ICCJ. Decizia nr. 1514/2002. Civil. Revendicare - Decretul 92/1950. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1514
Dosar nr. 2275/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 noiembrie 1998 reclamanta Ş.I.M. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Bacău, Primăria Municipiului Bacău şi S.C. T. S.A. Bacău pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate imobilul situat în Bacău.
În motivarea acţiunii, fondată în drept pe prevederile art. 480 C. civ., reclamanta a arătat că imobilul revendicat, compus din construcţii de 138 mp şi teren aferent în suprafaţă de 620 mp, a fost proprietatea unchiului său Dr. I.M. şi a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950. Odată cu naţionalizarea, autorului reclamantei i s-au reţinut şi actele de proprietate ale imobilului din Bacău, de la nr. 42, care la acea dată era recenzat în nr. 52. Prin sentinţa civilă nr. 1789/1997 a Tribunalului Bacău s-a reţinut irevocabil că reclamanta este unica moştenitoare a unchiului său Dr. I.M., că acesta era intelectual profesionist şi întrucât era exceptat de la naţionalizare, reclamanta a precizat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu.
La data de 25 august 1999 reclamanta Ş.I.M. şi-a precizat acţiunea în sensul că a revendicat imobilul din Bacău, nr. 54 (şi nu imobilul din Bacău, cu nr. 42) cu motivarea că din expertiza tehnică întocmită în cauză rezultă că imobilul naţionalizat de la autorul său este recenzat în prezent cu nr. 54. Tot în acţiunea precizatoare reclamanta a arătat că după naţionalizare, imobilul a fost vândut în temeiul Legii nr. 4/1973 numitului C.P. pentru că apoi succesorii acestuia – C.E., C.C. şi M.D., au vândut nemişcătorul Asociaţiei Creştine de Caritate, Misiune şi Ajutor Olanda-România „Betania".
Reclamanta a chemat în judecată aceste persoane în calitate de pârâţi pentru a se dispune anularea actelor succesive de vânzare-cumpărare şi, totodată, a solicitat evacuarea locatarilor M.A., M.E., M.A. şi M.M.
La 13 octombrie 1999 pârâta Asociaţia Creştină de Caritate, Misiune şi Ajutor Olanda-România „Betania", cu sediul în Bacău, la nr. 54, a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor C.E., M.D. şi C.C. cu motivarea că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9871 din 5 august 1997 chemaţii în garanţie, în calitate de vânzători, şi-au asumat expres obligaţia de garanţie pentru evicţiune.
La aceeaşi dată, Asociaţia Creştină de Caritate, Misiune şi Ajutor Olanda-România „Betania" a promovat cerere reconvenţională şi a solicitat ca în situaţia admiterii acţiunii introductive de instanţă, reclamanta să fie obligată la plata sumei de 100.416.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de asociaţia pârâtă la imobilul revendicat, precum şi acordarea unui drept de retenţie asupra nemişcătorului până la plata acestei sume.
Investită iniţial cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Bacău, prin sentinţa civilă nr. 5029 din 28 iunie 2000, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău întrucât în urma expertizării imobilului, acesta a fost evaluat la suma de 1.300.415.000 lei.
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin sentinţa nr. 345 din 18 septembrie 2001, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei Ş.I.M. şi ca fără obiect cererea reconvenţională promovată de pârâta Asociaţia Creştină de Caritate, Misiune şi Ajutor Olanda-România „Betania".
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut şi motivat că reclamanta, în acţiunea introductivă de instanţă, a revendicat imobilul din Bacău, cu nr. 42, pentru ca ulterior, în urma expertizării bunului, să precizeze că solicită restituirea imobilului de la nr. 54, deşi din nota finală a raportului de expertiză rezultă că suprafaţa terenului inclusă în proprietatea de la nr. 54, de 470 mp, nu este aceea naţionalizată de la autorul reclamantei. Din expertiza efectuată la Tribunalul Bacău, instanţa de fond a reţinut că suprafeţele de teren nu coincid, că imobilul revendicat de reclamantă „este amplasat în altă parte şi nu la nr. 54" şi că „nu a făcut dovada că imobilul revendicat a fost proprietatea defunctului M.I.".
Soluţia tribunalului a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 11 din 13 martie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantei Ş.I.M.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal a declarat recurs reclamanta Ş.I.M. care a criticat hotărârile pronunţate în cauză în temeiul motivului de casare prevăzute de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului reclamanta a reproşat instanţelor că au primit expertiza efectuată din dispoziţia tribunalului deşi concluziile expertului sunt nedocumentate şi superficiale. Nu a fost analizată această expertiză în corelaţie cu prima expertiză întocmită la Judecătoria Bacău, cu actul de proprietate al autorului şi cu celelalte înscrisuri administrate în cauză. Instanţa de apel trebuia să ordone verificări suplimentare prin compararea planurilor de situaţie întocmite periodic în zona respectivă pentru a se putea stabili cum a evoluat renumerotarea imobilelor din Bacău, Str. O., pentru ca în felul acesta să se poată stabili cu exactitate ce număr poartă în prezent imobilul ce a fost deţinut în proprietate de Dr. I.M.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5522 la 17 octombrie 1933 rezultă că autorul reclamantei, Dr. I.M. a cumpărat de la F.M., contra unui preţ de 300.000 lei, imobilul din Bacău, de la nr. 40 bis. Studiul titlului de proprietate demonstrează că imobilul era compus din : a) teren în suprafaţă de 780 mp pe care vânzătorul l-a dobândit de la numitul G.R. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat şi transcris la Tribunalul Bacău sub nr. 832 şi 2077 din 8 aprilie 1933, teren care a fost identificat în titlul de proprietate după dimensiunile laturilor; b) construcţie, casă de locuit şi dependinţe, descrise în actul de proprietate chiar cu unele amănunte arhitecturale ca de exemplu: „antret în faţă cu uşi de stejar sculptate".
