CSJ. Decizia nr. 1450/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1450DOSAR NR.3755/2002
Şedinţa publică din 9 aprilie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii D.L.şi D.C.D.împotriva deciziei civile nr.74 din 29.05.2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat avocatul M.P.care a reprezentat recurenţii-reclamanţi D.L.şi D.C.D.şi mandatarul custudii juridice D.B.care l-a reprezentat pe intimatul-pârât Ş.D.
Procedura completă.
Curtea, luând act că nu mai sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea recursului.
Avocat M.P.a susţinut recursul şi a solicitat admiterea acestuia cu cheltuieli de judecată.
D.B.a solicitat respingerea recursului declarat de D.L.şi D.C.D.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din studierea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 13.10.1998 D.L. şi D.C.D.în calitate de succesori ai autorului D.C.D.decedat la 24.05.1997, au chemat în judecată pe Ş.D. pentru a fi obligat pârâtul să le achitesuma de 20.000 $ sau echivalentul în lei la cursul valutar de la data plăţii, reprezentând contravaloarea unui autoturism marca BMW 525 achiziţionat de pârâtla 8.07.1994 de la vânzătorul D.C.D.(10.000 $) şi respectiv aunui împrumut de 10.000 $ acordat pârâtului de acelaşi autor şi nerestituit.
De asemenea, reclamanţii au cerut obligarea pârâtului la plata sumei de 130 $/pe zi de întârziere cu titlu de penalităţi conform contractului.
În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că prin contractul sub semnătură privată din 8.07.1994 autorul D.D.L. aînstrăinat pârâtului Ş.D. autoturismul marca BMW 525 cu nr.de înmatriculare CJ-58-SMP având ca proprietar pe S.M.P. de la care îl achiziţionase D.D.L. Prin acelaşi înscris pârâtului i-a fost împrumutată şi suma de 10.000 $.Încuprinsulactului s-aconsemnat că suma totală de 20.000 $ va fi achitată de Ş.D. când pârâtul va primi aceşti bani de la G.P.
Or, G.P. i-a anunţat pe reclamanţi de faptul că a achitat debitul pârâtului Ş.D. abea în cursul lunii septembrie 1998, motiv pentru care solicitau şi penalităţile de întârziere prevăzute în contract cu începere de la data promovării acţiunii.
Prin întâmpinare, pârâtul Ş.D. a recunoscut atât achiziţionarea autoturismului marca BMW 525 la preţul de 10.000 $ cât şi împrumutul de 10.000 $ însă a învederat că a achitat cele două sume la 27.07.1994 având în vedere că, potrivit convenţiei, era obligat să plăteascăpenalităţi de 130 $/zi de la data primirii sumelor, situaţie care nu-i permitea să aştepte primirea banilor de laG.P. – persoană la care face trimitere actul încheiat cu autorul reclamanţilor.
La 17.05.1999 pârâtul a formulat un supliment la întâmpinare prin care a invocat nulitatea absolută a clauzei penaleînserată în contractul din 8.07.1994 prin care era obligat la "un comision de 130$/zi până la achitarea integrală a sumei" motivat de dispoziţiile art.1 din Legea nr.313/1879 conform căruia clauza penală, aflată în contractele de împrumutsau de prestaţie în natură este şi va rămâne anulată oricare va fi data actului a cărui executare se cere dacă termenul exgibilităţii creanţei va fi după promulgarea legii. În caz de împrumut se vor putea acorda numai dobânzile prevăzute de art.1589 C.civ.sau în caz de alte obligaţii la daune interese, conformart.1084 C.civ.
După casarea hotărârilor pronunţate într-un prim ciclu procesual de către C.S.J., secţia civilă prin Decizia nr.2530/16.05.2001, cauza a fost rejudecată în fond de Tribunalul Cluj, secţia civilă, care prin sentinţa nr.463/4.12.2001 a respins ca prescrisă acţiunea reclamanţilor.
Instanţa a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultăcă scadenţa obligaţiei pârâtului Ş.D. faţă de antecesorul reclamanţilor era luna august a anului 1994 când în locuinţamartorului G.P., acesta a restituit ultima tranşă a datoriei sale către pârâtul Ş.D. în prezenţa lui D.D.L., chiar martorul C.A. propus de reclamanţi recunoscând că datoriile martorului G.P. către pârât au fost demult achitate.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr.74/29.05.2002 a respins apelul declarat de reclamanţii D.L. şi D.C.D. împotriva sentinţei civile nr.463/4.12.2001 a Tribunalului Cluj pe care a păstrat-o.
