CSJ. Decizia nr. 155/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 155Dosar nr. 2605/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 2 septembrie 1996 reclamanţii B.N.D., B.N.I. şi B.D.P. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2804,86 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că au dobândit în proprietate terenul revendicat, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 24122 din 13 august 1942, autentificat de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat, fiind deposedaţi de el în mod abuziv, în anul 1950. Primii doi reclamanţi se legitimează activ în baza contractului de vânzare-cumpărare amintit, iar cel de al treilea în calitate de succesor al defunctei B.C., soţia supravieţuitoare a cumpărătorului B.N.P.
Prin întâmpinarea din 10 martie 1997, pârâta S.C. C. S.A. Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii pe considerentul că este proprietara terenului care i-a fost atribuit în baza Decretului nr. 18/1977, iar, în anul 1950, când reclamanţii au fost deposedaţi abuziv de către stat, unitatea nu era înfiinţată. De asemenea, pârâta a opus reclamanţilor prescripţia achizitivă.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5532 din 19 aprilie 1999, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor cu motivarea că aceştia nu au făcut dovada proprietăţii terenului litigios, în cauză nefiind incidente prevederile art. 480 C. civ.
Soluţia a fost păstrată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 158/A din 23 ianuarie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 1724 din 7 iunie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţi, reţinând că nu au calitate procesuală activă pentru promovarea acţiunii în revendicare împotriva unor terţe persoane cărora statul, în calitate de proprietar actual le-a cedat, sub orice titlu, posesia bunurilor sale.
Împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, la data de 7 iunie 2002, în temeiul art. 330 alin. (2) C. proc. civ., a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, care a considerat că hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, acestea sunt şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut, în esenţă, că probele administrate în cauză demonstrează că în mod abuziv terenul revendicat a trecut în proprietatea statului, reclamanţii făcând dovada proprietăţii bunului imobil, că aceştia au calitate procesuală activă pentru promovarea acţiunii în revendicare şi că greşit instanţa de control judiciar s-a pronunţat asupra acestei excepţii odată cu motivarea deciziei, fără a o pune în discuţia părţilor în şedinţă publică.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 24.122 din 13 august 1942 de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat, reclamanţii B.N.D., B.N.I., B.N.P. (autorul reclamantului B.D.P.) şi B.N. T., ulterior decedat, au dobândit prin cumpărare de la vânzătoarea M.M.T. dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 2804,86 mp teren situat în Bucureşti.
Din planul alăturat contractului de vânzare-cumpărare, terenul reclamanţilor se învecina cu societatea C. şi Şcoala Primară T.M.
Ulterior, prin procesul-verbal nr. 18398 din 10 decembrie 1942 încheiat de judecătorul delegat cu întocmirea lucrărilor de înfiinţarea cărţilor funciare, dreptul de proprietate al cumpărătorilor a fost înscris în cartea funciară.
Potrivit adresei nr. 23315/6762 din 20 august 1989 a Primăriei Municipiului Bucureşti în anul 1948 la nr. 17 figura în evidenţe teren viran aparţinând numitului T.B., acest teren făcând parte din imobilul ce purta nr. 17-19-21 conform dosarului de înfiinţare a cărţilor funciare nr. 18389/1940. Din aceeaşi adresă mai rezultă că terenul revendicat de reclamanţi este cuprins într-o suprafaţă mai mare purtând în prezent nr. 13-17.
Prin Decizia nr. 2093 din 27 decembrie 1951 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, s-a modificat şi completat procesul-verbal din 15 iulie 1948 „privind naţionalizarea brutăriei D.B. nr. 129-135, potrivit Legii nr. 119/1948, în sensul că se include în acesta şi în inventarul bunurilor preluate prin acel proces-verbal şi terenul de la nr. 17, în suprafaţă de cca. 3500 mp, ce deservea acea întreprindere".
Deşi potrivit planului alăturat contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 13 august 1942 terenul reclamanţilor se învecina cu Şcoala Primară T.M., din planurile topografice aflate în dosarul judecătoriei, efectuate la 17 aprilie 1997, rezultă că în prezent Fabrica de Oţet, aparţinând pârâtei S.C. C. S.A. Bucureşti, se învecinează cu această şcoală.
Din expertiza tehnică efectuată în apel în urma măsurătorilor întreprinse pe teren rezultă că suprafaţa deţinută de pârâta S.C. C. S.A. este de 5120 mp, din care S.C. V. S.A. a preluat 2679 mp, rămânând S.C. C. S.A. cu suprafaţa de 3138 mp Din măsurători s-a constatat că în prezent pârâta S.C. C. S.A. deţinând 5120 mp, ocupă, în plus, faţă de acte, o suprafaţă de 1982 mp revendicată de reclamanţi, suprafaţă la care, ulterior, aceştia şi-au restrâns acţiunea.
Din probele administrate în cauză, rezultă, astfel, că terenul revendicat de reclamanţi şi identificat pentru perioada anului 1951 cu cel de la nr. 17, a fost preluat prin Decizia nr. 2093 din 27 decembrie 1951 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al Capitalei prin care „s-a modificat şi completat" actul naţionalizării brutăriei D.B. de la nr. 129-135.
Procesul-verbal de preluare a proprietăţii îl privea însă numai pe D. N.B. care, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 24.122 din 13 august 1942 avea doar o cotă de 20% din suprafaţa de 2804,86 mp cotă ce corespundea suprafeţei de 560 mp. Cum în mod nelegal a fost trecută în proprietatea statului întreaga suprafaţă de 28o4,86 mp, în loc de 560 mp, înseamnă că restul de 2244,86 mp reprezintă proprietatea reclamanţilor.
Sunt considerente pentru care se constată că fără justificare instanţele de fond şi de apel au respins acţiunea reclamanţilor sub cuvânt că aceştia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.
De asemenea, în mod greşit instanţa de recurs a reţinut că reclamanţii nu au calitate procesuală activă pentru promovarea acţiunii în revendicare dedusă judecăţii, chestiune invocată, de altfel, din oficiu, fără a fi pusă în discuţia părţilor.
Faţă de cele ce preced şi cum instanţele pentru motive diferite, au soluţionat greşit acţiunea reclamanţilor printr-un fine de neprimire, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 3303 alin. (1), coroborat cu art.313 C. proc. civ., se va admite recursul în anulare, vor fi casate hotărârile recurate, cu consecinţa reluării judecăţii la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei 1724 din 7 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată, Decizia 158/A din 23 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 5532 din 19 aprilie 1999 a Judecătoriei sectorului 2 şi trimite cauza la aceeaşi judecătorie, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1547/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1546/2002. Civil → |
|---|
