1674 din 8.02.2001 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată, a admis cererea reclamantului şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul în litigiu obligând pârâţii să lasereclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul de la adresa susmenţionată şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele: reclamantul şi-a dovedit calitatea procesual activă; la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare se afla pe rolul judecătoriei cererea de revendicare a proprietarului-reclamant, astfel încât înstrăinarea apartamentului a fost în frauda drepturilor acestuia şi cu încălcarea dispoziţiilorimperative ale legii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, B.A.şi B.A..

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă prin Decizia nr.638 din 18 decembrie 2001 a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, apreciind drept legală şi temeinică soluţia pronunţată de tribunal.

Pârâţii au atacat cu recurs Decizia pronunţatăîn apel.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a indicat următoarele motive de casare: înmod greşit au fost obligaţi pârâţii să restituie imobilul atât timp cât obiectul cererii era doar constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare; lipsa calităţii lor procesual pasive decurgând din faptul că nu mai au în posesie imobilul; lipsa dovezilor privind existenţa vreunei cauze de nulitate absolută la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Pârâţii B.A.şi B.A.au criticat Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie motivând că: reclamantul nu a dovedit pe deplin calitatea sa procesuală activă, prin sentinţa civilă nr.1126 din 29.01.1997, invocată de reclamant în dovedirea titlului său, nu s-a constatat nulitatea absolută a măsurii naţionalizării şi nu s-a anulat această măsură; contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu a fost perfect legală, respectându-se atât Legea nr.112/1995 cât şi celelalte dispoziţii legale în vigoare; s-a ignorat cererea formulată de reclamant privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu.

Recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise pentru următoarele considerente:

Competenţa după materie a instanţelor judecătoreşti este reglementată în Titlu I al C.proc.civ.

Nerespectarea acesteia este o chestiune de ordine publică care poate fi invocată în orice stare a pricinii, de părţi sau de instanţă din oficiu.

Dispoziţiile art.1 C.proc.civ.conferă judecătoriilor o plenitudine de jurisdicţie, celelalte instanţe având din acest punct de vedere o jurisdicţie de excepţie.

În ceea ce priveşte competenţa tribunalelor ca instanţe de fond dispoz. art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ.., instituie criteriul valoric în delimitarea atribuţiilor acestora faţă de judecătorii.

Este de reţinut că reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1125/27624 din 29.10.1996, prin care imobilul în litigiu a fost vândut pârâţilor B.A.şi B.A., pentru preţul de 33.100.794 lei.

Aplicarea criteriului valoric pentru determinarea competenţei materiale a primei instanţe în raport de valoarea obiectului litigiului trebuie să pornească de la această sumă care reprezintă preţul vânzării, ca element de apreciere obiectivă.

Stabilirea competenţei materiale nu poate depinde de factori subiectivi de evaluare a imobilului, care ar determina încălcarea caracterului imperativ al normelor de competenţă materială.

Or, în speţă, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în baza unui raport de expertiză extrajudiciar s-a desesizat în favoarea Tribunalului Bucureşti, care a judecat pricina cu încălcarea competenţei materiale a judecătoriei, nelegalitate ignorată de Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţele au greşit apreciind că tribunalul estecompetent în a soluţionapricina ca instanţă de fond întrucât la data judecării litigiului tribunalul avea o competenţă materială pentru pricinile a cărui obiect avea o valoare mai mare de 150 milioane lei. De altfel, potrivit normelor de procedură actuale competenţa materială aparţine judecătoriei în primă instanţă făcând aplicarea dispoziţiilor art.1 C.proc.civ.. coroborat cu dispoziţiile art.725 pct.1 C.proc.civ.. şi din interpretareaper acontrario a dispoziţiilor art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ..

Pentu considerentele mai sus menţionate şi care fac inutilă analiza celorlalte critici formulate, recursurile urmează a fi admise, hotărârile pronunţate vor fi casate iar cauza trimisă spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, B.A.şi B.A..

Casează Decizia civilă nr.638 din 18.12.2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, sentinţa civilă nr.757 din 3.07.2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă precum şi sentinţa civilă nr.1174 din 8.02.2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti căreia îi trimite cauza spre soluţionare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1449/2002. Civil