În motivarea soluţiei, curtea a reţinut că din analiza şi sinteza tuturor dovezilor administrate coroborate cu răspunsurile pârâtului Ş.D. la interogator tribunalul a apreciat corect că obligaţia pârâtului faţă de antecesorul reclamanţilora fost scadentă în luna august 1994 astfel că înregistrarea cererii de chemare în judecată pentru achitarea debitului la 13.10.1998 se situa în afara termenului general de prescripţie stipulat prin art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
S-a mai subliniat că decesul creditorului D.D.L. intervenit la 24.05.1997 se plasează la o dată anterioară împlinirii cursului prescripţiei astfel că reclamanţii în calitate de succesori, nu se pot prevala deun nou termen, ce ar începe să curgă în favoarea lor din toamna anului 1998, când au cunoscut personal restituirea datoriei martorului G. către pârât; prescripţia dreptului la acţiune a sancţionat pasivitatea antecesorului reclamanţilor.
În contra acestei decizii au declarat recurs reclamanţii D.L.şi D.C.D.invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 şi 10 din C.proc.civ.solicitând casarea hotărârilor pronunţate în cauză, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului lor la acţiune şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
Astfel, recurenţii au învederat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate cu ocazia rejudecării în fonda pricinii respectiv asupra interogatoriului pârâtului care la întrebarea nr.2 nu a răspuns nimic cu privire la restituirea sumei de 10.000 $ reprezentând împrumutul ce i-a fost acordat de antecesorul reclamanţilor, aşa încât era necesar să se facă aplicarea art.225 Cod procedură civilă.
Referitor la suma de 10.000 $ reprezentând preţul autoturismului, instanţa de apel nu s-a pronunţat în legătură cu apărarea recurenţilor potrivit căreia nu există nici un înscris care să dovedească plata, semnarea contractului de vânzare-cumpărare de către proprietarul iniţial S.M.P.nefiind o probă deplină aachitării preţului.
Soluţia respingerii acţiunii ca prescrisă s-a datorat împrejurării că instanţa de apel nu a făcut o analiză clară a probelor administrate respectivdeclaraţia martorului G.P.care a relatat că nu ştia dacă pârâtul şi-a plătit întreaga datorie către autorul reclamanţilor; depoziţia martorului P.I.care a fost înlăturată nejustificat deşi declarase că soţia pârâtului o îndrumase pe reclamanta D.L.să recupereze datoria de la G.P.; afirmaţiile martorului C.A.care a confirmat că pârâtul nu a plătit preţul cu ocazia transcrierii autoturismului şi nici datoria către antecesorul reclamanţilor. Mai mult, pârâtul Ş.D. nu a răspuns la interogator referitor la achitarea sumei de 10.000 $cu titlu de împrumut.
Din cele expuse a rezultat că instanţa de apel a luat în considerare doar apărările debitorului Ş.D. fără să analizeze şi apărările recurenţilor.
Recursul nu este întemeiat.
Din dosar a rezultat că prin înscrisul sub semnătură privată din 8.07.1994 antecesorul reclamanţilor D.C.D.a vândut pârâtului Ş.D. un autoturism marca BMW 525 înmatriculat pe numele lui S.M.P.cu preţul de 10.000 $ şi i-a împrumutat şi suma de 10.000 $. Ca termen pentru achitarea debitului s-a stabilit data când Ş.D. "va primi aceşti bani de la G.P." ( 1-5 dosar nr.7674/1998).
Din modul de redactare al convenţiei rezultă că achitarea preţului, respectiv a împrumutului, era condiţionată de plata ce trebuia făcută către debitorul pârât de către o terţă persoană, adică de un eveniment viitorşi nesigur în ceea ce priveşte realizarea sa.
Prin urmare, actul juridic în discuţie era afectat de o condiţie suspensivă şi nu de un termen care presupune o dată calendaristică sau o împrejurare viitoare dar a cărei realizare este sigură.
Din punctul de vedere al posibilităţilor de îndeplinire condiţia inclusă în înscrisul sub semnătură primată din 8.07.1994 depindea în acelaşi timp de voinţa celui ce se obligă, respectivdebitorul-pârât Ş.D. dar şi de voinţa unui terţ în speţă G.P.
Aşa se explică de ce înscrisul insera şi o clauză penală potrivit căreia de la data întocmirii lui Ş.D.se obliga laplata unei sume de 130 $/zi până la chitarea integrală a valorii de20.000 $ data la care urma a se face şi transcrierea autoturismului.
Autoturismul a fost transcris la 27.07.1994.
În cauză au fost administrate, în cele două cicluri procesuale, pe lângăproba cu înscrisuri şi proba cu martori, respectiv interogatoriul pârâtului.
