CSJ. Decizia nr. 1574/2002. Civil
| Comentarii |
|
R O M ÂN I .
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1574Dosar nr.1447/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 200.
La data de 4 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D.M.I.împotriva deciziei civile nr.621 din 13 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 15 aprilie 2003.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.182 din 14.03.2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a fost respinsă acţiunea formulatăde D.I. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. "C." şi intervenienţii H.I.şi H.M., având ca obiect revendicarea imobilului – construcţie şi teren situat în Bucureşti, str.Gafton Lazăr nr.5, sector 5, constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr.40375/1996 privind acelaşi imobil şi evacuarea intervenienţilor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă că reclamantul nu are calitate procesuală activă în acţiunea înrevendicare privitoare la teren, întrucât acesta, potrivit actului autentic de vânzare-cumpărare din 2.12.1977, a dobândit numai construcţia, terenul trecând în proprietatea statului conform art.30 din Legea nr.58/1974. Cu privire la construcţie s-a reţinut preluarea de către stat în temeiul prevederilor Decretului nr.223/1974, ca urmare a rămânerii proprietarilor în străinătate, precum şi că la 10.09.1996 locuinţa a fost vândută chiriaşilor, intervenienţi în cauză, cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, aceştia fiind terţi dobânditori de bună credinţă.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.621 din 13.12.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în raport de aceleaşi considerente de fapt şi de drept avute în vedere de tribunal, avându-se în vedere şi că sunt incidente în speţă prevederile art.18 lit.d şi art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, care ocrotesc dobânditorul de bună credinţă şi prevăd dreptul fostului proprietarla despăgubiri.
Împotriva acestei decizii a declarat recursul de faţă reclamantul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică în condiţiile art.304 pct.7,9,10 C.proc.civ., solicitând modificarea ei, conform art.312 C.proc.civ., şi pe fond admiterea acţiunii.
Primul motiv de recurs vizează greşita reţinere a bunei credinţea cumpărătorilor, în situaţia în care nici o prevedere legală nu impune, nu prevede obligativitatea adresării unei notificări deţinătorilor locuinţelor preluate abuziv sauposibililor cumpărători. Invocă însprijinul admiterii recursului faptul că la 17.07.1996 a depus laConsiliul local Sector 5, cerere de restituire, conform art.15 din Legea nr.112/1995.
Cel de al doilea motiv de recurs are în vedere disproporţia vădită dintre preţul de cumpărare alocuinţei şi valoarea îmbunătăţirilor pretinse de intervenienţi, în situaţia în care nu au depus bonuri pentru cumpărarea materialelor, ori autorizaţie pentru executarea pretinselor lucrări.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
În primul rând se constată căîn moderonat au fost invocate în susţinerea recursului prevederileart.304 pct.7 şi 10 C.proc.civ., însituaţia în care între motivele de recurs redate nu se regăsesc critici aduse hotărârii pe temeiul necuprinderii motivelor pe care se sprijină sau în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate. Aşa fiind, sunt de examinat criticile aduse hotărârii ca fiind lipsită de temei legal, ori fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Analizând probele administrate în cauză, seconstată că instanţa de apel areţinuttemeinic că acţiunea de faţă a fost promovatăla 2.04.1997, deci după încheierea actului de vânzare-cumpărare cu privire la acelaşi imobil între SC "C." SA şi H.I.şi H.M., ce s-a realizat la 10.09.1996 sub nr.30.375. În continuare s-a avut în vedere că intervenienţii cumpărători nu au fost notificaţi de către reclamant în legătură cu intenţia acestora de a revendica imobilul, situaţie de fapt necontestată în cauză.
Recursul vizează tocmai lipsa temeiului legal al notificării deţinătorului imobilului.
Este exact că nu există o reglementare expresă în acest sens.
Dar, potrivit art.966 C.civ.cauza ilicită a vânzării lucrului altuia atrage nulitatea absolută a actului de înstrăinare, numai dacă afost cunoscută de subdobânditor.
Dovada cunoaşterii ilicităţii cauzei, ca fapt material,poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Deseori este invocată în acest sens notificarea făcută prin executorii judecătoreştiîn scris şi prealabil actului de vânzare, în raport de care se poate aprecia poziţia subiectivă a părţilor faţă de actul juridic încheiat. Astfel, ignorarea sau cunoaşterea de către cumpărător a faptului că bunul înstrăinat nu aparţine vânzătorului sau că adevăratul proprietar şi-a modificat intenţia de a solicitarestituirea bunului preluat abuziv, sunt elemente în raport de care cumpărătorul poate fi calificat de bună sau de rea credinţă.
Este exact că reclamantul nu ainvocat notificarea ca mijloc de probă prin care să dovedească reaua credinţă a cumpărătorului dar nici nu a invocat sau administrat alte probe în raport de care să poată fiînlăturată buna credinţă a dobânditorului.
Şi cum buna credinţă este prezumată de lege în sensul art.1898 C. civ., potrivit căruia este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului, în continuare prevăzându-se că sarcina probei cade asupra celui ce invocă reaua credinţă, rezultă că instanţele au reţinut temeinic în cauză lipsa oricăror elemente care să contureze reaua credinţă a intervenienţilor.
Această concluzie este valabilă şi dacă se are în vedere că în adevăr reclamantul a formulat o cerere de restituire a locuinţei, invocând în recurs prevederile art.15 din Legea nr.112/1995. Numai că despre această cerere nu a fost încunoştiinţat chiriaşul şi pe de altă parte aceasta era îndezacord cu principiul de restituire a imobilelor trecute în proprietatea statului, prev. de art.5 şi următoarele dinLegea nr.112/1995 în sensul căruia restituirea în natură se face numai în cazul în care fostul proprietar sau moştenitorii acestuia locuiau la data de 22 decembrie 1989 în calitate de chiriaşi în aceste locuinţe. Prin urmare, numai în această situaţie, legea menţionată prevedea posibilitatea restituirii înnatură a imobilului şi cum o atare situaţie nu se regăseşte în speţă, rezultă că cererea invocată nu are relevanţă juridică, în sensul solicitat, anume pentru ailustra reaua credinţă a cumpărătorului.
Aşa fiind, rezultă că primul motiv de recurs este nefondat, fiind în afara criticii Decizia atacată prin care în conflictul de interese dintrefostul proprietar şi subdobânditorul de bună credinţă al bunului, a fost preferat acesta din urmă, dându-se astfel eficienţă prevederilor art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, care consacră, in terminis,pe cale legală principiul ocrotirii bunei-credinţe în domeniul regimului juridic al imobilelor preluate de stat.
În raport de menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii înretrocedare, celelalte susţineri ale recurentului în legătură cu disproporţia de valoare dintre preţ şi îmbunătăţiri, sau lipsa unor dovezi asupra executării acestora sunt lipsite de obiect, astfel că nu este cazul a fi examinate.
În acest sens se are în vedere şi soluţia adoptată cu privire la cererea de intervenţie, a cărei rezolvare este strict dependentă de primirea cererii principale şi care în condiţiile date a fost respinsă.
De aceea, în baza art.312 rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ., recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală şi temeinică Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursuldeclarat de reclamantul D.M.I.împotriva deciziei nr.621 din 13.12.2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia aIV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1576/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1575/2002. Civil → |
|---|