Deşi actul de vânzare-cumpărare nu menţionează expres, din lectura lui atentă se poate trage concluzia că edificatele au fost ridicate pe teren de către vânzător, căruia contractul îi atribuie calitatea de „Constructor" şi care s-a obligat prin clauză expresă ca „întreaga clădire este construcţie nouă şi o voiu preda la 26 octombrie 1933 la cheie". De asemenea, contractul de vânzare-cumpărare cuprinde unele elemente de identificare ale imobilului vândut şi prin indicarea megieşilor existenţi la acea dată spre toate cele patru puncte cardinale ale bunului nemişcător.
Cu toate că existau elemente de identificare ale nemişcătorului revendicat, expertizele tehnice imobiliare întocmite în cauză au ajuns totuşi la concluzii diferite. Astfel, în raportul de expertiză întocmit de ing. H.C. la Judecătoria Bacău, expertul a menţionat că „recunoaşterea imobilului din exterior s-a făcut cu uşurinţă urmărind detaliul precum că acesta a fost cuplat cu un alt imobil printr-un zid comun, care depăşeşte linia acoperişului cu 15 cm, şi împarte faţada spre Str. O. în două, detaliu precizat în Convenţia încheiată între constructorul F.M. şi I. şi M.A.".
Printre alte elemente de identificare ale nemişcătorului, expertul a folosit şi relaţiile pe care le-a luat de la fiica constructorului, care locuieşte pe aceeaşi stradă, dar la nr. 58, şi care i-a relatat despre „cele două imobile cuplate în modul arătat mai sus", ajungându-se la concluzia că „imobilul în litigiu este situat în Bacău, la nr. 54".
Din contra, expertul tehnic desemnat de Tribunalul Bacău, ing. C.P., a ajuns la concluzia că „terenul cu casa din Str. O. nr. 54 este împrejmuit şi cuprinde suprafaţa de 462 mp" şi „cum casele vecine sunt construite de peste 65 de ani, singurul argument demn de luat în seamă este alt amplasament, mai ales că reclamanta a precizat iniţial nr.42".
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Având în vedere documentele şi circumstanţele cauzei, fiind în situaţia unei probaţiuni contradictorii care a generat o situaţie de fapt incertă, instanţele erau datoare să prevină orice greşeală în aflarea adevărului, să manifeste rol activ şi să dispună suplimentarea dovezilor, fiind de neacceptat concluzia la care au ajuns în sensul că imobilul revendicat de reclamantă „este în altă parte şi nu la nr. 45" şi fără a depune efortul necesar, dar obligatoriu, într-o acţiune reală şi petitorie cu scopul identificării imobilului ce face obiectul acţiunii în revendicare.
Pe cale de consecinţă, se va admite recursul declarat de reclamantă, vor fi casate hotărârile date cu nesocotirea dispoziţiei legale citate şi se va trimite cauza pentru rejudecare la tribunal urmând ca instanţa de trimitere să ordone efectuare unui nou raport de expertiză tehnică, care, ţinând seama de actele dosarului şi de situaţia de pe teren, să ajungă la o concluzie comună, prin înlăturarea punctelor de vedere contradictorii exprimate, anterior, de cei doi experţi.
Tot în rejudecare, instanţa de trimitere va efectua verificări suplimentare prin compararea planurilor de situaţie întocmite periodic în zona respectivă pentru a se stabili evoluţia numerotării imobilelor de pe strada O. din municipiul Bacău şi, având în vedere descrierea imobilului în titlul de proprietate al autorului reclamantei, instanţa de trimitere va analiza, dacă va socoti de trebuinţă, necesitatea efectuării unei cercetări locale.
Soluţia de reluarea judecăţii se impune cu atât mai mult cu cât, în recurs, pârâta Primăria municipiului Bacău, prin adresa nr. 4664 din 13 februarie 2003 a menţionat că „imobilul situat astăzi în Bacău, Str. O. nr. 54 este unul şi acelaşi cu imobilul situat în Bacău, Str. O. nr. 40 bis conform actului de vânzare nr. 5522 din 17 octombrie 1933 şi a planului de situaţie actualizat" pentru ca ulterior, prin adresa nr. 6697 din 24 februarie 2004, aceeaşi instituţie să susţină că prima adresă conţine date eronate, fără însă a explica ori justifica în ce constă eroarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Ş.I.M. împotriva deciziei nr. 11 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 345 din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Bacău,secţia civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1516/2002. Civil. Revendicare - Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1475/2002. Civil → |
|---|