Instanţele au analizat în ansamblu întreg materialul probatorpronunţându-se inclusiv asupra dovezilor administrate de recurenţii reclamanţi cu ocazia rejudecării, înlăturând motivat acele susţineri care veneau în contradicţie cu celelalte probe sau care erau neconcludende.
Astfel, instanţa de apel a înlăturat corect ca neconcludentă depoziţia martorului P.I.(f.16 dosar nr.7561/2001) motivat de faptul că acesta a relatat "opinii personale ale soţiei pârâtului care însă nu participase la încheierea convenţiei din 8.07.1994 şi nici la discuţii ulterioarelegate de derularea acesteia.
Referitor la suplimentul de interogator luat pârâtului (f.11 dosar nr.7561/2001) acesta a recunoscut că la achitarea preţului pentru autoturism, ce a avut loc cu ocazia transcrierii acestuia (27.07.1994), împrejurarea că nu s-a consemnat explicit dacă restituirea împrumutului de 10.000 $ afirmată de pârât la interogatoriu afost sau nu materializată printr-un înscris nu este imputabilă pârâtului, cât timp nu existămenţiunea expresă că acesta a refuzat să răspundă la o atare întrebare.
Prin urmare, instanţele nu puteau face aplicarea art.225 C.proc.civ.în legătură cu acest punct din interogatorcum eronat au pretins recurenţii.
Pe de altă parte, inexistenţa unui înscris care să atesteplata preţului pentru autoturism având în vedere contextul probator cât şi menţiunile din convenţia din 8.07.1994 potrivit cărora transcrierea urma să se facă numai la achitarea preţului, a fost corect apreciată de instanţe ca irelevantă, având în vedere şi faptul că litigiul afost soluţionat pe excepţie.
În fine, din înscrisul intitulat "chitanţă" din 24.04.1994 (f.31 dos.nr.7674/1998) rezultă că martorul G.P. datora pârâtului Ş.D. suma de 40.300 $ restituibilă la 7.06.1994.
În depoziţia sa, G.P. (f.20 dos.nr.7561/2001), a precizatcă de fiecare datăcând returna pârâtului Ş.D. sume de bani din împrumutul contractat era prezent şi autorul D.C.D.care prelua respectivele sume de bani şi că alte rate le-a achitat direct creditorului D.L.D. A mai relatat martorul că autorul reclamanţilor a cunoscutfaptul că îşi achitase integral debitul către pârâtul Ş.D. până la sfârşitul lunii august 1994.
În raport de această declaraţie şi din coroborarea întregului material probator, corect instanţele au reţinut că scadenţa obligaţieipârâtului Ş.D. faţă de antecesorul reclamanţilor s-a împlinit la finele lunii august 1994.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie. Aceasta înseamnă că titularul dreptului subiectiv pierde ca efect al împlinirii prescripţiei posibilitateade aobţine executarea obligaţiei corelative prin constrângere. Conform art.3 din acelaşi decret, termenul de prescripţie este de 3 ani. El începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, respectiv din ziua în care persoana interesată acunoscut sau a trebuit să cunoască faptul încălcării dreptului său (art.16 alin.3 din Decretul nr.167/1958).
Faţă de aceste prevederi legale, în speţă, dreptul la acţiune al autorului reclamanţilor s-a născut la finele lunii august 1994 când acesta a luat cunoştinţă de împrejurarea că martorul G.P. şi-a achitat datoria către pârâtul Ş.D. şi prin urmare acesta din urmă era în măsură ca la rândul său, să-şi onoreze obligaţiile asumate prin convenţia din 8.07.1994.
Creditorul D.D.L. a decedat la 24.05.1997 (f.18 dos.nr.7674/1998) fără a iniţia vreun demers în vederea recuperării creanţei sale, iar succesorii acestuia, soţia supravieţuitoare D.L.şidescendentul D.C.D.au promovat acţiunea la 13.10.1998, după împlinirea termenului de 3 ani de prescripţie prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Cum reclamanţii nu au probat existenţa vreunei cauze desuspendare ori întrerupere a cursului prescripţiei corect instanţele aurespins acţiunea ca prescrisă.
Din această perspectivă, depoziţiile martorilor G.P. şi C.A.invocate de recurenţi pentru a susţine teza neachitării debitului de către pârât, sunt irelevante cauzei cât timp acţiunea a fost soluţionată pe excepţie şi nu pe fond şi oricum ele erau contradictorii, nepermiţând o concluzie certă pe acest aspect (f.13-15 şi 20-21 dos.nr.7561/2001).
Pentru considerentele deja expuse recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursuldeclarat de reclamanţii D.L.şi D.C.D.împotriva deciziei civile nr.74 din 29.05.2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1449/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1444/2002. Civil → |
|---|
